ICCJ. Decizia nr. 2140/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2140/2014
Dosar nr. 39395/3/2011
Şedinţa publică din 3 iulie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 19 mai 2011 reclamantul N.C.D. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român (reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice) pentru a fi obligat la plata sumei de 2.142.716 de RON reprezentând echivalentul Titlului de despăgubire nr. 4013 din 4 decembrie 2008 şi a Titlului de despăgubire nr. 4014 din 4 decembrie 2008 emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor, sub condiţia ca reclamantul să restituie pârâtului un set de 2.142.716 de acţiuni la Fondul Proprietatea.
În subsidiar, reclamantul a solicitat despăgubiri sub formă de acţiuni reprezentând echivalentul diferenţei dintre cotaţia la bursă a nr. de 2.142.716 de acţiuni la Fondul Proprietatea şi creanţa sa, garantată asupra statului, în cuantum de 2.142.716 de RON sau obligarea pârâtului la actualizarea cu indicele de inflaţie a sumei de 2.142.716 de RON, începând cu data de 21 ianuarie 2009 şi până la momentul plăţii efective a sumei menţionate.
De asemenea reclamantul a solicitat daune moratorii pentru fiecare zi de întârziere în executare, de la rămânerea definitivă a hotărârii.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că, în baza Legii nr. 247/2005 a beneficiat de titluri de despăgubire încorporând drepturile sale de creanţă asupra statului, garantate potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţia României, că la cererea sa, titlurile au fost convertite în acţiuni la Fondul Proprietatea, cu o valoare nominală de 1 RON/acţiune, şi că a cumulat un număr de 3.737.717 de acţiuni, pe care nu le-a putut valorifica la valoarea lor de 1 RON/acţiune, ci la o valoare mai mică, din cauza legislaţiei defectuoase şi discriminatorii din acest domeniu.
Ulterior, reclamantul şi-a micşorat câtimea pretenţiilor cu motivarea că, după înregistrarea cererii la instanţă a mai vândut un nr. de 407.600 de acţiuni deţinute la Fondul Proprietatea.
Prin Sentinţa civilă nr. 1341 din 13 iulie 2012 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis în parte cererea reclamantului şi a obligat pe pârâtul Statul Român la plata sumei de 1.735.116 RON sub condiţia suspensivă ca reclamantul să restituie Statului Român un nr. de 1.735.116 de acţiuni deţinute la Fondul Proprietatea.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a constatat că, prin Decizia nr. 58 din 21 ianuarie 2009 emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, s-a emis în favoarea reclamantului titlu de conversie în cuantum de 3.467.289,67 RON reprezentând un număr total de 3.467.289,67 acţiuni, la o valoare nominală de 1 RON pentru fiecare acţiune, iar prin Decizia nr. 61 din 21 ianuarie 2009 s-a emis în favoarea reclamantului titlu de conversie în cuantum de 270.427,29 RON reprezentând un număr total de 270.427,29 acţiuni la acelaşi fond. Din aceste acţiuni reclamantul a reuşit să valorifice mai multe acţiuni, din care a mai rămas cu un număr de 1.735.116 acţiuni. În ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, obiectul acesteia a fost determinat de modul şi maniera în care Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori Bucureşti. Din acest punct de vedere tribunalul a reţinut că, deşi Legea nr. 10/2001 prevedea încă de la publicarea sa faptul că, în măsura în care restituirea în natură a imobilului, obiect al notificării nu este posibilă, se vor acorda măsuri reparatorii prin echivalent. Cu toate acestea reglementarea cadrului necesar pentru realizarea efectivă a despăgubirii notificatorilor imobilelor imposibil de restituit în natură a fost prevăzută abia prin Legea nr. 247/2005, prin înfiinţarea unor instituţii menite să transpună în practică măsurile reparatorii prin echivalent, una dintre acestea fiind şi Fondul Proprietatea. De asemenea, tribunalul a constatat că, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 81/2007, s-au modificat o serie de dispoziţii din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 tocmai în scopul accelerării procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Cu toate acestea, procedurile necesare pentru derularea de oferte publice de vânzare pentru pachete de acţiuni de minim 5% în vederea admiterii la tranzacţionare la B.V.B. a acţiunilor societăţilor, ce făceau parte din portofoliul de acţiuni al Fondului Proprietatea, nu au fost finalizate în termenul legal, situaţie în care exista posibilitatea ca procedurile de admitere la tranzacţionare să fie finalizate cel târziu la data de 31 decembrie 2008. Or, după cum este cunoscut, listarea la bursă a Fondului Proprietatea s-a putut realiza abia de la data de 25 ianuarie 2011, deşi crearea lui pe plan legislativ a avut loc încă din luna decembrie 2005. În aceste condiţii pârâtul Statul Român este cel vinovat de nefinalizarea, în termenul prevăzut de lege, a demersurilor necesare pentru ca Fondul Proprietatea să poată fi listat la bursă. Trebuie precizat, în acest context, faptul că, încă dinainte de anul 2009, au fost efectuate sute de acte de cesiune a acţiunilor prin transfer direct pe piaţa „gri", cesiuni înregistrate la Depozitarul Central, astfel încât Statul Român putea să prevadă faptul că valoarea de tranzacţionare a acţiunilor va fi mai mică decât valoarea nominală, fie şi numai prin prisma unei oferte foarte mari de vânzare.
Dat fiind faptul că valoarea de tranzacţionare este influenţată de mai mulţi factori, unul dintre aceştia fiind reprezentat de interesul pentru acţiunile tranzacţionate şi numărul de acţiuni disponibile la vânzare, era de aşteptat, în cazul acţiunilor la Fondul Proprietatea, că va urma o acţiune masivă de cedare a acestora din partea foştilor proprietari despăgubiţi în acest mod, care urmăreau să obţină cât mai repede sumele de bani la care erau îndreptăţiţi. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că valoarea de tranzacţionare a acţiunilor unui fond de investiţii, care deţine capital la societăţi şi la companii, cum sunt cele din portofoliul Fondului Proprietatea, este influenţată de mai mulţi factori de risc generali prin scăderea acesteia sub valoarea nominală, influenţă ce putea fi prevăzută de pârât la momentul emiterii titlurilor de conversie. Printre aceşti factori de risc se impun a fi enumeraţi mediul economic din România şi din afara ei, lipsa de transparenţă a informaţiei publice în privinţa acestui fond, modificările intervenite în legislaţia aplicabilă Fondului. În aceste condiţii, tribunalul a apreciat că, dacă acţiunile prevăzute la art. 11 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 ar fi fost făcute în termenul legal, ele ar fi condus ulterior la o evaluare reală a activelor, ce formează participaţiile deţinute de societăţile comerciale, de societăţile naţionale şi de companiile naţionale neadmise la tranzacţionare şi ar fi influenţat pozitiv preţul de tranzacţionare la bursă a acţiunilor Fondului Proprietatea. În consecinţă, faţă de cele mai sus expuse, tribunalul a apreciat că soluţia care se impune este aceea a admiterii în parte a acţiunii respectiv numai a capătului 1 din cererea precizatoare şi a obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.735.116 RON reprezentând echivalentul creanţei garantate asupra statului în cuantum de 1.735.116 RON conferită de Titlul de despăgubire nr. 4013 din 4 decembrie 2008 emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Guvernului României, sub condiţia suspensivă ca reclamantul să restituie pârâtului cantitatea de 1.735.116 acţiuni deţinute la emitentul Fondul Proprietatea. Faţă de soluţia pronunţată de tribunal cu privire la petitul I din cererea precizatoare, care reprezintă capătul de cerere principal, tribunalul a respins ca neîntemeiate capetele de cerere 2, 3 şi 4, acestea fiind formulate numai pentru situaţia respingerii capătului I de cerere."
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel pârâtul Statul Român care a susţinut lipsa calităţii sale procesuale, deoarece nu are atribuţii în domeniul emiterii titlurilor de despăgubire, astfel că pretenţiile reclamantului, pot fi îndreptate împotriva Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi nu împotriva Statului Român; de asemenea, a fost invocată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în condiţiile în care aspectele supuse discuţiei judiciare fac obiectul de reglementare al Legii speciale nr. 247/2005, Titlul VII, iar procedura de despăgubire prevăzută de legea specială nu a fost finalizată, astfel că, acţiunea reclamantului formulată în baza dreptului comun este inadmisibilă. Pe fond, Statul Român a solicitat respingerea acţiunii, deoarece schimbarea, prin hotărârea instanţei, a debitorului obligaţiei de plată a despăgubirilor, modifică însăşi mecanismul de achitare a acestor despăgubiri, prevăzut de legea specială.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă prin Decizia nr. 275A din 27 septembrie 2013 a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a schimbat în parte sentinţa atacată şi a respins acţiunea promovată de reclamantul N.C.D.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În fapt, conform dispoziţiilor legii speciale nr. 247/2005, reclamantul, în calitate de beneficiar al Legii nr. 10/2001, a optat pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni la Fondul Proprietatea şi a pierdut din valoarea nominală a acţiunilor, în procesul de valorificare la bursă, susţinând că pierderea sa se datorează Statului Român care, prin instituţiile sale, a tergiversat în mod abuziv listarea la bursă a Fondului Proprietatea, ceea ce reprezintă o ingerinţă asupra dreptului de proprietate al reclamantului, drept care a constat într-o creanţă certă lichidă şi exigibilă, garantată de stat.
În primul rând, instanţa a reţinut că, înainte de opţiunea realizată de reclamant pentru conversia titlurilor de despăgubiri în acţiuni la Fondul Proprietatea, întreaga procedură de valorificare a acţiunilor era prevăzută de Legea nr. 247/2005, în capitolul VI din lege intitulat „Valorificarea titlurilor de despăgubire şi stabilirea algoritmului de atribuire a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea", ceea ce conduce la concluzia că opţiunea de conversie a titlurilor de despăgubire în acţiuni putea atrage atât un câştig cât şi o pierdere.
Rezultă că, o posibilă pierdere în valorificarea acţiunilor a fost prevăzută atât de lege cât şi de reclamant, prin modalitatea aleasă de el pentru valorificarea dreptului său, fiind de asemenea de aşteptat şi un posibil câştig determinat de factori multipli, care puteau deveni sau nu actuali, aspecte pe care reclamantul le-a avut în vedere la data opţiunii pentru conversia în acţiuni a titlului său de despăgubire, deoarece nu poate fi susţinută ipoteza că a optat pentru o anumită modalitate de despăgubire pentru a pierde, fiind evident că a optat pentru a câştiga, cel puţin o valorificare într-un termen mai apropriat.
De aceea, reclamantul a cunoscut, la data opţiunii, perspectiva aleatorie a valorificării dreptului său, deoarece algoritmul de atribuire, regulile de atribuire şi valorificarea acţiunilor la Fondul Proprietatea au fost prevăzute de lege, iar dispoziţiile legale au avut un scop legitim, aceia de a realiza despăgubirea unei mari categorii de persoane, într-un timp relativ scurt, cu riscul unei diminuări sau posibile creşteri a tuturor creanţelor celor implicaţi, risc ce pare să fi fost proporţional cu scopul urmărit, având în vedere posibilităţile de despăgubire ale statului şi amploarea despăgubirilor.
Recunoscând existenţa unei posibile pierderi a valorii creanţei în procesul de valorificare a acţiunilor, instanţa a considerat că ingerinţa statului asupra dreptului de proprietate a reclamantului, în maniera deja analizată, este justificată şi explicată sugestiv şi concludent şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu împotriva României (cauza pilot) din care, instanţa de apel a citat parag. 170 - 177.
Prin conversia titlului de despăgubire reclamantul a pierdut natura lichidă şi certă a creanţei, acceptând atât un câştig cât şi o posibilă pierdere şi numai în aceste limite, sub semnatul „alea", poate fi garantată şi este garantată creanţa reclamantului.
Instanţa a reţinut că, reclamantul a fost deja despăgubit în modalitatea prevăzută de lege, iar cererea sa principală din prezentul dosar se constituie în obligarea statului de a transforma obiectul obligaţiei liber asumată de reclamant (prin opţiunea de conversie a titlului de despăgubiri în acţiuni) în sensul de a înapoia acţiunile pentru a primi în schimb despăgubiri în bani, operaţiune neprevăzută de legea specială nr. 247/2005 dar admisă în dreptul comun sub forma novaţiei obiective contractuale, ce poate fi realizată numai prin acordul părţilor implicate, acord care nu există în prezenta speţă.
De aceea, constatând că instanţa de fond a obligat Statul Român să plătească reclamantului suma de bani reprezentând contravaloarea acţiunilor deţinute de reclamant la Fondul Proprietatea cu condiţia că reclamantul să înapoieze acţiunile şi observând lipsa temeiului legal al acestei dispoziţii atât în legea specială, cât şi în legea generală, instanţa de apel a admis cererea de apel formulată de Statul Român şi a schimbat sentinţa atacată, în baza art. 296 C. proc. civ. cu consecinţa finală a respingerii acţiunii reclamantului, în totalitate, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat recurs reclamantul N.C.D. invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele critici de nelegalitate:
În primul rând instanţa de apel a nesocotit disp. art. 3 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 modificat prin Titlul I, art. 3 din O.G. nr. 81/2007 publicată în M.O. Partea I Nr. 446 din 29 iunie 2007, raportat la disp. art. 44 alin. (1) din Constituţie, „(..) creanţele asupra statului sunt garantate", iar titlul de despăgubire în cuantum de 3,737.717 RON în favoarea sa, "încorporează drepturile de creanţa ale deţinătorilor asupra Statului Român, corespunzător despăgubirilor acordate".
Nicăieri în cuprinsul legii speciale nu se face vorbire de vreo încetare a răspunderii statului la momentul epuizării procedurii administrative, atâta timp cât dreptul de creanţă supus legislaţiei comune în materie, nu a fost încasat în mod integral. Totodată în legea specială nu este prevăzută nicio derogare de la principiul restituirii integrale consacrat de legile speciale nr. 10/2001 şi în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Mai mult, în titlurile de despăgubire nr. 4013 din 4 decembrie 2008 şi nr. 4014 din 4 decembrie 2008 emise de Guvernul României prin A.N.R.P., suma de bani mai sus arătată este clar consemnată, creanţa garantată asupra statului purtând deci asupra acestei sume de bani, 3.737.717 RON, şi nicidecum asupra nr. de 3.737,717 de acţiuni Fondul Proprietatea.
În mod regretabil, instanţa de apel a refuzat să interpreteze sistematic şi teleologic disp. art. 3 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu disp. art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, în vigoare la acest moment care statuează că: „..persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţă corespunzătoare a întregului imobil, teren şi construcţii, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare", disp. art. 4 lit. a) şi b) din Titlului VII din Legea nr. 247/2005, de asemenea în vigoare, care prevăd, că: „acordarea unor despăgubiri juste şi echitabile şi neplafonarea prin lege a despăgubirilor", totul raportat la disp. art. 44 alin. (1) din Constituţie, „creanţele asupra statului sunt garantate".
Lipsirea abuzivă de proprietate cu aproximativ 50% din cuantumul despăgubirilor cuvenite, care în conformitate cu legislaţia mai sus arătată trebuiesc acordate integral, nu reprezintă nimic altceva în conformitate cu principiul reductio ad absurdum, decât antiteza dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, a disp. art. 4 lit. a) şi b) din Titlului VII din Legea nr. 247/2005, a disp. art. 3 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 modificat prin Titlul I, art. 3 din O.G. nr. 81/2007.
În al doilea rând instanţa de apel pur şi simplu a ignorant cadrul legal intern referitor la stingerea creanţelor, invocat pe larg în cuprinsul cererii introductive, respectiv: art. 1073 din vechiul C. civ. care prevăd că: „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare", art. 1091 din vechiul C. civ., care statuează că „obligaţiile se sting prin plată" -integrală; art. 1075 din vechiul C. civ. stabilesc că; „Orice obligaţie de a face sau de a nu face se schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului, art. 1082 şi art. 1101 din vechiul C. civ. care prevăd că „debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, fie datoria divizibilă chiar".
A mai arătat că instanţa de apel a ignorat şi art. 12 pct. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, privind termenul legal înlăuntrul căruia urma să se desfăşoare listarea la bursă a Fondului Proprietatea, acest termen fiind depăşit cu 2 ani şi 7 luni. Ulterior şi termenul de 6 luni prevăzut de disp. art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 81/2007 a fost încălcat cu 11 luni, întrucât caietul de sarcini şi regulamentul de organizare a licitaţiei internaţionale pentru desemnarea societăţii de administrare a Fondului Proprietatea a fost aprobat prin Hotărâre de Guvern de abia la data de 19 noiembrie 2008, odată cu aprobarea H.G. 1514 din 19 noiembrie 2008 publicată în M. Of. Nr. 806 din 3 decembrie 2008, motiv pentru care listarea la bursă a Fondului Proprietatea a fost tergiversată în mod abuziv timp de 5 ani de zile.
Recurentul a mai susţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 998 - 999 din vechiul C. civ., şi respectiv art. 1357 alin. (1) din Noul C. civ., „cel ce cauzează ulterior un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie este obligat să îl suporte", prezenta cerere fiind întemeiată în drept şi pe răspunderea delictuală pentru fapta proprie.
Cât priveşte susţinerile instanţei de apel referitor la un posibil câştig pe bursă, superior valorii de 1 RON/acţiune, având în vedere şansa câştigului şi riscul pierderii specific contractelor aleatorii, instanţa pur şi simplu a preferat să nege evidenţa realităţii, fiind de notorietate că acţiunile FP se tranzacţionali înainte de listarea fondului la bursa la cotaţii modice - între 0.7 şi 0.25% din valoarea lor nominală, iar după listarea FP la bursă aceste acţiuni s-au tranzacţional în cadrul BVB începând cu momentul listării (25 ianuarie 2011) şi până în prezent, la cotaţii cuprinse între 0,75 RON/acţiune (această cotaţie maximă fiind atinsă chiar în luna octombrie 2013 ca urmare a listării la bursă a Nuclearelectrica şi Romgaz) şi 0,37 RON/acţiune (cotaţia minimă atinsă în luna iulie 2011).
Cât priveşte presupusa opţiune de a obţine despăgubiri în numerar până la concurenţa sumei de 500.000 RON, această opţiune este pur teoretică.
Referitor la susţinerile instanţei de apel, cum că este opţiunea exclusivă a legiuitorului de a decide asupra modului de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută şi de a nu garanta valorificarea acţiunilor emitentului FP la valoarea nominală de 10 RON/acţiune, instanţa de apel a omis în mod intenţionat următoarele împrejurări:
Prin acţiune nu s-a solicitat despăgubiri suplimentare în afara celor ce le-au fost acordate în baza legilor speciale de reparaţie nr. 10/2001 şi nr. 247/2005, ci doar încasarea integrală a sumei de bani conferită de titlurile de despăgubire nr. 4014/2008 şi nr. 4013/2008 emise de către Guvernul României - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, şi care nu pot fi încasate integral din cauza aplicării defectuoase a legilor speciale de reparaţie, din motivele pe larg dezvoltate în cererea introductivă, totul raportat la concluziile rapoartelor de expertiză contabilă extrajudiciare de specialitate aflate la dosar.
Totodată, instanţa de apel, prin referirile sale la cauza Atanasiu vs, România a ignorant principiul elementar de drept "tempus regit actum", „întrucât la momentul emiterii Titlurile de despăgubire nr. 4013 din 4 decembrie 2008 şi nr. 4014 din 4 decembrie 2008, cauza Atanasiu vs. România din data de 12 octombrie 2010, încă nu fusese judecată de către Curtea de la Strasbourg, deci recomandările CEDO din data de 12 octombrie 2010 nu puteau fi aplicate anacronic în anul 2008, când au fost emise de către Guvernul României titlurile de despăgubire mai sus arătate.
Cât priveşte referirile instanţei de apel la cauza Broniowski vs. Polonia, în această speţă plafonarea despăgubirilor pentru bunurile aflate pe fostul teritoriu polonez cedat la sfârşitul celui de-al doilea război mondial fostei U.R.S.S., plafonarea acestora a fost stabilită prin lege, expressis verbis (iar nu de facto precum în speţă).
Cât priveşte susţinerile instanţei de apel cum că în cazul legii speciale nu se prevede posibilitatea restituirii acţiunilor FP pentru a primi în schimb despăgubiri în bani, aceasta fiind admisă doar în dreptul comun de instituţia novaţiei obiective contractuale, însă doar cu acordul părţilor, se pare că instanţa a preferat să facă abstracţie de faptul că dreptul nostru de creanţă nu îşi are izvorul într-un raport juridic clasic, guvernat de acord mutual de voinţă ori de drepturi şi de obligaţiuni reciproce. Aceste pseudo-raporturi juridice au fost, ab initio, acte unilaterale, din partea Statului Român, atât în ceea ce priveşte naţionalizarea comunistă, întemeiată şi conservată prin violenţă, cât şi prevederile Legii nr. 112/1995 prin care statul, în calitate de doar posesor precar, a înstrăinat în cunoştinţă de cauză bunuri imobile ce nu îi aparţineau de drept, cu încălcarea principiului de drept nemo ad alium transferre potest quam ipse habet.
Dacă instanţa de apel a conchis cum că limitele creanţelor conform disp. art. 44 alin. (1) din Constituţie sunt stabilite prin lege, se pare că aceasta din urmă a preferat să ignore împrejurarea că prin Titlurile de despăgubire nr. 4013 din 4 decembrie 2008 şi nr. 4014 din 4 decembrie 2008 limita creanţei garantată de stat a fost stabilită în mod cert, lichid şi exigibil, la 3.737.717 RON, şi pe care nu a încasat-o în mod integral din motive independente de voinţa sa.
A mai arătat recurentul ca instanţa de apel, în a sa motivare, în drept, cu excepţia invocării pct. 171 - 177 din cauza Atanasiu vs. România, nu a arătat niciun articol de lege ori act normativ care să susţină în drept soluţia recurată.
În raport de cele mai sus expuse, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., formulate de recurentul-reclamant potrivit cărora instanţa de apel a interpretat greşit, şi în mod voit actul juridic dedus judecăţii, Înalta Curte constată că acestea nu subzistă.
În speţă, cauza cererii este reprezentată de Titlurile de despăgubire nr. 4013 din 4 decembrie 2008 şi respectiv 4014 din 4 decembrie 2008 emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Or, critica în discuţie nu este legată de vreo denaturare a „actului juridic dedus judecăţii, al cărui înţeles lămurit şi vădit neîndoielnic" a fost schimbat de către instanţa de apel prin interpretarea greşită a acestuia, ci de modul de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005 şi de O.G. nr. 81/2007.
Motivul de recurs formulat de recurentul reclamant în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este, de asemenea, nefondat, pentru cele ce urmează:
Procedura de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv este reglementată prin art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi constă în titluri de despăgubiri stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
De asemenea, potrivit O.U.G. nr. 81/2007, dacă titlul de despăgubiri este emis pentru o sumă de maximum 500.000 RON, titularul acesteia poate solicita conversia în acţiuni emise de Fondul Proprietatea sau acordarea de despăgubire în numerar.
Când valoarea este mai mare de 500.000 RON se pot solicita exclusiv acţiuni sau titluri de piaţă, în funcţie de opţiunea titularului.
În speţă, recurentul reclamant a optat pentru realizarea conversiei exclusiv în acţiuni la Fondul Proprietatea.
Astfel, titlurile de despăgubiri aferente Deciziilor nr. 4013 din 4 decembrie 2008 şi respectiv nr. 4014 din 4 decembrie 2008 emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au fost convertite prin Deciziile nr. 58 din 21 ianuarie 2009 şi respectiv nr. 61 din 21 ianuarie 2009 emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în sumă de 3.467.289 RON şi respectiv 270.427 RON, reprezentând un nr. total de 3.737.717 acţiuni la Fondul Proprietatea, la o valoare nominală de 1 RON/acţiune.
Ulterior, recurentul-reclamant prin intermediul pieţii de capital a înstrăinat un număr de 1.350.000 de acţiuni deţinute la Fondul Proprietatea.
Este nefondată şi critica potrivit căreia pârâtul ar fi în culpă pentru lipsa de prevedere cuprinsă în dispoziţiile ari. 187 alin. (2) şi (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în sensul că s-a realizat conversia titlului de despăgubire, în acţiuni, la Fondul Proprietatea, la valoarea nominală înainte de listarea Fondului la bursă, creându-se o vădită discriminare între cele două categorii de creditori cu drepturi legale, reprezentând şi o încălcare a art. 1 din Primul Protocol adiţional raportat la art. 14 din Convenţie.
Urmare a emiterii Titlului de conversie nr. 58 din 21 ianuarie 2009 şi respectiv nr. 61 din 21 ianuarie 2009, din despăgubirii în acţiuni la Fondul Proprietatea, „bunul" recurentului sub forma creanţei s-a convertit, cu respectarea legii, în acţiuni, valoarea for fiind supusă regulilor referitoare la piaţa bursieră.
Întrucât operaţiunea de valorificare a acţiunilor la Bursa de Valori este fluctuantă, reclamantul avea opţiunea alegerii momentului de listare a acţiunilor într-un mod cât mai profitabil.
Reclamantul a cunoscut, la data realizării conversiei, procedura de valorificare a acţiunilor, raptul că acestea pot fi vândute la un preţ mai mare sau mai mic, decât cel stabilit în titlu şi ca atare tot acesta suportă consecinţele fluctuaţiilor valorii acţiunilor.
Prin urmare, pârâtului nu i se poate imputa vreun fapt culpabil care să atragă răspunderea civilă delictuală, cum greşit susţine recurentul-reclamant.
De altfel, recurentul nu a contestat titlul de conversie emis în temeiul legii, în condiţiile Legii nr. 544/2004.
Este nefondată şi critica referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, aceasta deoarece jurisprudenţa CEDO lasă la latitudinea statelor semnatare ale Convenţiei adoptarea măsurilor legislative pe care le găsesc de cuviinţă pentru restituirea proprietăţilor.
Or, în această materie, s-a decis, că valorificarea acţiunilor prin listarea Fondului Proprietatea pe bursă să fie reglementată prin norme specifice pieţei bursiere.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul N.C.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGIi
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul N.C.D. împotriva Deciziei civile nr. 275A din 27 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iulie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2139/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2144/2014. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
