ICCJ. Decizia nr. 2250/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2250/2014
Dosar nr. 5475/94/2014
Şedinţa din camera de consiliu din 18 septembrie 2014
Asupra conflictului de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari, la data de 21 ianuarie 2014, sub nr. 76/284/2014, reclamanta M.G.C,, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.N.S., pe cale de ordonanţă preşedinţială, stabilirea vremelnică a locuinţei minorilor M.C.D. şi M.A.G. şi obligarea pârâtului M.N.S. la piaţa unei pensii de întreţinere pentru cei doi minori.
Reclamanta a arătat că, pe rolul Judecătoriei Răcari, se află înregistrat Dosarul nr. 1370/284/2013, având ca obiect desfacerea căsătoriei dintre cele două părţi, precum şi cererile accesorii acesteia, iar după introducerea acţiunii de divorţ, a plecat cu cei doi copii minori la părinţii săi, unde locuieşte şi în prezent.
Ulterior, pârâtul l-a luat pe minorul M.A.G. şi i-a stabilit locuinţa în comuna Teiu, jud. Argeş, la domiciliul bunicii paterne.
Prin sentinţa civilă nr. 134 pronunţată la data de 12 februarie 2014, Judecătoria Răcari a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de pârât prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea,
Instanţa a reţinut că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită,"
Totodată, s~a reţinut că, potrivit art. 496 C. civ., atunci când între părinţi există neînţelegeri cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, asupra acestui aspect va decide instanţa de tutelă.
S-a reţinut că, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că minora M.C.D. locuieşte împreuna cu mama sa, în localitatea Chitila, jud. Ilfov, aflată în raza teritorială a Judecătoriei Buftea, iar minorul M.A.G. locuieşte în localitatea Teiujud. Argeş, adică în circumscripţia Judecătoriei Topoloveni.
Investită prin declinare, prin sentinţa civilă nr. 2966 din 9 iulie 2014, Judecătoria Buftea a admis, la rândul sau, excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari. Constând ivit conflictul negativ de competenţă, instanţa a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 997 C. proc. civ., ce reglementează competenţa materială şi teritorială de soluţionare a unei cereri de ordonanţă preşedinţială, reprezintă o normă de trimitere ce impune ca, pentru stabilirea competenţei materiale şi teritoriale de soluţionare în primă instanţă a cererii de ordonanţă preşedinţială, judecătorul cauzei să apeleze ia normele generale de competenţă materială ori teritorială, astfel cum sunt reglementate în Cartea 1, Titlul 111 din C. proc. civ., norma de competenţă putându-se regăsi, după caz, şi în reglementarea altor proceduri speciale.
S-a mai constatat că reclamanta a solicitat, pe calea ordonanţei presedinţiale, să se dispună stabilirea vremelnica a locuinţei minorilor rezultaţi din căsătorie, precum şi obligarea pârâtului la plata contribuţiei de întreţinere pentru cei doi minori, între părţi fiind înregistrată şi acţiunea având ca obiect desfacerea căsătoriei încheiate între părţi şi capetele de cerere conexe.
S-a mai reţinut că prevederile art. 919 C. proc. civ. reglementează posibilitatea ca, pe tot timpul procesului de divorţ, instanţa să poată dispune masuri provizorii ce îl privesc pe minor, dintre cele anume prevăzute de textul legal.
Instanţa a reţinut că nu se poate aprecia că în ipoteza art. 919 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii de ordonanţă presedinţială aparţine exclusiv instanţei învestite cu soluţionarea cererii de divorţ, scopul normei fiind acela de a înlătura obligativitatea dovedirii de către reclamant a condiţiei urgenţei, cerută pentru aprecierea admisibilităţii ordonanţei presedinţîale, conform art. 996 alin. C. proc. civ. şi de a institui o prezumţie a existenţei urgenţei când există un proces de divorţ declanşat.
Prin urmare, dispoziţiile art. 919 C. proc. civ. nu trimit la art. 914 C.proc.civ,, ce reglementează competenţa în materie de divorţ, aceste norme de competenţă fiind norme speciale, iar în lipsa unei trimiteri exprese, nu se poate admite o interpretare contrară.
Sensul exact al art. 919 C. proc. civ., analizat în lumina dispoziţiilor art. 997 C. proc. civ., este acela de a se interpreta că norma de competenţă teritorială este reglementată de dispoziţiile generale ce reglementează competenţa teritorială.
Instanţa a considerat că nu pot fi aplicabile dispoziţiile art, 114 C. proc. civ., deoarece ocrotirea persoanei fizice, astfel cum este reglementata in Titlul III, vizează drepturi subiective civile ori situaţii juridice de o cu totul alta natura decât cea din prezenta cauza, astfel cum rezultă şi din dispoziţiile art. 106 C. civ., iar cauza civilă de faţă, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, se află sub incidenţa Cărţii a 11-a C. civ. („Despre familie"), nefiind aplicabile dispoziţiile art. 114 C. proc. civ.
Instanţa a concluzionat că, în cauză, este aplicabilă norma generală de competenţă teritorială, respectiv art. 107 C. proc. civ., potrivit căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscipţie domiciliază sau îşi are sediu! pârâtul, daca legea nu prevede altfel.
Cu privire ta conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legat sesizată în condiţiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte retine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe roiul Judecătoriei Răcari la data de 28 iunei 2013, reclamanta M.G.C, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.N.S., desfacerea căsătoriei încheiată între părţi, precum şi soluţionarea capetelor de cerere accesorii.
Ulterior, la data de 21 ianuarie 2014, a fost înregistrată pe rolul aceleiaşi judecătorii, cererea de ordonanţă preşedinţială, întemeiată de prevederile art. 919 şi art. 998 C. proc. civ., având ca obiect stabilirea vremelnică a locuinţei celor doi minori rezultaţi din căsătorie, precum şi obligarea la plata întreţinerii pentru minori.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte reţine faptul că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 919 C. proc. civ. care sub marginala ""Măsuri vremelnice" prevăd că "instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la încredinţarea copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei".
Aceste dispoziţii sunt înscrise în titlul "Procedura divorţului", o procedură specială.
Topografic, art. 919 C. proc. civ. este aşezat după art. 918 C.proc.civ, care îngăduie instanţei de divorţ să se pronunţe asupra cererilor accesorii şi incidentale formulate în divorţ.
Prin urmare, chiar dacă nu se prevede în mod expres - exclusiv din considerente de tehnică legislativă, pentru a evita repetarea - aceeaşi este instanţa care poate lua măsurile vremelnice la care se referă art. 919 C. proc. civ.
În consecinţă, în conflictul invit între Judecătoria Răcari, iniţial investitită cu soluţionarea cererii de divorţ şi Judecătoria Buftea, urmează a decide că revine Judecătoriei Răcari competenţa de soluţionare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de ordonanţă preşedinţială, formulată de reclamanta M.G.C, domiciliată în oraş Chitila, jud. Ilfov în contradictoriu cu pârâtul M.N.S., domiciliat în Oraşul Titu, jud. Dâmboviţa, având ca obiect stabilirea vremelnică a locuinţei celor doi copii minori rezultaţi din căsătorie şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere pentru minori, în favoarea Judecătoriei Răcari.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2240/2014. Civil. Conflict de muncă.... | ICCJ. Decizia nr. 2258/2014. Civil. Excepţie de... → |
|---|
