ICCJ. Decizia nr. 2260/2014. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2260/2014
Dosar nr. 395/32/2013
Şedinţa publică din 18 septembrie 2014
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea introductivă, reclamantul C.C. a chemat în judecată pe pârâta SC M.C. SA Piatra Neamţ solicitând obligarea acesteia la plata sumei de aproximativ 4100 lei, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale acordate cu titlu de despăgubire în temeiul art. 78 C. muncii şi plăţile compensatorii restituite unităţii pârâte,sar şi dobânda legală la această sumă, în cuantum de aproximativ 1.100 lei, precum şi plata sumei de 2.946 lei, încasată cu titlu de ajutor de şomaj timp de 11 luni.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Neamţ prin sentinţa civilă nr. 595 din 10 aprilie 2012 a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantului.
Curtea de Apel Bacău, secţia Înalta Curte civilă, prin Decizia civilă nr. 35 din 9 ianuarie 2013 a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanţe.
La data de 16 mai 2008 recurentul C.C. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 35 din 9 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bacău solicitând anularea acesteia şi reluarea judecăţii.
La termenul de judecată din 10 iulie 2013, contestatorul C.C. a solicitat amânarea judecăţii contestaţiei în anulare pentru a putea lua cunoştinţă de întâmpinarea formulată de intimată, iar instanţa a admis această cerere.
Prin încheierea de şedinţă de la data de 13 noiembrie 2013 instanţa a respins, ca nefondată, cererea de asigurare de dovezi formulată de contestator, reţinând că dispoziţiile legale privitoare la asigurarea de dovezi nu pot fi invocate ca temei de drept pentru constatarea unei legături de rudenie între unul dintre judecătorii ce a judecat în primă instanţă cauza şi consilierul juridic care a avizat adresa din 29 decembrie 2008 a unităţii pârâte (prin care i se aducea la cunoştinţă contestatorului că aspectele pe care le-a reclamat în legătură cu modul de calcul al drepturilor sale salariale nu sunt fondate), acestea putând fi dovedite prin acte de stare civilă.
La data de 12 martie 2014 contestatorul C.C. a declarat recurs împotriva încheierilor de şedinţă din 10 iulie 2013 şi 13 noiembrie 2013 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, considerate nelegale.
Criticile au vizat, în esenţă, faptul că prima instanţa nu i-a încuviinţat toate probele solicitate, faptul că această cale de atac, a contestaţiei în anulare, este judecată de un complet în compunerea căruia intră aceiaşi membrii cu ai completului ce a soluţionat cererea de recurs şi că, prin respingerea cererii de recuzarea a doamnei judecător B.G., ce a făcut parte din completul ce a soluţionat în primă instanţă acţiunea civilă, precum şi prin respingerea cererii de asigurare dovezi, instanţa nu a făcut efortul să afle adevărul şi, datorită confundării unor elemente şi date materiale ale cauzei, a respins nejustificat contestaţia în anulare.
Înalta Curte la termenul de judecată din data 18 septembrie 2014, învestită fiind cu soluţionarea acestei căi extraordinare de atac, a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii ei, pe care o găseşte incidentă speţei, pentru următoarele considerente:
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.
În cauza de faţă se reţin dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd că pot fi supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională. Dispoziţiile art. 282 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător.
Potrivit dispoziţiilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ. împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii.
Toate încheierile care preced hotărârea şi au ca scop să pregătească soluţionarea pricinii sunt încheieri premergătoare şi fac corp comun cu hotărârea finală, astfel încât nu pot fi atacate cu apel/recurs decât odată cu fondul.
Or, în speţă, s-a declarat recurs împotriva unor încheieri premergătoare, nesusceptibile de recurs separat de fondul cauzei.
Astfel, prin încheierea de şedinţă din data de 10 iulie 2013 amânarea pricinii a fost acordată chiar la cererea contestatorului în vederea cunoaşterii apărărilor formulate de intimată prin întâmpinare, fiind de necontestat continuarea judecăţii.
Nici în cazul încheierii din 13 noiembrie 2013, prin care instanţa a respins cererea de asigurare dovezi formulată de contestator, nu se poate vorbi de o dezînvestire sau de o întrerupere a cursului judecăţii, nefiind soluţionată în mod definitiv o chestiune de fond a cauzei.
Se reţine, aşadar, că în cazul ambelor încheieri, curtea de apel nu s-a desesizat de proces, ci a procedat la judecarea mai departe a procesului în fond.
Dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în conformitate cu art. 316 C. proc. civ.
Drept urmare, contestatorul C.C. a dedus judecăţii în recurs încheieri premergătoare, ce nu puteau fi atacate decât odată cu fondul, iar nu pe cale separată, conform prevederilor legale enunţate.
Pe de altă parte, potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., „hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată’’.
Or, în speţă, stadiul procesual este contestaţie în anulare împotriva unei decizii irevocabile prin care s-a soluţionat un recurs, iar hotărârea care soluţionează cauza are caracter irevocabil, astfel încât şi încheierile premergătoare îşi însuşesc acest caracter, urmând soarta hotărârii finale.
Prin urmare, având în vedere că încheierile recurate au fost date în cadrul contestaţiei în anulare, în timpul judecării contestaţiei şi că decizia pronunţată în acest dosar este irevocabilă, nefiind supusă niciunei căi de atac conform art. 299 şi art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., încheierile atacate nu sunt supuse recursului.
Prin exercitarea unei astfel de căi de atac, recurentul nu s-a conformat unei condiţii specifice de admisibilitate a recursului în această materie.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşadar, partea a tins la obţinerea unei judecăţi în afara cadrului legal, ceea ce nu poate fi primit.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva încheierilor din 10 iulie 2013 şi din 13 noiembrie 2013 ale Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, este inadmisibil, deoarece nu este recunoscut de lege drept o cale de atac viabilă în ipoteza dată, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul C.C. împotriva încheierilor din 10 iulie 2013 şi din 13 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2258/2014. Civil. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 2278/2014. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
