ICCJ. Decizia nr. 2307/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2307/2014
Dosar nr. 10246/118/2012
Şedinţa publică de la 18 iunie 2014
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a ll-a civilă, reclamanta SC N.F. SRL prin lichidator judiciar L.G. Sprl a solicitat obligarea pârâtului Oraşul Hârşova prin Primar la plata sumei de 141.612,06 reprezentând debit restant conform facturii din 9 mai 2011 şi respectiv 7.857,63 lei conform facturii din 2011 încheiate în baza contractelor de execuţie lucrări precum şi la plata dobânzilor legale de la data scadenţei facturilor fiscale şi până la achitarea integrală a creanţei, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Constanţa, secţia a ll-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 2066 din 11 iulie 2013, a respins acţiunea ca nefondată, reţinând, în esenţă, că s-a susţinut fără temei, că între părţi nu a intervenit niciun act adiţional şi nici modificări asupra valorii contractului, valoarea de 260.517,23 lei exclusiv T.V.A. rezultând din centralizatoarele financiare, iar creanţa de 141.612,06 lei reprezintă diferenţa dintre plăţile efectuate şi valoarea negociată prin contract.
Nu a putut fi însuşit acest punct de vedere întrucât centralizatorul financiar de la fila 19 reprezintă o ofertă de preţ neacceptată de către pârâtă.
Aceasta o demonstrează atât procesul - verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 362/26 ianuarie 2011, care menţionează şi admite recepţia valorii de 191.912,13 lei cât şi protocolul de cofinanţare la contractul din 31 ianuarie 2008, care are valenţele juridice ale unui act adiţional.
Astfel, potrivit acestui protocol, valoarea totală a investiţiei este de 191.912,13 inclusiv T.V.A. din care suma de 134.912,13 lei urma să fie decontată din bugetul local, iar diferenţa de 57.000 lei suportată de beneficiarul final.
Ori, aceasta este suma negociată de subiecţii litiganţi şi nu valoarea estimată iniţial prin contractul părţilor, sumă de altfel achitată cu ordinele de plată depuse la dosarul cauzei.
Este fără relevanţă în cauză faptul că suntem în prezenţa unui contract de achiziţie, aşa încât valoarea contractului nu mai putea fi ulterior modificată, întrucât acest aspect atrage o altă sancţiune şi nu poate îndreptăţi pe reclamantă să solicite sumele relevate în petitul acţiunii.
În concluzie, protocolul de cofinanţare având valenţele juridice ale unui act adiţional, se impune cu forţă obligatorie şi pentru reclamantă, aşa încât pârâta nu datorează nicio sumă reclamantei, conduita acesteia de a refuza la plată factura fiscală din 9 mai 2011 fiind pe deplin justificată din punct de vedere juridic.
Cât priveşte factura din 20011 în valoare totală de 7.857,63 lei nici aceasta nu s-a justificat sub aspect probator, avându-se în vedere că derivă din alt raport contractual.
Pentru considerentele expuse, acţiunea a fost respinsă ca nefondată.
Apelul declarat de reclamanta SC N.F. SRL prin lichidator judiciar L.G. Sprl împotriva acestei sentinţe, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 119 din 14 octombrie 2013.
În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că între părţi a fost încheiat contractul din 31 ianuarie 2008 având ca obiect „Realizarea PT+CS+DDE, PAC" şi execuţie pentru Reabilitare şi extindere sală pentru activităţi extraculiculare a Şcolii Generale, Hârşova.
Ca termen de finalizare a lucrării a fost fixat 21 aprilie 2008 (80 de zile).
În art. 2 pct. 2.2 părţile au stabilit valoarea totală a contractului în sumă de 325.516,29 lei cu T.V.A. şi se va face în funcţie de executarea fazelor dispuse de partea contractantă (260.517,23 lei fără T.V.A.).
La fila 19 din dosar apelanta SC N.F. SRL a făcut o ofertă de preţ care însă nu a fost acceptată de pârâtul intimat Oraşul Hârşova prin primar.
Prin procesul - verbal de recepţie din 26 ianuarie 2011 au fost admise recepţionarea lucrărilor la valoarea de 191.912,13 lei, sumă ce a fost încasată la apelantă conform raportului de expertiză contabilă (filele 31-37 din dosar fond).
Anterior, părţile au încheiat la contractul de execuţie lucrări din 31 ianuarie 2008, un protocol de cofinanţare (fila 43), semnat de ambele părţi unde au precizat valoarea totală a investiţiei de 191.912 lei inclusiv T.V.A. din care 134.912,13 lei buget local şi 57.000 lei buget M.E.C.T - H.G. nr. 127/2010.
S-a constatat că aşa cum a stabilit şi instanţa de fond valoarea juridică a acestuia este de act adiţional la contract şi unde a fost fixată valoarea obiectului contractului.
Instanţa de apel a reţinut că în aceste condiţii suma convenită de părţi în mod legal a fost achitată de către intimată cu ordinele de plată existente la dosar, iar refuzul acesteia de a plăti factura nr. 2/9 mai 2011 apare ca justificată.
Împotriva acestei decizii, reclamanta SC N.F. SRL prin lichidator judiciar L.G. Sprl a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În susţinerea motivelor de recurs indicate, recurenta a arătat, în esenţă, că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că valoarea lucrărilor de execuţie a contractului este de 260.517,23 lei plus T.V.A., fiind cuprins într-un centralizator financiar neacceptat de pârâtă. Această valoare a lucrărilor rezultă din contractul de achiziţie din 31 ianuarie 2008, la acesta neintervenind nicio modificare de preţ, cantitate sau calitate a lucrărilor, nefiind încheiat niciun act adiţional în acest sens.
Procesul - verbal încheiat la terminarea lucrărilor din 26 ianuarie 2011 nu menţionează că este încheiat pentru toate lucrările cerute prin contract şi nici că valoarea negociată în contract de 325.516,29 lei a fost renegociată la 191.912,13 lei. Acesta atestă doar că lucrările terminate şi recunoscute sunt în cuantum de 191.912,13 lei.
Recurenta susţine că protocolul de cofinanţare încheiat cu titularul contractului - Oraşul Hârşova, dar şi cu beneficiarul final al lucrării - Şcoala cu clasele I - VII Hârşova, pentru a se atesta că o parte din sumele de plată, respectiv 57.000 lei, urmează să fie achitate din bugetul şcolii, pentru că aceasta primise finanţare tocmai pentru această investiţie conform H.G. nr. 1270/2010.
Acest protocol de cofinanţare, susţine recurenta, nu poate avea valenţele unui act adiţional nici într-o relaţie comercială obişnuită, darămite într-o relaţie de execuţie de lucrări izvorâtă dintr-un contract de achiziţii publice încheiat în temeiul O.U.G. nr. 34/2006.
Astfel, susţine recurenta, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că practic părţile au renegociat valoarea contractului şi că de aceea Oraşul Hârşova a refuzat plata facturii din 2011 în valoare de 144.612,06 lei (în realitate suma corectă de plată a rezultat în urma expertizei ca fiind de 111.381,72 lei).
Până la obiecţiunile la expertiză, calificate de instanţă ca şi concluzii pe fond, Oraşul Hârşova nu a susţinut niciodată că acesta ar fi motivul pentru care a refuzat plata.
Abia în cadrul acestui dosar şi în faţa acestei instanţe şi-a dat seama brusc, după 3 ani de la cele petrecute că a existat o renegociere de preţ şi că de aceea refuză plata. Până la acest dosar poziţia pârâtei a fost că refuză plata deoarece lucrările a căror valoare este cerută prin această factură nu au fost executate sau sunt neconforme.
La momentul recepţiei pârâta a considerat că nu au fost executate toate lucrările conform contractului şi că suma semnată este echivalentă pentru ceea ce aceştia au considerat că s-a executat, şi nicidecum că s-a negociat ca toate lucrările contractului să aibă un preţ scăzut de la 325.516,29 lei la 191.912,13 lei. Proba cu expertiză a relevat că pe lângă lucrările confirmare prin procesul - verbal de recepţie, recunoscute şi achitate de către pârâtă, au fost executate lucrări în valoare de 11.381,72 lei, având în vedere contractul şi cerinţele caietului de sarcini. Acestea sunt lucrări nerecunoscute prin procesul - verbal de recepţie şi deci refuzate la plată şi pentru care se solicită obligarea pârâtei la plata lor.
În caz contrar pârâta şi-ar îmbogăţi patrimoniul cu valoarea acestor lucrări în condiţiile în care patrimoniul reclamantei executante este vădit sărăcit, aceasta ajungând în faliment tocmai în urma acestor lucrări pe care Ie-a efectuat cu oameni şi materialele proprii, dar pentru care nu a primit niciodată contravaloarea lor, deşi Ie-a efectuat în baza unui contract de achiziţii publice încheiat în urma parcurgerii tuturor etapelor de calificare şi ofertare stabile de O.U.G. nr. 34/2006.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului cu consecinţa modificării în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Prealabil analizării criticilor formulate, se impune a fi făcută precizarea că deşi au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta nu s-au conformat dispoziţiilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., în sensul dezvoltării fiecărui motiv de nelegalitate invocat, cerinţă ce rezultă şi din caracterul extraordinar al căii de atac a recursului.
Astfel, motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. vizează situaţia în care instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii prin schimbarea naturii sau înţelesului vădit neîndoielnic al acestuia.
Deşi motivul de nelegalitate aşa cum este prevăzut procedural vizează actul dedus judecăţii, recurenta prin argumentele aduse în sprijinul acestuia se referă la înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al înscrisurilor deduse judecăţii, cu scopul de a repune în discuţie probele, concludenta acestora, aspecte care nu intră în sfera de analiză a motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Din perspectiva acestui motiv se afirmă că instanţa de apel în mod greşit a apreciat că valoarea lucrărilor de execuţie a contractului este de 260.517,23 lei plus T.V.A. şi cuprinsă într-un centralizator financiar neacceptat de pârâtă.
Critica este nefondată întrucât actul juridic dedus judecăţii l-a reprezentat contractul nr. 1/31 ianuarie 2008 având ca obiect „realizarea PT+CS+DDE, Pac" şi execuţie pentru reabilitare şi extindere sală pentru activităţi extraculiculare a Şcolii Generale, Hârşova.
Din acest punct de vedere, se observă că instanţa de apel a pornit în analiza criticilor aduse sentinţei de la examinarea situaţiei de fapt, şi a constatat că părţile au încheiat la contractual de execuţie lucrări din 31 ianuarie 2008, un protocol de cofinanţare, semnat de ambele părţi unde au precizat valoarea totală a investiţiei de 191.912 lei inclusiv T.V.A., iar valoarea juridică a acestuia este de act adiţional la contract.
Totodată, prin prisma aceluiaşi motiv de recurs se repune în discuţie concludenta şi interpretarea probelor legate de procesul - verbal din 26 ianuarie 2011, adresa din 11 mai 2011, răspunsul la interogatoriu, proba cu martori. Or, toate aceste chestiuni vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiilor anterioare.
Interpretarea actului dedus judecăţii şi a probelor aparţine instanţelor devolutive şi numai în măsura în care s-ar încălca norme care au dus la schimbarea înţelesului actului care era vădit neîndoielnic s-ar putea reţine încălcarea legii. Or, argumentele recurentei nu conduc la o astfel de concluzie ci, dimpotrivă, se constată că s-au evocat ipoteze şi susţineri nefondate.
Consideraţiile de mai sus deşi au fost făcute, nu pierd din vedere că şi aceste chestiuni legate de conţinutul înscrisurilor respective sunt de fond şi nu vizează nelegalitatea la care se referă prevederile art. 304 alin. (8) C. proc. civ.
Recurenta a indicat drept motiv de recurs şi pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. care poate constitui temei pentru modificarea sau casarea unei hotărâri atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Acest motiv de recurs trebuie analizat în contextul celorlalte prevederi procedurale care califică recursul drept o cale extraordinară de atac nedevolutiva, ceea ce înseamnă pe de o parte că regulile instituite pentru promovarea şi susţinerea criticilor trebuie să fie respectate întocmai, iar pe de altă parte, că prin recurs se examinează legalitatea soluţiilor anterior pronunţate fără să fie provocată o rejudecare a fondului în orice situaţie. Din acest punct de vedere trebuie observate nu doar dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ci şi dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. care obligă la „dezvoltarea motivelor de nelegalitate" a hotărârii recurate.
În speţă, din redarea criticilor se poate constata că au fost aduse spre o nouă examinare chestiuni de fond legate de administrarea şi interpretarea probelor, care nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat.
În realitate, recurenta prin trimitere la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se limitează la o simplă indicare „de formă" a textului din moment ce din „dezvoltarea motivului" nu s-a adus o minimă argumentare în drept a acestui motiv.
Prin urmare, faţă de dispoziţiile procedurale care limitează posibilităţile de rediscutare a probelor, după ce s-a judecat fondul şi apelul, prevederi raţionale faţă de modul de organizare a sistemului căilor de atac, în care recursul este cale de atac de reformare, nedevolutiva, criticile bazate pe aceste chestiuni vor fi înlăturate, întrucât nu vizează nelegalitatea soluţiei care a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
De altfel, se constată că motivele recursului conţin o reiterare şi preluare identică a motivelor de apel care au făcut deja obiect de analiză şi verificare din partea jurisdicţiei anterioare.
Ignorând faptul că obiectul recursului este reprezentat de decizia din apel care s-a fundamentat pe anumite considerente în adoptarea soluţiei, răspunzând punctual criticilor - în cadrul devoluţiunii fixate de parte -, reclamanta aduce judecăţii în recurs aceleaşi aspecte, fără să critice însă hotărârea instanţei de apel.
Fără să combată argumentele instanţei şi să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, reclamanta nu face decât să reitereze motivele de apel, nesocotind existenţa judecăţii anterioare, în cadrul căreia respectivelor critici li s-a răspuns deja.
În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reţine că recurenta s-a îndepărtat de la dispoziţiile menţionate de art. 304 punctele 8 şi 9 C. proc. civ. sub aspectul conţinutului lor, iar prin argumentele aduse s-a cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu doar să verifice decizia din apel în ce priveşte modul de aplicare a legii.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC N.F. SRL prin lichidator judiciar L.G. Sprl împotriva Deciziei civile nr. 119 din 14 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2296/2013. Civil. Divorţ. Revizuire - Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2308/2014. Civil. Acţiune în concurenţa... → |
|---|
