ICCJ. Decizia nr. 2327/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2327/2014
Dosar nr. 3/1371/2011
Şedinţa publică de la 19 iunie 2014
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 396 din 20 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3/1371/2011, Tribunalul Specializat Mureş a respins cererea formulată şi precizată de reclamanta SC S. SRL împotriva pârâtei SC H.R. SA; a respins ca rămasă fără obiect cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii B.N. şi B.G.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei, în calitate de succesoare în drepturi a SC B. Mureş SA, la plata beneficiului nerealizat ca urmare a nerespectării contractului de distribuţie din anul 2002 încheiat de parte şi prelungit succesiv prin acte adiţionale, fiind ajuns la termen la data de 31 decembrie 2008, pretenţiile reclamantei au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 1073 C. civ. din 1865, fiind solicitată angajarea răspunderii contractuale a pârâtei şi obligarea acesteia la plata daunelor interese reprezentate de câştigul pe care l-ar fi realizat în baza contractului de distribuţie, invocându-se culpa contractuală a pârâtei constând în refuzul de a livra, începând cu luna mai a anului 2008, cantităţile de bere către reclamantă.
S-a reţinut că reclamanta a invocat neonorarea comenzilor de către pârâtă, înscrisurile depuse la dosar nerezultând cu certitudine faptul că au fost transmise comenzile către pârâtă, actele neavând o dată certă. Din probatoriul administrat a rezultat că pârâta a livrat cantităţile de bere comandate până la data ajungerii la termen a contractului, nefiind dovedit că au fost efectuate şi alte comenzi neonorate de pârâtă. S-a mai reţinut că potrivit contractului, era necesară înaintarea unei comenzi de către distribuitor şi confirmarea acceptării acestora în termen de 15 zile de la data transmiterii lor.
Pentru a se stabili existenţa culpei contractuale care să confirme prejudiciul invocat de reclamantă, instanţa a făcut analiza contractului din perspectiva existenţei unei obligaţii a pârâtei de a livra o anumită cantitate de bere pe care ar fi comandat-o reclamanta. Din contractul de distribuţie a rezultat că distribuitorul urma să cumpere de la vânzător o cantitate de bere, conform anexei 1, cu condiţia transmiterii de către distribuitor a unei comenzi. Se mai prevede contractual că vânzătorul avea obligaţia de a accepta comenzile transmise de distribuitor în măsura în care le putea onora. Acceptarea comenzii urma să aibă loc în termen de 15 zile de la data transmiterii lor, având şi obligaţia corelativă de a le executa integral şi la termen. în raport de aceste clauze contractuale, instanţa a apreciat că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate, onorând toate comenzile emise de reclamantă, cererea reclamantei vizând daunele interese fiind considerată neîntemeiată.
Cu privire la cererea de intervenţie în interes propriu, instanţa a reţinut din probatoriul administrat că s-a procedat la radierea contractului de garanţie imobiliară din cartea funciară, astfel încât acesta nu îşi mai produce efectele. Pe cale de consecinţă, cererea a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
Sentinţa de fond a fost apelată de către reclamanta SC S. SRL, criticile acesteia vizând greşita aplicare a legii prin raportare la probatoriul administrat, precum şi interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii.
Prin decizia nr. 77/A din 10 octombrie 2013, completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul reclamantei, cu următoarele considerente: a reţinut că, în conformitate cu anexa la contract, targetul aferent anului 2008 a fost stabilit de comun acord la 16.000 hl, repartizarea lunară rezultând din tabelul ataşat. Ulterior, SC B. Mureş SA a comunicat un target diferit pentru luna iulie 2008, reclamanta făcând menţiunea că este de acord în condiţiile respectării contractului până în 2012. S-a reţinut că şi în anii anterior s-a procedat la modificarea targetului iniţial, acesta însă nefiind obligatoriu, ci reprezentând configurarea obiectivelor de vânzări. S-a apreciat că nu rezultă din contract obligativitatea targetului, clauza contractuală specificând că începând cu data de 11 martie 2002 şi până la sfârşitul anului, distribuitorul va cumpăra o cantitate de 750 hl bere. Pentru anul 2008 s-a încheiat actul adiţional prin care a fost prelungit termenul contractual până la 31 decembrie 2008, targetul fiind fixat la 17.000 hl, cu modificarea propusă de reducere a targetului aferent lunii iulie. În raport de clauzele actului adiţional semnat de părţi, reclamanta nu avea cum să condiţioneze reducerea targetului de bere pentru luna iulie de prelungirea valabilităţii contractului până la 31 decembrie 2012.
În raportul de expertiză efectuat la fond, s-a reţinut că pârâta a livrat o cantitate de 15.743,25 hl bere, targetul fiind fixat la cantitatea de 28.800 hl, în condiţiile în care pe anexa în care este înscris acest target reclamanta îşi exprimă acordul doar în condiţii de exclusivitate în judeţul Olt. Pârâta nu a recunoscut acest target, precizând că nu erau îndeplinite condiţiile de exclusivitate, reclamanta recunoscând acest aspect.
Instanţa a înlăturat susţinerea reclamantei în sensul că dacă clauza de exclusivitate înscrisă de această parte nu era infirmată de vânzătoare, targetul astfel stabilit devenea obligatoriu (cu referire la targetul de 28.800 hl), aceeaşi soluţie fiind şi în ce priveşte solicitarea de prelungire a contractului. Instanţa a avut în vedere faptul că o asemenea susţinere contravine clauzelor contractuale precum practicii dintre părţi din care rezultă că termenul contractual a fost prelungit succesiv prin acte adiţionale anuale, ceea ce conduce la concluzia că asemenea modificări nu au fost acceptate tacit.
Cu privire la targetul stabilit pentru anul 2008, în cele două variante - de 16.000 hl şi de 28.800 hl - se reţine că livrările efective sunt sensibil apropiate de prima variantă, reclamanta nedovedind că reclamanta a sesizat pârâta referitor la nerespectarea cantităţilor conform celei de-a doua variante de target. S-a mai reţinut că reclamanta nu a făcut dovada faptului că a comandat cantităţi suplimentare de bere peste cele livrate, în condiţiile art. 23 şi 24 din contract şi nici nu şi-a exprimat nemulţumirea faţă de cantităţile lunare livrate în anul 2008.
S-a apreciat că în condiţiile în care a intervenit fuziunea SC B. Mureş SA cu societatea pârâtă, acesta din urmă a preluat doar contractele aflate în derulare cu clauzele scrise ale acestora, nefiind obligată să respecte sau să continue diverse cutume comerciale stabilite de societatea radiată în urma fuziunii.
Proba cu martori a fost apreciată ca inadmisibilă în condiţiile în care se tinde să se dovedească modificarea unei clauze, care nu poate fi apreciată ca obscură sau echivocă pentru a fi necesară lămurirea intenţiei comune a părţilor.
Decizia de apel a fost recurată de reclamanta SC S. SRL, care a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârilor pronunţate în cauză în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu consecinţa obligării pârâtei la plata daunelor solicitate.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. din 1865, motivele dezvoltate vizând următoarele aspecte: greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii, sub aspectul interpretării eronate date clauzei contractuale care stipula efectuarea scrisă a comenzilor; a arătat sub acest aspect că uzanţa comercială era în sensul efectuării comenzilor telefonic, instanţele inferioare interpretând excesiv clauza contractuală menţionată, fără a da eficienţă voinţei reale a părţilor; aceeaşi interpretare restrictivă şi eronată a fost dată şi clauzei potrivit căreia vânzătoarea onora comenzile efectuate doar în măsura posibilităţii aducerii lor la îndeplinire. Reclamanta a apreciat caracterul pur potestativ al acestei clauze contractuale, care ar atrage nulitatea.
Reclamanta a mai arătat că instanţele inferioare au interpretat eronat şi clauze referitoare la obiectul contractului, susţinând că potrivit contractului, era instituită obligaţia pentru reclamantă de a cumpăra, respectiv pentru pârâtă de a livra cantitatea de bere contractată şi indicată în anexă (graficul de target stabilit anual), în timp ce instanţele s-au referit constant la cantitatea de bere comandată.
Reclamanta a invocat şi lipsa considerentelor din cuprinsul deciziei recurate şi contrarietatea acestora, cu referire la targetul stabilit pentru anul 2008 şi la clauza de exclusivitate. A susţinut că acest target de 28.800 hl era obligatoriu pentru pârâtă, în condiţii de exclusivitate la distribuire. A arătat că potrivit contractului, era obligată la comercializarea berii pe raza strictă a judeţului Olt, în actele adiţionale zona fiind restrânsă pentru partea de nord a judeţului.
Totodată, reclamanta a invocat şi greşita înlăturare a probei cu expertiză, reţinând că au fost livrate cantităţile de bere comandate; a precizat şi că în măsura în care instanţa de fond aprecia că nu se impune efectuarea expertizei, prin raportare la probatoriul cu înscrisuri administrat, trebuia să respingă proba pentru a nu mai pune parte în situaţia de a efectua cheltuieli suplimentare. A apreciat ca neîntemeiată respingerea de către instanţa de fond a probei cu martori, considerată esenţială pentru lămurirea raporturilor dintre părţi.
În final, reclamanta a invocat greşita nereţinere a uzanţei comerciale dintre părţi, fără a valorifica probatoriul administrat care dovedeşte că şi în relaţia cu pârâta procedura a fost aceea de emitere a comenzilor telefonic sau prin preluarea lor de către reprezentantul pârâtei, fără a fi emise comenzi scrise.
Prin concluziile scrise, pârâta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, apreciind ca nefondate criticile aduse de reclamantă deciziei pronunţate de instanţa de fond. Ulterior, cu ocazia cuvântului în fond, şi-a precizat poziţia procesuală faţă de solicitarea de obligare a reclamantei recurente la plata cheltuielilor de judecată, arătând că înţelege să le solicite pe cale separată.
Nu au fost administrate înscrisuri noi în recurs.
La termenul din data de 19 iunie 2014, pârâta a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs, în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ. din 1865, apreciind lipsa criticilor de nelegalitate din dezvoltarea motivelor de recurs invocate.
Analizându-se cu prioritate excepţia de nulitate, invocată de pârâtă, în temeiul art. 137 C. proc. civ. din 1865, se reţine caracterul nefondat al acesteia, din dezvoltarea motivelor de recurs invocate de reclamantă rezultând formularea unor critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. din 1865. Pe cale de consecinţă, excepţia de nulitate a cererii de recurs, fundamentată pe dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. din 1865 va fi respinsă.
Analizându-se legalitatea deciziei de apel în raporta de criticile formulate şi de apărările invocate, se reţin următoarele:
Critica referitoare la greşita interpretare a clauzelor contractuale prin reţinerea obligativităţii emiterii comenzilor scrise, în condiţiile în care în relaţia cu pârâta uzanţa comercială era aceea de transmitere telefonică a comenzilor nu poate fi analizată, întrucât prin dezvoltarea prezentată de reclamantă se tinde spre analiza probatoriului administrat. Or, analiza deciziei de apel în cadrul recursului este limitată la controlul de legalitate. nefiind posibilă reaprecierea probatoriului administrat în cauză. în consecinţă, această critică, vizând temeinicia deciziei de apel, iar nu nelegalitatea acesteia din perspectiva motivelor strict reglementate de art. 304 C. proc. civ. din 1865, nu va fi analizată.
Este înlăturată critica referitoare la greşita interpretare a contractului prin raportare la obiectul acestuia. Se reţine că potrivit convenţiei părţilor, şi a anexelor la acesta, înţelegerea acceptată a fost în sensul stabilirii unui target de 16.000 hl bere, propunerea reclamantei în sensul stabilirii unui target de 28.800 hl bere, în condiţii de exclusivitate, nefiind agreată de pârâtă, la dosar neexistând înscrisuri care să ateste o asemenea înţelegere contractuală.
Pe de altă parte, nu este reţinută nici critica referitoare la greşita interpretare a contractului sub aspectul clauzei de exclusivitate în distribuire. Din modul de redactare al clauzei contractuale rezultă că intenţia părţilor a fost de delimitare a dreptului reclamantei de comerciale a produsului cumpărat într-o anumită zonă teritorială, depăşirea acesteia şi comercializarea de către reclamantă în alte zone decât cele stipulate contractual atrăgând sancţiunea rezilierii contractului. Pentru a fi în prezenţa unei clauze de exclusivitate la distribuire era necesar ca prin contract să se prevadă expres dreptul numai al distribuitorului (respectiv al reclamantei) de a comercializa produsul cumpărat în zona geografică menţionată, cu aplicarea unei sancţiuni pentru vânzătoare în situaţia în care ar fi vândut produse similare unui alt comerciant care ar fi desfăcut marfa în aceeaşi zonă. Or, aşa cum rezultă din clauza contractuală invocată de reclamantă, a fost instituit doar dreptul acesteia de a comercializa produsul cumpărat într-o anumită zonă, coroborată cu obligaţia de a nu depăşi zona indicată, cu aplicarea sancţiunii rezilierii în cazul nerespectării acestei obligaţii. în consecinţă, se apreciază că reclamanta face o confuzie între stabilirea limitelor de comercializare şi clauza de exclusivitate, intenţia clar exprimată de părţi fiind în sensul stabilirii acestei limitări, iar nu în sensul acordării dreptului de exclusivitate.
Nu este reţinută nici critica referitoare la lipsa considerentelor ori contradictorialitatea acestora în ceea ce priveşte aprecierea targetului aferent anului 2008. Se apreciază că decizia de apel este motivată sub acest aspect, instanţa indicând argumentele pentru care a apreciat limita de target la 16.000 hl, critica reclamantei nefiind întemeiată. În ceea ce priveşte invocarea caracterului contradictoriu al motivării ori existenţa motivelor străine, se reţine că reclamanta nu a arătat criticile concrete pe care se sprijină, aspectele prezentate sub acest motiv reprezentând, în fapt o analiză a probatoriului administrat şi nemulţumirea părţii faţă de modul cum a fost valorificat de către instanţă în argumentarea soluţiei pronunţate.
Criticile reclamantei referitoare la modalitatea de încuviinţare şi de administrare a probatoriului de către instanţa de fond nu pot fi supuse analizei în recurs, obiectul acestei căi extraordinare de atac constituindu-l verificarea legalităţii deciziei de apel. În consecinţă, criticile arătate, referitoare la neadministrarea probei cu martori şi admiterea eronată a probei cu expertiză, nu vor fi analizate.
Aceeaşi soluţie de neanalizare este dată şi criticii vizând nereţinerea uzanţei comerciale invocate de reclamantă, raportat la obiectul recursului -verificarea legalităţii deciziei de apel - precum şi faţă de împrejurarea că argumentele părţii subsumate acestei critici tind spre o reapreciere a probatoriului.
Având în vedere considerentele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. din 1865, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii cererii de recurs.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC S. SRL împotriva deciziei nr. 77/A din 10 octombrie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2326/2014. Civil. Rezoluţiune contract.... | ICCJ. Decizia nr. 2328/2014. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
