ICCJ. Decizia nr. 2328/2014. Civil. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2328/2014
Dosar nr. 3081/192/2011
Şedinţa publică de la 19 iunie 2014
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 23 iunie 2006 pe rolul Judecătoriei Bolintin Vale, reclamanţii D.R. şi D.G., prin mandatar D.R. a chemat în judecată pe pârâţii D.M., SC C.C. SA, Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Dâmboviţa şi Direcţia Generală a Finanţelor solicitând să se constate nulitatea procesului verbal din 22 iunie 2000 în ceea ce priveşte executarea imobiliară a suprafeţei de teren de 22.591 mp şi a clădirilor şi anexelor existente pe acesta, situate în comuna C., judeţul Giurgiu.
La termenul de judecată de la data de 21 august 2006, reclamanţii au precizat că obiectul cererii de chemare în judecată este nulitate act de adjudecare.
Prin sentinţa civilă nr. 1613 din 14 iunie 2010 a Judecătoriei Bolintin Vale a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, cererea de chemare în judecată fiind respinsă ca fiind formulată de o persoană fără calitate.
Pentru a pronunţa această soluţie judecătoria a reţinut, în esenţă, că reclamanţii nu au făcut dovada că proprietatea le-a fost retrocedată după anul 1990 în baza legilor reparatorii, iar valorificarea drepturilor lor de proprietate nu se poate face în cadrul acestui proces care are ca obiect nulitate proces-verbal de adjudecare, atât timp cât au stat în pasivitate la momentul apariţiei legilor de retrocedare a proprietăţilor.
Împotriva acestei soluţii, au declarat recurs reclamanţii D.R. şi D.G.
Prin decizia civilă nr. 426 din 03 mai 2011 a Tribunalului Giurgiu a fost casată parţial sentinţa nr. 1616/2010, doar în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor care a fost respinsă şi a fost trimisă cauza spre rejudecare.
Dosarul a fost restituit Judecătoriei Bolintin Vale unde a fost înregistrat la data de 22 august 2011.
Prin sentinţa civilă nr. 87 din 16 ianuarie 2012 pronunţată de Judecătoria Bolintin Vale în Dosarul nr. 3081/192/2011 a fot admisă excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei, competenţa de soluţionare a cauzei fiind declinată în favoarea Tribunalului Giurgiu.
Dosarul a fost înaintat Tribunalului Giurgiu unde a fost înregistrat la data de 07 februarie 2012 sub numărul 3081/192/2011.
La data de 10 mai 2012 reclamanţii au depus la dosarul cauzei precizare la acţiune prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută a procesului verbal de transfer de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile prin executare silită din 22 iunie 2000 motivat de faptul că bunul ce a fost înstrăinat este monument istoric (art. 29 din O.G. nr. 68/1994 abrogată prin Legea nr. 422/2001) fiind incidente şi prevederile art. 963 şi art. 1310 C. civ., obiectul actului nefiind în circuitul civil.
S-au mai invocat drept motiv de nulitate absolută dispoziţiile art. 54 din O.G. nr. 11/1996 susţinându-se că pârâtul D.M. s–a obligat să plătească o sumă mai mică de bani decât cea la care au fost evaluate bunurile, precum şi lipsa capacităţii de folosinţă a Direcţiei Generale de Muncă şi Protecţie Socială Dâmboviţa de a executa silit un bun imobil din jud. Giurgiu.
Totodată reclamanţii au solicitat nulitatea relativă a procesului verbal de transfer de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile prin executare silită, arătându-se că publicitatea acestui act nu a existat, SC C.C. SA şi restul instituţiilor abilitate din cele două judeţe neprecizând că există un astfel de act încheiat.
La data de 07 iunie 2012 s-a depus la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de D.M. prin care s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, iar pe fond s-a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin sentinţa civilă nr. 21 din 11 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 3081/192/2011 a fost admisă acţiunea şi s-a constatat nulitatea absolută parţială a procesului verbal de transfer a dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile prin executare silită din 22 iunie 2000 încheiat între Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială Dâmboviţa, SC C.C. SA şi D.M. în ceea ce priveşte executarea imobiliară a suprafeţei de 22.591 mp şi a clădirilor şi anexelor existente pe această suprafaţă (reprezentând conacul N.D.).
Împotriva acestei sentinţei, în termenul legal, la data de 27 februarie 2013, a declarat apel pârâtul D.M., cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 13 mai 2013.
Prin decizia civilă nr. 154/A din 8 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis apelul declarat de pârâtul D.M. în contradictoriu cu reclamanţii D.E., D.R., D.C.O. şi D.G. şi cu pârâţii SC C.C. SA (dizolvată) prin lichidator SC I.E. SRL Târgovişte, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, şi Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Dâmboviţa; a schimbat în tot sentinţa apelată şi a respins cererea precizată ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut următoarele:
Critica referitoare la calitatea procesuală activă a intimaţilor reclamanţi nu a putut fi primită de către curtea de apel din moment ce această chestiune a fost tranşată irevocabil prin decizia civilă nr. 426 din 3 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Giurgiu.
În ceea ce priveşte critica apelantului referitoare la greşita admitere a acţiunii în constatarea nulităţii absolute a procesului verbal de transfer a dreptului de proprietate din 22 iunie 2000, instanţa de apel a reţinut că este fondată.
Instanţa de apel a apreciat că din actele existente la dosarul cauzei nu se poate reţine nici faptul că societatea debitoare, pe baza unei înţelegeri cu apelantul-pârât, ar fi inclus imobilul în suprafaţă de 22.591 mp. plus clădiri şi anexe situate în Comuna C., judeţul Giurgiu, în procesul verbal contestat la imobilul „Sectorul mecanizat” pe lista bunurilor ce urmau a fi executate silit în contul datoriei, ori că înţelegerea frauduloasă s-ar fi făcut cu organele de executare silită ale statului.
Afirmaţiile intimaţilor-reclamanţi şi dovezile prezentate de aceştia cu privire la relaţiile de afaceri existente între numitul B.G.D. (director general al SC C.C. SA) şi apelantul-pârât D.M. nu sunt suficiente pentru a dovedi frauda ori caracterul ilicit al procesului verbal de transfer al dreptului de proprietate din 22 iunie 2000 ori o înţelegere a acestora în sensul executării silite de către stat a unui bun ce nu aparţinea debitorului.
De asemenea, faptul că dreptul de proprietate s-a transmis contra unei sume de bani mai mici decât valoarea bunurilor nu este de natură să dovedească intenţia de a frauda interesele intimaţilor, ştiut fiind faptul că bunurile ce sunt supuse executării silite se vând la o valoare inferioară valorii de circulaţie.
Din analiza cererii de chemare în judecată instanţa de apel a constatat că intimaţii reclamanţi deşi au susţinut nulitatea absolută a actului pentru vânzarea lucrului altuia nu au invocat în niciun fel complicitatea pârâtului-cumpărător, abia prin cererea precizatoare şi prin întâmpinarea la apelul de faţă, făcând referire la asocierea cu fostul director la C.C. SA. Crevedia pentru înfiinţarea unei alte societăţi comerciale. În atare condiţii curtea a constatat că în cauză nu se poate reţine aplicabilitatea principiului „fraus omnia corrumpit” pentru a se putea constata nulitatea absolută a procesului verbal de transfer a dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile prin executarea silită din 22 iunie 2000.
În ceea ce priveşte celelalte motive de nulitate absolută invocate de intimaţii-reclamanţi prin cererea de chemare în judecată şi cererea precizatoare (bunul Conacul N.D. este monument istoric ori lipsa capacităţii de folosinţă a Direcţiei Generale de Muncă şi Protecţie Socială Dâmboviţa de a executa silit un bun imobil situat în alt judeţ) ce nu au fost analizate de prima instanţă, Curtea de Apel a reţinut că în lipsa unei cereri de aderare la apel formulată de reclamanţi nu poate analiza aceste motive de nulitate.
Împotriva deciziei nr. 154/A din 8 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declarat recurs atât Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin mandatar Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa, cât şi D.E., D.R., D.C.O. şi D.G.
1. În motivarea cererii recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin mandatar Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa a arătat că în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, SC C.C. a fost executată silit de către Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială Dâmboviţa întocmind procesul verbal prin care o parte din patrimoniul societăţii a fost transferat în patrimoniul lui D.M.
În anul 1949 terenul şi construcţia au fost preluate de stat trecând în administraţia CAP Crevedia.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat desfiinţarea hotărârii criticate, admiterea cererii, iar pe fond respingerea acţiunii.
În drept a invocat dispoziţiile art. 486 - 488 Noul C. proc. civ.
La data de 6 mai 2014 Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Dâmboviţa a depus precizări prin care a arătat că continuatorul de drept al activităţii desfăşurate este Direcţia Generală a Finanţelor Dâmboviţa.
În acelaşi context Înalta Curte reţine că în decizia atacată ca parte figurează Direcţia Generală a Finanţelor Dâmboviţa.
2. Recurenţii D.E., D.R., D.C.O. şi D.G. au apreciat că decizia atacată este nelegală invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii recurenţii au arătat că în mod greşit Curtea de Apel nu motivează toate motivele de nulitate absolute invocate atât prin cererea principală cât şi prin cererea precizatoare precizând faptul că nu poate fi primită susţinerea instanţei în sensul că în lipsa unei cereri de aderare la apel nu poate fi motivată cererea din moment ce recurenţii nu au avut interes să adere la cererea de apel, sentinţa tribunalului fiindu-le favorabilă.
Recurenţii mai arată că în decizia Curţii de Apel se analizează toate argumentele legate de buna credinţă a dobânditorului, dar nu se analizează niciun motiv de rea credinţă invocat pentru a face dovada relei credinţe a dobânditorului, recurenţii apreciind că dobânditorul a fost de rea credinţă la momentul achiziţionării bunului în litigiu şi că acesta cunoştea cu prisosinţă că bunul în litigiu nu făcea parte din patrimoniul vânzătorului.
Intimatul D.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenţi ca nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de excepţia nulităţii cererilor de recurs faţă de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. Înalta Curte reţine următoarele:
Prin motivele invocate recurenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa nu a formulat nicio critică deciziei atacate care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., indicând generic dispoziţiile art. 486 - 488 C. civ.
Dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. prevăd că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătoreşti a căror modificare sau casare se poate obţine pentru anumite motive de nelegalitate expres prevăzute la pct. 1 - 9.
Potrivit art. 3021lit. c) C. proc. civ., motivarea recursului constă nu numai în indicarea motivelor de nelegalitate la care se referă art. 304 C. proc. civ. ci şi în dezvoltarea lor, care constituie motivarea în concret a recursului, adecvată căii de atac, având în vedere că motivele de nelegalitate sunt prevăzute sub aspect general în art. 304 C. proc. civ.
Având în vedere că recurenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa nu a formulat împotriva deciziei recurate nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 3021lit. c) C. proc. civ. va constata nulitatea cererii de recurs.
2. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii cererii de recurs formulată de D.E., D.R., D.C.O. şi D.G., excepţie invocată din oficiu Înalta Curte o va respinge faţă de faptul că criticile deciziei atacate pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi nu art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. cum au menţionat recurenţii.
Plecând de la critica recurenţilor în sensul că instanţa de apel nu a analizat toate motivele de nulitate absolută invocate atât prin cererea principală cât şi prin cererea precizatoare, Înalta Curte apreciază că este întemeiată faţă de faptul că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care impun instanţelor de judecată să se pronunţe motivat asupra tuturor cererilor formulate de părţi pentru a da posibilitatea instanţei de judecată superioară să exercite controlul judiciar, în condiţiile în care este promovată calea de atac.
Aşadar, nemotivarea instanţei de apel a tuturor motivelor de nulitate invocate de reclamanţi echivalează cu situaţia în care instanţa nu şi-a spus părerea în problema litigioasă cu care a fost sesizată şi în consecinţă Înalta Curte este în imposibilitate de a exercita controlul judiciar.
Motivarea instanţei de apel în sensul că în lipsa unei cereri de aderare la apel formulată de către reclamanţi nu poate conduce la analiza motivelor de nulitate absolută invocate prin cererea de chemare în judecată şi cererea precizatoare şi care nu au fost analizate de prima instanţă, va fi înlăturată de către Înalta Curte deoarece pe de o parte reclamanţii nu au avut interes să adere la apel deoarece sentinţa tribunalului le-a fost favorabilă, iar pe de altă parte apelul este o cale de atac ce provoacă o nouă judecată în fond atât cu privire la problemele de fapt cât şi cu privire la problemele de drept, altfel spus o rejudecare a fondului.
Este adevărat că deşi apelul are caracter devolutiv şi în această etapă procesuală instanţa nu poate proceda la o nouă judecată decât în limitele stabilite de apelant, însă în prezenta cauză instanţa de apel trebuia să aibă în vedere faptul că prin cererea precizatoare reclamanţii au invocat mai multe motive de nulitate, iar prima instanţă a admis acţiunea ca urmare a analizării unui singur motiv de nulitate şi în consecinţă critica pârâtului a fost limitată la acest motiv (buna credinţă la încheierea actului). Or, din moment ce instanţa de apel a considerat că motivul analizat de prima instanţă nu este întemeiat şi în consecinţă nu poate să atragă admiterea acţiunii, aceasta în virtutea rolului activ coroborat cu caracterul devolutiv al apelului şi nu în ultimul rând faţă de natura motivelor de nulitate invocate trebuia să supună analizei şi celelalte motive de nulitate invocate în cererea precizatoare.
Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1), (3) şi (5) C. proc. civ. va admite recursul declarat de D.E., D.R., D.C.O. şi D.G., va casa decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe cu recomandarea de a analiza şi celelalte motive de nulitate invocate în cererea precizatoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa împotriva deciziei civile nr. 154/A din 8 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Respinge excepţia nulităţii cererii de recurs privind recursul declarat de reclamanţii D.E., D.R., D.C.O. şi D.G.
Admite recursul declarat de reclamanţii D.E., D.R., D.C.O. şi D.G. împotriva deciziei civile nr. 154/A din 8 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2327/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2329/2014. Civil. Reziliere contract. Recurs → |
|---|
