ICCJ. Decizia nr. 2347/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2347/2014
Dosar nr. 6543/2/2011*
Şedinţa publică din 24 septembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 5 august 2008 pe rolul Tribunalului Călăraşi, sub nr. 16191116/2008, reclamantul T.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Călăraşi, anularea Dispoziţiei nr. 6983 din 3 decembrie 2004, emise de acesta, şi restituirea, în natură, a terenului în suprafaţă de 150 mp situat în Călăraşi, sau prin compensare, în altă zonă din această localitate, cu cheltuieli de judecată.
La termenul din 8 aprilie 2009, contestatorul a precizat că solicită doar restituirea în natură a imobilului în suprafaţă de 150 mp, mai sus menţionat.
Prin Sentinţa nr. 585 din 10 iunie 2009, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, a respins acţiunea.
Prin încheierea din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a contencios administrativ şi fiscal s-a dispus trimiterea cauzei având ca obiect recursul declarat de reclamantul T.C. împotriva Sentinţei nr. 585 din 10 iunie 2009 pronunţate de Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, spre competentă soluţionare unei secţii civile din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.
Prin Decizia nr. 159A din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia tardivităţii contestaţiei invocate de intimatul-pârât; a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul-contestator T.C. împotriva Sentinţei nr. 585 din 10 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia civilă.
Prin Decizia nr. 5284 din 20 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a fost admis recursul declarat de reclamantul T.C. împotriva Deciziei nr. 189A din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care a casat-o, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanţe.
În al doilea ciclu procesual, prin Decizia nr. 357 A din 11 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost admis apelul declarat de reclamantul T.C. împotriva Sentinţei nr. 585 din 10 iunie 2009 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, care a fost schimbată în tot, în sensul că a fost admisă, în parte, contestaţia formulată de către reclamant; a fost anulată dispoziţia şi s-a dispus obligarea pârâtului să restituie reclamantului terenul identificat în perimetrul 7-8-5 şi cele două puncte dintre terenul identificat de expert, ca fiind cel notificat şi trotuarul din est şi sud; s-a menţinut acordarea măsurilor reparatorii, prin echivalent, pentru suma de 791 lei; a fost stabilit onorariul apărătorului din oficiu la 500 lei, la plata căruia a fost obligat pârâtul, în favoarea statului.
Prin Decizia nr. 3265 din 12 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a fost admis recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Călăraşi împotriva Deciziei nr. 357 A din 11 octombrie 2012. pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie; a fost admisă cererea de intervenţie în interesul recurentului-pârât formulată de P.N. şi P.M.; a fost casată decizia recurată, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Prin Decizia nr. 7A din 14 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul T.C. împotriva hotărârii mai sus menţionate; s-a dispus obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 992 lei către intervenienţii P.N. şi P.M.
În motivare, s-a reţinut că, prin contractul de vânzare-cumpărare din 7 mai 1957 de fostul notariat de Stat Raional Călăraşi, numiţii C.T.Ş. şi C.S.E. au înstrăinat fiului lor, T.G., în schimbul unui preţ de 3.000 lei, o porţiune din imobilul acestora situat în oraşul Călăraşi, regiunea Bucureşti, compusă din suprafaţa de 150 mp teren şi o casă de locuit, învecinându-se la est cu A.V., pe o latură de 15 m, la vest cu restul proprietăţii vânzătorilor, tot pe o latură de 15 m, la nord cu C.P., pe o latură de 10 m şi la sud cu S.D., tot pe o latură de 10 m. În contract s-a menţionat, că imobilul face parte din suprafaţa de 450 mp, pe care vânzătorul a dobândit-o în timpul căsătoriei, prin cumpărare, în baza actului autentificat sub nr. 40/1926 de Tribunalul Ialomiţa, instanţa a reţinut că este vorba despre o arie de 1/3 din terenul vânzătorilor de 450 mp, situată spre est.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 8 mai 1957 de fostul Notariat de Stat Raional Călăraşi, numiţii C.T.Ş. şi C.S.E. au înstrăinat soţilor T.S.A. şi T.A.T., în schimbul unui preţ de 1.000 lei, o porţiune de teren viran loc de casă situat în oraşul Călăraşi, regiunea Bucureşti, care se învecina la est cu restul proprietăţii vânzătorilor, la vest cu strada E., la nord cu Ş.N. şi la sud cu S.D. În contract s-a menţionat că imobilul face parte din suprafaţa de 450 mp pe care vânzătorul a dobândit-o în timpul căsătoriei, prin cumpărare, în baza actului autentificat sub nr. 401/1926 de Tribunalul Ialomiţa. Imobilul a fost înstrăinat în baza unui preţ de 200 lei şi a unei obligaţii de întreţinere asumate de cumpărător. Instanţa a constatat că este vorba de o arie de 1/3 din terenul vânzătorilor de 450 mp, situată spre vest.
Prin contractul de vânzare-cumpărare din 8 mai 1957 de fostul Notariat de Stat Raional Călăraşi, numiţii C.T.S. şi C.S.E. au înstrăinat fiului lor, T.G., o porţiune din imobilul acestora situat în oraşul Călăraşi, regiunea Bucureşti, compusă din suprafaţa de 150 mp teren loc de casă şi o casă de locuit, care se învecina la est cu restul proprietăţii vânzătorilor, la vest cu terenul vândut soţilor T.A. şi T., la sud cu S.D. şi la nord cu Ş.N. În contract s-a menţionat că imobilul face parte din suprafaţa de 450 mp pe care vânzătorul a dobândit-o în timpul căsătoriei, prin cumpărare, în baza actului autentificat sub nr. x/1926 de Tribunalul Ialomiţa. Imobilul a fost înstrăinat în schimbul unui preţ de 200 lei şi a unei obligaţii de întreţinere asumate de cumpărător. Instanţa a reţinut că este vorba despre o arie de 1/3 din terenul vânzătorilor de 450 mp, situată în centru, care s-ar învecina la est cu teren deţinut în proprietate de vânzători.
Curtea a apreciat că vânzătorii nu puteau înstrăina de trei ori câte 150 mp şi să rămână în continuare cu teren în proprietate, în condiţiile în care deţineau în total 450 mp. De aceea, a reţinut că, cel mai probabil prin actul de vânzare-cumpărare din 8 mai 1957, părţile au revenit asupra convenţiei încheiate în ziua anterioară, considerând mai avantajoasă perfectarea unui contract de întreţinere. În acest mod s-ar putea explica de ce în Decretul nr. 244 din 3 octombrie 1983, T.G. figurează la poziţia 16, cu un imobil situat în Călăraşi, compus din construcţie în suprafaţă de 55,46 mp, fără teren, fiind menţionat inclusiv terenul în suprafaţă de 450 mp care a aparţinut autorilor săi. Potrivit expertizei efectuate în cauză, care a avut în vedere schiţa anexă la decret, expertiză necontestată de niciuna dintre părţi, terenul aferent construcţiei avea 150 mp.
Prin cererea înregistrată în 28 octombrie 1994 la Primăria municipiului Călăraşi, s-a reţinut că T.G. a solicitat atribuirea în proprietate a unui teren în suprafaţă de 150 mp, conform art. 37 din Legea nr. 18/1991, întrucât imobilul situat în str. E., a fost demolat în anul 1983, terenul nefiind expropriat.
Prin Ordinul nr. 225 din 11 mai 1995 emis de Prefectura judeţului Călăraşi, în baza adresei din 3 mai 1995 a Primăriei municipiului Călăraşi, s-a atribuit teren intravilan în proprietatea unor persoane nominalizate în anexa nr. 1, unde, la poziţia 1 figurează T.G., cu imobilul situat în municipiul Călăraşi, în suprafaţă de 150 mp, iar la poziţia 2 T.C. În cuprinsul ordinului s-a făcut referire la prevederile art. 35 alin. (3) şi alin. (6) din Legea nr. 18/1991.
Prin Adresa nr. 11755 din 17 iulie 1995, Primăria municipiului Călăraşi a solicitat Prefecturii judeţului Călăraşi anularea ordinului mai sus menţionat şi emiterea unui act nou pentru două terenuri situate în Călăraşi, în favoarea numiţilor T.G. şi T.C.
Prin Declaraţia olografă dată la 25 iulie 1995, T.G. a arătat că renunţă la terenul în suprafaţă de 150 mp situat în str. E., atribuit prin Ordinul nr. 225/1995 şi că este de acord să primească în schimb aceeaşi suprafaţă de teren în C.
Astfel, prin Ordinul nr. 397 din 27 iulie 1995 emis de Prefectura judeţului Călăraşi, s-a atribuit în proprietate numitului T.G. terenul în suprafaţă de 150 mp situat în Călăraşi. Prin contractul de vânzare-cumpărare din 22 decembrie 1995, acesta a înstrăinat lui M.M. imobilul proprietatea sa, compus din teren în suprafaţă de 150 mp şi construcţie, situate la adresa mai sus menţionată.
Instanţa de apel a reţinut că, deşi autorul reclamantului a făcut referire expresă în cuprinsul cererii formulate în temeiul Legii nr. 18/1991 la terenul preluat în fapt, aferent construcţiei expropriate în baza Decretului nr. 244 din 3 octombrie 1983, terenul avut în vedere de comisiile de aplicare a Legii nr. 18/1991 a fost cel preluat odată cu exproprierea construcţiei, prin actul mai sus menţionat. Astfel, s-a constatat că pentru acest imobil au fost acordate măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 18/1991.
Din raportul întocmit de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei municipiului Călăraşi, prin care s-a propus acordarea despăgubirilor aferente terenului în suprafaţă de 150 mp, a rezultat că, prin Notificarea nr. 508 din 20 iulie 2001, depusă prin biroul executorilor judecătoreşti asociaţi M. şi Ş., T.G. a solicitat acordarea de despăgubiri băneşti, prin echivalent, pentru imobilul situat în Str. I.
Prin Dispoziţia nr. 6983 din 3 decembrie 2004 s-a propus acordarea măsurilor reparatorii solicitate, în echivalent, numitului T.G. pentru imobilul situat în str. I., avându-se în vedere Decretul de expropriere nr. 244/1983, în care acesta figura cu construcţie fără teren, în suprafaţă de 55,46 mp.
Instanţa de apel a arătat că, în cadrul soluţionării contestaţiei nu se mai poate pune în discuţie identitatea imobilului pentru care se acordă măsuri reparatorii ca urmare a formulării notificării de către T.G., ci numai natura acestor măsuri (restituire în natură sau prin echivalent).
Prin urmare, reţinând că pentru terenul aferent construcţiei expropriate de la T.G. în baza Decretului nr. 244/1983, solicitat prin notificarea formulată la data de 20 iulie 2001, acestuia i s-a atribuit un alt teren, în temeiul Legii nr. 18/1991, prin Ordinul nr. 397 din 27 iulie 1995 emis de Prefectura Judeţului Călăraşi, instanţa de apel a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 şi s-a apreciat că reclamantul nu poate pretinde o dublă reparaţie pentru preluarea abuzivă a imobil ce a aparţinut autorului său.
Împotriva acestei, decizii a formulat recurs reclamantul T.C., neîntemeiat în drept, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 20 ianuarie 2014.
În cuprinsul memoriului recurentul a menţionat aspecte referitoare la relaţiile de vecinătate pe care le are cu intervenientul P.N., care i-a ocupat o porţiune din teren. De asemenea, a mai invocat nemulţumiri legate de perioada îndelungată în care s-a desfăşurat litigiul, aspect care i-a afectat sănătatea şi situaţia materială.
Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepţiei nulităţii căii de atac invocate de intimaţii-intervenienţi, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită, pentru argumentele următoare:
Conform dispoziţiilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac şi dezvoltarea acestora.
În cauză, recursul formulat de reclamant nu se circumscrie acestor dispoziţii legale, întrucât, din conţinutul memoriului căii de atac exercitate, nu rezultă care sunt motivele de nelegalitate pe care aceasta este fundamentată, nefiind indicat niciunul din cazurile de casare sau de modificare reglementate de art. 304 C. proc. civ.
Modalitatea în care reclamantul a înţeles să motiveze cererea de recurs, care conţine numai aspecte de ordin factual referitoare la relaţiile de vecinătate pe care acesta le are cu intervenientul P.N., care i-a ocupat, în mod abuziv, o porţiune de teren, precum şi referirile făcute la starea sa de sănătate şi la situaţia financiară precară care i-a fost cauzată de perioada îndelungată în care s-a desfăşurat litigiul, nu se subsumează criticilor care să poată fi încadrate, din oficiu, într-unul din cazurile de casare sau de modificare prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., posibilitate acordată de prevederile art. 306 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Pe de altă parte, recursul nu poate fi analizat nici din perspectiva dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., întrucât acestea permit examinarea unei cauze sub toate aspectele, fără ca instanţa să se limiteze la motivele de casare prevăzute în art. 304 din acelaşi act normativ, numai în cazul în care recursul a fost declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, situaţie care nu se regăseşte în speţă.
Faţă de aceste considerente, şi având în vedere că în cererea de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise ale deciziei instanţei de apel, care face obiectul controlului de legalitate în cauză, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art. 303 alin. (1) din acelaşi act normativ, în lipsa motivării recursului, Înalta Curte urmează să constate nulitatea acestuia.
Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurentul-reclamant, căzut în pretenţii, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 372 lei, reprezentând onorariu de avocat, către intimaţii-intervenienţi P.N. şi P.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul T.C. împotriva Deciziei nr. 7A din 14 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurentul-reclamant T.C. să plătească intimaţilor-intervenienţi P.N. şi P.M. suma de 372 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2346/2014. Civil. Recalculare pensie.... | ICCJ. Decizia nr. 2360/2014. Civil. Strămutare. Recurs → |
|---|
