ICCJ. Decizia nr. 2344/2014. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2344/2014
Dosar nr. 1680/54/2013
Şedinţa publică de la 19 iunie 2014
Asupra cererii de revizuire de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 8484 din 26 septembrie 2013 Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a admis recursul declarat de pârâta SC Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje – CFR I. SA prin secţia Craiova în contradictoriu cu reclamantul T.N. A fost modificată în parte sentinţa nr. 3413 din 08 aprilie 2013 a Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamantul T.N. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei cu privire la excepţia prescripţiei şi renunţarea la judecată.
Împotriva acestei decizii T.N. a formulat cerere de revizuire ce a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, care prin decizia nr. 9574/2013 din 27 noiembrie 2013 a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În susţinerea cererii de revizuire ce a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul a arătat, în esenţă, că cererea de revizuire se raportează la următoarele decizii pronunţate de Curtea de Apel Craiova, respectiv decizia nr. 6224 din 06 iunie 2013, nr. 6225 din 06 iunie 2013, nr. 6226 din 06 iunie 2013, nr. 6223 din 06 iunie 2013 şi nr. 5343 din 21 mai 2013.
Astfel, susţine revizuentul, deşi atât el cât şi ceilalţi intimaţi-reclamanţi din dosarele menţionate sunt angajaţii aceleiaşi societăţi pârâte, prin cererile lor de chemare în judecată au solicitat aceleaşi drepturi salariale indicând acelaşi temei de drept, beneficiind de aceeaşi apărare calificată, Curtea de Apel Craiova a pronunţat hotărâri potrivnice.
În continuarea motivării revizuentul prezintă considerentele deciziei ce solicită a fi revizuită precum şi criticile formulate în recurs referitoare la situaţia sa particulară privind drepturile salariale.
Cererea de revizuire este nefondată şi va fi respinsă pentru considerentele ce se vor expune:
Din expunerea motivelor se constată că revizuentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. care permit exercitarea căii de atac a revizuirii în situaţia în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Pentru existenţa acestui motiv de revizuire se cere să existe identitate de părţi, de cauză şi de obiect, adică elementele caracteristice lucrului judecat.
Din examinarea hotărârilor judecătoreşti pretins contradictorii şi în raport de aspectele învederate în motivarea cererii de revizuire, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită cerinţa identităţii de părţi, deoarece prin hotărârile judecătoreşti menţionate, faţă de care se pretinde contrarietatea deciziei civile nr. 8484 din 26 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-au soluţionat acţiuni, având acelaşi obiect şi cauză, însă formulate de persoane diferite.
În speţă, se constată neîndeplinirea cerinţei identităţii de părţi situaţie în care în ipoteza neîndeplinirii cumulative a celor trei condiţii, motivul invocat nu poate conduce la incidenţa contrarietăţii între hotărârile indicate.
Susţinerea revizuentului referitoare la faptul că reclamanţii din dosarele menţionate sunt salariaţii aceleiaşi instituţii nu are relevanţă în cauză întrucât pentru a fi îndeplinită condiţia de admisibilitate a autorităţii de lucru judecat este imperios necesar ca părţile să fie identice în dosarele în care se invocă puterea de lucru judecat, ceea ce nu este cazul în speţă.
În realitate, revizuentul este nemulţumit de practica judiciară neunitară de la nivelul instanţelor naţionale, aspect care nu poate fi rezolvat pe calea revizuirii.
Constatând că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de T.N.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul T.N. împotriva deciziei nr. 8484 din 26 septembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 2343/2014. Civil. Angajarea raspunderii... | ICCJ. Decizia nr. 2346/2014. Civil. Angajarea raspunderii... → |
---|