ICCJ. Decizia nr. 2383/2014. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2383/2014
Dosar nr. 130/46/2014
Şedinţa publică din 25 septembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 05 septembrie 2011, sub numărul unic 59245/3/2011, contestatoarea S.M. a chemat în judecată pe intimata Casa de Pensii a Sectorului 4 Bucureşti, solicitând anularea pentru nelegalitate şi netemeinicie a Deciziei nr. 208218 din 28 iulie 2011, obligarea intimatei să emită o nouă decizie care să stabilească darea în plată a pensiei de serviciu astfel cum a fost calculată prin decizia cu acelaşi număr din data de 05 februarie 2009, iar în subsidiar obligarea intimatei să emită o decizie care să calculeze numărul total de punte, punctajul mediu anual şi întreg cuantumul drepturilor de pensie prin raportare la adeverinţele depuse la dosarul cauzei şi, pe cale de consecinţă, obligarea intimatei la plata diferenţelor de drepturi de pensie începând cu data de 01 august 2011, actualizate cu rata inflaţiei la data efectivă a plăţii.
S-a solicitat şi obligarea intimatei la plata de daune cominatorii în cuantum de 200 RON/zi de întârziere de la data rămânerii definitive şi irevocabile a prezentei hotărâri până la executarea efectivă a acesteia.
Prin Încheierea din 19 decembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o Tribunalului Argeş în baza certificatului de grefă emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie potrivit căruia s-a admis cererea de strămutare formulată de petentă.
Prin Sentinţa civilă nr. 1461 din 29 iunie 2012, Tribunalul Argeş a admis contestaţia, a anulat Decizia de revizuire a pensiei nr. 208218 din 28 iulie 2011 emisă de intimata Casa de Pensii a Sectorului 4 Bucureşti şi a obligat-o pe aceasta să menţină în plată pensia de serviciu a contestatoarei, în cuantumul stabilit prin Decizia nr. 208218 din 05 februarie 2009 şi să plătească contestatoarei diferenţa dintre drepturile de pensie efectiv încasate în temeiul deciziei contestate şi cea cuvenită în temeiul Deciziei nr. 208218 din 05 februarie 2009, începând cu data de 01 august 2011 şi până la repunerea în plată a pensiei iniţiale, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. A fost respinsă cererea privind plata cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
Prin Decizia nr. 292 din 10 februarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, Secţia I civilă, a fost admis recursul pârâtei şi modificată sentinţa de fond în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele considerente:
Decizia contestată în speţa a fost emisă în baza O.U.G. nr. 59/2011, care în art. 1 alin. (1) prevede că pensiile reglementate la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiaşi legi, se revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidenţa cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.
Curtea Constituţională prin hotărârile pronunţate pe 25 iunie 2010 şi 27 septembrie 2011, a apreciat că Legea nr. 119/2010 era conformă cu Constituţia, cu excepţia dispoziţiilor privind eliminarea pensiei de serviciu a magistraţilor, şi nu a existat nicio încălcare a dreptului la proprietate de vreme ce partea contributivă din pensie a fost menţinută.
În ceea ce priveşte partea suplimentară asigurată de la bugetul de stat, Curtea Constituţională a considerat că aceasta nu era un drept dobândit, ci că aceasta depindea de disponibilităţile financiare şi de deciziile economice şi sociale ale statului într-o perioadă de criză economică. A considerat, că noua metodă de calcul nu a fost un caz de aplicare retroactivă a legii, ci o evoluţie a sistemului de pensii.
Greşit a reţinut instanţa de fond ca prin revizuirea pensiei în baza O.U.G. nr. 59/2011, s-a adus atingere art. 1 din Protocolul 1, deoarece, CEDO prin decizia Ana Maria Frimu împotriva României, a statuat că măsura dispusă de statul român în ceea ce priveşte pensiile grefierilor este convenţională.
S-a considerat că reducerea pensiilor speciale ale grefierilor, deşi substanţială, a constituit o modalitate de integrare a acestor pensii în sistemul general de pensii prevăzut de Legea nr. 119/2000, menită să asigure echilibrul bugetar şi să corijeze disparităţile existente între diferitele sisteme.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 9/2013, pronunţată în recursul în interesul legii a reţinut că, revizuirea pensiei de serviciu din perspectiva unui alt teme: juridic, cel al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, produce aceleaşi consecinţe juridice ca şi recalcularea prevăzută de Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, respectiv diminuarea pensiei de serviciu.
Atâta vreme cât posibilitatea de recalculare a pensiilor de serviciu a fost deja acceptată, argumentul privind încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice nu poate împiedica revizuirea pensiilor prevăzute de art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010, cu modificările ulterioare, ca urmare a aplicării art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012.
Cum în cauza de faţă reducerea pensiei a operat numai pentru suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat şi nu a afectat pensia rezultată în raport de contribuţiile efective vărsate în timpul anilor de serviciu de către intimată, soluţia instanţei de fond s-a constatat ca fiind nelegală.
Împotriva acestei decizii precum şi a încheierii de şedinţa din 20 ianuarie 2014, reclamanta S.M. a declarat revizuire invocând dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În motivarea cererii, revizuenta a arătat că cele două hotărâri menţionate sunt contrare încheierii de suspendare din 20 ianuarie 2013, susţinând că se impune ca litigiul să rămână suspendat în condiţiile stabilite prin această încheiere.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apei Piteşti, secţia I civilă, care prin Sentinţa civilă nr. 35 din 19 martie 2014 a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de reclamantă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, în raport de prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
La termenul de judecată de la 25 septembrie 2014, faţă de faptul că revizuenta a solicitat judecata cauzei în lipsă, instanţa a reţinui cauza în pronunţare sub aspectul admisibilităţii cererii de revizuire, în considerarea dispoziţiile art. 322 alin. (2) pct. 7 şi a art. 326 alin. (3) C. proc. civ.
Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Revizuirea oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătoreşti definitive numai în cazurile strict determinate de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., se poate solicita revizuirea unei hotărâri dacă aceasta a rămas definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, sau dacă a fost dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
Din textul citat rezultă că, pentru hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţe de recurs, legiuitorul a impus o condiţie specială, în sensul că aceste hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei.
Hotărârile instanţelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanţele admit recursul şi, rejudecând cauza dedusă judecăţii, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată.
În speţă, prin Încheierea din şedinţa de la 20 ianuarie 2014, pronunţată în dosarul nr. 59245/3/2011, pronunţată de Curtea de Apei Piteşti, secţia I civilă, s-a admis cererea de repunere a cauzei pe rol şi s-a acordat termen pentru continuarea judecăţii cererii de recurs formulată de intimata Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 1461 din 29 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Argeş, astfel că, cererea de revizuire formulată de revizuentă este inadmisibilă, întrucât, prin încheierea revizuită instanţa nu a pronunţat o hotărâre asupra fondului pricinii.
Aşa fiind, se constată că nu este îndeplinită o condiţie generală de admisibilitate a cererii de revizuire impusă de dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. şi anume aceea ca hotărârea dată în recurs să evoce fondul.
În ceea ce priveşte Decizia nr. 292 din 10 februarie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, cererea de revizuire este inadmisibilă şi în privinţa cazului prevăzut de pct. 7 din art. 322 C. proc. civ., invocat de revizuentă, întrucât, dintre cele două hotărâri contradictorii, respectiv Decizia nr. 292 din 10 februarie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă şi încheierea din şedinţa publică de la 20 ianuarie 2013, (în realitate de la 28 ianuarie 2013). pronunţată de aceeaşi instanţă în acelaşi dosar, nu există contrarietatea cerută de text.
Potrivit dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază ".
Această dispoziţie legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri data de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere: dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Acest motiv de revizuire sancţionează încălcarea principiului puterii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, făcând astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri, întrucât fiecare dintre părţi se prevalează de hotărârea care li este favorabilă, iar ieşirea din această situaţie nu se poate realiza decât prin revizuirea şi, concomitent, anularea ultimei hotărâri.
Rezultă din aceeaşi dispoziţie procedurală, că una din condiţiile esenţiale necesară pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este ca hotărârile aşa-zis potrivnice să fie pronunţate în dosare diferite.
în cauza dedusă judecăţii, se constată că hotărârile judecătoreşti care se afirmă că ar fi potrivnice nu au fost pronunţate, însă, în dosare diferite, ci în cadrul aceluiaşi dosar, în acelaşi stadiu procesual - recurs.
Astfel, revizuenta critică, în realitate, modalitatea în care instanţa de recurs a repus cauza pe rol şi a fixat termen pentru continuarea judecăţii recursului după ce prin Încheierea de şedinţă de la 28 ianuarie 2013 a dispus suspendarea judecării aceleiaşi căi de atac-recurs, până la soluţionarea contestaţiei H.G. nr. 737/2010, în raport de dispoziţiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ., apreciind că dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte de soluţia ce se va pronunţa.
În cadrul aceluiaşi proces, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice, întrucât în final o singură hotărâre pune capăt judecăţii, chiar dacă, în diferite faze sau cicluri procesuale, se poate întâmpla ca soluţiile pronunţate să fie diferite de cele anterioare.
În consecinţă, faţă de cele arătate, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile esenţiale pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.M. împotriva Încheierii din 20 ianuarie 2014 şi a Deciziei nr. 292 din 10 februarie 2014 ale Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2382/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2386/2014. Civil. Conflict de muncă.... → |
|---|
