ICCJ. Decizia nr. 2376/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2376/2014
Dosar nr. 1339/1 /2014
Şedinţa publică din 25 septembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1196 din 24 octombrie 2012, Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 3687/103/2008* a admis contestaţia reclamantei U.E., în calitate de moştenitoare legală a solicitantei T.M., în contradictoriu cu intimatul Primarul oraşului Bicaz, a anulat dispoziţia nr. 331 din 12 septembrie 2006, de respingere a cererii prin care s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru următoarele trupuri de teren: 4.926 mp fânaţ situat în zona „B.“; 1.718 mp teren arabil în zona pârâului O.; 1.591 mp teren arabil loc de casă, situat în fosta vatră a satului S., a obligat intimatul să transmită cererea Comisiei locale Bicaz pentru aplicarea legilor fondului funciar, spre competentă soluţionare.
Concomitent cu recursul declarat împotriva hotărârii de primă instanţă (la data de 10 decembrie 2010), reclamanta a formulat şi o cerere de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 605C din 05 mai 2010, în sensul de a se admite şi capătul de cerere având ca obiect anularea dispoziţiei nr. 331/2006 emisă de Primarul oraşului Bicaz.
Întrucât dosarul în care fusese pronunţată această sentinţă fusese trimis instanţelor superioare în vederea exercitării controlului judiciar, la data de 13 iulie 2011, tribunalul a dispus suspendarea judecării cererii, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Repunerea cauzei pe rol s-a făcut prin încheierea din 24 octombrie 2012, pentru aceeaşi dată fiind stabilit şi termenul de soluţionare în fond a cererii de întregire a dispozitivului sentinţei, cerere admisă de către tribunal, pentru următoarele considerente:
După adoptarea Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, mama reclamantei a depus la Primăria oraşului Bicaz cererea din 30 noiembrie 2005, prin care a solicitat retrocedarea şi, în subsidiar, stabilirea de măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri, pentru trei trupuri de teren preluate la stat prin expropriere: 4.926 mp fânaţ în zona B., 1.718 mp arabil în zona pârâului O. şi 1.591 mp arabil, loc de casă, în fosta vatră a satului S.
Cererea a format obiectul dosarului intern nr. 181 al Comisiei orăşeneşti Bicaz pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 şi a fost soluţionată prin dispoziţia nr. 331 din 12 septembrie 2006, prin care Primarul oraşului Bicaz a respins-o ca fiind tardiv introdusă şi fără respectarea procedurii stabilite de art. 22 din actul normativ avut în vedere.
Această dispoziţie i-a fost comunicată reclamantei în cursul judecării Dosarului nr. 3687/103/2008, la termenul din 13 octombrie 2008, şi a fost contestată chiar a doua zi.
Cu toate că, în apelul declarat împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Neamţ în primul ciclu procesual, reclamanta nu a făcut nicio referire la dispoziţia nr. 331/2006, prin decizia de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare, Curtea de Apel Bacău a menţionat în considerente această dispoziţie care nu privea câtuşi de puţin imobilele notificate în termenul şi forma impuse de Legea nr. 10/2001.
La reluarea judecăţii în fond, respectiv la data de 19 iunie 2009, reclamanta a precizat că fac obiectul judecăţii contestaţiile formulate împotriva ambelor dispoziţii emise de intimat, cu privire la cea cu nr. 331/2006, arătând că solicită anularea ei ca nelegală, întrucât cererea sa din 30 noiembrie 2005 a fost întemeiată pe acele dispoziţii ale Legii nr. 247/2005 care au modificat şi completat legile fondului funciar, astfel că ea nu putea fi respinsă ca tardivă, în baza art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi nici nu trebuia soluţionată de comisia înfiinţată în aplicarea acestei legi.
Deşi în chiar dispozitivul sentinţei civile nr. 605 din 5 mai 2010, Tribunalul Neamţ a admis, astfel cum a fost precizată la data de 19 iunie 2009, contestaţia reclamantei, soluţia pronunţată a vizat numai dispoziţia nr. 415 din 7 august 2008 a Primarului oraşului Bicaz, astfel că s-a apreciat că cererea de completare a hotărârii este întemeiată şi va fi admisă, în conformitate cu prevederile art. 2812 alin. (1) C. proc. civ.
Aşa fiind, tribunalul a admis contestaţia şi în ceea ce priveşte dispoziţia nr. 331 din 12 septembrie 2006 a Primarului oraşului Bicaz, în sensul anulării acesteia şi al obligării intimatului la trimiterea cererii contestatoarei la comisia de specialitate competentă să o soluţioneze, cu precizarea că ea a fost depusă la Primăria Bicaz în ultima zi a termenului legal, astfel cum a fost el stabilit prin O.U.G. nr. 127/2005 privind modificarea art. 33 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi a art. III al Titlului VI din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, termen prelungit până la data de 30 noiembrie 2005, inclusiv.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, recalificat ulterior apel, intimatul, prin care a criticat-o sub următoarele aspecte: în preambulul sentinţei se menţionează că este vorba despre completarea dispozitivului deciziei şi nu al sentinţei civile nr. 605/2012 a Tribunalului Bacău; contestaţia este tardivă, fiind promovată cu depăşirea termenului de 30 de zile, prin raportare de la data luării la cunoştinţă, sub semnătură, respectiv 24 iunie 2008; contestarea dispoziţiei nr. 331 din 12 septembrie 2006 nu poate fi primită pe calea completării unei cereri de chemare în judecată ce avea un alt obiect; instanţa şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, hotărând în locul Comisiei Bicaz de aplicare a Legii fondului funciar care îşi declinase deja competenţa; nu s-au administrat dovezi cu privire la faptul că terenurile sunt sau nu sub apele lacului de acumulare şi nu a motivat de ce restituirea cade sub incidenţa legilor funciare.
S-au avut în vedere şi dispoziţiile art. XXVI din Legea nr. 202/2010, conform cu care dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (care prevedeau calea de atac a recursului la Curtea de Apel) se aplicau doar proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă, dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Or, în speţă, o astfel de hotărâre se pronunţase - este vorba de sentinţa civilă nr. 605 din 5 mai 2010 a Tribunalului Neamţ.
Prin decizia civilă nr. 6 din 27 ianuarie 2014, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a admis apelul pârâtului, a schimbat în tot sentinţa de primă instanţă, în sensul că a respins contestaţia ca tardivă.
S-a reţinut ca întemeiat motivul de apel referitor la tardivitatea contestării dispoziţiei nr. 331/2006, întrucât aceasta a fost emisă de Primarul Oraşului Bicaz la data de 12 septembrie 2006 şi putea fi contestată la secţia civilă a Tribunalul Neamţ în termen de 30 de zile de la comunicare.
Referitor la momentul comunicării acestei dispoziţii, instanţa a constatat punctele de vedere diametral opuse ale celor două părţi.
Contestatoarea a susţinut că, pe parcursul soluţionării Dosarului nr. 3687/103/2008 al Tribunalului Neamţ, în şedinţa publică din 13 octombrie 2009, ar fi primit această dispoziţie, fiindu-i comunicată de instanţă. Verificând încheierea de şedinţă de la 13 octombrie 2009, instanţa a constatat că la acea dată, reclamantei i s-a comunicat o altă dispoziţie, cea cu nr. 415 din 7 august 2008, emisă în soluţionarea notificării nr. 35/2001. Încheiere de şedinţă a fost verificată de către preşedintele de complet în conformitate cu prevederile art. 107 cu art. 108 din Hotărârea nr. 387/2005.
Punctul de vedere al reclamantei a fost astfel înlăturat.
Apelantul-pârât a susţinut că dispoziţia nr. 331/2006 a fost comunicată reclamantei la data de 24 iunie 2008, aşa cum s-a precizat în subsolul acesteia - menţiunile de pe dispoziţie. La solicitarea instanţei, acesta a prezentat spre observare originalul acesteia, Curtea verificând conformitatea copiei cu originalul. Mai mult, întrebată fiind în faţa instanţei, reclamanta a învederat că semnătura din subsolul deciziei îi aparţine, neînscriindu-se în fals.
Prin prisma acestor considerente, instanţa a reţinut ca şi dată a comunicării dispoziţiei, data de 24 iunie 2008.
Faţă de data atacării în instanţă - 14 octombrie 2008 - şi încheierea din data de 10 noiembrie 2008, în cuprinsul căreia s-a consemnat despre formularea acestei contestaţii, s-a constatat că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 al dispoziţiei a fost depăşit. Excepţia tardivităţii formulării contestaţiei a fost astfel admisă şi, pe cale de consecinţă, respinsă ca tardivă contestaţia.
Împotriva deciziei civile nr. 6 din 27 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, a formulat cerere de recurs la data de 22 septembrie 2014, reclamanta U.E. prin care a invocat următoarele critici de pretinsă nelegalitate:
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, a solicitat respingerea acesteia, pentru următoarele considerente:
La termenul de judecată din 27 ianuarie 2014, consilierul juridic al apelantului Primarul oraşului Bicaz a prezentat instanţei originalul dispoziţiei nr. 331/2006, care pe verso la subsol era semnată de recurentă. Precizează însă că pe 24 iunie 2008 nu era scrisul său, ci doar semnătura, restul fiind completat de acest consilier juridic, care de altfel a şi recunoscut. Precizează totodată că pe 19 iunie 2008, recurenta era în doliu, intrucât decedase mama sa, motiv pentru care nu avea cum să se întâlnească cu acest jurist pentru a semna faptul primirii dispoziţiei şi bănuieşte că aceasta semnătură i-a fost luată printre alte hârtii, în mod intenţionat. Mai mult, a fost depusă aceasta dispoziţie în faţa Curţii de Apel, fiind astfel evident că numai după ce recurenta a câştigat la instanţa de fond, intimata a fost nevoită să apeleze la astfel de mijloace pentru a i se respinge contestaţia.
Susţine că a primit această dispoziţie, împreună cu alte înscrisuri, în şedinţa publică din 13 octombrie 2008, şi a formulat imediat contestaţie, la 14 octombrie 2008.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Excepţia tardivităţii formulării contestaţiei a fost soluţionată corect de instanţa de apel, prin raportare la probele administrate în cauză, pe care le-a apreciat în conformitate cu regulile de drept incidente probaţiunii, în contextul necesităţii respectării unor termene procedurale strict prescrise de legiuitor - termenul e 30 de zile de la data comunicării dispoziţiei - şi necontestate.
Relevant în cauză este faptul că dispoziţia nr. 331/2006 a fost emisă de Primarul Oraşului Bicaz la data de 12 septembrie 2006 şi putea fi contestată, dată fiind procedura prevăzută de lege, la secţia civilă a Tribunalul Neamţ, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Referitor la momentul comunicării acestei dispoziţii, instanţa a reţinut că dispoziţia a fost comunicată reclamantei la data de 24 iunie 2008, aşa cum rezultă din menţiunile făcute în partea de jos a dispoziţiei, verso.
În conformitate cu dispoziţiile art. 139 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a verificat în privinţa înscrisului în cauză, conformitatea copiei acestuia cu originalul. Mai mult, a reţinut că, întrebată fiind în faţa instanţei, reclamanta a învederat că semnătura din subsolul deciziei îi aparţine, neînţelegând să se înscrie în fals sub nici un aspect al celor consemnate.
Faţă de data atacării în instanţă, 14 octombrie 2008, dar şi de conţinutul încheierii de şedinţă din data de 10 noiembrie 2008, în care s-a consemnat despre formularea acestei contestaţii, s-a constatat în mod judicios că termenul procedural de 30 de zile a fost depăşit.
Excepţia tardivităţii formulării contestaţiei a fost astfel admisă şi, pe cale de consecinţă, respinsă contestaţia pe acest temei, motivele ce vizează fondul contestaţiei nemaiimpunându-se a fi analizate de către instanţă.
Punctul de vedere al reclamantei a fost înlăturat, întrucât încheierea de şedinţă de la 13 octombrie 2009 nu a putut susţine faptul învederat instanţei, la acea dată, reclamantei fiindu-i comunicată o altă dispoziţie, cea cu nr. 415 din 7 august 2008, emisă în soluţionarea notificării nr. 35/2001.
Consemnările din cuprinsul încheierii de şedinţă au fost interpretate sub imperiul rigorilor impuse de prevederile art. 107 şi art. 108 din Hotărârea nr. 387 din 22 septembrie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
Cât timp nu s-a dovedit falsul celor inserate în cuprinsul încheierii, aceasta valorează proba deplină a celor atestate în cuprinsul ei, coroborându-se astfel cu cele anterior reţinute.
Toate celelalte susţineri ale recurentei referitoare la alte aspecte de fapt nu pot fi primite, întrucât instanţa de recurs este ţinută să cerceteze exclusiv critici pertinente de nelegalitate şi nu aspecte de pretinsă netemeinicie.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul reclamantei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta U.E. împotriva deciziei nr. 6 din 27 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2375/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2381/2014. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
