ICCJ. Decizia nr. 2381/2014. Civil. Constatare nulitate act juridic. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2381/2014
Dosar nr. 1869/62/2013
Şedinţa publică din 24 iunie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 132/D din 13 septembrie 2013 Tribunalul Braşov, secţia I civilă, a fost admisă excepţia de netimbrare a cererii de chemare în judecată, invocată de reclamanţi, şi în consecinţă:
A fost anulată ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii S.E. şi S.M., în contradictoriu cu pârâta M.l.
Au fost obligaţi reclamanţii să achite pârâtei suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru şi se taxează în mod diferenţiat după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani. De asemenea, art. 20 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ dispune că taxa judiciară de timbru se achită anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
În speţă, la data înregistrării pe rolul instanţei a prezentei cereri de chemare în judecată, reclamanţii nu au făcut dovada achitării niciunei sume de bani cu titlu de taxă judiciară de timbru, motiv pentru care instanţa, în conformitate cu dispoziţiile legale precitate, prin rezoluţia preşedintelui completului de judecată, a stabilit în sarcina acestor părţi obligaţia de plată a sumei de 15.061 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru şi a sumei de 5 RON cu titlu de timbru judiciar, sub sancţiunea anulării cererii pe care au promovat-o ca netimbrată.
Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru aferentă cererii de chemare în judecată, părţile reclamante nu au exercitat calea de atac a reexaminării, însă au înaintat instanţei o cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii lor de la plata sumei de bani pe care o datorează cu titlul anterior indicat.
Prin încheierea şedinţei Camerei de Consiliu din data de 10 mai 2013, instanţa a respins cererea reclamanţilor de acordare a ajutorului public judiciar sub forma solicitată de aceştia, reţinând la adoptarea acestei soluţii considerentele expuse în încheierea menţionată.
Împotriva încheierii de respingere a cererii de acordare a ajutorului public judiciar, reclamanţii au exercitat calea de atac a reexaminării, ce a fost admisă prin încheierea şedinţei Camerei de Consiliu din data de 30 mai 2013, cu consecinţa admiterii în parte a cererii de acordare a ajutorului public judiciar, în sensul scutirii reclamanţilor de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 8.700 RON şi menţinerea obligaţiei de plată a unei taxe judiciare de timbru în sumă de 6361 RON.
Cu toate că părţilor reclamante Ie-a fost acordat, la cerere, un termen pentru achitarea sumei de bani pe care o datorează cu titlu de taxă judiciară de timbru pentru cererea de chemare în judecată pe care au promovat-o, aceste părţi nu au fost în măsură să aducă la îndeplinire obligaţia de plată a acestei taxe, acesta fiind motivul pentru care au invocat excepţia supusă analizei.
Faţă de faptul că reclamanţii se află în culpă procesuală, aceştia au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2000 RON.
Împotriva sentinţei au declarat apel atât reclamanţii S.E., S.M., cât şi pârâta M.l.
Prin decizia civilă nr. 140/AP din 26 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-au respins apelurile declarate de apelanţii reclamanţi S.E., S.M. şi de apelanta pârâtă M.l. împotriva sentinţei civile nr. 132/D din 13 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă.
În motivare, instanţa de apel a reţinut că regula în materia taxelor judiciare de timbru este plata anticipată a acestora, însă O.U.G. nr. 51/2008 a prevăzut posibilitatea acordării ajutorului public judiciar persoanelor fizice, care nu pot face faţă cheltuielilor unui proces, fără a pune în pericol întreţinerea lor sau a familiei.
În acest caz este evident că taxa judiciară de timbru nu se mai plăteşte anticipat, ci instanţa de judecată se pronunţă întâi asupra cuantumului şi eventual asupra modalităţii de plată, atunci când se solicită reducerea, scutirea sau eşalonarea acesteia, urmând ca plata taxei judiciare de timbru să se facă conform dispoziţiilor instanţei.
În cauză nu s-a reţinut reaua credinţă a reclamanţilor, având în vedere că aceştia nu puteau anticipa soluţia instanţei de fond dată cererii de scutire de plata taxei judiciare de timbru, însă instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., care obligă partea care a căzut în pretenţii la plata de cheltuieli de judecată.
Ca urmare, instanţa a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată se află culpa procesuală dedusă din expresia „partea care cade în pretenţii".
Însă, dat fiind faptul că în cauză s-au acordat termene de judecată în vederea soluţionării cererii de acordare ajutorului public judiciar şi a cererii de reexaminare, având în vedere actele de procedură efectuate de pârâtă prin avocat, precum şi dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de apel a apreciat că cererea pârâtei de obligare a reclamanţilor la plata unui onorariu de 10.936,8 RON nu este întemeiată.
În cauză reclamanţii nu au invocat faptul că onorariul avocatului pârâtei încalcă dispoziţiile art. 132 din Statutul profesiei de avocat, ci faptul că acesta este nepotrivit de mare în raport cu munca îndeplinită de avocat în primă instanţă.
Astfel, avocatul pârâtei a depus la dosarul cauzei la data de 04 aprilie 2013 o „Notă de recunoaştere parţială" a pretenţiilor reclamanţilor, iar la data de 11 aprilie 2013 întâmpinare, fiind prezent la termenele de judecată din datele de 05 aprilie 2013, 17 mai 2013, 31 mai 2013 şi 13 septembrie 2013. Ca urmare, în raport cu munca îndeplinită de avocat instanţa de apel a reţinut că, în mod corect prima instanţă a stabilit cuantumul cheltuielilor de judecată la nivelul de 2000 RON.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta M.l., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia şi modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului cu consecinţa obligării intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 10.936,8 RON.
Recurenta-pârâtă consideră că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., întrucât în speţă valoarea pricinii este de 1.100.000 RON, iar onorariul de avocat este de 8820 RON (0,8%), astfel că nu poate fi socotit ca nepotrivit de mare faţă de valoarea pricinii.
Mai arată recurenta că nu se putea anticipa faptul că reclamanţii nu vor plăti taxa judiciară de timbru şi astfel, acţiunea lor va fi anulată, însă pârâta a depus toate diligentele fireşti pentru a se apăra, iar onorariul plătit avea în vedere un parcurs al procesului pe fondul său.
Recurenta consideră că nici munca avocatului nu face ca onorariul să fie nepotrivit de mare; avocatul a analizat datele procesului şi nu a adoptat o poziţie de respingere a pretenţiilor reclamanţilor, ci una maleabilă de recunoaştere parţială a acestor preztenţii, făcând apărări concrete şi credibile.
Curtea de apel nu s-a raportat la valoarea pricinii şi a găsit că apărările de fond ale avocatului sunt inutile de vreme ce s-a ajuns la anularea cererii ca netimbrată.
În concluzie, recurenta arată că este neuzual să se stabilească un onorariu în funcţie de intervenţia neaşteptată a unor incidente în judecată; onorariul se stabileşte în funcţie de valoarea pricinii, de complexitatea cauzei, de răspunderea avocatului.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele:
Este de netăgăduit că, faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, principiul ce rezultă din dispoziţiile legale menţionate având la bază culpa procesuală, precum şi unicitatea procesului civil, ceea ce impune ca în cuantumul cheltuielilor de judecată să fie incluse toate cheltuielile făcute cu procesul, în toate fazele acestuia, indiferent cu ce titlu, necesar fiind ca partea care le cere să fi triumfat, în final, în proces.
Deşi la baza acordării cheltuielilor de judecată se află principiul răspunderii civile delictuale, în conformitate cu care compensarea daunei trebuie să fie integrală, în contextul abordărilor referitoare la aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., atunci când dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită este exercitat abuziv, instanţa are posibilitatea să-l oblige pe cel care a căzut în pretenţii să suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de partea adversă.
Aceasta, întrucât art. 274 alin. (3) C. proc. civ. este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justiţiabilului să beneficieze de o asistenţă judiciară calificată pe parcursul procesului.
Deci, judecătorul are posibilitatea ca, în cazuri temeinic justificate, să dispună reducerea cheltuielilor de judecată în raport cu valoarea pricinii ori cu activitatea depusă de avocat, această soluţie fiind conformă prevederilor art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât dreptul la un proces echitabil implică şi o lichidare corespunzătoare a cheltuielilor de judecată.
Totodată, este adevărat că onorariul de avocat se stabileşte inter partes şi că în ce priveşte raporturile juridice stabilite între avocat şi client orice imixtiune este inadmisibilă.
Prin aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., nu se intervine în contractul de asistenţă juridică, care îşi produce pe deplin efectele între părţi, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părţii care a câştigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, faţă de mărimea pretenţiilor şi complexitatea cauzei.
În speţă, prin sentinţa primei instanţe s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reducerea onorariului de avocat de la 10.936,8 RON la 2000 RON.
Înalta Curte constată că prin dispoziţiile legale menţionate s-au prevăzut două criterii în raport cu care se apreciază cuantumul onorariilor avocaţilor şi anume: valoarea pricinii şi munca îndeplinită de avocat.
Procedând la reducerea onorariului achitat de pârâtă, instanţa s-a raportat la criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., respectiv munca depusă de avocat, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
Solicitarea pârâtei formulată prin cererea de recurs, în sensul aprecierii proporţionalităţii onorariului cu munca prestată de avocat, valoarea litigiului şi complexitatea cauzei, nu poate fi făcută în faza procesuală a recursului, faţă de actuala configuraţie a dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., care nu permit reformarea unei hotărâri decât pentru motive de nelegalitate.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta M.I. împotriva deciziei civile nr. 140/AP din 26 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2377/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2384/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
