ICCJ. Decizia nr. 2456/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2456/2014
Dosar nr. 41879/3/2007*
Şedinţa publică de la 30 septembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 27 noiembrie 2007, reclamantul A.G., în nume propriu şi ca mandatar pentru C.S. şi A.D.R. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând să se stabilească suma ce se acordă cu titlu de despăgubire, prin procedura exproprierii, la valoarea reală a imobilului teren extravilan, situat în localitatea Gruiu, judeţul Ilfov, în suprafaţă totală de 2.203,542 mp, cu nr. cadastral AA şi a prejudiciului cauzat, estimat la 36.500 euro.
În motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 9 şi 10 din Legea nr. 198/2004 şi ale art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, reclamantul a arătat că prin Hotărârea nr. 1546/2006 a Guvernului României s-a aprobat planul de amplasament al autostrăzii Bucureşti - Braşov, cu declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor aflate pe acesta şi aprobarea cuantumului global al despăgubirilor.
În cursul lunii decembrie 2006 au fost afişate la sediul Primăriei Gruiu despăgubirile acordate fiecărui expropriat, reclamantul susţinând în acest sens că suma ce i s-a acordat este net inferioară valorii terenului, având în vedere preţurile practicate de agenţiile imobiliare la data exproprierii de 25 euro/mp. S-a mai arătat că parcela de teren neexpropriată a rămas fără cale de acces şi fără utilităţi, cauzându-se proprietarilor daune în valoare de 36.500 euro.
Prin Sentinţa civilă nr. 425 din 1 martie 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanţi şi l-a obligat pe pârât la plata de către aceştia a următoarelor sume: 55.088 euro, echivalent în lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru imobilul expropriat şi 15.699 euro, echivalent în lei la data plăţii, reprezentând contravaloarea prejudiciului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a avut în vedere raportul de expertiză întocmit de comisia formată din trei experţi, care a evaluat terenul expropriat la data consemnării sumei (august 2007) la 55.088 euro, iar la data efectuării raportului (noiembrie 2010) la 42.635 euro.
Acelaşi raport de expertiză a stabilit valoarea deprecierii terenului rămas neexpropriat la 15.699 euro.
Instanţa a constatat că suma propusă de expropriator, consemnată la dispoziţia expropriatului este mai mică decât suma stabilită prin raportul de expertiză şi a apreciat că sunt întrunite dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel ambele părţi.
Prin Decizia civilă nr. 98A din 5 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de către reclamanţii A.D.R., A.G. şi C.S. şi de către pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva Sentinţei civile nr. 425/2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că apelul este nefondat întrucât critica apelanţilor-reclamanţi în legătură cu cuantumul despăgubirilor vizează doar acel segment ce constituie prejudiciu prin exproprierea parţială a terenului, lotul de teren rămas nemaiputând fi valorificat decât cu o valoare redusă în raport cu cel expropriat. Apelanţii au apreciat cuantumul prejudiciului la 36.000 euro, faţă de suma de 15.699 euro, reţinută în raportul de expertiză.
Singura probă pertinentă şi obiectivă pe baza căreia se poate reţine cuantumul prejudiciului invocat de reclamanţi o constituie expertiza tehnică efectuată în cauză şi care indică neechivoc, pe baza tehnicilor de evaluare comparativă, că valoarea prejudiciului este de 15.699 euro, reţinută corect şi de judecătorul fondului.
În legătură cu motivul de apel ce reclamă instituirea unui termen de 30 zile pentru executarea obligaţiei de despăgubire, în temeiul art. 30 din Legea nr. 33/1994, s-a reţinut că este nefondat întrucât, pe de o parte, exproprierea terenului reclamanţilor s-a dispus în temeiul Legii nr. 198/2004 ce nu prevede nicio obligaţie de stabilire a unui termen de executare, iar pe de altă parte, termenul de 30 zile prevăzut de art. 30 din Legea nr. 33/1994 este prevăzut nu neapărat în favoarea creditorilor expropriaţi, care ar putea în lipsa unui atare termen, să ceară imediat punerea în executare, ci în favoarea debitorului căruia i se oferă un termen de graţie.
Conform raportului de expertiză efectuat în cauză valoarea terenului a fost calculată atât în funcţie de situarea acestuia, cât şi de preţurile de vânzare-cumpărare ale unor terenuri similare ca aşezare, fiind îndeplinite astfel exigenţele art. 26 din Legea nr. 33/1994. Aceleaşi considerente au fost considerate aplicabile şi celei de a doua critici, vizând existenţa şi cuantumul prejudiciului, calculat la rândul său prin raportul de expertiză pe baza unor standarde tehnice acreditate, menţionate în cuprinsul raportului.
Pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA a declarat recurs împotriva deciziei menţionate prin care a formulat, în esenţă, următoarele critici:
Obligând Statul Român prin C.N.A.D.R. la plata sumei de 55.088 euro, instanţa care a soluţionat apelul a dat mai mult decât s-a cerut.
Hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, evaluarea terenului făcându-se cu nerespectarea criteriilor cumulativ imperative stabilite prin acest text.
În mod greşit s-a ţinut cont de valoarea terenului expropriat la data exproprierii şi nu la momentul efectuării expertizei.
Nu s-a probat prejudiciul suferit de reclamanţi urmare a exproprierii parţiale.
Prin Decizia civilă nr. 7364 din 29 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, a casat decizia recurată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe, spre rejudecarea apelurilor.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 87 A din 3 martie 2014, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii A.D.R., A.G. şi C.S., a admis apelul declarat de pârât şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că despăgubirile acordate reclamanţilor sunt în sumă de 46.180 euro, echivalent în lei.
Prin considerentele acestei decizii, în rejudecare, instanţa de apel a avut în vedere proba cu expertiză administrată conform obiectivelor fixate în raport de decizia de casare.
În ceea ce priveşte apelul Ministerului Public, depus în dosarul de recurs al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că limitele în care se face judecata sunt cele stabilite prin decizia de casare, decizie prin care nu s-a stabilit că rejudecarea priveşte şi acest aspect.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate reclamanţilor, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţia obligatorie a instanţei de casare şi a făcut aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, reducând suma acordată de prima instanţă cu acest titlu la 33.675 euro.
În ceea ce priveşte evaluarea prejudiciului, instanţa de apel a reţinut că, în urma exproprierii suprafeţei de 2.203,54 mp, partea cu deschidere la drumul judeţean 101 C, restul de proprietate în suprafaţă de 2.803,46 mp a rămas izolată, fără posibilitate de acces direct, fiind necesară o servitute de trecere. Prin raportul de expertiză a fost evaluat prejudiciul la suma de 12.505 euro, la data efectuării expertizei.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Dezvoltând motivele sale de recurs, pârâtul a criticat decizia atacată pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că au fost încălcate dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
S-a invocat, astfel, nesocotirea de către instanţa de apel a îndrumărilor din decizia de casare, care a dispus ca la stabilirea hotărârii reale a terenului să fie avute în vedere preţuri de tranzacţionare, iar la stabilirea prejudiciului să fie avute în vedere criticile formulate de expropriator.
În ceea ce priveşte valoarea imobilului expropriat, recurentul a reţinut că, în mod eronat, a fost omologată o expertiză întocmită cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, care a folosit o metodă combinată, având în vedere atât preţuri de tranzacţionare, cât şi oferte de vânzare.
În ceea ce priveşte contravaloarea prejudiciului, s-a învederat că instanţa de apel nu a cenzurat în niciun fel concluziile raportului de evaluare sub aspectul modalităţii în care acesta a fost determinat şi a dispus repararea unui prejudiciu care nu a fost dovedit de reclamanţi nici sub aspectul existenţei şi nici sub aspectul întinderii, nesocotindu-se, totodată, destinaţia agricolă a terenului, în raport de care prejudiciul ar fi putut consta, cel mult, în imposibilitatea de cultivare a acestuia şi nicidecum în inexistenţa utilităţilor de tip electricitate, cablu, etc.
Prin recursul său, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat decizia pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând greşita interpretare a dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţii ce nu pot fi extinse în sensul îngrădirii instanţei de trimitere de a se pronunţa asupra unei cereri de apel cu care a fost legal învestită.
S-a susţinut că nu prezintă relevanţă sub aspectul învestirii instanţei de apel în rejudecare şi cu cererea de apel a Ministerului Public faptul că acest incident procedural, respectiv depunerea cererii de apel în dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost pus în discuţia părţilor.
S-a învederat că declaraţia de apel a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost formulată la data de 9 iulie 2012, fiind înregistrată în Dosarul nr. 41879/3/2007 al Curţii de Apel Bucureşti, ce a avut ca obiect şi apelurile declarate de reclamanţi şi pârât, chiar dacă a fost ataşată ulterior judecării acestor apeluri, ceea ce echivalează cu sesizarea instanţei de judecată în soluţionarea tuturor apelurilor formulate în cauză. S-a arătat că acest fapt s-ar fi impus în lumina dispoziţiilor art. 164 C. proc. civ. şi pentru o mai bună administrare a justiţiei, cu atât mai mult cu cât criticile aduse hotărârii de fond de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au vizat aceleaşi aspecte ca şi cele invocate de către pârâtul apelant Statul Român, iar suplimentarea probatoriului în sensul dispus prin decizia de casare ar fi fost utilă în privinţa analizării tuturor motivelor de apel invocate în cauză.
În plus, s-a susţinut că, în măsura în care instanţa nu s-ar fi considerat învestită cu soluţionarea apelului formulat de parchet, instanţa ar fi trebuit să dispună, în temeiul art. 165 C. proc. civ., disjungerea cauzei în vederea soluţionării acestuia.
Intimatul A.G., în nume propriu şi ca reprezentant al intimaţilor C.S. şi A.D.R., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei de interes a Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în promovarea recursului, în condiţiile în care instanţa de apel a admis acţiunea în limitele cerute de reprezentantul acestuia.
Totodată, s-a invocat prin întâmpinare excepţia lipsei de obiect a recursului Ministerului Public, având în vedere că pârâtul a fost obligat la plata sumei de 46.180 euro, astfel cum s-a solicitat prin concluziile reprezentantului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Intimaţii au solicitat prin întâmpinările depuse respingerea recursurilor şi menţinerea deciziei atacate ca legală şi temeinică.
Examinând cu prioritate excepţiile invocate de intimaţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., Curtea va constata că acestea sunt nefondate.
Excepţia lipsei de interes a Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, este nefondată, având în vedere dispoziţiile art. 45 C. proc. civ. şi ale art. 67 şi 68 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată.
Independent de concluziile reprezentantului Ministerului Public, în condiţiile participării obligatorii a acestuia în proces, scopul activităţii sale nu este acela de a obţine pentru una dintre părţi satisfacerea unei pretenţii, ci de a veghea ca admiterea sau respingerea cererilor părţilor să se facă cu respectarea legii. Prin urmare, procurorul nu este parte în procesul civil decât în sens procesual, iar nu în sens material, iar în îndeplinirea atribuţiilor sale, el are obligaţia, înscrisă în art. 132 alin. (1) din Constituţie, de a fi imparţial.
În consecinţă, nu se poate primi excepţia lipsei de interes în declararea recursului.
Pentru considerentele similare nu poate fi primită nici excepţia lipsei de obiect a recursului Ministerului Public, cu atât mai mult cu cât unul dintre motivele de recurs invocate de acesta îl constituie nepronunţarea instanţei cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Examinând criticile invocate prin motivele de recurs, Curtea va constata că ambele recursuri sunt nefondate, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, Curtea va reţine că în rejudecarea cauzei după casare, instanţa de apel a respectat dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că a dispus efectuarea unei noi expertize pentru determinarea cuantumului despăgubirilor în raport de preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, terenuri de aceeaşi natură, în zona în care se află terenul expropriat.
De asemenea, s-au respectat îndrumările din decizia de casare privitoare la determinarea prejudiciului cauzat de exproprierea parţială a terenului.
Instanţa de apel a procedat legal omologând expertiza efectuată de comisia de experţi, ale cărei concluzii au fost fundamentate pe înscrisuri ce relevă preţurile reale cu care s-au vândut terenuri de aceeaşi natură în zonă.
Într-adevăr, Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA şi-a prezentat opinia separată, care nu a fost fundamentată, în condiţiile în care s-a solicitat să fie avute în vedere drept comparabile - preţurile unor terenuri cu caracteristici diferite faţă de cel expropriat, situate în alte zone, din alte perioade de timp (2011 şi 2012), fără a se prezenta contracte de vânzare-cumpărare, ci doar oferte de vânzare.
Nici criticile pârâtului recurent referitoare la necenzurarea concluziilor expertizei în privinţa prejudiciului rezultat din exproprierea parţială nu sunt fondate.
Astfel, conform situaţiei de fapt constatate de experţi şi necontestate de pârâtul recurent, terenul rămas după expropriere în proprietatea reclamanţilor, teren cu destinaţie agricolă, şi-a pierdut accesul direct la drumul public, întrucât pe fundul proprietăţii se găseşte canalul de irigaţii, fiind necesară instituirea unei servituţi de trecere.
În concluzie, Curtea va constata că expertiza omologată de instanţa de apel s-a efectuat prin raportarea la criteriile prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, nefiind întrunit motivul de nelegalitate invocat prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Curtea va constata că pentru aceleaşi considerente expuse în analiza recursului pârâtului nu sunt fondate criticile vizând fondul litigiului.
Referitor la critica prin care s-a invocat nepronunţarea asupra apelului Ministerului Public, Curtea va reţine că, prin Încheierea de la termenul din 16 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a constatat că motivele de apel formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au fost depuse în Dosarul nr. 41879/3/2007* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a dispus completarea citativului, în sensul menţionării în calitate de apelant a acestuia.
De asemenea, în practicaua deciziei recurate a fost indicat în calitate de apelant şi Ministerul Public.
Prin urmare, legal, instanţa de apel s-a considerat învestită şi cu soluţionarea apelului declarat de Ministerul Public, acest incident fiind supus discuţiei părţilor.
Chiar dacă instanţa de recurs nu a stabilit că rejudecarea urmează să privească şi acest aspect, este evident că rejudecarea în limitele stabilite prin decizia de casare, răspundea implicit şi criticilor formulate de Ministerul Public.
Într-adevăr, instanţa de apel a omis să se pronunţe prin dispozitivul deciziei recurate asupra apelului declarat de Ministerul Public, însă aşa cum rezultă din considerentele hotărârii, suplimentarea probatoriului în sensul dispus prin decizia de casare a fost utilă în privinţa examinării tuturor motivelor de apel invocate în cauză.
Însuşi Ministerul Public a recunoscut prin cererea sa de recurs că motivele de critică aduse hotărârii de fond de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au vizat aceleaşi aspecte ca şi cele invocate de apelantul pârât Statul Român.
Astfel, implicit, instanţa de apel s-a pronunţat şi asupra motivelor de apel formulate de Ministerul Public, acesta având la dispoziţie procedura prevăzută de art. 2812 alin. (1) C. proc. civ. pentru completarea hotărârii.
Soluţia disjungerii invocată de recurentul Ministerului Public ca fiind singura posibilă raportat la dispoziţiile art. 165 C. proc. civ., ar conduce la o judecată pur formală, încălcând, totodată, dezideratul unei dezlegări unitare a cauzei, în condiţiile în care s-a răspuns criticilor formulate de acesta prin motivele de apel.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va constata că recursurile sunt nefondate, urmând să le respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţiile lipsei de interes şi de obiect referitoare la recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, invocate de intimaţii-reclamanţi.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei nr. 87A din 3 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2455/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2457/2014. Civil. Expropriere. Pretenţii.... → |
|---|
