ICCJ. Decizia nr. 2451/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2451/2014
Dosar nr. 3117/105/2008*
Şedinţa publică din 30 septembrie 2014
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului contestatorul C.L. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, în contradictoriu cu intimaţii Primăria Comunei Izvoarele şi Primarul Comunei Izvoarele, să se dispună anularea Deciziei nr. 512 din 6 noiembrie 2006 şi restituirea imobilului format din teren în suprafaţă de 2,25 ha şi construcţia aferentă fabricii de mobilă şi roţi de căruţă, situat în com. Izvoarele, sat Izvoarele.
În motivarea acţiunii contestatorul a arătat că în baza Legii nr. 10/2001 a formulat notificare solicitând restituirea imobilului mai sus menţionat şi care a aparţinut bunicului său, iar prin Dispoziţia nr. 328 din 19 iunie 2006 i s-a restituit imobilul, urmând ca punerea în posesie să se facă după formalităţile de publicitate imobiliară.
În momentul în care a solicitat intimatei punerea în posesie, a primit prin fax Dispoziţia nr. 512, Adresa nr. 4498 din 9 noiembrie 2006, copia plicului recomandat şi copia unei pagini din ziarul R., însă această din urmă dispoziţie este nelegală, întrucât cea anterioară intrase în circuitul civil, făcând dovada proprietăţii asupra imobilului şi nu mai putea fi revocată de către intimată, singura cale fiind cea a unei acţiuni în justiţie.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001, iar în dovedirea contestaţiei au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 28 martie 2007 contestatorul a depus la dosar o cerere de modificare şi completare a contestaţiei iniţiale, solicitând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între societatea comercială pe acţiuni P.I.P. şi SC T. SRL, având ca obiect terenul în suprafaţă de 18.486,47 mp şi construcţiile aferente, precum şi obligarea primei societăţi de a se pronunţa prin decizie motivată asupra cererii de restituire în natură.
În motivarea cererii completatoare, contestatorul a învederat că bunurile ce alcătuiesc obiectul contractului au fost preluate abuziv în perioada regimului comunist, iar la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 se aflau în patrimoniul Uzinei Mecanice Vălenii de Munte. La data de 12 noiembrie 2001 a fost formulată notificarea de restituire către Primăria Izvoarele care nu era unitate deţinătoare, aşa încât avea obligaţia de o transmite acesteia, iar faţă de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 bunurile erau indisponibilizate până la soluţionarea tuturor procedurilor administrative şi judiciare.
S-a mai precizat că până în prezent contestatorul nu a avut cunoştinţă de existenţa contractului de vânzare-cumpărare, iar Primăria Comunei Izvoarele trebuia să transmită notificarea către unitatea deţinătoare.
După administrarea probei cu înscrisuri prin Sentinţa civilă nr. 677 din 25 aprilie 2007 Tribunalul Prahova, secţia civilă, a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, pe care a respins-o ca tardiv formulată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, "decizia sau după caz dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare, sau după caz a unităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".
Aşa cum rezultă din fotocopia registrului de intrare-ieşire, prezentat în original şi în faţa instanţei de judecată, Adresa nr. 4498 din 9 noiembrie 2006 emisă de Primăria Com. Izvoarele şi fotocopia plicului de comunicare, Dispoziţia nr. 512 din 6 noiembrie 2006 emisă de Primarul Com. Izvoarele a fost comunicată contestatorului la data de 9 noiembrie 2006, prin Adresa nr. 4998, prin poştă, cu confirmare de primire la adresa indicată de către acesta atât în cadrul notificării, cât şi în cel al cererii de chemare în judecată, respectiv Târgovişte, jud. Dâmboviţa.
Ulterior acestei comunicări, întrucât corespondenţa a fost returnată datorită lipsei contestatorului de la domiciliu, Primăria Comunei Izvoarele în cadrul unui anunţ dat în ziarul R. a adus la cunoştinţa celor interesaţi, inclusiv a acestuia conţinut Dispoziţiei nr. 512/2006 prin care se revocase Dispoziţia nr. 328/2006, contestaţia fiind formulată cu nerespectarea dispoziţiilor imperative ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pe considerentul că termenul de prescripţie a dreptului de a contesta decizia primarului curge de la data primirii corespondenţei, iar nu de la cea a plecării acesteia, numai în astfel de condiţii comunicarea putând fi considerată îndeplinită.
Prin Decizia civilă nr. 118 din 16 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti a fost admis apelul declarat de contestator împotriva Sentinţei civile nr. 677 din 25 aprilie 2007 a Tribunalului Prahova, dispunându-se desfiinţarea acestei hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, pentru evocarea fondului.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că prin Dispoziţia nr. 328 din 19 iunie 2006 a Primarului Comunei Izvoarele s-a dispus restituirea în natură către apelantul contestator din prezenta cauză a imobilului format din teren în suprafaţă de 2,25 ha şi construcţia aferentă fabricii de mobilă şi roţi de căruţă situat în com. Izvoarele, sat Izvoarele, jud. Prahova, şi s-a propus acordarea de despăgubiri pentru construcţiile desfiinţate.
Ulterior, la data de 6 noiembrie 2006, prin Dispoziţia nr. 512 s-a dispus de acelaşi primar revocarea în parte a dispoziţiei anterioare, în sensul respingerii cererii de restituire în natură şi propunerii acordării de despăgubiri prin echivalent bănesc. Împotriva celei de a doua dispoziţii contestatorul s-a adresat cu o cerere Tribunalului Prahova, intitulată "plângere", solicitând anularea actului şi restituirea în natură a bunului.
Pe parcursul soluţionării litigiului contestatorul şi-a modificat şi completat acţiunea iniţială solicitând şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între societatea comercială pe acţiuni P.I.P. şi SC T. SRL, având ca obiect terenul în suprafaţă de 18.486,47 mp şi construcţiile aferente, precum şi obligarea primei societăţi să se pronunţe prin decizie motivată asupra cererii de restituire în natură.
După administrarea probatoriilor prin Sentinţa civilă nr. 726 din 13 aprilie 2011 Tribunalul Prahova a respins în tot acţiunea formulată şi completată de contestator ca fiind neîntemeiată, iar pentru a dispune astfel instanţa a reţinut că numitul C.L. a adresat Primăriei Comunei Izvoarele Notificările nr. 114 din 12 noiembrie 2001 şi nr. 21 din 22 septembrie 2005, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în comuna Izvoarele, judeţul Prahova, format din 2,25 ha teren şi Fabrica de colaci din lemn, precum şi despăgubiri băneşti în valoare de 100.000 RON pentru construcţiile reprezentate de moara de mălai şi casa de locuit ce au fost demolate.
Prin Dispoziţia nr. 228 din 19 iunie 2006, emisă de Primarul Comunei Izvoarele, s-a dispus restituirea în natură a imobilului solicitat şi s-a propus acordarea de despăgubiri pentru construcţiile desfiinţate, considerându-se că notificatorul are calitatea de persoană îndreptăţită şi îndeplineşte condiţiile instituite de Legea nr. 10/2001.
Ulterior, la plângerea prealabilă a intimatei SC T. SRL, s-a dispus revocarea în parte a Dispoziţiei nr. 328/2006, în sensul că a fost respinsă cererea de restituire în natură formulată de contestator pentru imobilul format din teren în suprafaţă de 2,25 ha şi construcţia aferentă fabricii de mobilă şi roţi de căruţă, considerându-se că partea de imobil descrisă nu poate fi restituită în natură, cu consecinţa acordării de despăgubiri în echivalent, măsuri cuprinse în Dispoziţia nr. 512 din 6 noiembrie 2006, emisă de Primarul Comunei Izvoarele.
Tribunalul a apreciat că nu poate lua în considerare criticile aduse Dispoziţiei nr. 512/2006 de către contestator, în sensul că este nelegală pentru că nu putea fi revocată în parte, în condiţiile în care, din punct de vedere juridic, o asemenea dispoziţie este un act administrativ individual care nu se poate susţine că ar fi intrat în circuitul civil, atât timp cât nu a fost pus în executare şi nu au fost îndeplinite formalităţile de publicitate imobiliară constând în intabularea dreptului de proprietate în favoarea lui C.L. pentru imobilul restituit iniţial în natură.
Pe fondul măsurii adoptate prin dispoziţia contestată, instanţa a constatat că imobilul pretins de către contestator nu era susceptibil de restituire în natură, întrucât la data pronunţării Dispoziţiei nr. 228/2006 făcea parte din patrimoniul SC T. SRL.
Între capătul de cerere formulat de contestator de restituire în natură a imobilului ce a făcut obiectul notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 şi cererea de constatare a nulităţii absolute a Contractului autentificat sub nr. X/2004 există o legătură indisolubilă.
În acest sens, instanţa a reţinut că intimata SC P.I.P. a dobândit proprietatea imobilului în legătură cu care se poartă litigiul, cu titlul de aport la capitalul social, adus de Consiliul Judeţean Prahova, în baza H.G. nr. 1066/2001.
Prin Hotărârea nr. 135/2003 a Consiliului Judeţean Prahova şi în baza Hotărârii nr. 28 din 22 decembrie 2003 a Adunării Generale a Acţionarilor pârâtei SC P.I.P. Vălenii de Munte, s-a procedat la vânzarea acestui bun către intimata SC T. SRL.
Anterior vânzării către SC T. SRL, SC P.I.P. SA a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis la 7 aprilie 2004 de Consiliul Judeţean Prahova pentru o suprafaţă de 128.486,74 mp teren.
Instanţa a constatat că la încheierea acestui act juridic au fost respectate toate condiţiile de validitate instituite de art. 948 C. civ., în contextul în care nici vânzătoarea şi nici cumpărătoarea nu au avut cunoştinţă de împrejurarea că imobilul obiect al convenţiei fusese solicitat în vederea restituirii în natură de către contestator prin cele două notificări adresate Primăriei Comunei Izvoarele.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul C.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pe considerentul că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că nu s-a făcut dovada notificării celor două intimate.
La termenul de judecată din data de 15 noiembrie 2011, în baza dispoziţiilor art. XXVI din Legea nr. 202/2010, Curtea de Apel Ploieşti a dispus recalificarea căii de atac ca fiind apel, nu recurs, iar prin Decizia nr. 21 din 6 martie 2012, s-a respins apelul formulat, ca nefondat, şi a fost obligat apelantul la plata către intimata SC T. SRL a sumei de 4.000 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X din 8 octombrie 2004 intimata SC P.I.P. SA a vândut prin licitaţie publică către SC T. SRL un teren în suprafaţă de 18.486,46 mp situat în intravilanul Comunei Izvoarele, din care face parte şi terenul în litigiu solicitat a fi restituit în natură de către contestator în baza Legii nr. 10/2001.
Critica apelantului vizând nerespectarea art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 s-a considerat a fi nefondată, întrucât aceste dispoziţii legale nu erau în vigoare la data încheierii contractului, iar nulitatea operează numai pentru cauze existente la momentul încheierii actului, nu şi pentru cauze intervenite ulterior.
Din acest punct de vedere, în mod corect tribunalul a reţinut că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat între cele două părţi cu respectarea condiţiilor de validitate impuse de art. 948 C. civ., părţile fiind de bună-credinţă la momentul încheierii contractului.
Trimiterea prin fax a celor două notificări către cele două societăţi-intimate nu a putut fi dovedită. Depunerea la dosar a dovezilor de expediere prin fax a notificărilor către cele două societăţi nu este de natură să facă dovada certă că acestea au fost expediate şi au ajuns la destinatar, întrucât acestea pot fi realizate sau modificate prin intermediul tehnicii IT.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul C.L., care a învederat că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1306 din 12 martie 2013 a respins excepţia nulităţii recursului, a admis recursul declarat de reclamantul C.L. împotriva Deciziei nr. 21 din 6 martie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Înalta Curte a constatat că recursul este fondat şi l-a admis reţinând că la data de 12 noiembrie 2001, reclamantul C.L. a formulat Notificarea nr. 114 din 12 noiembrie 2001 adresată Primăriei Comunei Izvoarele prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Comuna Izvoarele, format din 2,25 ha teren şi fabrica de colaci din lemn, precum şi despăgubiri băneşti în valoare de 100.000 RON pentru moara de mălai şi casa de locuit ce au fost demolate.
Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X din 8 octombrie 2004, intimata SC P.I.P. SA a vândut către SC T. SRL un teren în suprafaţă de 18.486,46 mp situat în intravilanul Comunei Izvoarele, din care face parte şi terenul în litigiu, solicitat a fi restituit în natură de către contestator, în baza Legii nr. 10/2001.
La data de 20 septembrie 2005, reclamantul a adresat o nouă notificare Primăriei Comunei Izvoarele prin care a reiterat solicitările anterioare privind restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2,25 ha situat în Comuna Izvoarele şi a fabricii de colaci din lemn, precum şi acordarea de despăgubiri pentru imobilele demolate.
Prin Dispoziţia nr. 228 din 19 iunie 2006, Primarul Comunei Izvoarele a dispus restituirea în natură a imobilului solicitat şi a propus acordarea de despăgubiri pentru construcţiile desfiinţate.
Instanţa de apel nu a efectuat cercetarea judecătorească necesară pentru a stabili, în raport de toate probele administrate dacă, la data încheierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. X din 8 octombrie 2004, intimatele SC P.I.P. SA şi SC T. SRL fuseseră înştiinţate despre demersurile efectuate de reclamant în scopul restituirii imobilului în legătură cu care au contractat.
Simpla afirmare a îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 948 C. civ. şi înlăturarea unei singure probe în baza unei prezumţii, fără analizarea celorlalte dovezi administrate nu reprezintă o motivare a hotărârii în sensul art. 261 C. proc. civ.
De aceea, verificarea corectei aplicări a legii în controlul judiciar de legalitate exercitat pe calea recursului nu se poate realiza, fiind necesar a se lămuri, cu prioritate, situaţia de fapt, ceea ce impune rejudecarea cauzei de către instanţa de apel.
Prin Decizia civilă nr. 211 din 26 februarie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, s-au respins excepţiile invocate de SC T. SRL şi SC P.I.P. SA.
S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul C.L., împotriva Sentinţei civile nr. 726 pronunţată la 13 aprilie 2011 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâţii Primăria Comunei Izvoarele, Primarul Comunei Izvoarele, SC P.I.P. SA şi SC T. SRL.
A fost obligat apelantul să plătească intimatei SC T. SRL 5.000 RON cheltuieli de judecată reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi excepţia lipsei de interes a acestuia invocate de SC T. SRL, aceste excepţii au fost invocate de aceeaşi pârâtă şi în primul ciclu procesual, respectiv la data de 17 decembrie 2008, iar după discutarea lor în contradictoriu, Tribunalul Prahova le-a respins la 4 martie 2009.
În ceea ce priveşte interesul se impune a se face precizarea că acesta reprezintă o condiţie generală ce trebuie să fie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, atât cu prilejul promovării acţiunii, cât şi în momentul întocmirii altor acte procedurale şi el constituie folosul practic moral sau material pe care îl urmăreşte cel care promovează acţiunea.
Câtă vreme în speţa dedusă judecăţii unitatea administrativ-teritorială a emis două dispoziţii în temeiul cărora i-a recunoscut reclamantului calitatea de persoană îndreptăţită să beneficieze de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în com. Izvoarele, sat Izvoarele, compus din teren în suprafaţă de 2,25 ha, construcţia aferentă fabricii de mobilă şi roţi de căruţă, precum şi pentru construcţiile demolate, iar SC T. SRL nu a formulat o cerere prin care să se constate nulitatea absolută a acestor dispoziţii (în ipoteza în care considera că reclamantul nu este persoană îndreptăţită) rezultă că, în prezenta speţă C.L. justifică atât calitatea procesuală activă, cât şi interes pentru a promova acţiunea prin care solicită revocarea Dispoziţiei nr. 512/2006 emisă de Primăria Vălenii de Munte, dar şi constatarea nulităţii absolute a Contractului de vânzare-cumpărare nr. X/2004.
În atare situaţie, având în vedere argumentele expuse anterior, excepţiile invocate de această intimată au fost respinse de instanţă.
La rândul său pârâta SC P.I. SA a invocat excepţia lipsei vocaţiei succesorale a reclamantului şi a autorului său cu privire la imobilul ce face obiectul notificării acestuia. Lipsa vocaţiei succesorale nu reprezintă o excepţie astfel cum este ea reglementată în C. proc. civ., iar din analiza argumentelor care stau la baza invocării acesteia rezultă că în realitate se invocă de această parte, lipsa calităţii reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii motivat de faptul că autorul acestuia nu a fost proprietarul imobilului care face obiectul notificării şi deci, lipsa calităţii sale procesuale active.
Pe de altă parte, trebuie făcută precizarea că şi în ipoteza în care aceste aspecte nu ar fi fost analizate la prima instanţă, invocarea lor pentru prima oară în apel, în condiţiile în care partea care le-a invocat nu a exercitat calea de atac, nu poate să determine o schimbare a soluţiei primei instanţe referitor la această problemă, pentru următoarele motive:
Referitor la excepţia nulităţii absolute a Dispoziţiilor nr. 328 din 19 iunie 2006 şi 512 din 6 noiembrie 2006, invocată de SC I.P.P. SA, s-a constatat că aceasta nu este o excepţie de procedură, ci practic constituie o cerere nouă formulată pentru prima oară direct în faţa instanţei de apel, prin care se solicită să se constate nulitatea absolută a celor două înscrisuri.
În cauză, din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul C.L. a adresat Primăriei Comunei Izvoarele Notificările nr. 114 din 12 noiembrie 2001 şi nr. 21 din 22 septembrie 2005 prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în comuna Izvoarele, judeţul Prahova, format din 2,25 ha teren şi fabrica de colaci din lemn, precum şi despăgubiri băneşti în valoare de 100.000 RON pentru construcţiile reprezentând moara de mălai şi casa de locuit ce au fost demolate.
Iniţial, prin Dispoziţia nr. 228 din 19 iunie 2006, emisă de Primarul Comunei Izvoarele, s-a dispus restituirea în natură a imobilului solicitat şi s-a propus acordarea de despăgubiri pentru construcţiile desfiinţate, pe considerentul că notificatorul are calitatea de persoană îndreptăţită şi îndeplineşte condiţiile instituite de Legea nr. 10/2001.
Cert este că ulterior însă, la plângerea prealabilă a intimatei SC T. SRL s-a dispus revocarea în parte a Dispoziţiei nr. 328/2006, în sensul că a fost respinsă cererea de restituire în natură formulată de contestator pentru imobilul format din teren în suprafaţă de 2,25 ha şi construcţia aferenta fabricii de mobila şi roţi de căruţă, motivat de faptul că partea de imobil descrisă nu poate fi restituită în natură, cu consecinţa acordării de despăgubiri în echivalent, măsuri cuprinse în Dispoziţia nr. 512 din 6 noiembrie 2006 emisă de Primarul Comunei Izvoarele.
Argumentele care au stat la baza acestei soluţii au fost acelea că, în absenţa beneficiarilor dispoziţiei nu se poate statua asupra nevalabilităţii pretinse a actului, pentru că s-ar ajunge la nesocotirea drepturilor dobândite de persoanele îndreptăţite fără ca acestea să aibă posibilitatea de a se apăra în procedura judiciară astfel declanşată.
Pentru dispoziţia prin care se dispune restituirea în natură (aşa cum este cazul în speţă) în art. 23.8 din H.G. nr. 498/2003 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 (text de lege care era în vigoare la momentul emiterii celor două dispoziţii) se menţiona că "după efectuarea formalităţilor de publicitate imobiliară de către noul proprietar, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură nu mai poate fi revocată de către entitatea care a dispus-o.".
În cauză, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada că până la emiterea Dispoziţiei nr. 512/2006, Dispoziţia anterioară de restituire în natură a bunului nr. 328/2006 a intrat în circuitul civil, respectiv că s-au îndeplinit formalităţile de publicitate imobiliară de către reclamant în ceea ce priveşte imobilul ce-i fusese restituit, având în vedere prevederile mai sus menţionate rezultă că unitatea deţinătoare putea proceda la revocarea acesteia, iar criticile apelantului sub acest aspect apar ca nefondate.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamantului de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare al SC T. SRL s-a reţinut următoarea situaţie de fapt.
SC P.I.P. SA a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis la 7 aprilie 2004 de Consiliul Judeţean Prahova pentru o suprafaţa de 18.486,74 mp teren, iar la data de 29 septembrie 2004, conform H.G. nr. 577/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. 88/1997 s-a organizat licitaţie în vederea vânzării activului Izvoarele, situat în com. Izvoarele DN1A, nr. 1, ocazie cu care SC T. SRL a fost declarată câştigătoare.
Prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. X din 8 octombrie 2004, SC P.I.P. a înstrăinat către SC T. SRL imobilul situat în com. Izvoarele, sat Izvoarele DN1A, compus din teren în suprafaţă de 18.486,47 mp împreună cu construcţiile aflate pe acesta, preţul vânzării fiind de 6.538.584.000 RON, iar în cuprinsul actului s-a menţionat că bunurile ce fac obiectul contractului nu au fost scoase niciodată din circuitul civil, nu fac obiectul vreunei revendicări, nu există litigiu la instanţele de judecată asupra acestora, nu au sarcini.
Conform art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în forma în vigoare la momentul când s-a încheiat contractul de vânzare în litigiu), "Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidenţa prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării".
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.L., criticând decizia din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, reclamantul a arătat că a solicitat restituirea în natură a unei suprafeţe de teren de 2,25 ha, teren situat pe raza comunei Izvoarele, jud. Prahova, şi că deşi iniţial, prin Dispoziţia nr. 328 din 19 iunie 2006, Primarul Comunei Izvoarele a dispus restituirea în natură a imobilului solicitat, ulterior prin Dispoziţia nr. 512 din 6 decembrie 2006 a revocat dispoziţia anterioară.
Criticile reclamantului se referă la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, art. 23.4 din H.G. nr. 498/203, art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în sensul că în mod nelegal a revocat primarul dispoziţia iniţială, încălcând principiul irevocabilităţii actelor administrative care au intrat în circuitul juridic civil.
S-a mai arătat că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 21 alin. (5), 24, art. 45 din Legea nr. 10/2001, precum şi a art. 20.1, 20.6 din H.G. nr. 498/2003, menţinând ca legal Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/2004, încheiat între SC P.I.P. SA, în calitate de vânzător, şi SC T. SRL, în calitate de cumpărător. Contractul menţionat era afectat de o nulitate virtuală, care nu putea fi ignorată de instanţa de judecată.
Mai mult, instanţa de apel trebuia să aprecieze că cele două instituţii, respectiv SC P.I.P. şi SC T. SRL nu au fost de bună-credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi că acest lucru rezultă din notificările trimise pe fax de către reclamant. De asemenea, instanţa trebuia să aibă în vedere că SC P.I.P. trebuia să se pronunţe asupra solicitării de restituire în natură a imobilului, în raport de notificarea trimisă prin fax de către reclamant.
Recursul este întemeiat pentru motivul de ordine publică, invocat din oficiu de instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 1 C. proc. civ.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a calificat corect calea de atac ce putea să fi exercitată în cauză, în raport de modificările operate în ce priveşte regimul căilor de atac în materia Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 202/2010, avându-se în vedere şi norma tranzitorie din acest act normativ.
Potrivit dispoziţiilor art. XII din Legea nr. 202/2010, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 a căpătat un alt conţinut, în sensul că s-a suprimat calea de atac a apelului în situaţia exercitării contestaţiei împotriva actului emis de unitatea deţinătoare, hotărârile de primă instanţă rămânând supuse numai recursului.
În conformitate cu dispoziţiile art. XXVI din Legea nr. 202/2010, dispoziţiile modificate ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a legii.
În speţă, Sentinţa civilă nr. 677 din 25 aprilie 2007, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia civilă, în primul ciclu procesual a fost desfiinţată în calea de atac a apelului, prin Decizia civilă nr. 118 din 16 aprilie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, care a admis apelul formulat de constatatorul C.L., a dispus desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru evocarea fondului.
În rejudecare, Tribunalul Prahova a pronunţat Sentinţa civilă nr. 726 din 13 aprilie 2011, respingând acţiunea formulată şi completată de contestator, ca nefondată.
Aşadar, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, la 13 aprilie 2011, s-a pronunţat o hotărâre de primă instanţă care, atât potrivit normei tranzitorii, cât şi potrivit dispoziţiei de drept comun incidentă în cauză - art. 725 C. proc. civ. - rămâne supusă regimului căilor de atac în vigoare la data emiterii actului jurisdicţional.
O hotărâre desfiinţată în primul ciclu procesual, cum este Sentinţa civilă nr. 677 din 25 aprilie 2007, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia civilă, nu este producătoare de efecte, astfel încât, prin raportare la ea nu se poate determina situaţia căilor de atac cărora le este supusă. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 297 C. proc. civ., desfiinţarea sentinţei echivalează cu inexistenţa sa din punct de vedere juridic, raportată la lipsa efectelor juridice asupra părţilor şi a litigiului dedus judecăţii.
Ratio legis, în situaţia dată, în conformitate cu dispoziţiile art. XXVI din Legea nr. 202/2010, a fost aceea a suprimării unei căi de atac în privinţa hotărârilor de primă instanţă după intrarea în vigoare a noii reglementări.
Or, în speţă, hotărârea pronunţată de instanţa de fond este Sentinţa civilă nr. 726 din 13 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Prahova, este cea care produce efecte juridice şi în raport de care se analizează regimul juridic al căilor de atac.
Aşa fiind, textul de lege s-a îndepărtat de la regula conform căreia dispoziţiile noi de procedură se aplică numai proceselor şi cererilor începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a legii, situaţie căreia s-ar fi subsumat cea din speţă, alegând ca moment de referinţă cel al pronunţării hotărârii de primă instanţă după modificarea normei, pentru ca astfel, partea să beneficieze de o hotărâre a fondului şi de o cenzură a acesteia în recurs.
Aşadar, este lipsit de relevanţă faptul că în primul ciclu procesual cauza a parcurs cele trei etape procesuale, primă instanţă, apel şi recurs, conform reglementărilor în vigoare la momentul respectiv.
În consecinţă, instanţa anterioară a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. XXVI din Legea nr. 202/2010, atunci când a stabilit că împotriva sentinţei tribunalului este deschisă şi calea de atac a apelului. Acest raţionament a fost confirmat de orientarea jurisprudenţială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care prin mai multe decizii pronunţate în cauze similare a statuat asupra modalităţii în care trebuie aplicate dispoziţiile procesuale din Legea nr. 202/2010, raportate atât la dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cât şi ale C. proc. civ. din 1865.
Înalta Curte reţine că motivul invocat din oficiu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., interpretarea eronată a unor dispoziţii procesuale fiind de natură să provoace o vătămare procedurală ce nu poate fi înlăturată decât în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Mai mult, consecinţă a calificării greşite a căii de atac, instanţa a fost alcătuită într-o compunere nelegală, cu nesocotirea prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
Luând în considerare motivul de casare, Înalta Curte nu va mai analiza criticile formulate în recurs, care vor fi avute în vedere de instanţă, în rejudecare.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ, recursul formulat de reclamant va fi admis, decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare, în recurs, la aceeaşi curte de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul C.L. împotriva Deciziei nr. 211 din 26 februarie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza la aceeaşi curte de apel pentru judecarea recursului declarat de reclamantul C.L. împotriva Sentinţei nr. 726 din 13 aprilie 2011 a Tribunalului Prahova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2450/2014. Civil. Suspendarea provizorie a... | ICCJ. Decizia nr. 2452/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
