ICCJ. Decizia nr. 2455/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2455/2014
Dosar nr. 65/43/2014
Şedinţa publică din 30 septembrie 2014
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, la data de 25 februarie 2014, revizuentul A.L. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 1500/R din 19 noiembrie 2013, pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. 4957/102/2012, invocând dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi 2 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 219/R din 1 aprilie 2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, s-a respins cererea de revizuire, ca nefondată.
În considerentele deciziei, instanţa a reţinut că, deşi revizuentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile cuprinse la art. 322 C. proc. civ., în fapt, a invocat motive de nelegalitate prevăzute pentru calea de atac a recursului la art. 304 C. proc. civ.
Astfel, curtea de apel a constatat că revizuentul a invocat faptul că instanţele nu au analizat cererea cu care au fost învestite sub aspectul probelor depuse la dosar. De asemenea, revizuentul a invocat existenţa unei posibile incompatibilităţi atât a judecătorilor din completul de apel, cât şi a celor din completul de recurs. În fine, revizuentul a invocat nulităţi ale unor acte de procedură desfăşurate pe tot parcursul judecăţii în diferite stadii procesuale - fond, apel, recurs.
Prin urmare, instanţa a constatat că nu se regăsesc motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 1 şi 2 C. proc. civ., acestea fiind invocate în mod formal.
Împotriva Deciziei nr. 219/R din 1 aprilie 2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a declarat recurs revizuentul A.L.
Examinând recursul, în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
În cauză, hotărârea atacată cu revizuire - Decizia nr. 1500/R din 19 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş - are caracter irevocabil, fiind pronunţată în soluţionarea unui recurs.
Prin urmare, Decizia nr. 219/R din 1 aprilie 2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, prin care s-a soluţionat cererea de revizuire, ce face obiectul prezentului recurs, fiind supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată, este o hotărâre irevocabilă.
În conformitate cu dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod, hotărârea dată în recurs, chiar dacă prin aceasta s-a soluţionat fondul pricinii, este irevocabilă.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Dreptul de a exercita o cale de atac este unic şi se epuizează prin chiar exerciţiul lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiaşi hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
Raportat la dispoziţiile legale menţionate anterior şi la considerentele expuse, recursul declarat împotriva Deciziei nr. 219/R din 1 aprilie 2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, va fi respins, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A.L. împotriva Deciziei nr. 219/R din 1 aprilie 2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 2453/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2456/2014. Civil → |
---|