ICCJ. Decizia nr. 2596/2014. Civil. Recalculare pensie. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2596/2014
Dosar nr. 1869/1/2014
Şedinţa publică din 7 octombrie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Teleorman, reclamantul D.I.C. în contradictoriu cu pârâta Casa judeţeană de pensii Teleorman a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care pârâta să fie obligată să revizuiască drepturile de pensie stabilite prin decizia nr. 84305 din 01 septembrie 2011, decizie prin care a fost modificat punctajul mediu anual, urmare a punerii în executare a sentinţei civile nr. 3583 din 10 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Teleorman, cu luarea în calcul a punctajului cuvenit conform O.U.G. nr. 100/2008, începând cu data de 01 februarie 2009, acordarea diferenţei între punctajul mediu anual stabilit conform art. 169 din Legea nr. 263/2010 şi cel stabilit conform O.U.G. nr. 100/2008, începând cu data de 01 ianuarie 2011, precum şi plata diferenţelor drepturilor de pensie cuvenite în urma recalculării, conform O.U.G. nr. 100/2008, începând cu data de 01 februarie 2009 la zi, şi conform art. 169 din Legea nr. 263/2010, începând cu data de 01 ianuarie 2011 la zi, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Prin sentinţa civilă nr. 100 din 12 martie 2013, Tribunalul Teleorman a admis acţiunea, a obligat pârâta la revizuirea drepturilor de pensie ale reclamantului stabilite prin decizia nr. 84305 din 1 septembrie 2011, cu luarea în calcul a punctajului cuvenit conform O.U.G. nr. 100/2008 şi prin acordarea diferenţelor dintre punctajul mediu anual conform art. 169 din Legea nr. 263/2010 şi cel stabilit conform O.U.G. nr. 100/2008, începând cu data de 01 septembrie 2011, precum şi diferenţele drepturilor de pensie rezultate din recalculare, actualizate cu indicele de inflaţie; a respins, ca nedovedit, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia nr. 2583 R din 10 aprilie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis recursul formulat de pârâta Casa judeţeană de pensii Teleorman împotriva sentinţei nr. 1002 din 12 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D.I.C.
A modificat în tot sentinţa recurată în sensul că a respins cererea, ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că reclamantului i-au fost recalculate drepturile de pensie în temeiul O.U.G. nr. 4/2005, cu utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, stagiu prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977, stabilit prin hotărâre judecătorească.
În speţă, la determinarea punctajului mediu anual în conformitate cu O.U.G. nr. 4/2005, s-a utilizat vechimea în muncă prevăzută de Legea nr. 3/1977, pentru munca realizată în grupa a I-a, stagiu mai mic decât cel prevăzut de acelaşi act normativ cu caracter general, de 30 de ani, astfel că reclamantul nu este îndreptăţit la majorarea prevăzută de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, aflându-se în situaţia de excepţie prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi text.
Criticile privind soluţionarea pe fond a acţiunii sunt fondate, încadrându-se în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., având drept consecinţă admiterea recursului.
Curtea de apel a reţinut, însă, legat de critica privind nemdeplinirea procedurii prealabile, că aducerea în discuţie prin recurs a unor aspecte noi, ce nu au fost învederate instanţei de fond nu este permisă, faţă de prevederile art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 294 C. proc. civ., neputând fi modificate elementele pe care prima instanţă le-a avut în vedere la pronunţarea soluţiei.
Or, în raport de dispoziţiile art. 109 alin. (3) C. proc. civ., neîndeplinirea procedurii prealabile poate fi invocată doar în faţa instanţei de fond, prin întâmpinare, astfel că această critică adusă sentinţei nu poate face obiectul controlului judiciar în calea de atac.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul D.I.C., invocând în drept dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. şi solicitând anularea hotărârii atacate şi menţinerea sentinţei Tribunalului Teleorman, ca fiind temeinică şi legală.
În motivarea cererii, revizuentul a arătat că la nivelul secţiilor a VII-a civilă şi a IX-a civilă din cadrul Curţii de Apel Bucureşti nu există o practică unitară sub aspectul interpretării dispoziţiilor art. Il alin. (1) din O.U.G. nr. 100/2008 şi art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 în raport cu aplicarea sau neaplicarea, după caz, a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977 şi considerarea stagiului prevăzut de acest din urmă articol, ca fiind prevăzut sau nu de un act normativ cu caracter special. Acest aspect a determinat ca soluţionarea cauzelor având ca obiect revizuirea drepturilor de pensie prin valorificarea punctajelor suplimentare prevăzute de textele de lege menţionate, să se facă diferit, deşi speţa a fost aceeaşi în fiecare dosar, diferii fiind doar reclamantul.
Datorită acestei practici neunitare, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat hotărâri potrivnice. În unele speţe, au fost menţinute hotărârile tribunalelor de admitere a acţiunilor formulate de reclamanţi; spre exemplu decizia nr. 42 din 11 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2627/87/2013. În alte cazuri, ca şi în prezenta pricină, au fost modificate sentinţele Tribunalului Teleorman, în sensul respingerii acţiunii.
Astfel, a fost încălcat principiul nediscriminării şi al egalităţii de tratament, temeiurile de drept în baza cărora au fost formulate acţiunile fiind aceleaşi, dar interpretarea fiind diferită la nivelul completelor de judecată şi uneori, chiar în interiorul aceluiaşi complet, neexistând o unanimitate în luarea unei hotărâri.
Prin soluţiile pronunţate, Curtea de Apel Bucureşti a încălcat jurisprudema C.E.D.O., pronunţată în mteipretarea dispoziţiilor art. 14 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Cererea de revizuire este inadmisibilă pentru următoarele considerente.
Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. vizează ipoteza în care există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Una dintre cerinţele de admisibilitate a cererii de revizuire, care rezultă din textul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este cea ca hotărârile indicate ca fiind contradictorii să fi fost pronunţate în aceeaşi cauză, în rezolvarea aceluiaşi raport, juridic dedus judecăţii, deci între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi pentru aceeaşi cauză.
Dispoziţiile enunţate au în vedere situaţia în care se pronunţă soluţii contradictorii, în una şi aceeaşi cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat. Raţiunea reglementării acestuia motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării acestui principiu şi conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.
Pentru existenţa acestui caz de revizuire este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, condiţie fundamentală faţă de finalitatea mai sus exprimata a revizuirii, aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorităţii de lucru judecat.
În speţă, se constată că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru însăşi admisibilitatea cererii de revizuire şi anume, ca între hotărârile pretins a fi contradictorii să existe identitate de părţi, obiect şl cauză.
Astfel, din analizarea criticilor formulate, precum şi a actelor şi lucrărilor cauzei, se constată că revizuentul D.I.C. invocă faptul că în cauze similare au fost pronunţate soluţii potrivnice celei din decizia atacată, existând în prezent hotărâri contradictorii date în litigii diferite, deci practică neunitară în materie.
Or, aceste susţineri nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deoarece deciziile invocate de revizuent au fost pronunţate în cauze diferite, purtate între persoane diferite.
Drept urmare, între hotărârile pretins a fi contradictorii nu există tripla identitate de obiect, cauză şi părţi, astfel că, prin pronunţarea deciziei a cărei revizuire se solicită, nu s-a încălcat principiul puterii lucrului judecat.
De asemenea, în speţă, revizuentul nu poate susţine ca motiv de revizuire existenţa unei discriminări în sensul art. 14 din C.E.D.O., faţă de condiţiile expres prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., anterior analizate.
În considerarea acestor argumente, care susţin inadmisibilhatea cererii de revizuire, Înalta Curte urmează să dispună în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul D.I.C. împotriva deciziei nr. 2583 R din data de 10 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2594/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2600/2014. Civil. Conflict de muncă.... → |
|---|
