ICCJ. Decizia nr. 2615/2014. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2615/2014
Dosar nr. 943/36/2013
Şedinţa publică din 8 octombrie 2014
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin decizia civilă nr. 398C din data de 07 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, având ca obiect anularea Dispoziţiei nr. 6079 din 07 octombrie 2008 emisă de Primarul Municipiului Constanţa, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă E.C. Conform dispoziţiei menţionale, urmare a pronunţării la data de 19 septembrie 2005 de către Înalta Curte şi Casaţie şi Justiţie a deciziei civile nr. 6899, a fost anulată dispoziţia nr. 161 din 28 ianuarie 2004 emisă de Primarul Municipiului Constanţa prin care a fost respinsă cererea formulată de E.C. privind acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru terenul situat în Constanţa, localitatea M., lot XX, careu AA, şi a fost dispusă acordarea de despăgubiri băneşti în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 127/2005 pentru terenul mai sus menţionat în suprafaţă de 504,91 mp.
Împotriva deciziei menţionate mai sus a formulat cerere de revizuire recurenta E.C., înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 29 aprilie 2014, ca urmare a declinării de competenţă pronunţată de Curtea de Apel Constanţa prin decizia nr. 104 C din data de 31 martie 2014, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., solicitând-se anularea deciziei civile nr. 398 C din data de 07 octombrie 2013, pronunţata de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.
În motivarea cererii de revizuire, revizuienta a arătat că instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre nelegală prin încălcarea puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 6899 din data de 19 septembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care în mod definitiv şi irevocabil, a obligat pe intimata Primăria Municipiului Constanţa la acordarea către reclamanta E.C. de despăgubiri prin echivalent pentru terenul în litigiu situat în judeţul Constanţa, localitatea M. lot XX, careu AA. În opinia revizuientei dispozitivul din cuprinsul deciziei Înaltei Curţi referitor la acordarea de despăgubiri prin echivalent a stabilit cu putere de lucru judecat imposibilitatea obiectivă de a se restitui în natură terenul şi obligarea intimatei Primăria Municipiului Constanţa prin Primar la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, de unde reiese că ordinea de acordare a acestor măsuri reparatorii sunt cele prevăzute de art. 1 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 10/2001, respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii, iar numai în subsidiar, despăgubiri băneşti. Cu toate acestea, încălcând autoritatea de lucru judecat, Curtea de Apel Constanţa a apreciat, în mod nelegal, că decizia nr. 6899 din 19 septembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a stabilit, in termirtis, obligaţia autorităţii locale de a atribui un bun în compensare ori de a aplica în mod prevalent această măsură faţă de cea a despăgubirii.
Astfel, consideră că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., făcându-se dovada faptului că, în speţă, este vorba despre hotărâri judecătoreşti definitive contradictorii.
La data de 07 octombrie 2014, intimaţii au formulat întâmpinare invocând in admisibilitatea cererii de revizuire pentru neîndeplinirea condiţiilor legale prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Analizând cererea de revizuire în raport de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a o respinge, pentru considerentele care succed:
Conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., permite anularea celei de-a doua hotărâri în cazul în care se ajunge în situaţia ca acelaşi proces să fie soluţionat de două ori, prin pronunţarea unor hotărâri contradictorii, pentru a se da eficienţă principiului puterii lucrului judecat.
De aceea pentru a fi admisibil, acest motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarele condiţii: hotărârile să fie definitive, chiar dacă prin ele nu a fost soluţionat fondul cauzei şi contradictorii, să fie pronunţate în dosare diferite, dar să privească acelaşi litigiu, adică sa existe identitate de părţi, obiect şi cauza între hotărâri; în cel de-ai doilea dosar să nu se fi invocat excepţia puterii lucrului judecat sau, chiar dacă a fost ridicată să nu se fi discutat.
Potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ., „dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază", astfel că instanţa se va limita în analiza prezentei căi de atac numai în limita învestirii, respectiv asupra admisibilităţii unei astfel căi extraordinare de atac.
Revizuienta invocă existenţa contrarietăţu între decizia civilă nr. 398 din 07 octombrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa şi decizia civilă nr. 6899 din data de 19 septembrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Astfel susţine că prin decizia curţii de apel nr. 398 din 07 octombrie 2013 a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 6899 din 19 septembrie 2005 prin care intimatul Primăria Municipiului Constanţa a fost obligat la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent către revizuienta E.C., în sensul în care aceste măsuri reparatorii prin echivalent nu au fost acordate în ordinea şi prioritatea stabilite prin Legea nr. 10/2001, respectiv teren sau alte bunuri în compensare, şi numai în subsidiar, despăgubiri băneşti, ci în mod direct au fost acordate despăgubiri băneşti.
Analizând condiţiile de admisibilitate menţionate anterior cu privire la hotărârile ce se invocă a fi contradictorii, se constată că:
Prin dispoziţia nr. 161 din 26 ianuarie 2004 a Primarului Municipiului Constanţa, emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost respinsă cererea reclamantei E.C. privind acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru terenul, imposibil de restituit în natură, situat în judeţul Constanţa, localitatea M., lot XX, careu AA, în suprafaţă de 504,91 m.p.
Decizia civilă nr. 6899 din data de 19 septembrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a soluţionat în mod definitiv şi irevocabil cererea reclamantei E.C. având ca obiect contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 161 din 26 ianuarie 2004 emisă de intimatul Primarul Municipiului Constanţa, în urma căreia a fost dispusă anularea acestei dispoziţii şi fost dispusă acordarea de despăgubiri prin echivalent.
Urmare a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie mai sus menţionate, la data de 07 octombrie 2008, prin dispoziţia nr. 6079 Primăria Municipiului Constanţa, anulează dispoziţia nr. 161 din 26 ianuarie 2004 a Primarului Municipiului Constanţa, şi dispune acordarea de despăgubiri băneşti reclamantei E.C. în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în litigiu.
Decizia civilă nr. 398 din 07 octombrie 2013 pronunţată, de Curtea de Apel Constanţa, a soluţionat în mod definitiv şi irevocabil contestaţia împotriva dispoziţiei nr. 6079 din 07 octombrie 2008 emisă de Primarul Municipiului Constanţa.
Privite comparativ, cele două litigii deşi au acelaşi obiect material, ambele privesc terenul în suprafaţă de 504,19 mp situat în Constanţa localitatea M., lot XX, careu AA, nu au acelaşi obiect juridic, prin obiect juridic înţelegând pretenţia concretă a reclamantului dedusă judecăţii. Astfel, obiectul juridic al dosarului în care a fost pronunţată decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 6899 din 19 septembrie 2005 a fost reprezentat de contestaţia împotriva dispoziţiei nr. 161 din 26 ianuarie 2004 emise de Primarul Municipiului Constanţa, în timp ce obiectul dosarului în care a fost pronunţată decizia ce se doreşte a fi revizuită este contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 6079 din 07 octombrie 2008 emisă de aceeaşi primărie.
Nici criteriul identităţii de cauză nu este îndeplinit, prin cauza juridică a unei acţiuni civile înţelegând scopul urmărit de parte la momentul introducerii cererii de chemare în judecată. În primul dosar înregistrat sub nr. 21535/2004, reclamanta E.C. a introdus acţiunea ca urmare a respingerii de către Primăria Municipiului Constanţa a notificării privind acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 504,19 mp situat în judeţul Constanţa, lot XX, careu AA, imposibil de restituit în natură, în timp ce cauza juridică a dosarului în care a fost pronunţată decizia a cărei revizuire se solicită este reprezentat de modalitatea în care intimata Primăria Municipiului Constanţa a înţeles să îşi execute obligaţia de acordare de despăgubiri prin echivalent.
Împrejurarea că cele două hotărâri care se privesc de către revizuientă a fi potrivnice au fost pronunţate între aceleaşi părţi, având aceiaşi calitate procesuală, deşi reprezintă un criteriu necesar, nu este suficient pentru a statua asupra faptului că ne aflăm în prezenţa a două hotărâri contradictorii.
Pe de altă parte, raţiunea instituirii acestei căi extraordinare de atac este aceea de a nu încălca puterea de lucru judecat stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă şi de rezolvare a situaţiilor în care, judecând-se separate două sau mai multe cauze şi neobservându-se existenţa lucrului judecat, se ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia. Drept urmare, revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. poate fi cerută dacă exista hotărâri ale căror dispozitive conţin prevederi de neconciliat, care nu se pot executa simultan.
Or, din conţinutul dispozitivelor celor două hotărâri nu reiese imposibilitatea de executare concomitentă a acestora, decizia nr. 6899 din 19 septembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată dreptul reclamantei E.C. la acordarea de despăgubiri prin echivalent, iar decizia ce face obiectul prezentei cereri de revizuiri a statuat asupra modalităţii de executare a acestei obligaţii de acordare de despăgubiri.
Din chiar motivarea căii de atac exercitate, Înalta Curte constată că revizuienta solicită anularea deciziei Curţii de Apel Constanţa, pe considerente de aplicare şi interpretare greşită a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în cauză a prevederilor art. 1 alin. (2) şi care reglementează modalitatea şi ordinea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, iar nu pe chestiuni ce ţin de încălcarea autorităţii de lucru judecat, aşa cum impun rigorile legii.
Or, aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material nu poate constitui motiv de revizuire în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., această cale de atac neavând menirea de a remedia astfel de situaţii.
Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speţă.
Înalta Curte constată că demersul judiciar al revizuentei nu a fost determinat de existenţa unei hotărâri judecătoreşti potrivnice în sensul dispoziţiei legale mai sus amintite, ci de nemulţumirea acesteia faţa de soluţia nefavorabilă pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.
În temeiul legii prin "una şi aceeaşi pricină" se înţelege întrunirea condiţiilor triplei identităţi, de obiect, de cauză şi de părţi cu privire la două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluţionarea celei de a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat a celei dintâi, consecinţa în acest caz fiind, potrivit art. 327 alin. (1) C. proc. civ., anularea celei de a doua hotărâri. Or, în cauza pendinte nu se verifică condiţiile identităţii de cauza şi de obiect, prima hotărâre fiind pronunţată a avut ca obiect contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 161 din 26 ianuarie 2004 emise de Primarul Municipiului Constanţa, cea de a doua hotărâre având ca obiect contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 6079 din 07 octombrie 2008 emise de aceeaşi primărie, motiv pentru care calea de atac exercitată de către revizuientă apare ca inadmisibilă.
Faţă de cele anterior arătate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuienta E.C. împotriva deciziei civile nr. 398C din 7 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2609/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2616/2014. Civil. Asigurări sociale.... → |
|---|
