ICCJ. Decizia nr. 2664/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2664/2014
Dosar nr. 8833/111/2010*
Şedinţa publică din 24 septembrie 2014
Deliberând asupra cererii de recurs de faţă, din actele şi lucrările dosarului, a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 337/Com din 25 iunie 2013, Tribunalul Bihor a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta T.M., cu domiciliul ales în Oradea, judeţul Bihor, în contradictoriu cu pârâta S.J.A. Bihor cu sediul în Oradea, judeţul Bihor şi, în consecinţă:
A obligat pârâta să plătească reclamantei echivalentul în lei a sumei de 9.900 euro la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu contravaloare lucrări de construcţii.
A respins celelalte pretenţii ca fiind neîntemeiate.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 11.673 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că la data de 19 decembrie 2008, pârâta Serviciul de Ambulanta Bihor cu sediul în Oradea a întocmit Nota Justificativă privind selectarea procedurii de achiziţie Cerere de oferte pentru atribuirea contractului de achiziţie de „Lucrări de demolare învelitoare şi şarpantă Substaţie Salonta" în valoare de 9.900 euro (echivalentul în lei suma de 39.135 lei), în baza căreia s-a propus în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 cumpărarea directă a serviciului de lucrări conform pragului valoric filele 8,9 dosar ataşat.
În speţă, aşa cum s-a arătat mai sus, la data de 19 decembrie 2008, pârâta a întocmit Nota Justificativă privind selectarea procedurii de achiziţie ,,Cerere de oferte pentru atribuirea contractului de achiziţie de Lucrări de demolare învelitoare şi şarpantă Substaţie Salonta" în valoare de 9.900 euro, dar nu a încheiat nici un contract de achiziţie publică pentru lucrările în valoare de 177.050 lei efectuate de asociaţia familială.
Nerespectarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice şi respectiv efectuarea unor lucrări în aceste condiţii, nu pot fi validate de instanţă, întrucât s-ar ajunge la o eludare a dispoziţiilor legale în materie prin intermediul instanţei de judecată.
Ca atare, instanţa a apreciat că doar lucrările în valoare de 9.900 de euro au fost legal efectuate de Asociaţia familială R.M. în favoarea pârâtei, lucrări pentru care pârâta a fost de acord să le achite reclamantei.
În aceste condiţii, instanţa a apreciat ca nu sunt întrunite cerinţele acţiunii în restituire, întrucât în speţă nu poate fi vorba de un fapt licit atâta timp cât asociaţia familială cunoştea faptul că pentru lucrările suplimentare nu a fost respectată procedura legală de atribuire a lucrărilor.
Instanţa de fond a apreciat ca nu sunt întrunite cerinţele acţiunii în restituire, întrucât în speţă nu poate fi vorba de un fapt licit atâta timp cât asociaţia familială cunoştea faptul că pentru lucrările suplimentare nu a fost respectată procedura legală de atribuire a lucrărilor. Fiind în culpă procesuală, în temeiul art 274 C. proc. civ., instanţa a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 11.673 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe de timbru, justificată cu chitanţele depuse la dosar filele 6, 58, 64 dosar ataşat, onorariu expert conform chitanţelor depuse la dosar filele 16 şi 65 dosar ataşat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen şi legal timbrat, a declarat apel apelanta reclamantă T.M., solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii în totalitate a acţiunii formulate, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.
Prin Decizia nr. 103 din 15 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat apelul reclamantei.
S-a reţinut că reclamanta a invocat, în concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor la fond, pentru prima data, drept cauză a pretenţiilor sale îmbogăţirea fără justă cauză, situaţia în raport cu care instanţa fondului în mod corect nu a avut în vedere acest temei drept, nemaiputând fi pus în discuţia părţilor.
Instanţa de apel a constatat că apelanta reclamanta şi-a modificat, prin cererea de apel, cauza pretenţiilor deduse judecăţii, respectiv în cererea de chemare în judecată şi-a întemeiat pretenţiile pe răspunderea contractuală a pârâtei pentru neplata lucrărilor executate şi care au fost convenite prin acord tacit, iar în cererea de apel s-a invocat drept temei de drept principiul îmbogăţirii fără justă cauză. Or, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată, adică temeiul juridic, fundamentul dreptului litigios, aşa încât instanţa de apel nu a analizat temeinicia şi legalitatea sentinţei apelate prin prisma principiului îmbogăţirii fără justă cauză, invocat pentru prima oară în apel.
În ceea ce priveşte pretenţiile reclamantei, instanţa de apel Ie-a considerat nefondate, întrucât convenţia nu poate naşte obligaţia de plată a contravalorii lucrărilor atât timp cât nu au fost respectate prevederile O.U.G. nr. 34/2006.
împotriva deciziei pronunţate în apel, reclamanta a declarat recurs.
Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:
1. Instanţa de apel nu a procedat la analizarea tuturor motivelor de apel, considerând în speţă că principiul îmbogăţirii fără justă cauză invocat de reclamantă nu a fost pus în discuţie în faţa instanţei de fond, astfel încât în apel nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată, respectiv fundamentul dreptului litigios.
Raportat la cele reţinute de instanţa de apel este de remarcat faptul că instanţa de fond a procedat la analizarea şi a acestor aspecte juridice reţinând în esenţă că nu ne aflăm în faţa unei situaţii de îmbogăţire fără justă cauză, astfel încât motivarea instanţei de apel apare ca nefondată.
2. În ceea ce priveşte fondul cauzei reclamanta, critică soluţia primei instanţe şi susţine că reclamanta a fost de bună - credinţă în efectuarea lucrărilor de reparaţii la substaţia Salonta, ca urmare a solicitării intimatei, pentru care a suportat toate cheltuielile privind manopera şi achiziţionarea materialelor de construcţii, iar decontarea urma să se facă după predarea lucrărilor.
Prin urmare, reclamanta a făcut dovada existenţei unui contract de colaborare, chiar dacă nu s-a încheiat faptul că s-a produs o micşorare patrimoniului asociaţiei şi o mărire a patrimoniului intimatei care a beneficiat de aceste lucrări.
Instanţa de fond a apreciat, în mod eronat, că acţiunea sa, întemeiată pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, este neîntemeiată, deoarece nu se poate vorbi de un fapt licit, întrucât asociaţia cunoştea faptul că pentru lucrările suplimentare nu a fost respectată procedura legală de atribuire a lucrărilor. în acest sens, a menţionat că nicio probă administrată în cauză nu a relevat acest fapt. Ba mai mult, toată probaţiunea administrată a dovedit clar buna credinţă a asociaţiei care a demarat lucrările pe baza înţelegerii avută cu intimata şi recunoscută de către aceasta.
De asemenea, intimata nu a făcut dovada faptului că pe tot parcursul derulării acestor reparaţii ar fi trimis vreo notificare prin care să ceară stoparea lucrărilor şi să îi aducă la cunoştinţă că nu mai poate efectua reparaţii, deoarece nu a fost respectată procedura privind achiziţiile publice. Totodată, nu reiese din nicio probă faptul că ştia că pentru lucrările suplimentare solicitate nu a fost respectată procedura legală de atribuire, apreciind că este doar o presupunere a instanţei de fond.
în esenţă, recurenta arată, că raporturile consfinţite între părţile din prezentul litigiu, este adeverinţa din 29 aprilie 2009 emisă de managerul general al intimatei, prin care s-a confirmat faptul că, cităm : „Serviciul de Ambulanţă Bihor are un contract de colaborare cu domnul R.M., care are ca obiect efectuarea lucrărilor de reparaţii la clădirile aparţinând substaţiei Salonta."
În final, conchide recurenta că, din nicio probă nu rezultă faptul că asociaţia ştia că pentru lucrările suplimentare solicitate nu a fost respectată procedura legală de atribuire şi apreciază că este doar o presupunere a instanţei de fond; însă, instanţa este chemată să pronunţe o soluţie pe baza probelor administrate şi nu pe baza unor presupuneri.
Un fapt juridic licit considerat de unanimitatea literaturii juridice ca izvor de obligaţii şi consacrat ca atare de practica judecătorească este îmbogăţirea fără justă cauză. Se instituie o obligaţie de restituire în situaţia în care are loc o mărire a patrimoniului unei persoane pe seama patrimoniului altei persoane. în consecinţă, îmbogăţirea fără justă cauză, este un fapt juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului unei alte persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic. Sub acest aspect, recurenta enumera condiţiile cerute pentru acest fapt juridic licit.
Reclamanta susţine că atât ea cât şi asociaţia nu dispune de altă cale legală de a-şi recupera suma de bani cheltuită pe efectuarea acestor reparaţii, chiar dacă instanţa de fond a indicat altceva. Asociaţia a contractat cu intimata S.J.A. Bihor, a efectuat aceste lucrări în beneficiul intimatei, lucrări de care intimata se bucură şi beneficiază şi în prezent, în consecinţă aceasta urmează să fie obligată la plata contravalorii reparaţiilor efectuate.
În consecinţă, recurenta precizează că Asociaţia Familială R.M. a fost de bună credinţă, a demarat lucrările de reparaţii ca urmare a solicitării intimatei, a suportat toate cheltuielile privind manopera şi achiziţionarea materialelor de construcţie urmând ca decontarea să se facă la predarea lucrărilor.
În cauză, este vorba de existenţa unui contract între părţi chiar dacă nu este în formă scrisă, contract denumit de intimată ca fiind un contract de colaborare. Faptul că a existat o înţelegere între părţi nu a fost negată de către intimată care a şi recunoscut efectuarea reparaţiilor, refuzând însă plata contravalorii acestora.
Pe tot parcursul efectuării reparaţiilor intimata nu a trimis nicio notificare prin care să îi ceară asociaţiei să stopeze lucrările şi să îi aducă la cunoştinţă faptul că nu a fost respectată procedura de atribuire a lucrărilor.
Faptul ca intimata şi-a schimbat ulterior managerul, sau că acesta are proleme de natură penală nu poate fi imputat asociaţie, iar la momentul contractării acesta era legal învestit în funcţia sa, avea dreptul de a angaja instituţia în relaţii cu terţe persoane.
Realitatea reparaţiilor efectuate şi contravaloarea lor au fost dovedite de expertiza tehnică efectuată în cauză şi expertiza tehnică extrajudiciară. Sunt două acte întocmite de către experţi tehnici autorizaţi, iar valoarea lor probantă este incontestabilă.
Conchide recurenta, că este o obligaţie de restituire în sarcina intimatei a sumelor cheltuite de către asociaţie ca urmare a efectuării reparaţiilor la substaţia Salonta. Chiar dacă nu a fost respectată procedura de atribuire, este o obligaţie îndeplinită de asociaţie şi de o micşorare a patrimoniului acesteia si menţinerea hotărârii primei instanţe ar însemna încălcarea principiului îmbogăţirii fără justă cauză, intimata urmând sa beneficieze de aceste reparaţii fără a achita costul lor, soluţie neechitabilă şi care duce la crearea unui prejudiciu în sarcina recurentei. Asociaţia a contractat lucrarea respectivă tocmai pe ideea de a obţine profit şi nu de a gratifica intimata.
Înalta Curte examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate şi reţine nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. pentru următoarele considerente:
Recurenta - pârâtă îşi circumscrie criticile în mod global şi formal motivelor de identificare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportându-se la hotărârea instanţei de fond, din perspectiva situaţiei de fapt privind raporturile născute în temeiul contractului de colaborarea, arătând modalitatea în care a fost încheiat acest contract, precum şi faptul că au fost respectate prevederile legale vizând achiziţiile publice. Referitor la achiziţiile publice, recurenta nu face decât să readucă în discuţie aspectele soluţionate de prima instanţă. în opinia recurentei, atâta timp cât lucrările au fost efectuate şi valoarea acestora stabilită prin cele două expertize, înseamnă că a făcut dovada existenţei raporturilor dintre asociaţie şi intimată.
Deşi arată care sunt condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză, recurenta nu motivează în ce constă nelegalitatea hotărârii sub acest aspect, aceasta rezumându-se numai la aspecte de netemeinicie, respectiv reparaţiile făcute şi împrejurarea că acest demers judiciar este unica cale prin care îşi poate recupera pretinsa sumă.
În ceea ce priveşte motivul invocat de recurentă cu privire la faptul că instanţa de apel - singurul motiv adus de recurentă vizând hotărârea recurată - nu a analizat toate motivele de apel, în considerarea neluării în seamă a îmbogăţirii fără justă cauză dat fiind că aceasta a fost invocată după terminarea dezbaterilor publice în faţa primei instanţe, Înalta Curte constată că acestea constituie simple afirmaţii, întrucât recurenta nu argumentează în drept din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ de pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ.; iar pe de altă parte, recurenta critică soluţia primei instanţe, ceea ce nu poate face obiectul controlului judiciar în calea de atac exercitată de reclamantă, întrucât controlul judiciar asupra hotărârii recurate se face numai din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Practic, aşa cum se poate observa, prin criticile formulate recurenta se referă în special la soluţia pronunţată de prima instanţă, singurele afirmaţii - şi acestea de netemeinicie - ale recurentei vizând hotărârea atacată sunt cu privire la neanalizarea motivelor de apel, respectiv la îmbogăţirea fără justă cauză.
Cum criticile formulate nu pot fi încadrate în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ., în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs, situaţie în care se va aplica sancţiunea nulităţii recursului.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta T.M. împotriva Deciziei nr. 103/CA din 19 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2642/2014. Civil. Acţiune în anularea... | ICCJ. Decizia nr. 2667/2014. Civil. Alte cereri. Recurs → |
|---|
