ICCJ. Decizia nr. 2638/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2638/2014
Dosar nr. 3087/30/2013
Şedinţa publică din 9 octombrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1353 PI din 18 aprilie 2013, Tribunalul Timiş a respins acţiunea reclamantei Fundaţia "M.S.", reprezentată de P.O.S. Timişoara Cetate împotriva pârâţilor M.M., SC I. SRL Timişoara, Municipiul Timişoara şi Consiliul Local Timişoara, având ca obiect constatarea nulităţii actelor de privatizare şi a actelor de înstrăinare subsecvente, respectiv revendicare imobiliară.
S-a reţinut că, prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Timişoara sub nr. 1114 din 24 ianuarie 2006, reclamanta P.O.S. Timişoara Cetate a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Industriilor şi Comerţului, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, SC T. SA Timişoara, M.M. şi SC I. SRL Timişoara, solicitând să se constate nulitatea absolută parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 9 septembrie 1993 şi a anexelor acestuia, eliberate de Ministerul Industriilor şi Comerţului în favoarea SC T. SA Timişoara, pentru terenul în suprafaţă de 2186 mp, din totalul de 13566 mp, din CF nr. A Timişoara, nr. top B, nulitatea absolută a tuturor actelor de privatizare în baza cărora imobilul-construcţie din Timişoara, str. V.V.M., evidenţiat în CF nr. A Timişoara, nr. top B, cunoscut sub numele "C.M." sau "C.A.", a trecut în proprietatea pârâtei SC T. SA Timişoara, nulitatea absolută a actelor subsecvente de înstrăinare a aceluiaşi imobil, dintre pârâţii SC T. SA Timişoara, M.M. şi SC I. SRL Timişoara.
Ulterior, reclamanta a renunţat la judecată în contradictoriu cu pârâţii SC T. SA Timişoara, Ministerul Economiei şi Comerţului, A.V.A.S. Bucureşti şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Specială de Retrocedare Bucureşti. De asemenea, reclamanta a renunţat la judecata capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei SC T. SA Timişoara.
Reclamanta a susţinut că această cerere a fost soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, devenită irevocabilă prin Decizia civilă nr. 894 din 15 martie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, operând în această privinţă autoritatea de lucru judecat.
Pe de altă parte, alături de pârâţii M.M. şi SC I. SRL Timişoara, reclamanta a chemat în judecată şi pe pârâţii Municipiul Timişoara şi Consiliul Local Timişoara.
De asemenea, reclamanta a precizat şi a completat obiectul acţiunii, în sensul că a solicitat constatarea preluării abuzive în anul 1968 de către Statul Român, cu titlul de succesiune vacantă, a imobilului înscris în CF nr. A Timişoara, nr. top B, respectiv restituirea acestuia în natură, solicitând totodată să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor de privatizare asupra imobilului în litigiu (construcţiile) în favoarea pârâtei SC T. SA, precum şi constatarea nulităţii absolute a actelor subsecvente de vânzare-cumpărare către pârâtul M.M. şi pârâta SC I. SRL Timişoara.
În drept, reclamanta a invocat O.U.G. nr. 94/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, art. 44 din Constituţie, art. 721 - 724 şi art. 1203 C. civ., art. 34 şi 46 din Decretul Lege nr. 115/1938 şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Prin precizările ulterioare, reclamanta a adăugat ca temeiuri de drept ale acţiunii şi art. 480, 481 şi 482 C. civ., art. 1 şi 3 din Decretul nr. 31/1954, art. 1 din O.U.G. nr. 13/1998, art. 6 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 213/1998 şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce priveşte Fundaţia "M.S.", s-a susţinut că aceasta a funcţionat potrivit Statutului şi a Instrucţiunilor pentru administrarea fundaţiei aprobate de către Guvernul Provincial Imperial şi Regional al Banatului Sârbesc din 23 decembrie 1860. Calitatea de administrator al P.O.S. Timişoara Cetate are sediul în Municipiul Timişoara, str. U., jud. Timiş, şi nu a fost întabulată în cartea funciară deoarece la data înfiinţării fundaţiei nu avea dreptul de administrare directă care să poată fi întabulat în cartea funciară.
Fundaţia "M.S." apare ca proprietară în cartea funciară nr. A Timişoara, nr. top B, cu titlul de "posesor la localizare", pe bază de posesie faptică, ceea ce dovedeşte că la data înfiinţării cărţilor funciare, fundaţia exista deja şi aceasta a acţionat neîntrerupt până în 1967 - 1968, conform scopului avut la înfiinţare.
Extrasul din Registrul pentru fundaţiunile recunoscute ca persoane juridice nr. 81097 din 22 noiembrie 1939, cât şi bilanţurile depuse dovedesc că Fundaţia "M.S." şi-a continuat activitatea şi după apariţia Legii nr. 21/1924, continuându-şi activitatea conform Statutului şi actului de înfiinţare, situaţie ce demonstrează că organele în drept au recunoscut existenţa şi continuitatea neîntreruptă a acestei fundaţii, a arătat reclamanta.
S-a susţinut totodată că, la data de 1 mai 1968, ca urmare a unor lucrări executate necorespunzător la clădirea Operei Române din Timişoara, învecinată cu clădirea fundaţiei, s-a surpat un tronson din aripa dinspre magazia de decoruri a operei. Pentru a masca gravele neglijenţe în executarea lucrărilor, Statul Român a preluat în mod abuziv imobilul situat în Municipiul Timişoara, str. V.V.M., sub pretextul că fundaţia este lipsită de moştenitori şi deci există o "succesiune vacantă".
În condiţiile Legii nr. 319/1994 şi ale art. 724 C. civ., cât şi ale Legii nr. 21/1924, în vigoare în anul 1968, patrimoniul unei persoane juridice, care îşi desfăşoară activitatea în baza unui statul legal întocmit, nu poate forma obiectul unei succesiuni vacante. La 13 decembrie 1968, Statul Român în mod abuziv şi-a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF A Timişoara, nr. top B, cu titlul de succesiune vacantă, cu încălcarea dispoziţiilor art. 480 C. civ., art. 724 - 727 C. civ., pentru ca ulterior pârâta SC T. SA să-şi întabuleze la poziţia 8 dreptul dobândit, nelegal, în baza H.G. nr. 834/1991 şi a Legii nr. 15/1990.
Prin Sentinţa civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, devenită irevocabilă prin Decizia civilă nr. 894 din 15 martie 2006, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, dată în Dosarul nr. 1084/2004, s-a dispus constatarea nulităţii absolute şi anularea parţială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 9 septembrie 1993, precum şi a anexelor 2,4 şi 5 la acest certificat eliberat de către Ministrul Industriilor în favoarea SC T. SA Timişoara, respectiv anularea certificatului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2186 mp, teren evidenţiat în CF nr. A Timişoara, nr. top B (din totalul suprafeţei de 13.566 mp), astfel că există autoritate de lucru judecat conferită de dispoziţiile art. 163 C. proc. civ. şi art. 1201 C. civ.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a recunoscut, cu autoritate de lucru judecat, calitatea procesuală activă a P.O.S. Timişoara Cetate, în calitate de reprezentant legal al Fundaţiei "M.S.".
Fiind înscris în Lista oficială a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice din România, la poziţia 36 B012, fiind declarat monument istoric încă din perioada interbelică, statut pe care îl are şi în prezent, aşa cum s-a precizat în Adresa nr. 1870 din 22 septembrie 2005 a Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu, imobilul construcţie situat în Municipiul Timişoara, strada V.V.M., evidenţiat în CF A Timişoara, nr. top B, cunoscut sub numele "C.M. sau C.A." nu putea fi inclus decât în mod abuziv în proprietatea SC T. SA, a arătat reclamanta.
Fără să dobândească legal calitatea de proprietar al acestor imobile, cu încălcarea principiului de drept nemo ad aliem transfere potest quam ipse habet, SC T. SA a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare din 20 februarie 1996 cu pârâtul M.M. M.M. a transferat, fără a fi proprietar, dreptul de proprietate asupra imobilului menţionat, prin contract de vânzare-cumpărare din anul 2005, către pârâta SC I. SRL. SC T. SA nu putea dobândi mai multe drepturi decât avusese Statul Român, care s-a întabulat prin abuz în cartea funciară, fiind fără efect orice transmitere de drepturi şi afectând în mod iremediabil şi drepturile dobânditorilor subsecvenţi, a mai arătat reclamanta.
Pârâta SC I. SRL Timişoara a formulat cerere reconvenţională în contradictoriu cu reclamanta, solicitând să se constate nulitatea absolută a testamentului din 29 iunie 1849 şi faptul că P.O.S. nu are niciun drept asupra imobilului în litigiu. A invocat totodată excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a testatoarei, întrucât testamentul reclamantei este întocmit ulterior decesului testatoarei.
Prin Sentinţa civilă nr. 3287 din 25 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6019/30/2010, Tribunalul Timiş a luat act de renunţarea reclamantei la soluţionarea acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâţii SC T. SA Timişoara, Ministerul Economiei şi Comerţului, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Specială de Retrocedare, a luat act de renunţarea reclamantei la soluţionarea capătului de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 9 septembrie 1993, respectiv anularea certificatului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2186 mp, teren înscris în CF A Timişoara, nr. top. B, a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantei, a respins acţiunea reclamantei având ca obiect constatarea nulităţii actelor de privatizare şi a actelor de înstrăinare subsecvente, constatarea preluării abuzive a imobilului de către Statul Român şi revendicare imobiliară, a disjuns cererea reconvenţională având ca obiect constatarea nulităţii testamentului şi constatarea lipsei oricărui drept al reprezentantei reclamantei asupra imobilului situat în Timişoara, str. V.V.M.
Prin Decizia civila nr. 1071 A/2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul 6019/30/2010 a fost admis apelul reclamantei Fundaţia "M.S.", reprezentată de P.O.S. Timişoara Cetate, a fost anulată în parte sentinţa apelată şi a fost trimisă cauza la Tribunalul Timiş pentru rejudecarea acţiunii principale, astfel cum a fost precizată, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a apreciat că în mod eronat prima instanţă nu a ţinut seama de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al hotărârilor judecătoreşti invocate de reclamantă şi depuse la dosar, considerând că acestea sunt ambigue şi nu tranşează problema capacităţii de folosinţă a Fundaţiei "M.S.".
S-au avut în vedere considerentele Deciziei civile nr. 11 COM din 16 ianuarie 1996, pronunţată în Dosarul nr. 1873/COM/1996, de Curtea de Apel Timişoara, de unde rezultă în mod clar că au fost înlăturate excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Fundaţia M.S. şi a lipsei calităţii de reprezentantă a fundaţiei a B.O.S. Timişoara Cetate.
În egală măsură, s-a avut în vedere Sentinţa civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 4344/2003, prin care Curtea de Apel Alba Iulia a admis acţiunea reclamantei şi a anulat certificatul de proprietate în privinţa terenului de 2.186 mp din CF nr. A Timişoara, reţinând la rândul ei puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 11 din 16 ianuarie 1996 a Curţii de Apel Timişoara în ceea ce priveşte calitatea procesuală activă în cauză.
La Tribunalul Timiş cauza a fost reînregistrată la data de 18 februarie 2013 sub nr. 3087/30/2013.
S-a reţinut că prin cererea înregistrată la Judecătoria Timişoara cu nr. 17981 din 7 decembrie 1992, reclamanta Fundaţia M.S. a chemat în judecată Statul Român şi SC T. SA Timişoara pentru anularea titlului de proprietate al Statului Român asupra imobilului înscris în CF A Timişoara, nr. top. B şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară. Reclamanta a invocat aşadar nevalabilitatea întabulării Statului Român în CF A Timişoara, cu titlu de succesiune vacantă.
În prezenta cauză, reclamanta a chemat în judecată pe pârâţii M.M., SC I. SRL Timişoara, Municipiul Timişoara şi Consiliul Local Timişoara pentru a se constata preluarea abuzivă de către Statul Român, cu titlu de succesiune vacantă, a imobilului înscris în CF A Timişoara, nr. top. B, constatarea nulităţii actelor de privatizare prin care acest imobil a fost trecut în proprietatea SC T. SA Timişoara şi a nulităţii actelor de înstrăinare subsecvente a aceluiaşi imobil către M.M., respectiv SC I. SRL Timişoara, cu consecinţa restituirii imobilului către reclamantă.
Tribunalul a reţinut astfel că între prezenta cauză şi cererea înregistrată la Judecătoria Timişoara cu nr. 17981 din 7 decembrie 1992 nu există identitate de obiect şi nici de părţi, astfel că nu există autoritatea de lucru judecat invocată de pârâţi.
Prin Sentinţa civilă nr. 8035/1994, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul 17981/1992, astfel cum a fost schimbată prin Decizia civilă nr. 574/1995, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul 4447/1994, respectiv Decizia civilă nr. 11/1996, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul 1873/1995, a fost respinsă cererea reclamantei de radiere din CF A Timişoara a dreptului de proprietate a Statului Român asupra imobilului cu nr. top. B, dobândit cu titlu de succesiune vacantă.
Întrucât Fundaţia M.S. a fost parte în dosarele menţionate, soluţia i se opune cu putere de lucru judecat. Cu alte cuvinte, Fundaţia M.S. nu mai poate repune în discuţie valabilitatea întabulării Statului Român în CF A Timişoara, cu titlu de succesiune vacantă, astfel că, faţă de ea, preluarea imobilului cu nr. top. B nu are caracter abuziv. Or, prevederile O.U.G. nr. 94/2000, pe care îşi întemeiază reclamanta acţiunea, au în vedere restituirea tocmai a imobilelor preluate abuziv.
Din acest text legal, ca, de altfel, din întreaga economie a dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000, tribunalul a reţinut că au calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea în baza O.U.G. nr. 94/2000 a imobilelor preluate abuziv doar cultele religioase.
Reclamantă în prezenta cauză este o fundaţie, respectiv Fundaţia M.S., a cărei existenţă a fost supusă, succesiv, dispoziţiilor Legii nr. 21/1924 şi O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Deşi P.O.S. Cetate este cult religios, totuşi, în prezenta cauză, ea nu are calitatea de reclamantă, nu revendică în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 un bun al său preluat abuziv, ci reprezintă reclamanta Fundaţia M.S.
Reclamanta Fundaţia M.S. nu este îndreptăţită a formula cereri de revendicare în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, iar, pe de altă parte, faţă de ea, întabularea Statului Român în CF A Timişoara, asupra nr. top. B, cu titlu de succesiune vacantă, nu are caracter abuziv.
Prin urmare, tribunalul a reţinut că reclamanta nu prezintă niciun interes în soluţionarea celorlalte capete de cerere, având ca obiect constatarea nulităţii actelor de privatizare prin care imobilul înscris în CF A Timişoara a trecut în proprietatea SC T. SA Timişoara şi constatarea nulităţii vânzărilor subsecvente a aceluiaşi imobil. Chiar dacă aceste petite ar fi admise, imobilul s-ar reîntoarce în patrimoniul Statului Român, de la care, aşa cum s-a arătat, reclamanta nu îl mai poate revendica.
Prin Decizia civilă nr. 28 A din 6 martie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a admis apelurile reclamantei Fundaţia M.S., reprezentată de P.O.S. Timişoara Cetate, şi pârâtei SC I. SRL, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, Tribunalul Timiş, având în vedere următoarele considerente:
În ceea ce priveşte apelul reclamantei, instanţa a constatat că acesta este întemeiat.
În esenţă, s-a reţinut că, prin Decizia civilă nr. 1071 A din 2 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara s-a statuat faptul că reclamanta are legitimare procesuală activă de a recurge la justiţie pentru redobândirea patrimoniului fundaţiei, reţinându-se puterea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 400 din 12 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia pronunţată în Dosarul 4344/2003, irevocabilă prin respingerea recursurilor prin Decizia civilă nr. 894/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În condiţiile în care instanţa de contencios administrativ a admis acţiunea reclamantei şi a anulat parţial certificatul de atestare a dreptului de proprietate în ceea ce priveşte suprafaţa de 2186 mp teren înscrisă în CF A Timişoara nr. top B, înseamnă că a considerat că reclamanta are interes de a formula această acţiune, deci că are un folos practic în susţinerea demersului său judiciar.
Curtea a constatat totodată că, sub aspectul preluării abuzive sau nu a imobilului în litigiu, Decizia civilă nr. 11 din 16 ianuarie 1996 a Curţii de Apel Timişoara nu are putere de lucru judecat. Astfel, în considerentele acestei hotărâri se arată că: "o înscriere în cartea funciară de natura celei a cărei rectificare se cere prin acţiune, fiind bazată pe un certificat de vacanţă succesorală, nu poate fi radiată decât ca urmare a admiterii unei acţiuni în petiţie de ereditate", (...) că "petiţia de ereditate se prescrie în termen de 3 ani de când s-a înscris în cartea funciară dreptul succesorului despre care se afirmă că a uzurpat calitatea acelui reclamant ce se pretinde succesor cu rang preferenţial", că "eventuala petiţie în ereditate nu poate fi introdusă împotriva Societăţii T., ci numai împotriva Statului Român".
Aşadar, analizând considerentele pentru care s-a respins recursul reclamantei în acel litigiu, s-a constatat că instanţa de judecată nu a analizat dacă preluarea a fost sau nu abuzivă, aşa cum pretinde tribunalul, ci a arătat că acţiunea de rectificare solicitată prin acea acţiune nu poate fi admisă în modalitatea solicitată de reclamantă.
Mai mult, aşa cum a arătat şi reclamanta şi cum rezultă şi din întâmpinarea depusă la Curtea de Apel Timişoara pentru termenul de judecată din 5 octombrie 2011 în ciclul procesual anterior de către Comisia specială de retrocedare înfiinţată în baza O.U.G. nr. 94/2000, pe rolul acestei instituţii se află soluţionarea cererilor de retrocedare nr. 7483 din 3 martie 2003 şi nr. 689213/C din 25 ianuarie 2006 având ca obiect imobilul în litigiu, cereri pentru care nu a fost emisă o decizie, procedura fiind suspendată conform art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, până la finalizarea prezentului litigiu.
S-au avut în vedere faptul că soluţionarea cererilor de retrocedare depuse în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 are loc după regulile speciale de competenţă şi procedură, Tribunalul Timiş în prezentul dosar neputând să speculeze asupra soluţiei pe care o vor primi cererile de retrocedare mai sus menţionate, atât sub aspectul calităţii de persoană îndreptăţită în baza acestui act normativ, cât şi sub cel al preluării abuzive.
Cu alte cuvinte, s-a concluzionat în sensul că, prin formularea cererilor de retrocedare cu privire la imobilul în discuţie în baza O.U.G. nr. 94/2000 se justifică interesul reclamantei în promovarea acţiunii care face obiectul acestui proces.
În ceea ce priveşte apelul pârâtei SC I. SRL, s-a constatat că primul motiv de apel este vădit neîntemeiat, având în vedere că prin Decizia civilă nr. 1071 A din 2 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara şi prin Decizia civilă nr. 6586 din 30 octombrie 2012 a instanţei supreme, pronunţate într-un ciclul anterior de judecată, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat, cu caracter de obligativitate pentru judecătorii fondului, că excepţia autorităţii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 11 din 16 ianuarie 1996 a Curţii de Apel Timişoara nu este întemeiată, nefiind îndeplinită condiţia triplei identităţi prevăzută de art. 1201 C. civ.
Împotriva Deciziei civile nr. 28 A din 6 martie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, au formulat cerere de recurs la data de 4 aprilie 2014 pârâţii (I) SC I. SRL şi (II) M.M.
(I) Recurenta-pârâtă SC I. SRL a susţinut pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. că instanţa de apel a făcut o interpretare greşită a incidenţei Sentinţei civile nr. 400 din 12 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, prin care s-a admis acţiunea P.O.S. Timişoara Cetate. În prezenta cauză, ce are ca obiect anularea actelor de vânzare-cumpărare privind construcţia existentă pe acest teren, instanţa de apel a considerat în mod automat că, de vreme ce intimata a avut interesul de a cere în justiţie anularea titlului de proprietate pe teren, are şi interesul şi calitatea de a cere anularea titlului în privinţa construcţiei.
O asemenea analogie este lipsită de temei juridic, întrucât procesul finalizat prin Sentinţa civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia a fost un proces de contencios administrativ, al cărui temei juridic l-a constituit art. 1 din Legea nr. 29/1990. Interesul legitim pretins a fi încălcat în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ nu este echivalent cu interesul, ca şi condiţie de exerciţiu a unei acţiuni civile şi cu atât mai puţin nu este echivalent cu calitatea procesuală activă, în condiţiile în care Tribunalul Timiş, prin Sentinţa civilă nr. 1353/PI din 18 aprilie 2013, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, iar nu excepţia lipsei interesului.
Din conţinutul Sentinţei civile nr. 400 din 12 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia şi a Deciziei civile nr. 894/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă că această susţinere - "în anul 1968 în mod nelegal statul a fost intabulat asupra acestui imobil cu titlu de succesiune vacantă" - a fost făcută fără să fi existat vreo dezbatere amănunţită cu privire la problema preluării de către stat a imobilului, distinct de obiectul expres determinat al acelui proces - anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului. Acesta nu a fost anulat pe motiv că terenul ar fi fost preluat nelegal de către stat. Doar în acest caz ar fi avut relevanţă Sentinţa civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003 asupra problemelor juridice deduse judecaţii şi în procesul de faţă.
În conformitate cu doctrina şi practica judiciară, motivele unei hotărâri judecătoreşti intră sub autoritatea de lucru judecat doar în măsura în care acestea constituie fundamentul soluţiei adoptate, respectiv intră sub autoritate de lucru judecat doar acele motive care vin în mod necesar în sprijinul hotărârii. Or, în cauză, susţinerea instanţelor din aceste două hotărâri judecătoreşti nu reprezintă "motive decisive" ale hotărârilor de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului.
În mod greşit instanţa de apel a respins apelul recurentei prin care a stăruit în excepţia autorităţii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 11/1996 a Curţii de Apel Timişoara; totodată, în mod eronat instanţa a schimbat sentinţa de primă instanţă, prin care se reţinuse puterea de lucru judecat a deciziei sus-menţionate - motiv de recurs care intră sub incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Un aspect esenţial în privinţa determinării calităţii şi interesului intimatei-reclamante de a promova acţiunea pendinte este reprezentat de o altă hotărâre judecătorească, Decizia civilă nr. 11/1996 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în litigiile referitoare la imobilul din str. V.V.M. Prin această decizie s-a pus capăt primului proces iniţiat de Fundaţia M.S. în legătură cu acest imobil, prin care s-a solicitat anularea dreptului de proprietate în favoarea statului înscris în CF nr. A Timişoara, instanţa de recurs calificând acţiunea reclamantei ca o petiţie de ereditate contra Statului Român, ce era prescrisă prin raportare la termenul general de prescripţie de 3 ani.
Soluţia instanţei de apel este greşită atât în ceea ce priveşte menţinerea soluţiei de respingere a excepţiei autorităţii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 11/1996, cât şi în privinţa măsurării puterii de lucru judecat, antamat de sentinţa Tribunalului Timiş.
Autoritatea de lucru judecat a fost invocată de recurentă cu privire la petitul cererii precizatoare depusă de Fundaţia M.S. în dosarul de faţă, prin care a solicitat să se constate preluarea abuzivă în anul 1968 de către Statul Român cu titlu de succesiune vacantă a imobilului.
Ţinând cont de faptul că anterior, Fundaţia M.S. a mai solicitat Judecătoriei Timişoara, prin cererea nr. 17981/1992, anularea titlului de proprietate al Statului Român cu privire la acelaşi imobil şi prin Decizia civilă nr. 11/1996 a Curţii de Apel Timişoara, care a tranşat irevocabil acel litigiu, a fost respinsă cererea Fundaţiei şi a fost menţinută situaţia juridică de legitimă dobândire de către Statul Român a dreptului de proprietate asupra construcţiei prin certificatul de vacanţă succesorală, consideră că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru a opera autoritatea de lucru judecat.
Părţile din prezenta cauza, respectiv reclamanta Fundaţia M.S., reprezentată legal prin P.O.S. Timişoara Cetate şi recurenta pârâtă au avut aceeaşi calitate şi în primul litigiu. Dacă în primul litigiu Fundaţia M.S. a avut calitatea de reclamanta în contradictoriu şi cu T. SA Timişoara pentru anularea titlului de proprietate, al doilea litigiu are drept părţi aceeaşi reclamantă şi recurenţii-pârâţi, succesori cu titlu particular ai T. SA.
În ceea ce priveşte identitatea de obiect, şi aceasta este îndeplinită fiindcă Fundaţia solicită prin a doua cerere repunerea în discuţie a incidenţei vacanţei succesorale şi a calităţii statului de succesor pe calea unei acţiuni în "constatarea preluării abuzive a imobilului".
Referitor la cea de-a treia condiţie, cauza, acesta este fundamentul raportului juridic dedus judecăţii, temeiul juridic al cererii. Din acest punct de vedere, atât în cererea finalizată prin Decizia civilă nr. 11/1996, cât şi prin cererea pendinte, se solicită infirmarea preluării de către Statul Român a dreptului de proprietate asupra imobilului pe temeiul că ar fi fost o preluare fără temei, nefiind întrunite condiţiile vacanţei succesorale la data preluării.
S-a susţinut totodată că este foarte uşor pentru orice persoană să depună o petiţie intitulată "cerere de restituire" la Comisia de retrocedare, dar a admite că o asemenea acţiune nu îi conferă şi interesul de a formula diverse acţiuni în justiţie, în legătură cu imobilul a cărui restituire o cere, este profund eronat din punct de vedere juridic. Teoria instanţei de apel poate duce la situaţii absurde din punct de vedere juridic: ce se întâmplă dacă, pe de o parte, s-ar admite mai întâi acţiunea în anularea contractelor de vânzare-cumpărare a imobilului construcţie, iar pe de altă parte, ulterior, ar fi respinsă cererea de emitere a deciziei de restituire. Ar rezulta că recurenta-pârâtă ar fi evinsă cu privire la dreptul de proprietate dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare cu M.M., fără ca reclamanta să beneficieze în cele din urmă de folosul practic pe care l-ar întrevedea prin formularea cererii de restituire pe cale administrativă a imobilului.
Folosul practic pe care trebuie să îl urmărească reclamantul trebuie să fie unul efectiv şi concret, iar nu doar iluzoriu. De altfel, pentru a ne afla în faţa unei cereri de restituire administrativă regulat formulată în baza O.U.G. nr. 94/2000, persoana care formulează cererea trebuie să facă dovada că imobilul face parte din categoria imobilelor care intră sub incidenţa legii de reparaţie, are calitate de persoană îndreptăţită, respectiv că imobilul a fost preluat în mod abuziv.
Instanţa de apel a arătat în mod nelegal că doar Comisia de retrocedare are dreptul şi plenitudinea de competenţă de a analiza condiţiile impuse de O.U.G. nr. 94/2000 şi H.G. nr. 1164/2002. În realitate, analiza acestor condiţii este perfect posibilă şi legală şi din partea instanţei judecătoreşti care, sesizată precum în cazul de faţă cu o acţiune în anularea actelor de înstrăinare a imobilului a cărui restituire se solicită, trebuie să verifice condiţia calităţii procesuale active şi a interesului formulării acţiunii în anulare.
Simpla formulare a cererii administrative de retrocedare nu este suficientă pentru a legitima calitatea procesuală activă şi interesul acestui demers judiciar, fiind necesar a se analiza în ce măsură partea reclamantă are măcar o vocaţie la restituirea pe care o solicită.
Prin modul în care a soluţionat problema calităţii şi interesului reclamantei de a promova prezenta acţiune, instanţa de apel a evitat să se pronunţe pe un aspect simplu, dar esenţial în legătură cu posibilitatea Fundaţiei M.S. de a obţine restituirea imobilului în baza O.U.G. nr. 94/2000 - lipsa calităţii de cult religios a reclamantei. Temeiul juridic al acţiunii intimatei-reclamante este dat de dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România. Principala condiţie pentru a obţine o restituire în baza acestui act normativ este ca petentul să aibă calitatea de cult religios, conform Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. La dosarul cauzei se află Adresa din 13 noiembrie 2009 a Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional potrivit căreia Fundaţia M.S. nu are calitatea de cult religios.
(II) Recurentul-pârât M.M. a criticat decizia instanţei de apel, pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:
Instanţa de apel în mod greşit a concluzionat în sensul existenţei interesului reclamantei în promovarea acţiunii pendinte, raportându-se la Sentinţa civilă nr. 400/20013 a Curţii de Apel Alba Iulia, prin care instanţa de contencios administrativ a anulat parţial certificatul de atestare a dreptului de proprietate. Procesul finalizat prin această sentinţă a fost un proces de contencios administrativ, al cărui temei juridic l-a constituit art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Interesul legitim pretins a fi încălcat în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ nu este echivalent cu interesul, ca şi condiţie de exerciţiu a unei acţiuni civile şi cu atât mai puţin nu este echivalent cu calitatea procesuală activă, în condiţiile în care, în realitate, Tribunalul Timiş, prin Sentinţa nr. 1353/PI din 18 aprilie 2013, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, iar nu excepţia lipsei interesului.
Nu s-a avut în vedere faptul că prin Sentinţa civilă nr. 400/2003, certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în baza H.G. nr. 834/1991 nu a fost anulat pe motivul că terenul ar fi fost preluat nelegal de stat. Doar în acest caz ar fi avut relevanţă Sentinţa civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003 asupra problemelor juridice deduse judecăţii şi în procesul de faţă.
Instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că prin Sentinţa civilă nr. 1353/PI din 18 aprilie 2013, tribunalul în mod corect a reţinut lipsa calităţii procesuale active a reclamantei în promovarea acţiunii privind retrocedarea imobilelor în temeiul O.U.G. nr. 94/2000.
În mod greşit instanţa de apel a respins apelul societăţii recurente prin care a solicitat admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 11/1996 a Curţii de Apel Timişoara, prin care a fost respinsă cererea Fundaţiei şi a fost menţinută situaţia juridică de legitimă dobândire de către Statul Român a dreptului de proprietate al construcţiei prin certificatul de vacanţă succesorală. Decizia civilă recurată este nelegală şi pronunţată cu încălcarea art. 1201 C. civ.
Un alt motiv de nelegalitate rezultă din motivarea conform căreia simpla formulare a cererii de restituire în baza O.U.G. nr. 94/2000 justifică interesul reclamantei în promovarea acţiunii care face obiectul acestui proces, respectiv că instanţele judecătoreşti nu se pot pronunţa asupra calităţii de persoană îndreptăţită la restituire şi asupra caracterului de preluare abuzivă decât prin acţiunea în contencios administrativ de anulare a unei eventuale decizii administrative de restituire.
Pentru a ne afla în faţa unei cereri de restituire administrativă regulat formulată în baza O.U.G. nr. 94/2000, persoana care formulează cererea trebuie să facă dovada că imobilul în discuţie a aparţinut cultelor religioase din România şi că acesta a fost preluat în mod abuziv. Or, instanţa de apel a ignorat cu desăvârşire prevederile legale imperative ale acestei ordonanţe - nu a avut în vedere faptul că reclamanta nu este cult religios.
Analizând criticile formulate de către pârâţi, Înalta Curte constată că cererile de recurs sunt nefondate, pentru următoarele considerente, comune celor două recursuri:
Acţiunea reclamantei a fost înregistrată la data de 24 ianuarie 2006, fiind precizată şi completată ulterior cu solicitarea explicită de constatare a preluării abuzive în anul 1968 de către Statul Român, cu titlul de succesiune vacantă, a imobilului înscris în CF nr. A Timişoara, nr. top B şi restituirea acestuia în natură, respectiv constatarea nulităţii absolute a tuturor actelor de privatizare asupra imobilului în litigiu (construcţiile) în favoarea pârâtei SC T. SA, şi constatarea nulităţii absolute a actelor subsecvente de vânzare-cumpărare către pârâtul M.M. şi pârâta SC I. SRL Timişoara.
Reclamanta şi-a întemeiat, în drept, pretenţiile pe dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, art. 44 din Constituţie, art. 721 - 724 şi 1203 C. civ., art. 34 şi 46 din Decretul-lege nr. 115/1938 şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv art. 480, 481 şi 482 C. civ., art. 1 şi 3 din Decretul nr. 31/1954, art. 1 din O.U.G. nr. 13/1998, art. 6 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 213/1998 şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Acesta a fost contextul procedural foarte strict circumstanţiat în care s-a pronunţat Decizia civilă nr. 1071A/2011 a Curţii de Apel Timişoara în Dosarul nr. 6019/30/2010, care a admis apelul reclamantei, a anulat în parte sentinţa apelată şi a fost trimisă cauza la Tribunalul Timiş pentru rejudecarea acţiunii principale.
S-a statuat în mod clar că, în cauză, nu operează excepţia autorităţii de lucru judecat în raport cu hotărârile pronunţate în cele două procese anterioare, întrucât nu există tripla identitate de obiect, cauză şi părţi cerută de art. 1201 C. civ., dar şi că instanţele de judecată trebuie să ţină seama de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat în privinţa chestiunilor juridice tranşate irevocabil în acele procese, chiar şi pe cale incidentală.
Prin Decizia civilă nr. 11/COM din 16 ianuarie 1996, pronunţată în Dosarul nr. 1873/COM/1995, Curtea de Apel Timişoara, deşi a respins recursul reclamantei Fundaţia M.S. şi a menţinut soluţia instanţei de apel, de admitere a apelului pârâtei SC T. SA şi de respingere a acţiunii reclamantei, a modificat parţial considerentele hotărârii instanţei de apel şi a înlăturat afirmaţia că "B.O.S. Timişoara-Cetate nu are calitate procesuală activă de a introduce acţiune în justiţie pentru a încerca redobândirea patrimoniului şi în acest fel, reconstituirea Fundaţiei M.S. Aceasta a încetat să-şi mai desfăşoare activitatea din motive independente de voinţa sa şi a organelor sale de conducere, motive de natură politică (...). Tot aşa cum s-au reorganizat în condiţiile legilor actuale o serie de partide politice sau organisme neguvernamentale de tradiţie (spre exemplu camerele de comerţ), la fel se pot reorganiza şi alte persoane juridice cu scop social-cultural, religios, umanitar, etc. Oricum, dacă Fundaţia M.S. s-ar fi dizolvat potrivit legii, succesorul ei ar fi fost B.O.S., deoarece în sprijinirea misiunii de asistenţă socială a acestei biserici a fost constituită fundaţia".
Aşadar, în mod clar au fost înlăturate excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Fundaţia M.S. şi excepţia lipsei calităţii de reprezentantă a fundaţiei, a B.O.S. Timişoara Cetate, căreia i s-a recunoscut legitimarea procesuală activă de a recurge la justiţie pentru redobândirea patrimoniului fundaţiei şi implicit pentru reconstituirea fundaţiei.
Intrarea în puterea de lucru judecat a rezolvării acestei probleme juridice a fost confirmată încă o dată prin Sentinţa civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 4344/2003, având ca obiect acţiunea în contencios administrativ a reclamantei Fundaţia M.S., prin B.O.S. Timişoara Cetate, pentru anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului din 9 septembrie 1993.
Curtea de Apel Alba Iulia a admis acţiunea reclamantei şi a anulat certificatul de proprietate în privinţa terenului de 2.186 mp din CF nr. A Timişoara, reţinând la rândul ei puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 11 din 16 ianuarie 1996 a Curţii de Apel Timişoara în ceea ce priveşte calitatea procesuală activă în cauză.
A reţinut că prin Instrucţiunile pentru administrarea Fundaţiei "M.S.", aprobate de fostul Guvernământ Provincial Imperial Regional al Banatului Sârbesc din 23 decembrie 1860, se prevede în parag. 1 în mod expres că Biserica greco-unită sârbă din Timişoara - Cetate, în baza şi în sensul testamentului făcut de P.S., născută M., la 29 iunie 1849, şi publicat la Magistratura Municipiului Timişoara, Piaţa Posada destinată ajutorării familiilor lovite de soartă. Prin urmare, Comunitatea bisericească sârbă ortodoxă Timişoara - Cetate, are calitatea de administrator, care nu a fost contestată în toată această perioadă, fiind recunoscută de organele administraţiei de stat, după cum rezultă din înscrisurile depuse şi corespondenţa purtată cu autorităţile de stat.
Reclamanta Fundaţia "M.S." a fost constituită ca urmare a testamentului lăsat de P.S., născută M., şi a funcţionat potrivit statutului şi a instrucţiunilor de administrare, fiind dotată cu imobilul proprietatea testatoarei, înscris în CF A Timişoara, nr. top B, casă cu două etaje şi curte în suprafaţă de 2.186 mp.
Fundaţia a mai reţinut Curtea de Apel Alba Iulia, a fost întabulată ca proprietară a imobilului şi este înregistrată în Registrul pentru fundaţiile recunoscute ca persoane juridice nr. 81097 din 22 noiembrie 1939, astfel că şi după apariţia Legii nr. 21/1924 şi-a continuat activitatea conform statutului şi actului de înfiinţare până în anul 1968, când imobilul a fost preluat de stat, şi ca urmare a încetat să-şi desfăşoare activitatea independent de voinţa sa, fără însă să fie desfiinţată şi lichidată.
Prin urmare, şi prin această hotărâre judecătorească, devenită irevocabilă prin respingerea recursurilor pârâţilor i s-a recunoscut Fundaţiei M.S. calitatea procesuală activă.
Atâta vreme cât, tot cu putere de lucru judecat, i s-a recunoscut P.O.S. Timişoara Cetate legitimarea procesuală activă de a recurge la justiţie pentru reconstituirea patrimoniului Fundaţiei M.S. şi implicit pentru reînfiinţarea acesteia, nu se poate ca într-un alt proces să se reţină contrariul, respectiv că fundaţia nu mai este în fiinţă şi că, neavând capacitate de folosinţă, nu poate sta ca parte în proces.
Concluzia firească în contextul celor anterior reţinute este că atât reclamanta, cât şi reprezentanta acesteia au pe deplin stabilită, prin puterea unor hotărâri judecătoreşti irevocabile, legitimarea procesuală activă de a recurge la justiţie pentru redobândirea patrimoniului fundaţiei, respectiv interesul de a acţiona în acest sens - în accepţiunea acestuia de folos material/moral al părţii de a promova acţiunea pendinte.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat în mod explicit că O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, prevede prin art. 41 alin. (2) că "actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării".
Instanţa de apel în mod judicios a reţinut ca aspect relevant în cauză, corolar acestei susţineri exprese, şi faptul că, pe rolul Comisiei speciale de retrocedare, înfiinţată în baza O.U.G. nr. 94/2000, se află soluţionarea cererilor de retrocedare nr. 7483 din 3 martie 2003 şi nr. 689213/C din 25 ianuarie 2006 având ca obiect imobilul în litigiu, cereri pentru care nu a fost emisă o decizie, procedura fiind suspendată conform art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, până la finalizarea prezentului litigiu.
Toate aceste chestiuni de fapt şi de drept vin să fundamenteze condiţia interesului acestei părţi de a acţiona în justiţie, în circumstanţe particulare pe care instanţa anterioară în mod corect le-a configurat în expunerea de motive a deciziei pronunţate.
Cât timp justificarea interesului judiciar incumbă reclamantului şi vizează, în principal, momentul iniţial al procesului, în concret acela al promovării acţiunii, instanţei nu-i este permis să speculeze asupra soluţiei pe care o vor primi cererile de retrocedare, din niciun punct de vedere (calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei, caracterul abuziv sau nu al preluării, etc.).
Drept urmare, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - interpretarea greşită a incidenţei Sentinţei civile nr. 400 din 12 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia - nu poate fi primit, întrucât raţionamentul instanţei de apel atunci când a analizat strict condiţia interesului a avut în vedere aspecte de fapt şi de drept relevante sub acest aspect, inclusiv faptul anulării titlului de proprietate deţinut de SC T. SA Timişoara, pentru teren.
Împrejurarea că procesul finalizat prin Sentinţa civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia a fost un proces de contencios administrativ, al cărui temei juridic l-a constituit art. 1 din Legea nr. 29/1990, nu poate schimba cu nimic concluzia instanţei de apel, întrucât condiţia interesului se circumstanţiază în raport de legislaţia în vigoare şi acţiunile concrete ale părţilor de a-şi împlini drepturile/interesele legitime.
Susţinerea conform căreia Tribunalul Timiş, prin Sentinţa civilă nr. 1353/PI din 18 aprilie 2013, ar fi admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, iar nu excepţia lipsei interesului, este doar în parte reală şi acest lucru rezultă din expunerea de motive a hotărârii, argumentele instanţei raportându-se atât la una cât şi la cealaltă, ca un corolar al ideii că, în esenţă, ceea ce trebuie stabilit în cauză este îndreptăţirea unei persoane fizice sau juridice de a participa la activitatea judiciară.
Nu pot fi primite ca relevante în cauză nici motivele pentru care actul administrativ atacat în acel proces a fost anulat - certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului - cât timp dezbaterea părţilor a vizat strict o chestiune de procedură menită să stabilească doar dreptul de a participa la activitatea judiciară şi nu chestiunile de fond ale raportului juridic litigios.
Nu este întemeiată nici critica referitoare la modul de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat în raport de Decizia civilă nr. 11/1996 a Curţii de Apel Timişoara, cât timp din expunerea de motive a acestei hotărâri rezultă clar faptul reţinut de instanţa de apel, anume că instanţa doar a apreciat că acţiunea de rectificare nu poate fi admisă în modalitatea solicitată de reclamantă, ea nu a analizat dacă preluarea a fost sau nu abuzivă.
Instanţa a cercetat condiţia interesului de a formula această acţiune în justiţie, nu numai în raport de simplul fapt că s-a înregistrat o petiţie, intitulată "cerere de restituire" la Comisia de retrocedare, ci şi contextul legislativ în care a fost demarat procesul pendinte şi care a avut repercusiuni directe în configurarea uneia sau mai multor acţiuni de valorificare a drepturilor/intereselor legitime, cu corolarul respectării depline a dreptului de acces la instanţă.
Toate consideraţiile recurenţilor referitoare la modalitatea de soluţionare a cererilor de retrocedare depuse în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 nu pot fi acceptate drept critici pertinente de nelegalitate întrucât ar însemna să se speculeze fără niciun temei sau motiv rezonabil asupra soluţiei ce urmează a se da respectivelor cereri, atât sub aspectul calităţii de persoană îndreptăţită în baza acestui act normativ, cât şi sub cel al naturii actului de preluare.
S-a reţinut corect în temeiul unor dispoziţii legale exprese - dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, respectiv ale Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, aprobate prin H.G. nr. 1164 din 17 octombrie 2002 - că această comisie specială de retrocedare are plenitudine de competenţă în soluţionarea fazei administrative a cererilor de retrocedare, respectiv că decizia emisă de comisie poate fi atacată de orice persoană interesată la instanţa de contencios administrativ competentă.
Analiza acestor condiţii nu poate fi făcută pe cale incidentală de instanţa sesizată cu acţiunea în anularea actelor de înstrăinare a imobilului a cărui restituire se solicită, întrucât s-ar încălca în mod flagrant procedura specială prescrisă de lege, sub pretextul lămuririi unor chestiuni preliminare de procedură.
Nici critica referitoare la caracterul iluzoriu al folosului practic pe care l-ar urmări reclamantul nu poate fi primită, cât timp, aşa cum am arătat anterior, nu se poate specula sub niciun aspect asupra rezultatului final al unei proceduri judiciare, cu reguli şi competenţe proprii.
Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel în mod corect a concluzionat în sensul existenţei interesului reclamantei în promovarea acţiunii pendinte, raportându-se inclusiv la Sentinţa civilă nr. 400/2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, prin care instanţa de contencios administrativ a anulat parţial certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursurile pârâţilor, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii SC I. SRL şi M.M. împotriva Deciziei nr. 28/A din 6 martie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2637/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2639/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
