ICCJ. Decizia nr. 269/2014. Civil. Acordare de compensatii financiare victimelor unor infractiuni(L211/2004). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 269/2014
Dosar nr. 218/1/2014
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2014
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18 iunie 2013 pe rolul Tribunalului Bucureşti, petenta I.C.I., prin reprezentant legal V.A., a solicitat acordarea de compensaţii financiare în cuantum de 5.000 de euro, precum şi un avans din această sumă.
În motivarea cererii, petenta a precizat că, prin sentinţa penală nr. 118 din 12 februarie 2013 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, s-a dispus, în baza art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., obligarea inculpatului C.M. la plata sumei de 5.000 de euro către partea civilă I.C.I., inculpatul fiind condamnat pentru infracţiunea de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 C. pen. A mai precizat că inculpatul este insolvabil, fiind încarcerat în Penitenciarul Jilava.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 211/2004.
Prin hotărârea nr. 2 din data de 19 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor, a respins, ca inadmisibilă, cererea de acordare de compensaţii financiare formulată de petentă şi a obligat-o pe aceasta, prin reprezentat legal, la plata sumei de 5 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Tribunalul Bucureşti a reţinut că cererea formulată de petentă nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute, în mod cumulativ, de lege, prin neîncadrarea în dispoziţiile explicite ale art. 27 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 211/2004, având în vedere că prin sentinţa penală nr. 118 din 12 februarie 2013 inculpatul a fost obligat la plata unei sume de bani reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale, despăgubiri care, dincolo de orice îndoială rezonabilă, exced categoriilor de prejudicii prevăzute în mod expres de lege.
Contestaţia formulată de petenta I.C.I. împotriva acestei hotărâri a fost respinsă, ca nefondată, prin decizia nr. 2093 R din 5 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a constatat, în esenţă, că cererea formulată de petentă nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, neîncadrându-se în dispoziţiile Legii nr. 211/2004.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire petenta I.C.I., prin reprezentant legal V.A., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casație și Justiție la data de 16 ianuarie 2014.
În cuprinsul cererii de revizuire se invocă dispoziţiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ. şi se aduc critici legate de nemulţumirea petentei în legătură cu modul de soluţionare a cauzei.
Examinând cererea de revizuire, în raport de excepţia de necompetenţă materială în soluţionarea cauzei, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casație și Justiție la data de 16 ianuarie 2014, revizuenta I.C.I., prin reprezentant legal V.A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 2093 R din 5 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, invocând dispoziţiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ.
Mai întâi, Înalta Curte observă că, potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul C. proc. civ. (art. 3 din Legea nr. 76 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.
Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, 18 iunie 2013, rezultă că dispoziţiile noului C. proc. civ. sunt aplicabile cererii pendinte, chiar dacă revizuenta a invocat, ca temei al cererii de revizuire, dispoziţiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ. (codul de la 1865).
În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cererii de revizuire, dispoziţiile art. 510 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevăd că „cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere”.
Revizuenta a solicitat revizuirea deciziei nr. 2093 R din 5 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, situaţie în care competenţa materială de soluţionare a cauzei revine acestei instanţe, ca instanţă care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Numai în situaţia unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (există hotărâri definitive potrivnice), aceasta se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre, conform art. 510 alin. (2) C. proc. civ. În cauză, nu este incidentă această dispoziţie legală, nefiind invocat motivul de revizuire privind existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, ci doar nemulţumiri ale revizuentei legate de modul de soluţionare a cauzei.
Prin urmare, dispoziţiile art. 510 alin. (1) C. proc. civ., cuprinzând norme de competenţă materială imperativă, de la care nu se poate deroga, se va declina competenţa soluţionării cererii de revizuire formulată de revizuenta I.C.I., prin reprezentant legal V.A., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuenta I.C.I., prin reprezentant legal V.A., împotriva deciziei nr. 2093 R din 5 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 268/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 271/2014. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
