ICCJ. Decizia nr. 2691/2013. Civil. Evacuare. Contestaţie în anulare - Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 2691/2013

Dosar nr. 7849/1/2012

Şedinţa publică de la 18 septembrie 2013

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 4710 din 27 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, a anulat ca netimbrat recursul declarat de revizuentul P.S.S. împotriva Deciziei civile nr. 318 din 2 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în Dosarul nr. 9748/1/2009.

Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că, deşi recurentul - revizuent P.S.S. a fost citat cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei şi a timbrului judiciar de 0,15 lei, acesta nu a timbrat recursul nici anticipat, nici până la termenul stabilit - 27 noiembrie 2012, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, astfel că s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 modificate, recursul fiind anulat ca netimbrat.

La data de 7 decembrie 2012 (fila 2), P.S.S. a formulat contestaţie în anularea Deciziei nr. 4710 din 27 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, în motivarea în fapt a acesteia, fiind evidenţiat faptul că nu s-a prezentat la instanţă întrucât a fost bolnav şi a trimis dovada imposibilităţii prezentării la termenul de judecată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, însă nu a primit confirmarea.

În drept, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.

Intimata SC R. SA Arad a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilitătii contestaţiei în anulare.

Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţia inadmisibilitătii contestaţiei în anulare în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., ce face inutilă analiza celorlalte excepţii invocate prin întâmpinare, o găseşte incidenţă speţei pentru următoarele considerente:

Căile de atac şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.?

Fiind reglementată ca o cale extraordinară de atac de retractare, caracterizată prin caracterul limitativ al motivelor ce pot fi invocate prin intermediul său, contestaţia în anulare este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute la art. 317 C. proc. civ. (necompetenţă sau vicii de procedură), precum şi la art. 318 (atunci când hotărârile instanţelor de recurs sunt rezultatul unor greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis a cerceta vreunul din motivele de modificare sau de casare).

Deşi a invocat dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., în speţă, contestatorul nu-şi întemeiază cererea pe niciunul din ipotezele prevăzute de textul legal, în sensul că nu arată care este greşeala materială care a dus la dezlegarea dată şi nici care este motivul de modificare sau de casare pe care instanţa a omis să-l cerceteze, ci, în realitate, acesta solicită reanalizarea pe fond a cauzei, ceea ce este inadmisibil în această fază procesuală.

Din motivaţia expusă de contestator în cuprinsul contestaţiei sale rezultă că acesta este nemulţumit de faptul că instanţa i-a anulat ca netimbrat recursul, deşi la data soluţionării recursului era grav bolnav şi în imposibilitate de a se prezenta la termenul de judecată, susţineri care nu sunt susceptibile de încadrare în prevederile art. 318 C. proc. civ.

Faţă de cele ce preced, contestaţia în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul P.S.S. împotriva Deciziei nr. 4710 din 27 noiembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2691/2013. Civil. Evacuare. Contestaţie în anulare - Recurs