ICCJ. Decizia nr. 2778/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2778/2014
Dosar nr. 1086/2/2014
Şedinţa publică din 17 octombrie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 395 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de faţă;
Prin cererea înregistrată la data de 17 august 2012 pe rolul Tribunalului Ialomiţa, reclamantul J.N. a chemat în judecată pe pârâta C.J.P. Ialomiţa şi a solicitat obligarea acesteia la recalcularea drepturilor de pensii ale reclamantului cu luarea în considerare a perioadelor în care reclamantul a desfăşurat activitate în grupa I şi II de muncă; acordarea majorărilor reglementate de O.U.G. nr. 100/2008 şi Legea nr. 263/2010.
Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 2716 din 16 octombrie 2012, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul J.N..
Împotriva sentinţei instanţei de fond, în termen legal, a declarat recurs reclamantul J.N.
Prin Decizia civilă nr. 1076/R din 07 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respins recursul declarat de reclamantul J.N.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul J.N., pe care a înregistrat-o pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. 1086/2/2014*.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art 322 pct 7 C. proc. civ., revizuentul a susţinut că există hotărâri definitive, potrivnice date de către aceeaşi instanţă în favoarea unor persoane care au lucrat în condiţii identice cu revizuentul, motiv pentru care consideră decizia atacată neîegală, în sensul încălcării dispoziţiilor art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Faţă de această situaţie, s-a solicitat admiterea cererii şi schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii reclamantului,
Prin Decizia nr. 2901 din 22 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 323 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că revizuirea este întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. 1086/2/2014*.
Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibiîităţiî cererii de revizuire.
Înalta Curte, la termenul din 17 octombrie 2014, a reţinut cauza în pronunţare asupra admisibilităţii cererii de revizuire, în raport de prevederile art. 326 alin. (3) C. proc. civ.
Analizând cererea de revizuire, prin prisma prevederilor legale mai sus arătate, Înalta Curte constată că cererea nu îndeplineşte cerinţele de admisibilitate, pentru considerentele ce succed:
Revizuentul a solicitat instanţei anularea Deciziei civile nr. 1076/R din 07 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata C.J.P. Ialomiţa, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., normă care deschide părţilor calea acestei căi extraordinare de atac, de retractare, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
S-a susţinut că decizia a cărei anulare se cere este în contradicţie cu decizii definitive ale aceleiaşi instanţe de apel (Curtea de Apel Bucureşti), pronunţate în pricini similare, în privinţa altor pensionari, cauze soluţionate în contradictoriu cu aceeaşi intimată.
În aplicarea dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că revizuirea este inadmisibilă, întrucât pentru a fi incidenţă teza de la art, 322 pct, 7 C. proc. civ., se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiţii, care nu se verifică în cauză.
Astfel, este necesar să fie vorba despre hotărâri definitive potrivnice; hotărârile să fi fost pronunţate în acelaşi litigiu (ceea ce presupune să fi existat tripla identitate de părţi, obiect şi cauză); hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces (dosar), el în procese diferite şi, în cea de-a doua cauză, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de cea dintâi instanţă.
Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală, care corespunde efectului negativ, autoritatea lucrului judecat este de natură să oprească o a doua judecată, nu tot astfel se întâmplă atunci când, acest efect al hotărârii judecătoreşti se manifestă pozitiv; efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior între aceleaşi părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Or, câtă vreme în prima ipoteză susţinută de revizuent, se afirmă o pretinsă contrarietate cu hotărâri definitive ale aceleiaşi instanţe (Curtea de Apel Bucureşti), pronunţate în cauze similare (iar nu identice), în privinţa altor părţi ce sunt pensionari ale căror decizii de pensionare au fost emise de aceeaşi intimată, revizuentul nu poate obţine anularea deciziei instanţei de recurs, întrucât practica neunitară a instanţelo J.N. nu poate fi remediată pe calea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.; pentru situaţia descrisă, nu este întrunită cerinţa ca hotărârile să fi fost pronunţate în cazul unui litigiu cu privire la care să se verifice tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, faţă de cel anterior şi a cărui autoritate de lucru judecat se invocă a fi fost încălcată.
Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speţă.
Pe de altă parte, instituirea normei de la art 322 pct 7 C. proc. civ. răspunde acestui imperativ ai respectării autorităţii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un recurs deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că „există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni", constantă a jurisprudenţei C.E.D.O., afirmată de exemplu în Cauza Stanca Popescu împotriva României din 7 iulie 2009.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul J.N. împotriva Deciziei nr. 1076/R din 07 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 17 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2777/2014. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 2779/2014. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
