ICCJ. Decizia nr. 2787/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2787/2014
Dosar nr. 5929/62/2009*
Şedinţa publică de la 30 septembrie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 128/S din 19 aprilie 2010 Tribunalul Braşov a respins excepţiile necompetenţei materiale, netimbrării acţiunii şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov. A admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Municipiul Săcele, prin Primar, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi, în consecinţă: A obligat pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor să achite reclamantului suma de 1.800.537,6473 lei cu titlu de compensaţii şi 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A respins aceeaşi acţiune în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:
Reclamantul este proprietar asupra unei suprafeţe de 7240 ha 9200 mp teren cu vegetaţie forestieră din fondul forestier naţional.
Prin Decont Justificativ întocmit de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov, s-a stabilit în favoarea reclamantului o sumă de 1.800.537, 6473 lei cu titlu de compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care acesta nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice ce determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, după depunerea cererii în 11 iulie 2008.
Art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea 46/2008 - C. silvic prevede acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, sume ce se pun la dispoziţia proprietarilor, conform art. 98 din acelaşi cod.
Din coroborarea prevederilor art. 99 alin. (1) cu cele ale art. 122 şi 138 C. silvic, rezultă că la data promovării acţiunii erau în vigoare şi aplicabile prevederile Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1071 din 16 august 2006 pentru acordarea, utilizarea şi controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora.
Anexa 7 a acestor Norme reprezinte Decontul Justificativ privind acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea bunurilor pe care nu le recoltează proprietarii, datorită restricţiilor impuse prin amenajamentele silvice în pădurile cu funcţii speciale de protecţie, decontul depus de reclamant fiind întocmit în condiţiile acestor norme .
De altfel, după promovarea acţiunii, legiuitorul a abrogat H.G. nr. 1071/2006 prin H.G. 861/2009, inexistenţa acestor ultime norme nu poate fi reţinută ca motiv întemeiat de refuz al plăţii compensaţiilor stabilite în favoarea reclamantului, cum susţine pârâtul.
Art. 97 alin. (1) C. silvic prevede alocarea sumelor necesare plăţii acestor compensaţii de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, ceea ce justifică obligarea pârâtului Ministerul Mediului şi Pădurilor la plata sumelor solicitate, dar şi respingerea acţiunii faţă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov.
Prin Decizia civilă numărul 77/Ap din 9 iunie 2011, Curtea de Apel Braşov a respins apelul declarat de pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor împotriva Sentinţei civile nr. 128/S din 19 aprilie 2010 a Tribunalului Braşov, care a fost păstrată. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului Municipiul Săcele suma de 10.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Prin Decizia nr. 5077 din 29 iunie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor împotriva Deciziei civile nr. 77/Ap din 9 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, care a fost casată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În vederea rejudecării apelului, instanţa de recurs a dat următoarele îndrumări:
1. instanţa de apel va cerceta dacă pârâtul a iniţiat demersurile pentru obţinerea sumelor necesare acordării ajutoarelor destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor regiuni economice, care fac obiectul cauzei;
2. îndeplinirea condiţiilor prevăzute de H.G. nr. 861/2009, respectiv dacă Comisia Europeană a considerat că ajutoarele de stat în domeniul forestier îndeplinesc condiţiile pertinente din Liniile directoare comunitare în acord cu Regulamentul CE şi a dat aviz favorabil acordării lor.
Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit legea aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii, respectiv H.G. nr. 861/2009, în temeiul principiului aplicabilităţii imediate a legii noi.
Prin Decizia civilă nr. 14/Ap din 20 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, reţinând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 6 din H.G. 861/2009, instanţa a admis apelul declarat de apelantul pârât Ministerul Mediului şi Pădurilor împotriva Sentinţei civile nr. 128/S din 19 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Braşov, care a fost schimbată în parte în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Săcele, prin primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor. Au fost păstrate dispoziţiile privind respingerea excepţiilor necompetenţei materiale, netimbrării acţiunii, lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice şi privind respingerea acţiunii în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.
În motivare, Curtea a reţinut că, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Temeiul de drept al acordării compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, îl constituie dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - C. silvic.
În vederea acordării compensaţiilor pentru produsele nerecoltate de pe terenurile forestiere proprietatea sa, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, reclamantul Municipiul Săcele a iniţiat demersurile necesare în conformitate cu dispoziţiile în vigoare la acea dată, H.G. nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea şi controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora, conform înscrisurilor depuse în primul dosar al instanţei de fond.
Reclamantul a depus la dosar calculul compensaţiilor solicitate, efectuat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov, avizat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, potrivit art. 97 din Legea nr. 46/2008.
Documentaţia depusă de Primăria Săcele a fost restituită Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov de către Ministerul Agriculturi, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale cu menţiunea inexistenţei unui temei legal pentru acordarea acestor compensaţii menţionându-se că pentru acordarea acestor compensaţii a fost elaborat proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a sumelor destinate proprietarilor de păduri, care se află în procedura de avizare, conform art. 99 din Legea nr. 46/2008.
Ca urmare, instanţa a reţinut că reclamantul a iniţiat demersurile pentru obţinerea sumelor necesare acordării ajutoarelor destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor regiuni economice, în baza H.G. nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea şi controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora, însă acestea nu au fost finalizate întrucât Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a restituit Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov documentaţia, motivat de lipsa temeiului legal pentru acordarea compensaţiilor şi de faptul că Hotărârea de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a sumelor destinate proprietarilor de păduri nu fusese încă adoptată.
În vederea armonizării legislaţiei României cu legislaţia europeană, a fost adoptată H.G. nr. 861/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale şi pentru aprobarea procedurii de realizare a serviciilor silvice şi de efectuare a controalelor de fond.
Potrivit art. 6 din H.G. nr. 861/2009 "(1) Formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice şi la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 - C. silvic, cu modificările şi completările ulterioare, se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.
(2) Toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat."
Prin Decizia C(2012)5166 final/19.07.2012 Comisia Europeană a acordat avizul favorabil pentru ajutoarele prevăzute în cadrul schemei notificate de autorităţile române numai pentru suprafeţele forestiere aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice care aveau funcţie de protecţie de tip T1 sau T2 situate în întregime în Zona Natura 2000.
Potrivit art. 7 din această decizie, avizul Comisiei Europene nu vizează compensaţiile ce se acordă entităţilor administrativ-teritoriale şi nu priveşte suprafeţele forestiere care nu sunt situate într-o zonă Natura 2000.
În acelaşi sens art. 13 din decizia Comisiei Europene menţionează că autorităţile române au decis plasarea în cadrul unei "scheme de minimis" în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului CE 1998/2006 al Comisiei a ajutoarelor ce vor fi acordate entităţilor administrativ teritoriale şi cele pentru suprafeţele forestiere care nu sunt situate într-o zonă Natura 2000. Art. 13 menţionează expres: "Prin urmare, aceste ajutoare nu fac obiectul prezentei decizii."
Plasarea ajutoarelor ce se vor acorda entităţilor administrativ-teritoriale în cadrul schemei de minimis este în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului CE nr. 1998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea art. 87, 88 din tratat, devenite art. 107 şi 108 din TFUE, astfel cum rezultă din art. 7 al aceleiaşi decizii.
Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007/2013 prevăd la pct. 16 că ajutoarele trebuie să aibă un caracter stimulativ, cu excepţia ajutoarelor compensatorii, cum este cazul celor din prezenta cauză, potrivit art. 18 din decizia Comisiei Europene.
Plăţile Natura 2000 au fost avizate prin Decizia nr. C(2012)5166 final din 19 iulie 2012 pentru sectorul forestier, conform art. 46 din Regulamentul CE nr. 1698/2005, care prevede acordarea de ajutoare persoanelor fizice sau asociaţiilor care au păduri în proprietate pentru a compensa pierderile de venituri suferite având în vedere restricţiile la utilizarea pădurilor rezultate în urma aplicării Directivelor 79/409/CEE şi 92/43/CEE.
Ca urmare, a includerii ajutoarelor ce se acordă unităţilor administrativ-teritoriale în cadrul schemei de minimis, Ministerul Mediului a iniţiat un proiect legislativ privind ajutoarele de minimis, care însă nu a fost publicat în M. Of. în lipsa avizelor necesare, conform notei de şedinţă depusă la dosar în apel.
Astfel, instanţa a reţinut că art. 6 din H.G. nr. 861/2009 condiţionează finanţarea compensaţiilor de avizul favorabil al Comisiei Europene, însă acest aviz nu a fost acordat pentru compensaţiile solicitate de entităţile administrativ-teritoriale şi nici pentru suprafeţele forestiere care nu sunt situate într-o zonă Natura 2000.
Curtea a reţinut că, prin nota de şedinţă depusă în apel la data de 28 august 2013 reclamantul Municipiul Săcele a arătat că suprafeţele forestiere pentru care solicită acordarea compensaţiilor se află doar în parte în Reţeaua Natura 2000, şi că acestea trebuie acordate în baza art. 97 alin. (1) lit. b) din C. silvic şi H.G. nr. 1071/2006, în vigoare la data formulării cererii, care nu condiţionau acordarea sumelor de avizul Comisiei Europene însă această susţinere este greşită şi contravine statuărilor instanţei de casare, potrivit cărora actul normativ incident raportului juridic dedus judecăţii este H.G. nr. 861/2009, potrivit cu care formele de sprijin prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - C. silvic se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.
Împotriva Deciziei civile nr. 14/Ap din 20 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, au declarat recurs, recurentul-pârât Ministerul Mediului şi Schimbările Climatice (fostă Ministerul Mediului şi Pădurilor Bucureşti) şi recurentul-reclamant Municipiul Săcele prin primar.
În susţinerea recursului propriu, recurentul-reclamant Municipiul Săcele prin Primar consideră că sunt întrunite condiţiile art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant critică faptul că instanţa de apel a interpretat prevederile art. 6 din H.G. nr. 861/2009 în sensul că, compensaţiile nu pot fi acordate până la obţinerea unei decizii favorabile din partea Comisiei Europene.
Arată recurentul că, în conformitate cu art. 13 din Avizul nr. C(2012) 5166 final şi art. 6 corespondenţa anterioară emiterii acestuia, intitulată fax către reprezentanţa permanentă a României din 17 octombrie 2011, rezultă cu claritate ca niciodată nu se va acorda un aviz favorabil în ceea ce priveşte unităţile administrativ-teritoriale, cum este cazul Municipiului Săcele, pentru că unităţile respective nu figurează printre beneficiarii prevăzuţi la art. 46 din Regulamentul CE nr. 1698/2005. Prin urmare, potrivit interpretării logice a art. 6 din H.G. nr. 861/2009 nu se poate stabili că, de vreme ce avizul este negativ, obligaţia de plată nu trebuie respectată, iar proprietarul ar trebui să mai aştepte deşi este evident că un aviz favorabil nu va putea fi obţinut întrucât nu este îndeplinită o condiţie de fond esenţială pentru ca suma să fie acordată de către Comisia Europeană sub forma ajutoarelor de stat. Textul art. 6 din H.G. nr. 861/2009 se referă însă la obţinerea deciziei favorabile şi nu a unei decizii favorabile aşa cum greşit a interpretat Curtea de Apel.
Municipiul Săcele a formulat acţiunea în temeiul art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic la o dată la care nu intrase în vigoare H.G. nr. 861/2009 prin care s-a suspendat plata compensaţiilor şi s-a stabilit o nouă tehnologie de calcul a acestora. Potrivit art. 99 coroborat cu art. 138 C. silvic normele metodologice de acordare a acestor sume trebuiau aprobate în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a codului silvic, în caz contrar aplicându-se legislaţia subsecventă vechiului C. silvic, respectiv H.G. nr. 1071/2006. În temeiul acestor reglementări Ministerul Mediului şi Pădurilor a fost acela care a solicitat efectuarea calcului în vedere acordării compensaţiilor şi care a arătat expres că există temei legal pentru acordarea acestora. Prin ITRSV, reprezentantul în teritoriu al Ministerul Mediului şi Pădurilor s-au făcut demersurile necesare în vederea avizării decontului justificativ de către Ministerul Finanţelor publice, avizul favorabil aflându-se la dosar. În aceste condiţii nu se punea decât problema plăţii sumei datorate atâta timp cât sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 861/2009 şi, prin urmare, plăţile urmează să se facă numai după obţinerea avizului favorabil din partea Comisiei Europene. Acest aviz este nefavorabil şi mai mult decât atât stabileşte că unităţile administrativ-teritoriale nu pot fi beneficiare ale ajutorului de stat.
Apreciază recurentul că art. 6 al H.G. nr. 861/2006 a devenit inaplicabil întrucât realizarea dreptului în temeiul acestora a căpătat un caracter iluzoriu ceea ce nu înseamnă că şi prevederile art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic au devenit inaplicabile. În noua situaţie creată prin emiterea Avizului nr. C (2012)5166 final al Comisiei Europene, susţine recurentul că, a aprecia acţiunea de faţă ca inadmisibilă pentru că nu îndeplineşte o condiţie care nu poate fi îndeplinită decât dacă s-ar modifica regulamentul CE, ar reprezenta o îngrădire a accesului liber la justiţie garantat de art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic reprezintă un caz particular al reglementării cu caracter general cuprinsă în art. 44 alin. (1) din Constituţia României şi art. 1 al Protocolului 1 Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, stabilind că limitarea dreptului de proprietate, în cazul de faţă prin interzicerea dreptului de a culege fructele bunului imobil trebuie să fie compensată prin acordarea de despăgubiri.
Recurentul-reclamant mai susţine că instanţa de apel, în condiţiile în care Ministerul Mediului a achitat de bună voie suma solicitată, fără a fi supus vreunei executări silite, ar fi trebuit să constate că apelul a rămas fără obiect întrucât raportul juridic s-a stins prin plată, aceasta reprezentând o recunoaştere a datoriei din partea intimatului, astfel încât discuţia privind admisibilitatea cererii are un caracter pur teoretic, neexistând o cauză reală a formulării cererii de apel.
Printr-o altă critică se învederează faptul Ministerul Finanţelor Publice nu a fost legal citat în cauză, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 85 şi 91, întrucât pe dovezile de îndeplinire a procedurii de citare existente la dosar nu se menţionează calitatea persoanei care a primit citaţia.
Prin recursul propriu,recurentul-pârât Ministerul Mediului şi Schimbările Climatice (fostă Ministerul Mediului şi Pădurilor Bucureşti), solicită admiterea recursului şi schimbarea doar în parte a deciziei în sensul admiterii şi excepţiei necompetenţei materiale şi a netimbrării acţiunii, sens în care invocă incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.
În dezvoltarea criticilor se arată că litigiul a fost instrumentat şi soluţionat de o instanţă necompetentă material, litigiul de faţă fiind soluţionat de o instanţă civilă deşi competentă material este instanţa de contencios administrativ. În susţinerea acestei teze recurentul-pârât precizează dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 care prevede expres situaţiile în care obiectul acţiunii este reprezentat de solicitarea de despăgubiri, în condiţiile unui refuz din partea autorităţii administrative. Acest lucru rezultă cu claritate şi din coroborarea revederilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 cu cele ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554 /2004 precum şi cele ale art. 3 alin. (3) C. proc. civ., prin urmare, instrumentarea şi administrarea întregului probatoriu s-a făcut de către un judecător necompetent atât material cât şi funcţional, cu încălcarea art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Prin cea de a doua critică se arată că în mod nelegal a fost respinsă excepţia netimbrării acţiunii apreciindu-se greşit că acţiunea promovată de recurentul reclamant nu este supusă timbrajului în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997. Or, în cauză nu este aplicabilă excepţia stabilită de prevederile legale menţionate întrucât din lectura textului de lege rezultă condiţia esenţială pentru ca persoanele enumerate să beneficieze de excepţia netimbrării şi anume aceea ca obiectul cererii adresate instanţei de judecată să-l reprezinte venituri publice. Or, simpla afirmaţie a recurentului reclamant că sumele solicitate se fac venit la bugetul public al autorităţii nu este suficientă fără existenţa unor dovezi în acest sens.
Înalta Curte, examinând cererile de recurs din perspectiva criticilor invocate, constată că recursurile nu sunt fondate pentru considerentele ce succed.
În ceea ce priveşte recursul recurentului-reclamant Municipiul Săcele prin Primar, Înalta Curte reţine următoarele aspecte:
Recurentul-reclamant a invocat incidenţa motivelor de recurs reglementate de art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat în situaţia când, instanţa, interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Se constată că acest motiv de recurs a fost invocat doar formal de către recurentul reclamant, nefiind dezvoltată nicio critică de natură a se subsuma ipotezelor pe care acest motiv le reglementează.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reglementează situaţia când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Din perspectiva acestui motiv de recurs recurentul reclamant a arătat că instanţa de apel a interpretat greşit prevederile art. 6 din H.G. nr. 861/2009 în sensul că, compensaţiile, nu pot fi acordate până la obţinerea unei decizii favorabile din partea Comisiei Europene, iar pe de altă parte, pentru că acest act normativ nu este aplicabil în cauză întrucât nu era în vigoare la data introducerii acţiunii.
În ceea ce priveşte această critică, Înalta Curte, reţine că decizia atacată a fost pronunţată ca urmare a rejudecării apelului în urma admiterii recursului Ministerului Mediului şi Pădurilor prin Decizia nr. 5077 din 29 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prin această decizie s-a statuat cu caracter irevocabil asupra legii aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, respectiv H.G. nr. 861/2009, astfel încât reiterarea criticilor care privesc acest aspect nu poate fi primită.
Se mai reţine că, deşi recurentul reclamant susţine interpretarea greşită a legii de către instanţă, acesta confirmă totodată că unităţile administrativ teritoriale, cum este şi cazul acestuia, nu vor primi aviz favorabil pentru că unităţile respective nu figurează printre beneficiarii prevăzuţi la art. 46 din Regulamentul CE nr. 1698/2005, aceasta fiind o condiţie esenţială. Astfel, susţinerile recurentului sunt contradictorii pe acest aspect vădind neînţelegerea cadrului legal şi procesual adecvat aplicabil pretenţiilor deduse judecăţii.
În ceea ce priveşte verificarea îndeplinirii condiţiilor de solicitare a compensaţiilor de către recurent, instanţa constată că, în conformitate cu art. 6. al H.G. nr. 861/2009, formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice şi la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 - C. silvic, cu modificările şi completările ulterioare, se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.
Se reţine astfel că, pentru a beneficia de compensaţiile solicitate, legea instituie o condiţie imperativă şi anume primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat, or acest aviz nu a fost acordat pentru compensaţiile solicitate de entităţile administrativ-teritoriale şi nici pentru suprafeţele forestiere care nu sunt situate într-o zonă Natura 2000, în această situaţie aflându-se recurentul-reclamant.
Susţinerea recurentului reclamant potrivit căruia actul normativ incident raportului juridic dedus judecăţii este art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic şi H.G. nr. 1071/2006, în vigoare la data formulării cererii, care nu condiţiona acordarea sumelor de avizul Comisiei Europene H.G. nr. 861/2009, este greşită şi contravine statuărilor instanţei de casare, potrivit cu care formele de sprijin prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - C. silvic se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.
Nu este fondată nici critica prin care recurentul reclamant susţine că instanţa de apel, în condiţiile în care Ministerul Mediului a achitat de bună voie suma solicitată, fără a fi supus vreunei executări silite, ar fi trebuit să constate că apelul a rămas fără obiect întrucât raportul juridic s-a stins prin plată, aceasta reprezentând o recunoaştere a datoriei din partea intimatului, astfel încât discuţia privind admisibilitatea cererii are un caracter pur teoretic, neexistând o cauză reală a formulării cererii de apel.
Înalta Curte, reţine că, pe de o parte, instanţa este obligată să se pronunţe în limitele învestirii, iar pe de altă parte, în cauză, instanţa de apel a rejudecat apelul în limitele casării, aceasta fiind obligată să ţină cont de dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Critica prin care se învederează faptul Ministerul Finanţelor Publice nu a fost legal citat în cauză, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 85 şi 91, nu poate fi primită deoarece neregularitatea actului de procedură putea fi invocată numai de către pârâtă, în condiţiile prevăzute de art. 108 alin. (2) C. proc. civ. Invocarea unui viciu privind citarea unei părţi din proces nu este o neregularitate procedurală de ordine publică, ea putând fi pusă în discuţie numai de către partea care avea interes să o invoce. Or, în cauză partea interesată, respectiv Ministerul Finanţelor Publice nu a înţeles să formuleze recurs prin care să învedereze vreo neregularitate procedurală.
În ceea ce priveşte recursul recurentului-pârât Ministerul Mediului şi Schimbările Climatice (fostă Ministerul Mediului şi Pădurilor Bucureşti), Înalta Curte reţine următoarele aspecte:
Recurentul-pârât a solicitat admiterea excepţiei necompetenţei materiale şi a netimbrării acţiunii, sens în care a invocat incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că, decizia atacată a fost pronunţată ca urmare a rejudecării apelului în urma admiterii recursului Ministerului Mediului şi Pădurilor prin Decizia nr. 5077 din 29 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prin această decizie s-a statuat cu caracter irevocabil asupra modului de soluţionare a excepţiei de netimbrare şi a excepţiei necompetenţei materiale sub aspectul naturii litigiului, astfel încât reiterarea criticilor care privesc aceste aspecte nu poate fi primită.
În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că nu sunt fondate motivele de recurs invocate în cauză şi că este legală hotărârea atacată, Înalta Curte, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de recurentul-pârât Ministerul Mediului şi Schimbările Climatice (fostă Ministerul Mediului şi Pădurilor Bucureşti) şi de recurentul-reclamant Municipiul Săcele prin Primar împotriva Deciziei civile nr. 14/Ap din 20 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 30 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2785/2014. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2789/2014. Civil → |
|---|
