ICCJ. Decizia nr. 2789/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2789/2014
Dosar nr. 6165/108/2010
Şedinţa publică de la 30 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 966 din 25 mai 2011, pronunţată în Dosar nr. 6165/108/2010 de Tribunalul Arad s-a admis în parte acţiunea comercială în pretenţii formulată de reclamanţii: C.S., C.N. şi D.L. în contradictoriu cu pârâta SC A.R.A. SA prin Sucursala Arad în consecinţă s-a dispus: obligarea pârâtei la plata sumei de 70.000 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR de la data producerii accidentului - 13 februarie 2010, către reclamantul C.S.; obligarea pârâtei la plata sumei de 70.000 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR de la data producerii accidentului - 13 februarie 2010, către reclamantul C.N. şi obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR de la data producerii accidentului - 13 februarie 2010, către reclamanta D.L..
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că fiicele reclamanţilor C.N., C.S. pasagere în autoturism, au decedat în urma accidentului din data de 13 februarie 2010, cauzat de asiguratul pârâtei D.S.S., decedat şi el în accident, iar reclamanta D.L. pasageră şi ea în aceeaşi maşină a suferit vătămări corporale grave fiind spitalizată timp de 3 luni şi i s-a implantat o tijă în picior, din cauza accidentului fiind mutată de la locul iniţial de muncă la un alt loc din cadrul aceluiaşi departament, pentru a putea să-şi desfăşoare activitatea şi de pe scaun. De asemenea conform expertizei medico-legale pentru leziunile suferite au fost necesare 150 de zile de îngrijiri medicale.
Tribunalul a reţinut că în conformitate cu art. 998 C. civ. în persoana asiguratului pârâtei erau întrunite elementele răspunderii civile delictuale: fapta ilicită de a provoca accidentul prin încălcarea regulilor de circulaţie, vinovăţia sub forma culpei, raportul de cauzalitate şi prejudiciul constând în decesul fiicelor reclamanţilor şi leziunile cauzate prin accident, reclamantei D.L..
Art. 49 din Legea nr. 136/1995, a reţinut instanţa de fond, prevede că asigurătorul acordă despăgubiri, în temeiul contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, iar prin art. 51 din Ordinul nr. 133133/2006 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor se prevede că în caz de vătămare corporală şi deces, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, acestea urmând ca în temeiul art. 24 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor să fie stabilite la cursul BNR de la data producerii accidentului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta D.L. şi pârâta S.A.R.A. SA Bucureşti, prin Sucursala Arad.
Prin Decizia comercială nr. 272 din 8 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. 6165/108/2010** s-a admis apelul reclamantei D.L. împotriva Sentinţei comerciale nr. 966 din 25 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 6165/108/2010 şi s-a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a fost obligată pârâta S.A.R.A. SA Bucureşti, prin Sucursala Arad la plata sumei de 15.000 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR, către reclamantă.
S-a respins apelul pârâtei S.A.R.A. SA Bucureşti, prin Sucursala Arad împotriva aceleiaşi sentinţe şi s-a menţinut în rest sentinţa atacată.
Prin Încheierea nr. 63 din 8 martie 2012 pronunţată în Dosar nr. 6165/108/2010** Curtea de Apel Timişoara a admis cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 272 din 8 decembrie 2011 dată în acelaşi dosar şi a dispus completarea acestui dispozitiv în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 15.000 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR de la data procedurii accidentului - 13 februarie 2010 către reclamanta D.L..
Prin Decizia civilă nr. 2129 din 30 mai 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. 6165/108/2010** s-a admis recursul declarat de pârâta S.A.R.A. SA Bucureşti prin Sucursala Arad împotriva Deciziei comerciale nr. 272 din 8 decembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, s-a casat decizia recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale ce reglementează acordarea daunelor morale, ce derivă din aplicarea Legii nr. 136/1995, deşi din cuprinsul art. 51.1 lit. f) al Normelor de aplicare a Legii nr. 136/1995 aprobate prin Ordinul CSA nr. 113.133/2006, cât şi al art. 49.1 lit. f) al Normelor de aplicare a aceleiaşi legi, aprobate prin Ordinul CSA nr. 21/2009, se arată, în mod expres, faptul că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămărilor corporale sau a deceselor unor persoane, în ce priveşte daunele morale, trebuie avută în vedere legislaţia şi jurisprudenţa din România.
De asemenea s-a reţinut că este greşită trimiterea făcută de către instanţa de apel la prevederile art. 1084 C. civ., relativ la regimul juridic special instituit de legislaţia asigurătorilor.
Instanţa de recurs a mai reţinut că textele de lege menţionate fac trimitere şi la legislaţia şi jurisprudenţa din România, or, potrivit dispoziţiilor constituţionale, tratatele pe care România le-a semnat şi adoptat, fac parte din legislaţia românească, având chiar prioritate în faţa acesteia, în acest context atât jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cât şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului fiind obligatorie pentru instanţele din România.
În fine, instanţa de recurs a reţinut că instanţa de apel avea obligaţia, în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale să procedeze la examinarea jurisprudenţei curţilor sus amintite, pentru ca, pe de o parte, părţile vătămate să fie just despăgubite, iar pe de altă parte, această despăgubire să nu constituie o îmbogăţire fără just temei.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub Dosar nr. 6165/108/2010***.
Prin Decizia civilă nr. 27 din 20 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, au fost respinse apelurile reţinându-se următoarele:
În ce priveşte apelul declarat de pârâta S.A.R.A. SA, Curtea a constatat că aceasta critică hotărârea apelată pentru că, în opinia acesteia, sumele acordate cu titlu de daune morale reclamanţilor de către instanţa de fond sunt prea mari în legătură cu prejudiciul moral încercat de reclamanţi solicitând în acest sens modificarea sentinţei instanţei de fond în sensul reducerii daunelor morale acordate reclamanţilor C.N. şi C.S. la câte 10.000 euro pentru fiecare sumă care în opinia apelantei ar reprezenta o justă reparaţie morală.
Analizând aceste susţineri, Curtea a constatat că sunt nefondate deoarece în speţă traumele psihice încercate de către cei doi reclamanţi cu prilejul decesului fiicelor acestora în vârstă de doar 20 de ani au fost imense astfel că în raport de acest aspect suma de 75.000 euro acordată cu titlu de daune morale pentru fiecare reclamant reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral încercat în raport de circumstanţele speţei deduse judecăţii.
Contrar susţinerilor pârâtei în calitate de societate de asigurare, Curtea a reţinut că în sistemul de drept naţional nu există criterii prestabilite de acordare a daunelor morale, instanţa putând aprecia cuantumul acestora în funcţie de circumstanţele speţei deduse judecăţii, iar în speţa de faţă cuantumul acestor daune nu se impune a fi diminuat. Astfel fiind, în materia daunelor morale în lipsa unor criterii de acordare a acestora instanţa trebuie să stabilească un just echilibru între suferinţele reclamanţilor şi obligaţia pe care o va institui în sarcina pârâtei fără a exagera într-un sens sau altul, potrivit doctrinei consacrată de către instanţele din România.
Cât priveşte motivarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care în decizia de casare a pus în vedere instanţei de apel să se raporteze atât la jurisprudenţa naţională cât şi europeană, precum şi la legislaţia internă şi internaţională luând în considerare inclusiv tratatele în care România este parte, Curtea a reţinut că daunele morale acordate fiecăruia dintre cei trei reclamanţi respectă toate aceste criterii de doctrină şi jurisprudenţa.
Astfel cu privire la interpretarea dată de pârâta societate de asigurare potrivit căreia daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, precum şi cu cea existentă la nivel european, Curtea a reţinut că hotărârea instanţei de fond nu vine în nici un fel în contradicţie cu Directiva nr. 2005/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2005 de modificare a Directivei 84/5/CE, Directiva nr. 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 mai 2009, care practic stabilesc limite orientative minimale şi maximale pentru acordarea de despăgubiri materiale şi morale.
De asemenea, reţine Curtea, susţinerea că nu au fost respectate ordinele Comisiei de supraveghere a asigurărilor, respectiv art. 49 din Ordinul CSA nr. 21/2009 care stabileşte o limită minimă şi maximă de acordare a despăgubirilor către părţile vătămate, limită ce a fost majorată prin Ordinul CSA 5/2010 şi 14/2011 este nefondată deoarece, pe de o parte, aceste ordine au valoare de normă internă pentru societăţile de asigurare în cazul în care despăgubirile se acordă direct victimelor sau părţilor vătămate fără să fie nevoie de intervenţia instanţei, iar pe de altă parte, sumele acordate de către instanţa de fond nu depăşesc plafonul maxim indicat de aceste norme interne, neputând fi acceptată în acest context susţinerea pârâtei potrivit căreia în accepţiunea sa daunele ce pot fi acordate de către instanţă pentru pierderea unui fiu, oricare ar fi situaţia de fapt din speţa dedusă judecăţii, nu pot depăşi cuantumul de 10.000 euro.
În ce priveşte apelul formulat de reclamanta D.L. care a criticat hotărârea instanţei de fond pentru faptul că, în opinia sa, despăgubirile acordate de prima instanţă au fost prea mici în raport de traumele psihice încercate cu prilejul accidentului de circulaţie, Curtea a reţinut că acest apel este neîntemeiat deoarece reclamanta în calitate de supravieţuitor al accidentului de circulaţie în care toţi ceilalţi pasageri ai autovehiculului au decedat a suferit o importantă pierdere morală la aflarea veştii decesului prietenelor sale cu care se afla în autoturism, precum şi un şoc psihic datorat accidentului, însă apărarea sa s-a concentrat pe ideea dovedirii daunelor materiale suportate cu spitalizarea şi intervenţiile chirurgicale la care a fost supusă, depunând în acest sens acte medicale şi solicitând audierea de martori fără să facă alte probe din care să reiasă repercursiunile accidentului asupra stării sale de sănătate fizică şi psihică de la data producerii accidentului şi până în prezent motiv pentru care Curtea a apreciat că suma acordată de prima instanţă cu titlu de daune morale are un cuantum îndestulător şi nu se impune a fi majorată în lipsa altor dovezi.
Împotriva Deciziei civile nr. 27 din 20 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a declarat recurs recurenta-reclamantă D.L. solicitând admiterea recursului şi casarea în parte a deciziei în ceea ce o priveşte.
În drept a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Consideră recurenta că, deşi în privinţa celorlalte părţi vătămate instanţa de apel, rejudecând cauza, a respectat îndrumările date de instanţa de recurs, respectiv aplicarea legislaţiei şi jurisprudenţei europene dar şi a celei româneşti, în privinţa recurentei singurul argument adus pentru soluţia dată în cauză este faptul că nu ar fi insistat suficient în susţinerea cauzei pe repercusiunile accidentului ci pe dovedirea daunelor materiale. Arată recurenta că probele administrate în cauză au arătat tocmai suferinţele cauzate prin accidentul suferit de care nu este vinovată şi consecinţele negative pe care acesta le-a lăsat în mod definitiv asupra ei, dar pe care instanţa de apel nu le-a avut în vedere. Recurenta subliniază că actele medicale aflate la dosar dovedesc numărul mare de îngrijiri medicale de care a avut nevoie şi care atestă suferinţele fizice cauzate de accident iar pe lângă acestea se adaugă şi suferinţele morale ca urmare a pierderii celor două prietene, fiind singura supravieţuitoare a accidentului.
Recurenta arată şi faptul că instanţele naţionale au acordat despăgubiri morale mult mai mari în cazuri similare.
În ceea ce priveşte temeiul de drept al cererii de recurs, consideră recurenta că hotărârea dată de instanţa de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, decizia fiind superficial motivată atât în ceea ce priveşte motivele de fapt cât şi cele de drept, în acelaşi timp, nerespectându-se direcţiile de cercetare judecătorească date de instanţa de recurs.
Înalta Curte, în conformitate art. 137 C. proc. civ., examinând cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă D.L. reţine incidenţa în cauză a art. 3021 lit. c) C. proc. civ., împrejurare faţă de care va admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimata pârâtă S.A.R.A. SA Bucureşti prin Sucursala Arad pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă şi limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Conform, art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute expres şi limitativ la pct. 1 - 9, iar potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Argumentaţia adusă de recurenta-reclamantă în susţinerea criticilor vizează situaţia de fapt şi administrarea probatoriului, neîncadrabilă în temeiurile de drept indicate.
Aşadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenta reclamantă, reiterarea unor situaţii de fapt şi referirile la probatoriul administrat, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate, fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.
Or, art. 304 alin. (1) şi art. 3021 C. proc. civ. nu numai că stabilesc condiţiile promovării recursului, ci sancţionează cu nulitatea nerespectarea lor.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 302 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului şi va constata nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă D.L. în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii invocată de intimata pârâtă S.A.R.A. SA Bucureşti prin Sucursala Arad.
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă D.L. împotriva Deciziei civile nr. 27 din 20 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în temeiul art. 3021, alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2787/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2790/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
