ICCJ. Decizia nr. 2794/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2794/2014
Dosar nr. 2157/85/2012
Şedinţa publică de la 30 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 844/C/2013 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 2157/85/202 a fost admisă în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC P. SRL Cisnădie, în contradictoriu cu pârâta S.A.R.A. SA, a fost obligată pârâta la plata sumei de 1.024.308,43 lei cu titlu de pretenţii reprezentând despăgubiri în baza poliţei de asigurare plus dobânda de referinţă a BNR la această sumă începând cu data concilierii directe (30 ianuarie 2012) până la achitarea integrală, a fost obligată pârâta la plata sumei de 6.750 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Sibiu a reţinut următoarele:
Potrivit Poliţei de asigurare nr. x, utilajul de forat aparţinând reclamantei şi care s-a răsturnat suferind avarii a fost asigurat la data producerii evenimentului, la valoarea de 2.246.080,41 lei, prima de asigurare fiind calculată la 6.738,24 lei. Franciza s-a stabilit la 5.000 lei.
Pârâta a încheiat procesul-verbal de constatare, consemnând în anexa la acesta şi avariile suferite de către utilajul de foraj, aceasta susţinând că s-a asigurat doar utilajul de forat şi nu staţia de forat, astfel că la calculul în vederea stabilirii valorii maxime de despăgubire trebuia să se pornească de la valoarea utilajului de forat de 490.000 euro şi nu cum a luat în calcul expertul numit în cauză valoarea staţiei de forat de 640.674 euro.
Instanţa, din probele dosarului, a constatat că prin poliţa de asigurare încheiată s-a asigurat staţia de forat.
Luând în considerare uzura utilajului, (deprecierea) de 50%, cu care este de acord şi pârâta, expertul a calculat valoarea reală a bunului asigurat imediat anterioară producerii pagubei, care este de 1.372.411,24 lei.
Contravaloarea lucrărilor de reparaţii necesare pentru aducerea bunului avariat la starea de folosinţă, potrivit expertizei, este de 1.566.294 lei.
Întrucât costul reparaţiilor depăşeşte valoarea bunului asigurat imediat anterioară producerii pagubei, aşa cum se prevede la art. 17 lit. a) teza ultimă din Condiţiile de asigurare, bunul se consideră distrus, iar despăgubirea se stabileşte conform prevederilor din pct. b) al aceluiaşi articol.
Potrivit pct. b) din Condiţii, în cazul unui bun asigurat distrus se despăgubeşte valoarea reală a bunului, imediat anterioară bunului, care în cazul de faţă este de 1.372.411,24 lei, sumă ce cuprinde şi cheltuielile obişnuite de transport, costul motorinei şi taxele vamale, aceste cheltuieli sunt prevăzute în facturile proforma şi poliţele de asigurare.
Despăgubirea astfel calculată va fi diminuată cu valoarea pieselor recuperate.
Potrivit Ordinului Comisiei Superioare de Asigurări nr. 5/2010, în vigoare la data producerii riscului asigurat (art. 50), valoarea rămasă în cazul unei daune totale, ca în cazul de faţă, nu poate depăşi 25% din valoarea staţiei la data producerii accidentului.
Scăzând valoarea rămasă, ce reprezintă 25% din valoarea obiectului asigurării la data producerii accidentului, rezultă o valoare a despăgubirilor de 1.024.308,43 lei. Din suma de 1.024.308,43 lei a fost scăzută şi franciza în sumă de 5.000 lei.
Atât din factura proforma, cât şi din expertiza (descrieri, planşe) rezultă că au fost distruse în principal părţi ale utilajului care efectuează efectiv forarea (glisieră, sistem vinci, jug, ghidaje, coroană foraj, tubulatură), nefiind afectată partea motrice a utilajului.
Din aceste motive, instanţa a apreciat că valoarea epavei ajunge la 25% din valoarea staţiei de forat.
Pentru considerentele de mai sus, instanţa a constatat că reclamanta este îndreptăţită a fi despăgubită cu suma de 1.024.308,43 lei, motiv pentru care, în baza art. 969 C. civ., art. 2 din Legea nr. 136/1995, raportat la art. 17 din Condiţii de Asigurare, va obliga pârâta la plata acestei sume.
Întrucât părţile nu au prevăzut o clauză penalizatoare în caz de plată a despăgubirii cu întârziere, instanţa a obligat pârâta şi la plata dobânzii legale la sumă, începând cu data concilierii directe.
Instanţa a reţinut şi faptul că sunt nefondate susţinerile pârâtei, cum că nu a putut face plata întrucât nu cunoştea contul reclamantei, aceasta deoarece nu s-a produs nicio probă în acest sens.
Pentru aceste considerente, instanţa a găsit pârâta în culpă, astfel că, proporţional cu admiterea acţiunii, pârâta a fost obligată şi la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC A.R.A. SA solicitând în principal schimbarea în totalitate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată şi în subsidiar admiterea cererii de chemare în judecată până la concurenţa sumei de 782.240 lei cu titlu de despăgubire maximă ce putea fi acordată.
Prin Decizia nr. 12 din 24 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia a II-a civilă, apelul a fost respins ca nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Critica apelantei potrivit căreia instanţa de fond a schimbat înţelesul clauzelor contractuale şi intenţia părţilor şi că hotărârea ar fi fost dată cu încălcarea prevederilor legale a fost respinsă reţinându-se că potrivit poliţei de asigurare din 7 iunie 2011, suma pentru care pârâta în calitate de societate de asigurare a asigurat echipamentul utilaj de foraj C. este de 2.246.080,41 lei, această valoare fiind acceptată şi însuşită de S.A.R.A. SA.
În mod temeinic instanţa de fond a reţinut că valoarea de inventare de 2.246.080,41 lei care se regăseşte în situaţia mijloacelor fixe la data de 31 august 2011 pentru staţia de forat reprezintă valoarea echipamentului utilaj de foraj din specificaţia la poliţa de asigurare.
Astfel, în specificaţia la poliţa de asigurare la pct. 4 se indică valoarea utilajului de forat C. la 2.246.080,41 lei, identică cu valoarea de inventar a staţiei de forat, aspect ce conduce indubitabil la concluzia că în speţă a fost asigurat echipamentul care se regăseşte în situaţia mijloacelor fixe sub nr. de inventar x.
În mod temeinic instanţa de fond a reţinut că la stabilirea valorii reale a bunului asigurat raportat la componentele utilajului de forat nu sunt incidente dispoziţiile art. II pct. 2 din Condiţiile de asigurare care exclud de la asigurare sculele şi dispozitivele în vederea prelucrărilor mecanice, în cauză bunul fiind asigurat în integralitate cu toate componentele destinate forajului.
Conform raportului de expertiză şi a suplimentului la raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic M.N. valoarea utilajului de foraj C. prin determinarea costului de înlocuire net - la data producerii a evenimentului asigurat este de 1.372.411,24 lei.
Întrucât, conform aceluiaşi raport de expertiză, contravaloarea lucrărilor de reparaţie pentru aducerea bunului asigurat în stare de folosinţă este de 1.566,294 lei, superioară valorii utilajului de foraj la data producerii evenimentului asigurat, tribunalul în mod corect a făcut aplicarea art. 17 pct. b) din Condiţiile de asigurare şi scăzând valoarea epavei evaluată la 25% din valoarea bunului asigurat a stabilit o despăgubire de 1.024.308,43 lei.
Prin raportare la cele expuse, criticile pârâtei care se raportează la valoarea bunului asigurat de 490.000 euro au fost găsite nefondate, neputând fi însuşită de curtea de apel susţinerea acesteia că valoarea maximă a despăgubirii ar fi de 782.240 lei.
Împotriva Deciziei nr. 12 din 24 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia a II-a civilă, a declarat recurs recurenta-pârâtă S.A.R.A. S.A. Bucureşti, solicitând admiterea cererii de recurs în temeiul art. 304 pct. 9 şi, în consecinţă, modificarea în totalitate a sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată în principal iar în subsidiar admiterea cererii până la concurenţa sumei de 782.240 lei, cu obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Prin criticile aduse deciziei apelate recurenta susţine că prin sentinţa de fond dar şi în apel instanţele au schimbat înţelesul clauzelor contractuale şi intenţia avută de părţi în momentul perfectării contractului de asigurare facultativă. Hotărârea este dată cu încălcarea prevederilor legale şi aplicarea unor texte de lege care nu sunt incidente în cauză. Instanţa de judecată a reţinut greşit că recurenta ar fi preluat în asigurare întreaga staţie de forat şi nu doar utilajul de forat ca şi componentă independentă. Este greşită şi interpretarea că în fişa mijloacelor fixe suma totală este de 2.246.080 lei şi reprezintă doar utilajul de forat, deşi instanţa trebuia să aibe în vedere valoarea bunului ce a fost preluat în asigurare. Printr-o comparaţie elementară între fişa mijlocului fix Staţie de forat, raportul de expertiză tehnică şi condiţiile de asigurare se observă în mod clar că diferenţa dintre suma de 490.000 euro şi 640.674 euro este dată tocmai de valoarea elementelor accesorii care nu intră în categoria bunurilor care nu se asigură. Astfel, calculul în vederea stabilirii valorii maxime de despăgubire trebuie să se pornească de la valoarea utilajului de forat şi nu de la valoarea staţiei de forat. Aplicând astfel uzura acestuia în cuantum de 50% aşa cum rezultă din conţinutul lucrării de specialitate rezultă valoarea utilajului de forat ca fiind 245.000 euro. Cum valoarea reparaţiilor este mai mare decât valoarea reală a utilajului la data evenimentului rezultă că devin incidente prevederile cap. VIII, pct. 17 lit. b) din contractul de asigurare iar nu ale Ordinului CSA nr. 5/2010 aflându-ne în prezenţa unei daune totale, caz în care din despăgubire va fi scăzută valoarea pieselor recuperate. Cum valoarea epavei este de minimum 25% rezultă că valoarea maximă de despăgubire este de 183.750 euro adică 787.240 lei minus franciza de 5.000 lei, valoare maximă de despăgubire datorată fiind 782.240 lei.
Înalta Curte, examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate, reţine incidenţa în cauză a art. 3021 lit. c), C. proc. civ.
Potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Motivele de nelegalitate sunt prevăzute în art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, a arăta motivul de modificarea sau casare, prin indicarea unuia dintre motivele de la art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, a dezvolta motivul, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei de apel, raportat la motivul de modificare sau de casare invocat.
În speţă, Înalta Curte constată că, deşi recurenta pârâtă a invocat nelegalitatea deciziei atacate, indicând motivul de modificare reglementat prin dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitor la situaţia în care hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, criticile formulate în dezvoltarea acestui motiv de recurs nu permit încadrarea lor în dispoziţiile legale mai sus menţionate.
Recurenta este, în realitate, nemulţumită de modalitatea în care instanţa de apel a analizat probatoriile administrate în cauză, solicitarea acesteia fiind în sensul de a se reaprecia probele administrate cu scopul de fi diminuată valoarea despăgubirii stabilită de instanţele de fond. Or, aprecierea probelor nu constituie un aspect de nelegalitate al hotărârii pronunţate, cu atât mai puţin susceptibil de a fi încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ci un aspect de netemeinicie al hotărârii, ceea ce nu poate face obiect de analiză pentru instanţa de recurs.
În consecinţă, reţinând că recurenta nu s-a conformat exigenţelor cerute de art. 3021 C. proc. civ., Înalta Curte constată nulitatea recursului declarat de aceasta, motivele invocate neîncadrându-se în dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă S.A.R.A. S.A. Bucureşti împotriva Deciziei nr. 12 din 24 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia a II-a civilă, în temeiul art. 3021, alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2793/2014. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2795/2014. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
