ICCJ. Decizia nr. 2849/2014. Civil. Plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2849 /2014
Dosar nr. 18391/302/2012
Şedinţa publică din 23 octombrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2629 din 25 martie 2013, Judecătoria sector 5 Bucureşti, admiţând excepţia lipsei de interes în formularea cererii, invocată de intimata SC T.M. SA, a respins, ca lipsită de interes, plângerea formulată de petenta SC C. SRL, în contradictoriu cu intimata SC T.M. SA, împotriva Încheierilor registratorului şef nr. 13127 din 03 iulie 2012, nr. 13126 din 03 iulie 2012, nr. 12947 din 03 iulie 2012, pronunţate cu privire la Încheierea nr. 403907 din 31 octombrie 2011 din Dosarul nr. 403907 din 14 septembrie 2011 a O.C.P.I. sector 5 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin Încheierea nr. 403907 din 14 septembrie 2011 pronunţată de O.C.P.I. Bucureşti - sector 5, a fost respinsă cererea formulată de intimata SC T.M. SA, prin care s-a solicitat radierea construcţiilor înscrise în C.F.N.I., pentru imobilele identificate cu nr. cadastrale. În motivarea soluţiei, s-a reţinut că cererea este lipsită de obiect, deoarece, din verificările efectuate în cartea funciară, a rezultat că nu sunt întabulate construcţii.
Împotriva acestei soluţii, petenta SC C. SA a formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă, prin Încheierile nr. 12947 din 11 iunie 2012 (pentru C.F.), nr. 13126 din 12 iunie 2012 (pentru C.F.) şi nr. 13127 din 12 iunie 2012 (pentru C.F.).
În motivarea acestei soluţii, registratorul-şef a reţinut că radierea unor înscrieri din cartea funciară poate fi dispusă doar conform art. 908 C. civ., iar considerentele reţinute prin încheierea contestată sunt temeinicie, în condiţiile în care O.C.P.I. nu intervin, prin operaţiunile de publicitate imobiliare dispuse prin încheieri, în conţinutul actelor şi faptelor juridice evidenţiate în cuprinsul acestora.
Intimata a invocat lipsa de interes a petentei în formularea prezentei cereri raportat la două motive, respectiv, faptul că aceasta nu este afectată în nici un mod de soluţia de respingere pronunţată de către O.C.P.I. şi faptul că, pentru două dintre imobilele înscrise în cele trei cărţi funciare, aceasta nu figurează ca fiind un titular al dreptului de proprietate.
În prealabil, analizării celor două motive, instanţa a reţinut că procedura plângerii de carte funciară este una necontencioasă, (aspect ce rezultă expres din cuprinsul recursului în interesul legii soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 72 din 15 octombrie 2012), în cadrul căreia, instanţa analizează doar legalitatea încheierii de carte funciară contestate. Pentru aceasta vor fi avute în vedere doar menţiunile din cărţile funciare ce au făcut obiectul Încheierii nr. 403907 din 14 septembrie 2011, eventualele neregularităţi ale acestora (invocate de către petentă) urmând a fi soluţionate în cadrul altor proceduri judiciare promovate deja de către părţi sau ce pot fi promovate.
Cu privire la primul motiv invocat de către intimată, în susţinerea excepţiei lipsei de interes, s-a reţinut că într-adevăr, o soluţie de respingere a unei cereri de radiere a unor înscrieri inexistente nu este de natură să producă nici un efect juridic, astfel că formularea unei contestaţii împotriva acesteia apare ca fiind lipsită de interes pentru oricare dintre părţi.
Referitor la cel de al doilea motiv, în raport de prevederile art. 47 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 7/1996, conform C.F., asupra celor două imobile înscrise, petenta SC C. SRL deţine un drept de coproprietate indiviză, astfel că aceasta are calitatea de persoană interesată, în sensul art. 47 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 50/2001, de a formula o plângere de carte funciară.
În schimb, în C.F., pentru imobilul înscris în aceasta, titular exclusiv al dreptului de proprietate asupra imobilului figurează doar intimata SC T.M. SA, astfel că, în ceea ce priveşte Încheierea nr. 12947 din 11 iunie 2012, petenta nu are, într-adevăr, calitatea de persoană interesată de a formula plângere de carte funciară.
Apelul declarat de reclamanta SC C. SRL împotriva sentinţei civile nr. 2629 din 25 martie 2013, a Judecătoriei sector 5 Bucureşti, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 897/A din 25 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, menţinând ca legală soluţia instanţei de fond.
Prin Decizia nr. 533 din 31 martie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, recursul reclamantei SC C. SRL, în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Astfel, reţinând doar motivele care privesc nelegalitatea hotărârii şi care au legătură cu soluţia pronunţată de instanţele anterioare, prin care s-a respins cererea recurentei petente doar pentru lipsa de interes, instanţa a analizat pricina din perspectiva motivelor prevăzute de pct. 7 şi 9 din art. 304 C. proc. civ., considerând că acestea nu sunt incidente în cauză.
Cu privire la motivul de recurs, prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin care s-a susţinut că motivarea deciziei instanţei de apel e contradictorie deoarece, deşi reţine că există un interes al petentei măcar pentru loturile de teren aflate în indiviziune, reţine ulterior şi că ,,petenta era ţinută să facă dovada interesului (…), s-a constatat că decizia cuprinde motivele ce au format convingerea instanţei de judecată în sensul soluţiei pronunţată prin dispozitivul hotărârii, fiind îndeplinite, din acest punct de vedere exigenţele art. 261 C. proc. civ., iar printre aceste motive nu se regăsesc considerente contradictorii, care să atragă incidenţa în cauză a motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Reclamanta nu a invocat prin motivele de apel contrarietatea motivelor acesteia şi prin urmare nu putea formula o astfel de critică, omisso medio direct în recurs.
Critica potrivit căreia, instanţa de apel a greşit şi când, în baza dispoziţiilor art. 295 C. proc. civ., a respins cererea sa de suplimentare a probatoriului în apel, ca neîntemeiată, a fost încadrată în drept, în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca şi susţinerea potrivit căreia, instanţa procedând într-o astfel de manieră s-a antepronunţat, practic, cu privire la ceea ce este pertinent şi concludent în cauză.
Referitor la acest motiv de recurs, s-a reţinut că instanţa de apel nu numai că nu s-a antepronunţat în cauză, dar a dat şi eficienţă unei obligaţii stabilită expres prin lege în sarcina sa, respectiv de a aprecia asupra necesităţii administrării probelor solicitate de partea interesată în condiţiile art. 295 C. proc. civ.
Nu a fost reţinută nici critica asupra soluţiei dispusă de instanţele anterioare cu privire la lipsa interesului reclamantei în formularea cererilor, întrucât, folosul practic urmărit de recurenta reclamantă prin formularea cererilor conexate, invocat expres în cereri, nu îl reprezintă schimbarea soluţiei dispusă de O.C.P.I. sector 5 prin Încheierea de respingere nr. 403907 din 14 septembrie 2011, ci schimbarea motivării acesteia, în care s-a reţinut că nu există construcţii pe cele trei terenuri menţionate în cererea de radiere construcţii formulată de SC T.M. SA.
Pe de altă parte, recurenta petentă prin declanşarea litigiului de faţă, urmăreşte obţinerea unei hotărâri judecătoreşti care să confirme faptul că pe cele trei terenuri există construcţii ce se află în proprietatea sa, însă o astfel de constatare, nu are nici o legătură cu legalitatea/nelegalitatea încheierii de respingere atacată prin acţiune, care s-a pronunţat, în condiţiile legii, doar pe baza înscrierilor existente în C.F.
Critica privind soluţia de disjungere, dispusă de instanţa de fond, asupra cererii ce viza constatarea existenţei construcţiilor, a fost respinsă, întrucât, nu există o dispoziţie expresă care să împiedice soluţionarea în comun a unei plângeri împotriva încheierii de carte funciară şi a unei cereri de constatare a existenţei construcţiilor, atâta timp cât există între ele o legătură indisolubilă.
Faptul că cererea disjunsă era o cerere contencioasă, în timp ce restul cererilor formulate de recurenta petentă, se impuneau a fi soluţionate, conform Deciziei nr. 72/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, potrivit dispozițiilor generale privitoare la procedurile necontencioase, a reprezentat un motiv legal, suficient pentru dispunerea disjungerii acesteia.
La data de 7 aprilie 2014, reclamanta SC C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC T.M. SA a formulat cerere pentru completarea Deciziei civile nr. 533 din 31 martie 2014, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care, în temeiul dispoziţiilor art. 2812 C. proc. civ., a arătat că instanţa a omis a se pronunţa asupra solicitării recurentei SC C. SRL, de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia invocată.
Prin Decizia nr. 710 din 28 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 533 din 31 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 18391/302/2012, formulată de recurenta-reclamantă SC C. SRL, şi s-a dispus completarea dispozitivului hotărârii, în sensul respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele considerente:
La data de 05 decembrie 2013, SC C. SRL a solicitat constatarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la: art. 137 alin. (1) şi art. 281 C. proc. civ., art. 49, 53, 67, 82, 83, 93, 95 alin. (1)1, art. 97 alin. (3) şi urm. din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005, art. 52, art. 50, art. 20 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, art. 876 şi art. 902 C. civ., în vigoare la data introducerii acţiunii reclamantei.
În raport de motivele de recurs invocate, textele de lege apreciate ca neconstituţionale de către recurentă şi cu privire la care s-a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale, s-au apreciat că nu au legătură cu dezlegarea motivelor de recurs, care privesc, în principal, nemotivarea, motivarea contradictorie a hotărârii - art. 304 pct. 7 C. proc. civ., încălcarea şi aplicarea greşită a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ., curtea respingând astfel cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Împotriva Deciziei nr. 710 din 28 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta SC C. SRL a declarat recurs, prin care a solicitat să se dispună admiterea recursului şi modificarea încheierii/soluţiei atacate în sensul constatării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 29 Legea nr. 47/1992 şi sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la: art. 137 alin. (1) şi art. 281 C. proc. civ., art. 49, art. 53, art. 67, art. 82, art. 83, art. 93, art. 95 (alin. (2), art. 97 (alin. (3)), şi următoarele din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti (aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 387 din 22 septembrie 2005), art. 52, art. 50, art. 20 din Legea Cadastrului şi a Publicităţii Imobiliare nr. 7/1996, art. 876, 902 C. civ., în vigoare la data introducerii acţiunii subscrisei.
În drept, s-a arătat că prezentul recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi următoarele, iar articolele/prevederile legale invocate sunt contrare Constituţiei României, respectiv, art. 21, art. 22, art. 31, art. 44, art. 52, art. 124, art. 136, art. 154 şi urm., Prevederilor C.E.D.O. (art. 6 şi următoarele), etc.
Recursul va fi respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin decizia recurată, instanţa făcând aplicarea dispoziţiile art. 212 C. proc. civ., a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei dispozitivului Deciziei civile nr. 533 din 31 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 18391/302/2012, formulată de recurenta-reclamantă SC C. SRL. În consecinţă, analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a completat dispozitivul hotărârii în sensul respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Prin prezentul recurs, recurenta reclamantă consideră, că dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt îndeplinite şi că cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă în mod nelegal.
Contrar celor susţinute de către recurenta reclamantă, instanţa a pronunţat o soluţie legală, cu privire la aplicarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate formulată în cadrul procesului de recurs.
Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, Curtea Constituţională poate fi sesizată în cazurile expres prevăzute de art. 146 din Constituţie, republicată, sau de legea sa organică, iar potrivit alin. (2) al art. 10, sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate.
Admiterea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale presupune verificarea condiţiilor de admisibilitate, astfel cum sunt prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, să fie lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă; legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată să fie în vigoare; legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Prin urmare, cât timp dispoziţiile legale invocate nu vizează cadrul legal al cererii cu care a fost investită instanţa, dispoziţiile acestui articol nu sunt îndeplinite.
Obiectul cererii de chemare în judecată aşa cum a fost modificat îl constituie plângerea reclamantei împotriva Încheierilor registratorului şef nr. 13127 din 03 iulie 2012, nr. 13126 din 03 iulie 2012, nr. 12947 din 03 iulie 2012, pronunţate cu privire la Încheierea nr. 403907 din 31 octombrie 2011 din Dosarul nr. 403907 din 14 septembrie 2011 a O.C.P.I. sector 5 Bucureşti, iar soluţia de respingere a plângerii, ca lipsită de interes, pronunţată de instanţa de fond, a fost menţinută şi în recurs.
Motivele de recurs formulate de către reclamantă s-au referit la nemotivarea, motivarea contradictorie a hotărârii - art. 304 pct. 7 C. proc. civ., încălcarea şi aplicarea greşită a legi - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin cererea formulată la data de 05 decembrie 2013, recurenta reclamantă SC C. SRL a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la: art. 137 alin. (1) şi art. 281 C. proc. civ., art. 49, 53, 67, 82, 83, 93, 95 alin. (1)1, art. 97 alin. (3) şi urm. din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005, art. 52, art. 50, art. 20 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, art. 876 şi art. 902 C. civ., în vigoare la data introducerii acţiunii reclamantei.
Textele legale invocate în cerere s-a arătat că sunt contrare Constituţiei României, respectiv, art. 21, art. 22, art. 31, art. 44, art. 52, art. 124, art. 136, art. 154 şi urm., Prevederilor C.E.D.O. (art. 6 şi următoarele), etc.
În esenţă, dispoziţiile articolelor invocate a fi neconstituţionale de către reclamantă, vizează norme legale ce ţin de: ordinea pronunţării instanţei asupra excepţiilor invocate în cursul procesului - art. 137 alin. (1) C. proc. civ.; îndreptarea din oficiu sau la cerere a hotărârii - art. 281 C. proc. civ.; organizarea instanţei în faza anterioară judecăţii şi sistemul ecris - art. 49, 53, 67, 82, 83, 93, 95 alin. (1)1, art. 97 alin. (3) şi urm. din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005; obiectul publicităţii imobiliare, procedura de înscriere în C.F. - art. 20, art. 50 şi art. 52 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996; judecata în fond a cererii deduse judecăţii - art. 876 şi art. 902 C. civ., în vigoare la data introducerii acţiunii reclamant.
Prin urmare, dispoziţiile legale invocate a fi neconstituţionale, nu vizează cadrul legal de soluţionare al cererii de recurs cu care a fost investită instanţa la 5 decembrie 2013, astfel încât, în mod corect instanţa a constatat că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate de reclamanta SC C. SRL.
Aşadar, sesizarea Curţii Constituţionale nu poate fi dispusă în cazul în care excepţia ridicată este contrară prevederilor alin. (1) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992.
De aceea, respingând sesizarea Curţii Constituţionale pe motiv că aspectele invocate nu au legătură cu soluţionarea cauzei în calea de atac a recursului, instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a pronunţat o soluţie legală.
Pentru considerentele arătate, criticile fiind găsite nefondate, recursul va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C. SRL împotriva Deciziei nr. 710 din 28 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2844/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2861/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
