ICCJ. Decizia nr. 2955/2014. Civil. Asigurări sociale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2955/2014
Dosar nr. 4051/87/2012
Şedinţa publică din 30 octombrie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 27 august 2012 şi înregistrată sub nr. 4051/87/2012 la Tribunalul Teleorman reclamantul B.I. a solicitat să se dispună obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Teleorman la plata indicelui de creştere a inflaţiei aferent diferenţelor drepturilor de pensie cuvenite ca urmare a utilizării stagiului corect de cotizare de 20 ani şi pensia încasată, datorată în temeiul sentinţei civile nr. 1566 din 07 octombrie 2009 a Tribunalului Teleorman, începând cu data de 01 februarie 2006 până la emiterea deciziei de recalculare nr. 142390 din 21 mai 2010.
A mai solicitat şi restituirea sumei de 1529 RON, reţinută prin decizia nr. 142390 din 21 mai 2010, întrucât nu s-au aplicat corect dispoziţiile O.U.G. nr. 100/2008 şi creşterea cu 50% a punctajului anual pentru cei 21 ani lucraţi în grupa I de muncă, potrivit art. 169 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010.
Prin sentinţa civilă nr. 2760 din 26 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului daune interese constând în reactualizarea conform indicelui de inflaţie a diferenţelor drepturilor de pensie recalculate conf. O.U.G. nr. 4/2005 şi sentinţei civile nr. 1566 din 07 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Teleorman în cauza nr. 395/87/2009, începând cu data de 01 februarie 2006 şi până la data emiterii deciziei de recalculare 21 mai 2010, a fost obligată pârâta să majoreze reclamantului punctajul mediu anual cu 50%, pentru cei 21 ani lucraţi în grupa I de muncă, conform art. 169 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 şi s-a anulat decizia nr. 142390 din 21 mai 2010 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Teleorman, respectiv obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1529 RON reclamantului B.I.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs Casa Judeţeană de Pensii Teleorman.
Prin decizia nr. 1167 din 26 februarie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis recursul pârâtei, a modificat în parte decizia recurată în sensul că a înlăturat obligarea pârâtei la acordarea punctajului suplimentar prevăzut de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei de debit, precum şi restituirea debitului de 1529 RON şi a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că drepturile de pensie ale intimatului B.I. s-au născut sub imperiul Legii nr. 3/1977 începând cu data de 20 decembrie 1999 şi că, potrivit deciziei nr. 142390 din 19 ianuarie 2000 intimatul a desfăşurat activitate în grupa I de muncă pentru o perioadă de 21 ani 1 luni 12 zile.
Prin cererea introductivă reclamantul a solicitat actualizarea cu indicele de inflaţie a diferenţelor de drepturi de pensie începând cu data de 01 februarie 2006, diferenţe acordate conform sentinţei civile nr. 1566 din 07 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal.
Curtea a reţinut că nu există identitate între actualizarea cu rata inflaţiei a unor diferenţe de drepturi de pensie acordate pentru trecut în baza unei hotărâri judecătoreşti, diferenţe care nefiind achitate, din culpa recurentei, la termenele scadente au generat în sarcina acesteia obligaţia de actualizare şi majorarea în fiecare an a valorii punctului de pensie, cu consecinţa unor drepturi de pensie în cuantum diferit, majorare care se va aplica numai drepturilor de pensie scadente ulterior momentului majorării punctului de pensie.
Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a apreciat ca temeinică pretenţia reclamantului vizând acordarea actualizării cu rata inflaţiei pentru diferenţele de pensie obţinute ca urmare a aplicării unui stagiu complet de cotizare în temeiul O.U.G. nr. 4/2005 de 20 de ani.
Referitor la pretenţia acordării punctajului suplimentar conform O.U.G. nr. 100/2008 şi art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, instanţa de recurs a avut în vedere că, urmare a sentinţei civile nr. 1566 din 07 octombrie 2009, drepturile de pensie ale intimatului au fost stabilite cu utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 3/1977, dispoziţie cu caracter special faţă de norma generală de la art. 8 din Legea nr. 3/1977, care prevedea un stagiu complet de cotizare în cazul bărbaţilor de 30 de ani. O dispoziţie legală dintr-un anumit act normativ poate avea caracter special faţă de o altă dispoziţie legală din acelaşi act normativ, aceasta fiind şi situaţia în cazul prevederilor art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 3/1977 raportat la art. 8 din Legea nr. 3/1977.
Pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite în condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 3/1977, dispoziţie cu caracter special, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative, în cazul recurentului este vorba de un stagiu complet de 20 de ani.
Pentru persoanele care au desfăşurat activitate pentru o anumită perioadă în grupa I (20 de ani) sau în grupa a II-a de muncă (25 de ani) prin O.U.G. nr. 4/2005 şi pensionaţi în temeiul Legii nr. 3/1977 s-a recunoscut drept beneficiu recunoaşterea unui stagiu complet de cotizare egal cu vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie, stagiu care prin ipoteză era mai mic decât cel general valabil celorlaltor persoane pensionate sub imperiul Legii nr. 3/977. Ulterior, prin art. 782 din Legea nr. 19/2000 şi art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a recunoscut asiguraţilor care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I şi/sau grupa II de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, beneficiu unui număr suplimentar de puncte.
Prin art. II lit. a) din O.U.G. nr. 100/2008, respectiv art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 legiuitorul a urmărit a se evita cumularea de către acelaşi pensionar a mai multor beneficii ca urmare a activităţii desfăşurate în grupe de muncă, prin urmare în mod greşit instanţa de fond a dispus anularea deciziei nr. 142390 din 21 mai 2010 şi obligarea la restituirea sumei de 1529 RON, respectiv a obligat pe Casa Judeţeană de Pensii Teleorman la majorarea punctajului mediu anual, cu 50% pentru cei 21 de ani lucraţi în grupa I de muncă conform art. 169 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010.
Pentru aceste considerente, găsind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cu majoritate, Curtea a admis recursul declarat de intimată.
Împotriva acestei decizii reclamantul B.I. a formulat “recurs în interesul legii”, solicitând anularea deciziei atacate şi admiterea acţiunii introductive.
În motivarea căii de atac recurentul-reclamant a reiterat argumentele cuprinse în acţiune susţinând, în esenţă, că intimata a făcut o greşită aplicare a legii, întrucât este îndreptăţit la acordarea punctajului prevăzut de O.U.G. nr. 100/2008, cât şi la acordarea majorării punctajului prevăzut de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, astfel că se impune revizuirea deciziei nr. 142390 din 21 mai 2010.
Analizând recursul declarat de reclamantul B.I. sub aspectul admisibilităţii acestuia, în raport cu dispoziţiile art. 329 alin. (1) şi ale art. 299 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:
Mai întâi, Înalta Curte constată că reclamantul nu are legitimarea procesuală activă pentru a uza de recursul în interesul legii, dispoziţiile art. 329 alin. (1) C. proc. civ. conferind această legitimare procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi colegiilor de conducere ale curţilor de apel.
În raport cu dispoziţiile art. 84 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită şi în exerciţiul rolului activ, Înalta Curte are obligaţia de a da calificarea exactă a căii de atac.
Or, faţă de argumentele dezvoltate de reclamant şi faţă de finalitatea urmărită, calea de atac urmează a fi calificată drept recurs.
Potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.
Decizia atacată cu recurs a fost pronunţată în condiţiile art. 153 şi art. 155 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la competenţa materială şi la căile de atac în materia asigurărilor sociale, fiind o decizie irevocabilă, potrivit dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Pentru aceste considerente recursul urmează a fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva deciziei civile nr. 1167 din 26 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2954/2014. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 2956/2014. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
