ICCJ. Decizia nr. 3018/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Partaj judiciar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3018/2014
Dosar nr. 7203/3/2013
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului sub nr. 7203/3/2013 la data de .18 februarie 2013, revizuienţii A.N. şi G.N. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, SC F. SA, P.C. şi P.C. şi P.V., revizuirea sentinţei civile nr. 784 din 03 octombrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. 7392/2002.
În motivarea cererii reclamanţii au arătat că solicită revizuirea sentinţei civile mai sus menţionate, schimbarea în parte a acesteia, în sensul atribuirii în natură a întregului imobil teren şi construcţie situat în Bucureşti, sector 2, reclamanţilor, eu obligarea acestora la plata unei sulte către P.C.
Prin sentinţa civilă nr. 784 din 03 octombrie 2003, definitivă prin Decizia civilă nr. 1878 din 01 octombrie 2004, şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 24/R din 17 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, a fost admisă acţiunea formulată de autorii reclamanţilor, N.C. şi N.M. (tată şi unchi), fiind recunoscut dreptul de proprietate al acestora asupra unei cote de VA din imobilul situat la adresa menţionată, a fost dispusă ieşirea din indiviziune asupra imobilului teren şi construcţie cu atribuirea în natură a întregului imobil intervenientului P.C., cu obligarea acestuia la plata sumei de 2.008.443.601 lei, cu titlu de sultă.
În anul 2008 reclamanţii au formulat plângere la C.E.D.O. pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil, iar la 10 aprilie 2012 prin decizia Ilie Stana şi alţii împotriva României, instanţa de contencios european a constatat încălcarea art. 6 parag. 1 din C.E.D.O., respectiv încălcarea dreptului la un proces echitabil prin soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil.
Reclamanţii au arătat că instanţa de la Strasbourg a statuat în decizia pronunţată că recunoaşterea făcută de Guvern este suficientă pentru a se constata încălcarea art. 6 parag. 1 C.E.D.O., respectiv dreptul la un proces echitabil prin soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, în considerarea faptului că pentru înlăturarea consecinţelor grave ale acestor încălcări, reclamanţii au la dispoziţie procedura revizuirii prevăzută de dreptul intern. Au mai susţinut că în prezent, consecinţele grave ale încălcărilor constatate de C.E.D.O. continuă să persiste şi să producă efecte şi neputând fi remediate decât prin intermediul căii extraordinare de atac a revizuirii.
Prin sentinţa civilă nr. 1791 din 15 octombrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire şi a obligat revizuienţii la plata către intimat P.C. la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată parţiale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin decizia C.E.D.O. Ilie Stana împotriva României și 16 alte cereri, din 10 aprilie 2012, s-a luat notă de declaraţiile Guvernului Român pârât în temeiul art. 6 parag. 1 din Convenţie cu privire la durata procedurilor şi modalităţile de asigurare a respectării angajamentelor la care se face referire în acestea, dispunând scoaterea cererilor de pe rol în legătură cu capătul menţionat şi respingerea restului cererilor, ca inadmisibile. Prin declaraţiile menţionate, autorităţile române au admis că durata procedurilor în cauzele reclamanţilor nu au respectat cerinţa termenului rezonabil prevăzută de art 6 din Convenţie şi au declarat că sunt pregătite să plătească reclamanţilor sumele prezentate în tabele, dintre care pentru cauza conexată Niculescu c. României, pentru o durată a procedurii de 9 ani şi 5 luni pentru 3 grade de jurisdicţie, despăgubiri de 2.000 euro.
În speţă, soluţionarea partajului a fost realizată prin sentinţa civilă nr. 784 din 03 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti secţia a IV-a civilă, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1878 din 01 octombrie 2004 şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 24/R din 17 ianuarie 200S a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IX civilă.
Decizia civilă nr. 1878 din 01 octombrie 2004 cu privire la care revizuienţii au solicitat revizuirea, deşi au formulat-o în. cadrul unei cereri de revizuire a sentinţei civile nr. 784 din 03 octombrie 2003, a soluţionat apelul pe fond. Instanţa de apel a respins ca nefondat apelul, analizând inclusiv motivul de apel relativ la varianta de partajare dispusă de prima instanţă. Decizia civilă nr. 24/R din 07 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti a soluţionat recursul prin respingerea lui ca nefondat, constatând aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel relativ la varianta de partajare a imobilului. Prin urmare, instanţa care a analizat ultima chestiunea litigioasă supusă judecăţii şi despre care se invocă că ar fi consecinţa încălcării termenului rezonabil de soluţionare a cauzei, este instanţa de recurs. Ceea ce a trecut în autoritatea de lucru judecat a fost, aşadar, decizia instanţei de recurs, prin care s-a analizat aplicarea legii la soluţionarea cererii de partajare a imobilului, recursul fiind respins, ca nefondat. Tribunalul a reţinut astfel că, cererea de revizuire este inadmisibilă din perspectiva obiectului căii de atac.
Din a doua perspectivă, a admisibilităţii cererii de revizuire pentru îndeplinirea condiţiei existenţei unei încălcări grave a drepturilor şi libertăţilor fundamentale datorată hotărârii judecătoreşti atacate ale cărei consecinţe grave continuă să se producă, tribunalul a reţinut cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.
În speţă, C.E.D.O. a constatat recunoaşterea iaeuta de către Guvern referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin nesofuţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Această recunoaştere a determinat pronunţarea unei decizii C.E.D.O., prin care Statul român a fost obligat la plata către reclamanţi la plata unor despăgubiri. Instanţa de contencios administrativ nu a constatat şi analizat însă vreo încălcare a Convenţiei prin care să atragă redeschiderea procedurii judiciare pr calea revizuirii, astfel cum a fost reţinut în cauzele Lupaş c. României, Weissmarm c României eîc). în aceste din urmă situaţii, singura cale de înlăturare a consecinţelor produse ca umare a lipsei accesului la instanţă a reprezentat-o redeschiderea procedurii în temeiul art. 322 pct. 9 C. proc. civ.
Împotriva sentinţei tribunalului, au declarat apel atât revizuenţii A.N. şi G.N. cât şi intimaţii P.C. şi P.C. şi P.V.
În dezvoltarea motivelor de apel, revizuenţii au arătat că în mod greşit Tribunalul Bucureşti a reţinut că a fost solicitată revizuirea Deciziei civile nr. 1878 din data de 01 octombrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civila.
Prin urmare, întreaga analiză a Tribunalului Bucureşti cu privire la inadmisibilitatea cererii de revizuire este nelegală, de vreme ce instanţa s-a raportat la o alta hotărâre decât cea la care au solicitat în mod expres revizuirea.
Considerentele pentru care Tribunalul Bucureşti a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire sunt vădit nefondate, având în vedere sentinţa civilă nr. 784 din data de 03 octombrie 2003, rămasă definitiva prin respingerea apelului, a cărei revizuire au solicitat-o.
Or, din perspectiva obiectului căii de atac, revizuirea, este admisibilă, raportat la dispoziţiile art. 322 pct. 9 din C. proc. civ.
Motivarea inadmisibilităţii cererii de revizuire raportat ia faptul că ultima instanţă care a analizat chestiunea litigioasă a fost instanţa de recurs, este nefondata. Astfel, Tribunalul Bucureşti a considerat greşit că ceea ce a trecut în puterea autorităţii de lucru judecat este hotărârea instanţei de recurs.
Instanţa de la Strasbourg, prin decizia pronunţată în cauza Niculescu vs România, soluţionată în cadrul cauzei Stana şi alţii vs. România, a luat act de recunoaşterea făcuta de Guvernul român, care a admis că a existat o încălcare a dreptului la un proces echitabil intr-un termen rezonabil.
Tocmai durata excesivă a procedurilor interne, totalizând în fmal 18 ani de procese, a determinat instanţa de judecata naţională să atribuie imobilul unui terţ.
Prin urmare, doar prin revizuirea sentinţei civile nr. 784 din 03 octombrie 2003 şi pronunţarea unei hotărâri pe fondul cauzei, care să analizeze esenţa cazului dedus judecăţii şi să nu fie ţinută de durata procedurii la nivel naţional si de faptul că familia P. este cea care a ocupat imobilul pe durata acestor procedurilor judiciare, pot fi înlăturate consecinţele grave ale încălcărilor recunoscute de Guvernul Român şi constatate de C.E.D.O.
Prin apelul declarat, intimaţii P.C. şi P.C. şi P.V. au criticat soluţia tribunalului din perspectiva soluţiei pronunţate cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, care a fost admisă doar în parte.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că în mod neîntemeiat a apreciat instanţa de fond că apelanţii intimaţi au efectuat cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, într-un cuantum nerezonabii raportat la complexitatea dosarului, procedând la reducerea acestora de la 9.920 lei şi 1.000 lei.
Dimpotrivă, cauza a ridicat problematici diverse şi complexe, întrucât, pentru redactarea întâmpinării, în vederea formulării unei apărări, a fost necesară studierea dosarului în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 784 din 03 octombrie 2003 pentru a înţelege contextul în care aceasta a fost pronunţată, şi pentru a aprecia în ce manieră revizuirea formulată este sau nu admisibilă.
Pe cale de consecinţă complexitatea dosarului nu a fost dată de actele procedurale realizate efectiv în cauză, astfel cum în mod neîntemeiat apreciază instanţa de fond, ci de natura şi întinderea actelor procedurale anterioare ce au condus la soluţiile asupra cărora avocatul intimaţilor trebuia să se informeze temeinic pentru a putea redacta întâmpinarea şi a susţine oral respingerea cererii de revizuire, fapt pe care instanţa de fond nu l-a avut în vedere la momentul la care a dispus reducerea cheltuielilor de judecată.
Pe de altă parte, potrivit art. 132 din Statutul Profesiei de Avocat, la stabilirea onorariului sunt avute în vedere mai multe aspecte, respectiv: timpul şi volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului, natura şi dificultatea cauzei, notorietatea, experienţa, reputaţia şi titlurile avocatului, situaţia financiară a clientului precum şi constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei pentru a asigura servicii legale performante. Aşadar, instanţa de fond trebuia să aibă în vederea experienţa şi notorietatea apărătorului, de faptul că acesta deţine titlul de doctor în drept, că deţine funcţia de decan al Baroului Ilfov, precum şi experienţa acestuia, acumulată în aproximativ 15 ani de exercitare a profesiei, conform înscrisurilor ataşate prezentului apel, precum şi natura şi complexitatea cauzei.
Prin Decizia nr. 176/A din 15 aprilie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă ,a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii N.A. şi N.G. şi a admis apelul declarat de intimatul P.C. în sensul în care a schimbat în parte sentinţa apelată şi a obligat pe reclamanţi la plata sume de 6.000 lei cheltuieli de judecata, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut următoarele:
Reclamanţii N.A. şi N.G. au solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 784 din 03 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, definitivă prin Decizia civilă nr. 1878 din 01 octombrie 2004, şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 24/R din 17 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă.
Sentinţa împotriva căreia s-a formulat prezenta cerere de revizuire se încadrează în sfera hotărârilor susceptibile de a fi atacate cu revizuire, contrar celor reţinute de prima instanţă, întrucât este o hotărâre dată în primă instanţă, atacată cu apel, cererea de apel fiind respinsă ca nefondată.
Potrivit art. 322 pct. 9 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive precum şi a unei hotărâri a unei instanţe de recurs când evocă fondul, se poate cere şi în situaţia în care C.E.D.O. a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fondamentale datorate unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Una din condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ. este aceea ca încăicarea constatată de C.E.D.O. să fi produs consecinţe grave, consecinţe ce continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate, or, în speţă, această condiţie nu este îndeplinită.
Observând hotărârea pronunţată de C.E.D.O. de care se prevalează reclamanţii, se constată că instanţa europeană a luat act de recunoaşterea făcută de Guvernul Român, care a admis că în cauză a existat o încălcare a dreptului la un proces echitabil din perspectiva nesoluţionării acestuia într-un termen rezonabil.
În raport de conţinutul şi dispozitivul hotărârii instanţei europene, este indiscutabil că s-a reţinut încălcarea prevederilor art. 6 alin. (1) din Protocolul nr. 1 la Convenţie, ca urmare a faptului că nu a fost finalizată într-un termen rezonabil procedura de partaj.
Însă, în cadrul procedurii declanşată la instanţa europeană nu s-a reţinut încăicarea de către instanţele naţionale, în litigiul ce s-a purtat între părţi, litigiu soluţionat prin sentinţa civilă nr. 784/2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a cărei revizuire se cere, a vreunui alt drept reglementat de Convenţie.
Reiese deci că, în cauză, nu sunt întrunite cerinţele art. 322 pct. 9 C. proc. civ., respectiv nici aceea ca hotărârea a cărei revizuire se cere să fi produs prin ea însăşi o încălcare a drepturilor reclamanţilor şi nici aceea ea încăicarea constatată de C.E.D.O. să continue să se producă, iar consecinţele acestei încălcări să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Redeschiderea procesului pe calea revizuirii şi. rejudecarea cauzei, ar conduce la prelungirea duratei procedurilor jurisdicţionale, iar consecinţele încălcării constatate de C.E.D.O. prin hotărârea de care se prevalează recurenta revizuientă nu ar înceta să se producă, ci, dimpotrivă, s-ar perpetua pe o durată incertă.
În ceea ce priveşte apelul declarat de intimaţii pârâţi, fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată în temeiul art. 274 C. proc. civ, este reprezentat de culpa procesuală a părţii „care cade în pretenţii".
Stabilind că temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este atitudinea procesuală culpabilă a părţii care a căzut în pretenţii, fapta acesteia declanşează o răspundere civilă delictuală al cărei conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câştigat procesul a fost nevoită să le avanseze.
Dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că „judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloid onorariilor minimale, când constată motivat că simt nepotrivit de mici sau mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".
În speţă, însă, procedând la reducerea onorariului de avocat achitat de apelanţii intimaţi, tribunalul nu a ţinut seama de criteriile la care se referă aceste dispoziţii legale, respectiv de complexitatea pricinii şi de munca depusă de avocat.
Astfel, deşi obiectul litigiului îl constituie o cerere de revizuire, aceasta nu înseamnă că o astfel de cerere are întotdeauna o complexitate redusă. în speţă, revizuirea sentinţei civile nr. 784/2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost solicitată pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea instanţei europene, de care s-au prevalat revizuenţii fiind atipică, încălcarea art. 6 alin. (1) din Protocolul nr. 1 la Convenţie fiind constatată pe baza recunoaşterii tăcute de Guvernul Român în mai multe cauze aliate pe rolul C.E.D.O., printre care şi cea promovată de apelanţii revizuenţi.
Atipicul situaţiei a necesitat din partea avocatului pârâţilor studierea juris prudenţei şi doctrinei, problemele de drept puse în discuţie în revizuire fiind diferite de cele avute în vedere la soluţionarea fondului litigiului purtat între părţi.
Mai mult, instanţa de fond a îmbrăţişat soluţia de inadmisibîlitatea a cererii de revizuire şi motivele invocate de intimaţi prin întâmpinare în susţinerea acestui fine de neprimire.
Nu în ultimul rând, dispoziţiile art. 132 din Statutul Profesiei de Avocat, prevăd că la stabilirea onorariului, sunt avute în vedere mai multe aspecte, respectiv: timpul şi volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului, natura şi dificultatea cauzei, notorietatea, experienţa, reputaţia şi titlurile avocatului. Aşadar, instanţa de fond trebuia sa aibă în. vedere experienţa şi notorietatea apărătorului apelanţilor intimaţi, de faptul că acesta deţine titlul de doctor în drept, că deţine funcţia de decan al Baroului Ilfov, criterii în raport de care se apreciază că reducerea cheltuielilor de judecată, realizată de instanţa de fond în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., este excesivă.
Prin urmare, având în vedere natura cauzei, documentele depuse şi criteriile menţionate anterior, un onorariu avocaţial în cuantum de 6.000 lei corespunde gradului de complexitate a cauzei precum şi eforturilor depuse de către avocatul apelanţilor intimaţi pentru soluţionarea prezentei cauze.
Împotriva deciziei curţii de apel an formulat recurs revizitienţii N.A. şi N.G., criticând-o din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor, aceştia au arătat că decizia curţii de apel a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., invocând următoarele argumente.
În mod greşit, Curtea de apel a reţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele motivului de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ. referitoare la faptul ca hotărârea a cărei revizuire a fost solicitată, nu a produs o încălcare a drepturilor revizuienţilor, iar încălcarea dreptului la un proces echitabil, reţinută de C.E.D.O., nu se continuă să se producă. Durata excesivă a procedurilor interne, totalizând 18 ani, a avut drept consecinţă atribuirea imobilului proprietatea revizuienţilor în cotă de %, unui terţ, doar pe considerentul că pe durata procesului, familia P. a fost cea care a ocupat imobilul.
Admiterea prezentei căi de atac are ca efect înlăturarea consecinţele grave ale încălcării drepturilor revizuienţilor prin pronunţarea unei hotărâri în care să se analizeze cauza dedusă judecăţii, fără ca instanţa de judecată să fie "ţinută de durata procedurii la nivel naţional şi de faptul că familia Popescu este cea care a ocupat imobilul pe durata derulării procedurilor judiciare"
Prin urmare, exercitarea prezentei căi de atac reprezintă singura modalitate pentru înlăturarea consecinţelor grave ale încălcărilor drepturilor revizuienţilor, astfel cum acestea au fost recunoscute de Guvernul României şi constatate de C.E.D.O. în cauza Niculescu vs. României.
Pe de altă parte, intimatul P.C. nu a achitat sulta stabilită prin titlul executoriu aferentă cotei de % din dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, deşi s-a probat că acesta aparţine în întregime revizuienţilor. De asemenea, executarea silită a intimatului P.C. cu privire la plata suitei, nu a putut fi realizată urmare a admiterii excepţiei prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită invocate de instanţele de judecată.
Rezultă deci că efectele grave produse revizuienţilor se produc şi în prezent, iar aceste consecinţe nu ar putea fi înlăturate decât prin admiterea revizuirii sentinţei civile nr. 784 din 03 octombrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
Invocă în acest sens cauza Sfrijan împotriva României.
Decizia Curţii de Apel este nelegală şi din perspectiva obligării revizuienţilor la plata cheltuielilor de judecată către intimaţi în cuantum de 6.000 lei, apreciind nejustificat cuantumul acestor cheltuieli, în raport de munca îndeplinită de avocat. Din această perspectivă, decizia recurată este nelegală pentru aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor din art. 132 din Statutul profesiei de avocat.
Analizând recursul declarat de revizuienţii N.A. şi N.G., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pet. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestuia pentru următoarele considerente:
Pct. 9 al art. 322 C. proc. civ. deschide calea revizuirii în situaţia în care C.E.D.O. a Drepturiior Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ale omului prin hotărârea judecătorească atacată, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii naţionale pronunţate.
Motivul introdus prin O.U.G. nr. 58/2003, a fost o consecinţă a realităţii practicii judiciare româneşti, ulterioară ratificării de către România a Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv ulterioară anului 1994, şi el presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: să existe o hotărâre a C.E.D.O. prin care s-a constatat că hotărârea naţională încalcă anumite drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului pentru una din părţile procesului; încălcarea, prin hotărârea naţională, a drepturiior sau libertăţilor fundamentale ale omului să aibă consecinţe grave pentru părţi; consecinţele grave ale încălcării în discuţie să nu poată fi înlăturate prin alte căi procedurale.
Prin urmare, pentru admiterea cererii de revizuire instanţa trebuie să analizeze îndeplinirea cumulativă a condiţiilor sus-rnenţionate,
În cauza de faţă, la data de 10 aprilie 2012, C.E.D.O., prin decizia Ilie Stana împotriva României şi 16 alte cereri conexe, printre care şi cererea iui M.N., autorul revizuienţilor din prezenta cauză, a luat act de recunoaşterea Guvernului României privind încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la durata excesivă a procedurilor judiciare interne.
Prin urmare, instanţa de contencios european a apreciat că respectarea drepturilor omului, aşa cum acestea sunt definite în Convenţie şi Protocoale, nu necesită continuarea examinării plângerilor din perspectiva duratei excesive a procedurilor judiciare, în raport de dispoziţiile art. 37 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi, pe baza declaraţiei unilaterale a Guvernului, a dispus scoaterea de pe rol a cererii.
În ceea ce priveşte soluţionarea celorlalte capete de cerere, C.E.D.O. a apreciat că nu există niciun indiciu al vreunei încălcări a drepturilor şi a libertăţilor, astfel cum acestea sunt definite în Convenţie şi Protocoale, drept urmare, le-a respins, ca fiind vădit nefondate.
În contextul art. 326 alin. (3) C. proc. civ., înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire din perspectiva art. 322 pct. 9 din C. proc. civ., după cum se va arăta.
Prima dintre condiţie se verifică în speţă, anume aceea privind constarea unei încălcări a drepturilor omului de către C.E.D.O., dată fiind hotărârea pronunţată de C.E.D.O. la data de 10 aprilie 2012 în cauza Ilie Stana şi alţii împotriva României.
Aşa cum s-a arătat, instanţa de contencios european, în legătură cu cererea iniţiată de autorul revizuienţilor, N.M., a constatat încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenţie, încălcare produsă prin durata excesivă a procesului, respectiv de 9 ani şi 5 luni.
Daca prima condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire este îndeplinită, Înalta Curte constată că în speţă nu se verifică celelalte două exigenţe ale normei de la art. 322 pct. 9 C. proc. civ., anume referitoare la continuarea producerii consecinţelor grave ale încălcărilor constatate şi cea consecutivă, a necesităţii remedierii acestora doar prin intermediul revizuirii hotărârii pronunţate de Tribunalul Bucureşti; îndeplinirea doar a uneia dintre condiţiile textului, deşi necesară oricare dintre ele, nu este suficientă pentru admiterea cererii.
Raţiunea pentru care legiuitorul român a reglementat posibilitatea părţilor de a solicita instanţelor de judecată desfiinţarea unor hotărâri judecătoreşti care se bucură de autoritate de lucru judecat, a fost aceea a înlăturării acelor consecinţe grave produse acestora ca urmare a încălcării drepturilor fundamentale ale omului, astfel cum acestea sunt reglementate de Conveţia europeană a drepturilor omului şi de protocoalele adiţionale ta aceasta, încălcare constatată de instanţa de contencios european, printr-o hotărâre. Prin urmare, cazul de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., are ca scop înlăturarea efectelor încălcărilor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului produse prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti a cărei revizuire se solicită, prin pronunţarea unei noi hotărâri juecătoreşti noi, care să respecte şi care să fie în acord cu reglementările europene ale drepturilor omului.
În cauza de faţă, C.E.D.O. a constatat o încălcare a dreptului revizuienţilor la un proces echitabil, raportat la durata excesivă a procedurilor judiciare.
Această constatare a curţii de contencios european a îndreptăţit revizuienţii să solicite, în temeiul dispoziţiilor mai sus arătate, anularea sentinţei pronunţate cu încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenţie, susţinându-se că astfel, va înceta nesocotirea dreptului de soluţionare a unei cauze într-un termen rezonabil.
Admiterea prezentei cereri de revizuire ar avea drept consecinţă desfiinţarea sentinţei civile nr. 784 din 03 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia IV civilă, rejudecarea cauzei, şi deci, o prelungirii duratei de soluţionare a cauzei.
Prin urmare, Înalta Curte constată că în situaţia dată, admiterea prezentei cereri de revizuire nu poate să asigure părţilor o situaţie mai bună, din perspectiva duratei procedurilor judiciare, faţă de cea anterioară pronunţării sentinţei a cărei revizuire este solicitată. Aceasta întrucât, s-ar ajunge la un efect contrar celui avut în vedere de legiuitorul român atunci când a reglementat acest motiv de revizuire.
Rezultă deci, că existenţa unei constatări a curţii de contencios european cu privire la o încălcare a dreptului părţilor la un proces echitabil din perspectiva duratei procedurilor judiciare, nu este în măsură să deschidă, în mod efectiv, posibilitatea părţilor de a solicita revizurea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea dreptului prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenţie, fără ea prin aceasta să fie încălcat dreptul de acces la justiţie.
Prin urmare, în mod corect Curtea de Apel a reţinut că redeschiderea procesului pe calea prezentei revizuiri şi rejudecarea cauzei ar conduce la prelungirea duratei procedurilor jurisdicţionale, iar consecinţele încălcării constatate de C.E.D.O. prin hotărârea de care se prevalează recurenta revizuientă nu ar înceta să se producă, ci, dimpotrivă, s-ar perpetua pe o durată incerta.
Celelalte argumente în susţinerea cererii de recurs şi care privesc motivele care au condus la imposibilitatea recuperării sultei datorate de intimatul P.C., exced limitelor prevăzute de art. 326 alin. (3) raportat la art. 322 pct. 9 C. proc. civ., neavând legătură cu încălcările constatate de C.E.D.O.
De asemenea, nici criticile referitoare la considerentele avute în vedere în vedere de Tribunalul Bucureşti la pronunţarea sentinţei civile ce se solicită a fi revizuită, se vădesc a fi critici de fond ale cauzei, care nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a revizuirii care, neavând caracter devolutiv, nu poate face posibilă o reapreciere a situaţiei de fapt. Această regulă a fost afirmată în mod constant în jurisprudenţa sa de către instanţa de contencios european.
În acest sens, C.E.D.O. a menţionat că puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizata pentru a corecta erorile judiciare, si nu pentm a se ajunge la o noua examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, prin care părţile nemulţumite de soluţiile pronunţate să obţină o nouă judecată pe fond.
În ceea ce priveşte critica legată de obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.000 lei Înalta Curte reţine caracterul nefondat a! acestora, pentru următoarele considerente:
Articolul 274 alin. (3) C. proc. civ., permite instanţei să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită. Prin urmare acesta are menirea să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justiţiabilului să. beneficieze de o asistenţă judiciară calificată pe parcursul procesului, în aprecierea cuantumului onorariului, instanţa trebuie sa;%ibâ în vedere atât valoarea pricinii cât şi proporţionalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
Abilitatea instanţei de judecată de a proceda la reducerea onorariului de avocat cu ocazia soluţionării cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, prerogativă prevăzută de dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., a fost confirmată şi prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005 a Curţii Constituţionale, care a declarat constituţional acest text legal, reţinându-se totodată că nicio dispoziţie din legea fundamentală nu interzice expres consacrarea prin lege a prerogativelor instanţei de a cenzura cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată cuantumul onorariului convenit între părţile contractului de asistenţă juridica, prin prisma proporţional ităţii cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse.
În acelaşi sens este şi jurisprudenţa C.E.D.O., care a statuat că onorariile avocaţiale urmează să fie recuperate numai In măsura în care constituie cheltuieli necesare şi au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.
Aplicând aceste principii jurisprudenţiale în cauza de faţă, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze s-a constituit o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 cpt. 9 din C. proc. civ.
Se constată astfel că, în raport de complexitatea cauzei, de efectele pe care admiterea unei astfel de cereri de revizuire ar fi putut sa le aibă asupra patrimoniului intimaţilor, onorariul solicitat de către intimaţi este proporţional cu munca depusă de apărătorul acestora în formularea apărărilor,
Pentru considerentele mai sus expuse, în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuienţii N.A. şi N.G. împotriva Deciziei nr. 176/A din 15 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuienţii N.A. şi împotriva Deciziei nr. 176/A din 15 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3008/2014. Civil. Fond funciar. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 3027/2014. Civil → |
|---|
