ICCJ. Decizia nr. 3092/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3092/2014
Dosar nr. 46183/299/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 11 noiembrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 9 septembrie 2014, executorul judecătoresc S.M. a formulat cerere de încuviinţare a executării silite împotriva debitoarei SC O.M.V.P. SA - Sucursala Petromar, în temeiul titlului reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1526 din 19 iunie 2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 11406/118/2012, întrucât debitoarea nu şi-a executat de bunăvoie obligaţiile stabilite prin titlul executor.
În motivarea cererii, executorul judecătoresc a precizat că debitoarea are sediul pe raza Municipiului Constanţa, judeţul Constanţa, în drept fiind invocate dispoziţiile art. 665 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita să se dispună încuviinţarea executării de către instanţa de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de executorul judecătoresc pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 664 alin. (1)" din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Prin Încheierea nr. 18620 din 15 septembrie 2014, Judecătoria Constanţa, secţia civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de creditorii C.L.T., N.A., L.M. şi A.V. (prin Biroul Executorului Judecătoresc S.M.), în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a se dezînvesti, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a reţinut că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 348 din 17 iunie 2014 publicată în M. Of. nr. 529/16 iulie 2014 şi care are forţă obligatorie pentru instanţe, a fost declarat neconstituţional art. 650 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Astfel, instanţa a stabilit că va face aplicarea regulilor generale privind procedura contencioasă şi a apreciat că sunt incidente în cauză prevederilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează că, în ceea ce priveşte competenţa teritorială "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".
Învestită ca urmare a declinării competenţei, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 18351 din 27 octombrie 2014, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Constanta.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa regulatorul de competenţă.
Judecătoria sectorului 1 a reţinut, în esenţă, că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 138/2014 privind modificarea C. proc. civ., prin raportare la "data sesizării organului de executare", în sensul prevederilor art. I pct. 21 din lege, ci sunt incidente dispoziţiile C. proc. civ., anterior modificării sale, prin Legea nr. 138/2014.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă astfel ivit, conform art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va stabili în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect încuviinţare executare silită, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. I pct. 21 din Legea nr. 138/2014, cu referire la modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispoziţiile art. 650 alin. (1) din cod au fost modificate în sensul că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".
În speţă s-a solicitat încuviinţarea executării silite prin titlul executor (Sentinţa civilă nr. 1526 din 19 iunie 2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul nr. 11406/118/2012) în care debitoare este O.M.V.P. SA, cu sediul în Bucureşti, str. C., sector 1.
Aşa fiind, prin raportare la prevederile art. 650 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014, rezultă că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este judecătoria în circumscripţia căreia se află, la data sesizării organului de executare, sediul debitorului.
La data sesizării organului de executare, sediul debitoarei era în Bucureşti, sectorul 1, şi nu în Constanţa, judeţul Constanţa, acesta din urmă fiind sediul Sucursalei Petromar Constanţa, sucursala fiind, în accepţiunea legiuitorului doar un "dezmembrământ fără personalitate juridică al societăţilor".
Cât priveşte raţionamentul realizat de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, care, prin Sentinţa civilă nr. 18351 din 27 octombrie 2014 s-a dezînvestit şi a trimis cauza Judecătoriei Constanta, cu motivarea că nu sunt incidente în speţă dispoziţiile Legii nr. 138/2014 privind C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este greşit, sub aspectul aplicabilităţii normelor procedurale referitoare fa competenţă şi din perspectiva efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 348 din 17 iunie 2014.
Este de observat că "la data sesizării organului de executare", 9 septembrie 2014 competentă a soluţiona cererea de încuviinţare a executării silite este judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul debitorului, la acea dată fiind declarat neconstituţional art. 650 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Decizia Curţii Constituţionale nr. 348/2014 fiind publicată în M. Of. nr. 529/16 iulie 2014.
În legătură cu obligativitatea efectelor deciziilor Curţii Constituţionale pentru instanţele de judecată s-a pronunţat instanţa supremă, prin Decizia în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2011(publicată în M. Of. nr. 350/19 mai 2011), prin care s-a statuat că "deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce priveşte dispozitivul deciziei, dar şi considerentele care îl explicitează.
S-a statuat prin decizia menţionată că "dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre intrarea sa în vigoare şi declararea neconstituţionalităţii îşi găseşte raţiunea în prezumţia de constituţionalitate, această raţiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituţional, iar prezumţia de neconstituţionalitate a fost răsturnată" şi, prin urmare "instanţele erau obligate să se conformeze deciziilor Curţii Constituţionale şi să dea eficienţă actelor normative declarate neconstituţionale".
Făcând o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 650 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 138/2014, întrucât la data sesizării organului de executare, domiciliul/sediul debitoarea SC O.M.V.P. SA se afla în Bucureşti, str. C., sector 1, competenţa de soluţionare a cauzei revine judecătoriei în circumscripţia căreia se află sediul debitoarei, respectiv, Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va stabili în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3091/2014. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3094/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
