ICCJ. Decizia nr. 3096/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3096/2014
Dosar nr. 1949/2/2014
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 24 martie 2014 sub nr. 1949/212014, astfel cum a fost precizată la termenul de judecată din 5 iunie 2014, revizuentele O.I.A. şi C.M.R. au solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în contradictoriu cu intimaţii Municipiul Bucureşti, prin primar general, şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, revizuirea Deciziei nr. 810/A din 17 noiembrie 2011 pronunţată de această instanţă în Dosar nr. 35391/3/2008.
În motivare, revizuentele au arătat că magistraţii care au pronunţat decizia au fost induşi în eroare de funcţionarii Primăriei Municipiului Bucureşti, instanţa nereţinând în cauză că terenul de 44 mp este un teren liber, fără reţele edilitare, confundându-se service-ul auto cu fostul complex comercial, reţinându-se însă, greşit că ar fi necesare spaţii care nu se pot restitui pentru situaţii de urgenţă, pentru circulaţia maşinilor de aprovizionare, pentru predarea pubelelor, pentru accesul şi manevrele maşinilor mari.
Prin cererea scrisă depusă la dosar la 23 mai 2014 revizuentele au mai arătat că instanţa a dat prioritate unei societăţi private în locul obligaţiei de restituire în natură instituită prin Legea nr. 247/2005, în condiţiile în care expertul a formulat concluzia că conform căreia restituirea terenului nu ar afecta construcţia spaţiului comercial, actualmente service.
Prin Decizia nr. 245/A din 5 iunie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că revizuentele solicită pe calea revizuirii o reinterpretare a înscrisurilor aflate la dosar, recunoscând chiar (conform precizărilor orale făcute de revizuent O.I.A. în şedinţa publică de la 5 iunie 2014) că înscrisurile invocate pentru revizuirea deciziei instanţei de apel "nu sunt înscrisuri noi, însă ele nu au fost analizate de către instanţele anterioare".
Curtea de Apel Bucureşti a constatat că majoritatea înscrisurilor ataşate cererii de revizuire este reprezentată de copii de pe înscrisuri depuse deja la dosarul de fond şi dosarul de apel. În plus, revizuentele au depus o adresă nr. 1101242/7388/2012 eliberată după pronunţarea deciziei de apel de Direcţia Generală Dezvoltarea Urbană din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti în urma unei cereri formulate de aceeaşi revizuentă vizând relaţii privitoare la situaţia urbanistică a imobilului-teren situat în Bucureşti, str. L.V.F., precum şi copie de pe cartea de imobil nr. x, str. F.V. - cele două înscrisuri neîndeplinind cerinţele prevăzute de lege, având în vedere că nu a fost invocată vreo împrejurare insurmontabilă în raport cu care partea interesată nu ar fi putut obţine aceste înscrisuri la momentul judecării pricinii în faza apelului ori anterior.
Pe de altă parte, nici revizuentele nu susţin că aceste înscrisuri "noi" ar cuprinde informaţii relevante care nu se regăsesc şi în celelalte acte depuse deja la dosar, care însă, în opinia acestora, nu ar fi fost analizate de instanţe.
Curtea de Apel Bucureşti a constatat astfel că nu sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru a se reţine incidenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. în raport de înscrisurile doveditoare prezentate de revizuente.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ., revizuentele O.I.A. şi C.M.R., reluând chestiunile deduse judecăţii prin cererea de revizuire cu privire la modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii, a situaţiei de fapt reţinută de instanţe, precum şi a modalităţii de interpretare şi administrare a probatoriilor.
Astfel recurentele-revizuente au arătat că urmare a contestării în instanţă a dispoziţiei din 18 aprilie 2007 a primarului municipiului Bucureşti (prin care s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul situat în str. L.A.F.V. sector 1), Tribunalul Bucureşti a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 44 mp şi 29 mp iar instanţa de apel a fost indusă în eroare de recursul formulat de primărie, în sensul că imobilul construcţie din A.P. construit în 1964 era în curs de demolare şi nu făcea obiectul litigiului.
Recurentele-revizuente au mai arătat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (2), (3), (4), (5), art. II alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi că vecinilor acestora de la nr. a li s-a restituit în natură suprafaţa expropriată prin dispoziţia primarului municipiului Bucureşti în 2009.
Terenul de 44 mp nu are reţele utilitare, iar faţă de considerentele instanţei de apel potrivit cărora terenul este proprietate privată a statului nu exista impediment la restituirea în natură. Acest teren a făcut parte din suprafaţa curţii recurentelor din 1938 şi până în 1962, situaţie faţă de care se impune restituirea în natură.
Imobilul teren al recurentelor-revizuente este singurul ce nu are gard comun cu imobilul teren din strada paralelă, aşa cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 525/1996, iar instanţele au acordat prioritate unei societăţi private, pentru un spaţiu care nu-i este folositor acesteia.
Pentru cei 29 mp primăria a declarat recurs cu motivarea că nu se ştie situaţia juridică a terenului, deşi a dat familiei R.M. din str. A.F.V., 100 mp în concesiune, iar în cauză nu a fost luat în considerare raportul de expertiză întocmit de inginer R.V.
Examinând recursul în raport de excepţia de nulitate invocată de instanţă din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 3021 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fund evidenţiate limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
În speţă, se constată că succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
În cererea de recurs nu se fac referiri la soluţia respingerii cererii de revizuire şi nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ori dispoziţiile legale încălcate.
Recurentele-revizuente nu combat dezlegările instanţei privind lipsa cerinţei noutăţii înscrisurilor pe care acestea le-au ataşat cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. ori lipsa împrejurării mai presus de voinţa părţilor care să fi împiedicat obţinerea acestor înscrisuri.
Astfel, prin decizia recurată s-a reţinut că se solicită, pe calea revizuirii, o reinterpretare a înscrisurilor aflate la dosar, majoritatea actelor ataşate cererii de revizuire reprezentând copii de pe înscrisurile deja existente în dosarul de fond şi de apel.
S-a mai reţinut că acele înscrisuri eliberate după pronunţarea deciziei de apel (respectiv, adresa nr. 1101242/7388/2012 eliberată de Direcţia Generală Dezvoltare Urbană din cadrul primăriei municipiului Bucureşti, precum şi copia cărţii de imobil nr. x str. F.V.) nu îndeplinesc cerinţele prevăzute de lege, în sensul că nu a fost invocată vreo împrejurare insurmontabilă în raport de care partea interesată, în speţă, revizuentele, nu ar fi putut obţine aceste înscrisuri la momentul judecării pricinii în faza apelului ori anterior.
Revizuentele deduc însă judecaţii prin intermediul recursului chestiuni referitoare la modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii, a situaţiei de fapt reţinută de instanţe, precum şi a modalităţii de interpretare şi administrare a probatoriilor, fără a se raporta la problemele de drept anterior menţionate dezlegate prin decizia recurată.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conţinutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin hotărârea supusă acestei căi de atac.
Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei învestită cu soluţionarea cererii de revizuire şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentele-revizuente au nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.
Aceasta întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ci obiectul exclusiv al judecăţii îl constituie legalitatea hotărârii pronunţate de instanţa de fond,
Pentru considerentele arătate, constatând şi că în speţă nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecăţii este lovit de nulitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de revizuentele O.I.A. şi C.M.R. împotriva Deciziei nr. 245/A din 5 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3095/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3099/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
