ICCJ. Decizia nr. 3094/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3094/2014
Dosar nr. 5144/193/2012
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani la data de 6 aprilie 2012 şi declinată, prin Sentinţa nr. 736 din 24 ianuarie 2013 la Tribunalul Botoşani, secţia I civilă, reclamantul A.R. prin mandatar B.D., a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâţii Primăria municipiului Botoşani şi B.G., anularea actului de vânzare întocmit în favoarea celui de al doilea pârât, în anul 2003.
În motivare, reclamantul a arătat că în anul 1950, casa cu trei apartamente din str. A., aparţinând autorului A.I., a fost confiscată şi trecută în administrarea Primăriei Botoşani. în august 2001, în calitate de moştenitor, reclamantul a realizat, notificarea prevăzută de lege, în scopul recuperării imobilului iar în anul 2003, unul dintre cele trei apartamente a fost însă înstrăinat, în mod abuziv, pârâtului B.G.
Prin Sentinţa nr. 745 din 10 mai 2013, Tribunalul Botoşani, secţia I civilă, a admis excepţia de autoritate a lucrului judecat şi a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că excepţia autorităţii de lucru judecat este dată în prezenta cauză, care are ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Consiliul Local al municipiului Botoşani şi pârâtul B.G., raportat la Sentinţa civilă nr. 3870 din 17 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia I civilă, în Dosarul nr. 7214/40/2010, având ca obiect tot cerere de anulare a contractului de vânzare-cumpărare anterior menţionat.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 166 C. proc. civ., raportat la art. 1201 C. civ., în sensul că sunt întrunite cele trei elemente referitoare la identitatea de părţi, obiect şi cauză. În contextul în care prima judecată s-a desfăşurat între aceleaşi părţi ca şi în prezenta cauză, respectiv, între reclamantul A.R., prin mandatar B.D., şi pârâţii B.G., B.F. şi Consiliul Local al municipiului Botoşani, s-a conchis că prima condiţie referitoare la identitatea de părţi este îndeplinită, după cum este îndeplinită şi condiţia identităţii de obiect, întrucât cel din a doua acţiune este identic cu cel din prima, respectiv, acţiune în anularea contractului de vânzare-cumpărare din 6 martie 2003, intervenit între Consiliul Local al municipiului Botoşani, pe de o parte, şi pârâţii B.G. şi F., pe de altă parte.
De asemenea, instanţa de fond a constatat că şi justificarea pretenţiei promovată în prezenta cauză este identică cu cea analizată în Dosarul nr. 7214/40/2010, considerentele expuse cu privire la anularea contractului fiind aceleaşi, respectiv, înstrăinarea în mod abuziv a apartamentului situat în municipiul Botoşani, str. A., judeţul Botoşani.
Prin Decizia nr. 1317 din 30 octombrie 2013 Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a anulat, ca nemotivat, recursul declarat de reclamant împotriva hotărârii mai sus menţionate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut ca în speţă, reclamantul nu şi-a motivat, în drept, recursul, şi a invocat, în fapt, aspecte vizând fondul cauzei, fără a face referire la conţinutul sentinţei atacate prin care cererea sa a fost respinsă, dată fiind excepţia autorităţii de lucru judecat, ceea ce echivalează cu nemotivarea recursului declarat, conduită procesuală care trebuie sancţionată, potrivit legii, cu anularea recursului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs neîncadrat în drept reclamantul A.R., arătând, în esenţă, că nu poate fi de acord cu restituirea parţială dispusă în cauză, impunându-se a-i fi înapoiate casa, anexa precum şi celelalte bunuri confiscate, întrucât este persoană îndreptăţită la restituire, a formulat notificare, iar bunurile arătate au fost preluate în mod abuziv.
Prin întâmpinarea formulată la data de 21 august 2014 intimatul pârât B.G. a invocat excepţia de inadmisibilitate a recursului, raportat la împrejurarea că a acesta a fost declarat împotriva unei hotărâri irevocabile.
Examinând recursul în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele:
Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi, în final, remedierea erorilor săvârşite, constituind astfel pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale.
Rezultă că împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă şi nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii alocate cu regulile de drept.
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supuse recursului", iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod "sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii".
Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.
O asemenea concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
În speţă, Decizia nr. 1317 din 30 octombrie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia
I civilă, împotriva căreia reclamantul A.R. a declarat prezentul recurs, reprezintă o decizie prin care s-a soluţionat recursul formulat de acelaşi reclamant împotriva Sentinţei nr. 745 din 10 mai 2013 a Tribunalului Botoşani, hotărâre irevocabilă şi, deci, nesusceptibilă de o asemenea calc de atac.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A.R. împotriva Deciziei nr. 1317 din 30 octombrie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3092/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3095/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
