ICCJ. Decizia nr. 3123/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3123/2014
Dosar nr. 15075/3/2010
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08 octombrie 2008, pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, reclamanţii B.V. şi B.I., au chemat în judecată pe pârâta SC E.I. SA, revendicând terenul în suprafaţă de 1.600 mp situat în Bucureşti, sector.
În motivare, reclamanţii au arătat că sunt proprietarii terenului intravilan, situat în Bucureşti, sector 1, în suprafaţă de 2.500 mp, din care 600 mp încadrat în categoria terenuri cu construcţii şi 1.900 mp încadrat în categoria arabil.
Reclamanţii au arătat şi că sunt titulari de rol fiscal cu privire la respectivul teren, având achitate la zi taxele şi impozitele aferente.
O parte importantă a acestui teren, în suprafaţă de 1.600 mp este ocupată abuziv de reprezentanţii pârâtei în cauză.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 C. civil.
Prin sentinţa civilă nr. 13726 din 18 noiembrie 2009, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1883 din 19 octombrie 2012 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
În motivare, s-a reţinut că reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, sector 1, compus din teren în suprafaţă de 600 mp şi construcţie existentă pe acesta, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat din 26 octombrie 1995.
Prin sentinţa civila nr. 3127 din 14 martie 1996 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, s-a constatat valabilitatea convenţiei de vânzare cumpărare intervenita între reclamantul B.V.şi pârâtul L.N., pentru terenul în suprafaţă de 1.900 mp situat în Bucureşti, sector 1, hotărârea judecătoreasca astfel pronunţată ţinând loc de act autentic de vânzare cumpărare.
Tribunalul a constatat că nu se impune o comparare a titlurilor între reclamantă şi pârâtă, deoarece, reclamanţii, care, în fapt, posedă un teren de 958 mp, nu au făcut dovada întinderii concrete a dreptului lor asupra unei suprafeţe totale de 2.500 mp, nu au probat amplasamentul şi aşezarea în fapt a loturilor, nu au avut determinate vecinătăţile şi dimensiunile laturilor. În consecinţă, s-a reţinut că pârâta are posesia asupra terenului pe care îl deţine în mod valabil cu titlu de proprietate, în amplasamentul originar.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul B.V.
Prin Decizia nr. 230/A din 2 iunie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului.
În motivare, s-a reţinut că prin cererea de chemare în judecată s-a stabilit cadrul procesual al cauzei, fiind vorba despre o acţiune în revendicare imobiliară.
În cauză s-au efectuat expertize care au lămurit situaţia juridică a terenului, la care s-au formulat obiecţiuni (fila 140 din dosarul de fond), dar care nu au fost reţinute ca întemeiate.
În această situaţie, susţinerile apelantului nu sunt confirmate de dovezi certe, fiind vorba despre o acţiune în revendicare, pentru care dovada dreptului de proprietate trebuie să fie făcută cu înscrisuri certe şi nu prin simple afirmaţi.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat recurs.
În cuprinsul criticilor, a arătat, în esenţă, că a fost greşit calificată acţiunea, fiind vorba despre tulburare de posesie şi nu de revendicare.
În recurs, intimata pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea motivelor invocate în art. 304 C. proc. civ.
Analizând excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor”.
Conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs”.
De asemenea, potrivit art. 306alin. (3) C. proc. civ. „indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.”
În cauză, recurentul reclamant a formulat critici referitoare la aspecte legate de administrarea şi interpretarea probatoriului în cauză, apreciind că instanţele au reținut greşit natura juridică a cererii de chemare în judecată.
Susţinerile recurentului reclamant nu constituie critici ale argumentelor legale prezentate de instanţa de apel în susţinerea soluţiei pronunţate, ci se referă la o greşită interpretare a probelor administrate.
Motivarea recursului, înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală.
Pentru a conduce la modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greşelilor anume imputate instanţei de apel; o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează.
În acest sens, trebuie menţionat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.
În consecinţă, văzând că în speţă nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Văzând dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., precum şi chitanţa reprezentând onorariu de avocat, aflată la fila 17 din dosar, urmează să admită cererea formulată de intimata pârâtă SC E. SA privind acordarea cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul B.V. împotriva Deciziei civile nr. 230/A din 2 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul reclamant la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC E. SA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3122/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3124/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
