ICCJ. Decizia nr. 3155/2014. Civil. Acţiune în anularea hotărârilor arbitrale. Suspendare executare hotărâre arbitrală. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3155/2014
Dosar nr. 8211/2/2012
Şedinţa publică din 21 octombrie 2014
Asupra recursului constată următoarele:
Între Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare P. în calitate de contractant şi T.E. S.p.A. în calitate de angajator, s-a încheiat la data de 01 iulie 2003 contractul, având ca obiect construcţia unei staţii de epurare a apelor uzate în Craiova, beneficiarul final fiind Compania de Apă Oltenia SA.
Contractul a încorporat Condiţiile generale FIDIC 1999, care prevedeau că disputele ce apar între părţi în legătură cu sau derivând din contract sau din execuţia lucrărilor să fie deferite de oricare dintre părţi unei Comisii de soluţionare a disputelor („CSD") formată din trei membri.
Potrivit sub-clauzei 20.6 din condiţiile contractuale, s-a stipulat că orice dispută cu privire la care decizia „CSD" nu a devenit finală şi obligatorie pentru părţi, va fi soluţionată definitiv prin arbitraj internaţional, conform Regulamentului de arbitraj al Camerei Internationale de Comerţ.
În acest cadru general prezentat succint, ca urmare a unor dispute între părţi şi ulterior unui prim arbitraj ce a făcut obiectul Dosarului nr. 14885/GZ al ICC Paris, în vederea restituirii sumei de 2.454.054,40 euro reprezentând contravaloarea scrisorii de garanţie de bună execuţie, T.E. S.p.A. a formulat la data de 26 iulie 2010 o cerere de arbitrare, fiind astfel constituit dosarul arbitral nr. 17289/GZ al Curţii Internaţionale de Arbitraj a Camerei Internaţionale de Comerţ Paris.
În acest din urmă dosar, la data de 26 septembrie 2012, la Bucureşti, în disputa dintre părţi, a fost pronunţată decizia finală de către tribunalul arbitrai compus din arbitrii C.D. - Preşedinte, L.M. şi l.S.
Potrivit acestei hotărâri arbitrale, s-a decis că:
- pretenţia reclamantei T.E. S.p.A. (TME) de rambursare a sumelor trase de MFP-OPCP în baza garanţiei de bună execuţie nu este prescrisă;
- pârâţii, în calitate de debitori individuali şi solidari, vor plăti reclamantei suma de 2.454.054,40 euro plus dobândă;
- cererea reconvenţională a pârâtului MFP-OPCP împotriva reclamantei a fost apreciată ca justificată în limita sumei de 609.854,48 euro, la care a fost obligată reclamanta;
- pârâţii au fost obligaţi să ramburseze reclamantei costurile juridice de 298.990,03 euro şi costurile arbitrajului de 180.600 dolari S.U.A.;
- au fost respinse restul petitelor părţilor.
Împotriva acestei hotărâri arbitrale, Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare P. a formulat la data de 02 noiembrie 2012, acţiune în anulare, întemeiată de dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., solicitând:
- anularea parţială a hotărârii arbitrale pronunţate în Dosarul nr. 17289/GZ, respectiv a pct. 1, 2 şi 4 din dispozitiv;
- admiterea excepţiei prescripţiei acţiunii formulate de TME cu consecinţa respingerii acestei cereri ca prescrise;
- respingerea solicitării TME privind cheltuielile de judecată şi costurile de arbitraj;
- obligarea TME la plata costurilor arbitrale suportate de MFP-OPCP în cuantum proporţional cu ceea ce s-a acordat prin hotărârea atacată.
Prin sentinţa civilă nr. 15/2014 din 25 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, s-a admis excepţia de perimare şi în consecinţă s-a constatat perimată acţiunea în anulare continuată de reclamantul Ministerul Fondurilor Europene - D.I.F.N. împotriva Hotărârii arbitrale a Tribunalului Arbitrai constituit la Curtea Internaţională de Arbitraj ICC Paris.
În motivare, Curtea a reţinut că prin încheierea din data de 22 aprilie 2013 s-a dispus suspendarea judecării acţiunii în anulare, în temeiul art. 1551 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că reclamantul Ministerul Fondurilor Europene [care preluase calitatea procesuală activă de la MFP în baza art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 6/2013] nu a depus la dosar contractul încheiat între părţi la data de 01 iulie 2003, documentaţia ce stat la baza acestuia şi nu a indicat cadrul legal în care s-a încheiat, încheiere care nu a fost atacată cu recurs.
La data de 04 decembrie 2013, reclamantul Ministerul Fondurilor Europene a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, anexând traducerea legalizată în limba română a contractului de lucrări şi documentaţia care a stat la baza acestuia.
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire sau orice altă formă de reformare sau de revocare se perima de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de 1 an.
Curtea de Apel a reţinut că potrivit art. 248 alin. (3) C. proc. civ. - în vigoare la momentul formulării cererii de arbitrare (26 iulie 2010), în materie comercială, termenul de perimare este de 6 luni.
În stabilirea termenului de perimare aplicabil în cauză s-a reţinut că deşi alin. (3) al art. 248 C. proc. civ. a fost abrogat prin art. 219 din Legea nr. 71/2011 (în vigoare de la 01 octombrie 2011), Curtea a constatat aplicarea în cauză a dispoziţiilor tranzitorii din art. 223 din Legea nr. 71/2011, conform cărora procesele şi cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a C. civ. se soluţionează de către instanţele legal învestite, în conformitate cu dispoziţiile legale, materiale şi procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite.
Pentru a stabili normele de procedură în materia perimării aplicabile în cauză trebuie identificat momentul când a fost pornit procesul arbitrai. Curtea de Apel a reţinut că acest moment este data de 26 iulie 2010, când T.E. S.p.A. a depus cererea de arbitrare, întrucât procesul arbitral debutează cu sesizarea tribunalului prin cererea de arbitrare.
Ca urmare, în speţă s-a aplicat termenul de perimare de 6 luni, prevăzut de legea de procedură în vigoare la momentul formulării cererii de arbitrare, iar nu cel de 1 an prevăzut de legea în vigoare la momentul formulării acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale.
Verificând actele dosarului, Curtea a constatat că de la data la care a fost suspendată judecata - 22 aprilie 2013 şi până la formularea cererii de repunere pe rol - 04 decembrie 2013, au trecut mai mult de şase luni, fără ca părţile să fi făcut vreun act de procedură în vederea judecării procesului, pricina rămânând în nelucrare din vina reclamantului.
Faţă de cele reţinute, cererea de repunere pe rol a fost formulată de reclamant după împlinirea termenului de perimare, astfel că în baza art. 248 şi 252 C. proc. civ., Curtea a admis excepţia de perimare şi a constatat perimată acţiunea în anulare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Instrumente Financiare Nerambursabile, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei recurate şi respingerea excepţiei perimării.
Recurentul consideră că hotărârea curţii de apel a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii pentru următoarele motive:
Arată recurentul că acţiunea în anulare a fost formulată la data de 2 noiembrie 2012, iar suspendarea judecăţii s-a produs la data de 22 aprilie 2013, acesta fiind momentul la care a început să curgă termenul de perimare.
Mai arată şi faptul că prin art. 219 pct. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., intrată în vigoare la data de 01 octombrie 2011 au fost abrogate în mod expres dispoziţiile art. 248 alin. (3) care prevedeau că în materie comercială termenul de perimare este de şase luni. Astfel, începând cu data de 1 octombrie 2011, termenul de perimare este de un an, indiferent de obiectul cauzei, civil sau comercial.
Recurentul susţine că nu are nicio relevantă în cauză data la care a fost pornit litigiul arbitral şi că singura ipoteză în care o astfel de analiză ar fi prezentat importanţă, ar fi fost situaţia în care norma de procedură ar fi fost modificată după începerea litigiului având ca obiect acţiunea în anulare. Doar în această situaţie s-ar fi putut pune problema ce normă de procedură este incidenţă în cauză, cea în vigoare la data formulării acţiunii, sau cea intrată în vigoare pe parcursul derulării litigiului.
Consideră că în speţă, pe de-o parte, a fost abrogat în mod expres textul de lege care prevedea un termen de perimare de 6 luni, iar pe de alta, acţiunea în anulare a fost formulată la un an după abrogarea acestuia, astfel că în mod eronat instanţa a făcut aplicarea ultraactivă a dispoziţiilor art. 248 alin. (3).
Astfel, suspendarea judecăţii s-a produs în data de 22 aprilie 2013, iar cererea de repunere pe rol a fost formulată în data de 04 decembrie 2013, deci în interiorul termenului de un an prevăzut de lege.
Problema de drept ce formează obiectul prezentei cauze, este stabilirea actului normativ care este incident în speţă, respectiv forma pe care o avea acesta la data când a început să curgă termenul de perimare.
Consideră că un argument în plus îl reprezintă dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora „Termenele procedurale prevăzute de legile speciale, aflate în curs la data intrării în vigoare a C. proc. civ., rămân supuse legii în vigoare la data la care au început să curgă".
Recurentul arată că până la data de 01 octombrie 2011 nu a fost dispusă o suspendare a judecăţii (nici nu era formulată acţiunea în anulare), fapt ce evident nu putea să determine începerea unui termen de perimare de 6 luni.
Prin urmare, termenul de perimare a început să curgă la data de 22 aprilie 2013, iar la această dată singurul termen de perimare care era în vigoare, era cel de un an, cel de 6 luni fiind abrogat.
Analizând sentinţa recurată din perspectiva criticilor reclamantului Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Instrumente Financiare Nerambursabile, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Conform art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., procesele şi cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a C. civ. se soluţionează de către instanţele legal învestite, în conformitate cu dispoziţiile legale, materiale şi procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite.
Acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale are o natură duală, pe de o parte este o cale de atac în anulare pentru motive de nelegalitate, iar pe de altă parte este o acţiune de primă instanţă pentru situaţia admiterii şi anulării hotărârii arbitrale.
Este adevărat că acţiunea în anulare este o instituţie juridică de sine-stătătoare, însă procesul nu demarează cu acţiunea în anulare, ci cu cererea adresară tribunalului arbitral.
Fie arbitrajul şi o justiţie privată, legea aplicabilă se determină în funcţie de momentul formulării cererii de arbitraj, acţiunea în anulare neputând fi calificată ca o cerere de chemare în judecată, fiind o continuare a litigiului demarat în faţa tribunalului arbitral.
Având în vedere momentul declanşării procedurii arbitrale, respectiv data de 26 iulie 2010, curtea de apel a apreciat, în mod judicios, că legea de procedură care guvernează litigiul privind anularea hotărârii arbitrale se aplică raportat la această împrejurare.
Prin urmare, acest moment nu este supus termenului de perimare de un an menţionat de Legea nr. 71/2011, ci rămâne supus termenului de perimare în vigoare la momentul la care procesul a fost pornit, respectiv termenul de şase luni. Astfel, în speţă este lipsit de relevanţă faptul că dispoziţiile art. 248 alin. (3) C. proc. civ. au fost abrogate, ulterior demarării procedurii arbitrale.
Totodată, având în vedere că Legea nr. 71/2011 nu prevede o normă cu caracter de excepţie în reglementarea termenului de perimare, curtea de apel în mod legal şi temeinic a reţinut că nu suntem în prezenţa unor norme derogatorii şi a aplicat dispoziţiile legii procesuale de la momentul formulării cererii de arbitrare.
Trimiterea făcută de recurent la prevederile art. 6 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. (care se referă la termenele reglementate prin legi speciale) nu are legătură cu prezenta cauză, întrucât nu se pune problema unei succesiuni de legi în timp între C. proc. civ. de la 1865 şi noul C. proc. civ., iar termenul de perimare de 1 an fusese abrogat de un alt act normative, având propriile dispoziţii tranzitorii.
În consecinţă, Curtea de Apel a constatat în mod corect că termenul de perimare aplicabil era cel de 6 luni prevăzut de dispoziţiile art. 248 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, în vigoare la data începerii procesului arbitral.
De asemenea, în mod judicios Curtea a reţinut că termenul de perimare a început să curgă de la momentul suspendării cauzei prin încheierea de şedinţă din data de 22 aprilie 2013 în temeiul art. 1551 alin. (1) C. proc. civ. deoarece reclamantul nu şi-a respectat obligaţiile procesuale instituite în sarcina sa, pe care acesta a înţeles să şi le îndeplinească abia la data de 04 decembrie 2013 când a solicitat repunerea pe rol a cauzei, cu depăşirea termenului de 6 luni.
Aşa fiind, Înalta Curte constatând legalitatea deciziei recurate sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Instrumente Financiare Nerambursabile împotriva sentinţei civile nr. 15/2014 din 25 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3153/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3158/2014. Civil → |
|---|
