ICCJ. Decizia nr. 3242/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3242/2014
Dosar nr. 12395/118/2010
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 29 septembrie 2010, reclamantul T.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii CNADNR SA Bucureşti şi Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real de la nivelul localităţii Murfatlar, judeţul Constanţa, anularea parţială a hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 5 din 12 iulie 2010, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor stabilite pentru terenul expropriat în suprafaţă de 6792,00 mp, în sumă de 4,2 lei/mp (aproximativ 1 euro/mp), obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri pe care reclamantul o apreciază ca justă în cuantum de 84 lei/mp (aproximativ 20 euro/mp) şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 6785 din 17 decembrie 2012, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea şi a anulat parţial Hotărârea nr. 5 din 12 iulie 2010, a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 37.200 lei cu titlul de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 6792 mp expropriat şi 5500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat şi expert.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantul este proprietarul parcelei A 2341/4/2, nr. cadastral xxx, în suprafaţă de 6792 mp, teren expropriat de pârâtă, iar prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a determinat, prin raportare la standardele de evaluare internaţională, valoarea de piaţă la suma de 1,29 euro/mp (metoda comparaţiei de piaţă), respectiv de 1,28 euro/mp (metoda capitalizării rentei funciare).
Din cuprinsul lucrării rezultă că valoarea de 1,29 euro/mp a fost determinantă ţinându-se seama de valoarea cu care se vând imobilele în zona autostrăzii, expertul făcând în mod expres trimitere la valori culese de pe piaţa liberă.
În condiţiile în care expropriatorul a stabilit o despăgubire de 1 euro/mp, s-a constatat că valoarea terenului stabilită prin hotărârea de expropriere este inferioară celei determinate prin lucrarea de expertiză efectuată în cauză, sub acest aspect instanţa apreciind că cererea reclamantului este întemeiată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, atât reclamantul T.A., cât şi pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa.
Prin Decizia nr. 39C din 14 mai 2014, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pe pârât şi la plata sumei de 1150 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin expropriere şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei. De asemenea, l-a obligat pe pârât la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către apelantul reclamant.
La solicitarea apelantului reclamant instanţa de apel a încuviinţat completarea materialului probator administrat în faţa primei instanţe cu un supliment la raportul de expertiză, realizat de aceeaşi comisie de experţi, supliment ce a avut ca obiective stabilirea valorii de circulaţie a terenului expropriat şi, respectiv, a prejudiciului cauzat prin expropriere, la data emiterii hotărârii de expropriere (iulie 2010), experţii urmând să valorifice toate tranzacţiile realizate la acest moment, puse la dispoziţie de către părţi, cu privire la terenuri comparabile având aceleaşi caracteristici şi aceeaşi categorie de folosinţă - agricol extravilan, situate în raza administrativ - teritorială - localitatea Murfatlar, ca şi terenul supus procedurii exproprierii.
Ambele părţi au solicitat ca determinarea valorii de piaţă a terenului expropriat să se raporteze la momentul exproprierii, respectiv iulie 2010, nefiind cerută evaluarea la un alt moment, în funcţie de data efectuării expertizei la prima instanţă şi nefiind formulate obiecţiuni la raportul de expertiză cu privire la acest aspect.
S-au depus la dosar înscrisuri: contract de vânzare-cumpărare din 06 februarie 2008 de BNP C.B., contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 948 din 22 iunie 2011 de BNP Ţ.V.R.M.; contract de vânzare-cumpărare din 2 februarie 2012 autentificat de BNP S.M.; contract de vânzare-cumpărare din 12 octombrie 2012 autentificat la BNP S.M.; contract de vânzare-cumpărare din 28 februarie 2011 autentificat la BNP V.; contract de vânzare-cumpărare din 27 martie 2012 autentificat la BNP C.P.; adresa din 19 august 2013 emisă de Primăria Oraşului Murfatlar la solicitarea CNADNR SA cu privire la situaţia contractelor de vânzare-cumpărare înregistrate în evidenţele fiscale ale localităţii, având ca obiect vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole extravilane de pe raza unităţii administrativ-teritoriale Murfatlar în perioada 2010 - 2012.
Analizând legalitatea hotărârii Tribunalului Constanţa şi având în vedere faptul că ambele părţi au criticat soluţia instanţei sub aspectul valorii despăgubirilor datorate pentru terenul expropriat, Curtea le-a analizat prin considerente comune, constatând următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1999, aplicabile în speţă, conform dispoziţiilor Legii nr. 255/2010, despăgubirea cuvenită persoanei expropriate este formată din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului şi/sau unor terţi, prin măsura exproprierii.
În ceea ce priveşte prima componentă a despăgubirii, "valoarea reală" a bunului expropriat, aceasta este determinată de preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de evaluare.
În speţă, această valoare a fost determinată, contrar susţinerilor din apelul reclamantului, prin exprimarea unei opinii unanime de către membrii comisiei de experţi. Opinia exprimată cu ocazia efectuării expertizei la instanţa de fond, care propune o valoare a despăgubirii de 37.200 lei pentru terenul expropriat, a fost menţinută de comisie şi în suplimentul realizat în apel.
Critica apelantului pârât privind valoarea terenului a fost considerată neîntemeiată, deoarece atât comisia de experţi, cât şi evaluatorul din etapa administrativă, au folosit comparabile atât din unitatea administrativ-teritorială în care este situat imobilul expropriat, respectiv Murfatlar, dar şi comparabile din unitatea administrativ teritorială învecinată, Valu lui Traian, chiar expropriatorul optând, în cazul reclamantului, pentru o comparabilă din această ultimă unitate administrativ teritorială.
Curtea de apel a mai reţinut că, în suplimentul la raportul de expertiză efectuat în apel, comisia a justificat în mod rezonabil motivul pentru care nu pot fi avute în vedere tranzacţiile efective prezentate de către reclamant, acestea raportându-se la alte perioade, mult diferite de cea indicată la momentul stabilirii obiectivelor expertizei, dar şi motivul pentru care nu pot fi avute în vedere datele prezentate de Primăria Murfatlar prin adresa nr. 5154 din 19 august 2013, acestea cuprinzând valori minimale care nu au fost avute în vedere nici chiar de către expropriator la momentul evaluării în etapa preliminară.
Prin urmare, constatând că valoarea propusă prin expertiza efectuată la instanţa de fond, menţinută de comisia de experţi şi în suplimentul la expertiză, a avut în vedere metodologiile de evaluare a bunului imobil stabilite potrivit Standardului Internaţional de Evaluare IVSC şi că această valoare a fost determinată în funcţie de caracteristicile bunului, prin raportare la amplasamentul acestuia - teren amplasat în extravilanul localităţii Murfatlar, de destinaţia terenului la momentul evaluării - teren arabil, extravilan, şi nu în ultimul rând, în raport de criteriul cerere-ofertă, la momentul evaluării, instanţa de apel a reţinut că această valoare reprezintă valoarea de piaţă a bunului expropriat şi, implicit valoarea despăgubirii ce se cuvine proprietarului, motiv pentru care a respins criticile ambelor părţi referitoare la despăgubirea datorată pentru terenul expropriat.
Criticile apelantului reclamant vizând neacordarea daunelor solicitate pentru repararea prejudiciului cauzat prin expropriere au fost găsite întemeiate.
Curtea de apel a reţinut că, prin raportul de evaluare întocmit de către expropriator, s-a stabilit în beneficiul reclamantului o compensaţie de 600 lei ca urmare a secţionării terenului, accesul la parcela din dreapta autostrăzii, care rămâne în proprietatea reclamantului, urmând să se facă exclusiv pe pasajul peste autostrada (DN3) Km 187, aflat la 2 km către vest. S-a calculat astfel volumul lucrărilor de transport pe baza cheltuielilor totale anuale şi a valorii capitalizate.
Comisia de experţi numită în faţa primei instanţe a stabilit însă că accesul la parcela A 2341/4/3, situată în partea dreaptă a autostrăzii, se poate face pe pasajul peste autostradă situat la km 187+200 prin care se ajunge la drumul de exploatare din sudul terenului, la hotarul cu Bărăganu, respectiv la cca. 4,6 km spre vest. Pe baza acestor date, valoarea daunelor proprietarului a fost stabilită la 1150 lei, valoare pe care instanţa o va acorda proprietarului având în vedere că, sub aspectul determinărilor tehnice ale acestei valori, pârâtul nu a formulat obiecţiuni, instanţa de fond omiţând să ia în calcul şi valoarea daunelor rezultate din expropriere.
Împotriva Deciziei nr. 39 C din 14 mai 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, a declarat recurs Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motive de recurs, pârâta a formulat următoarele critici:
- Instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 255/2010, deşi hotărârea contestată de reclamant s-a emis în temeiul Legii nr. 198/2004.
- Cuantumul despăgubirii menţionate în hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 5 din 12 iulie 2010 a fost stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 198/2004 şi ale H.G. nr. 434/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004. Potrivit art. 4 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 198/2004, înainte de data începerii activităţii prevăzute la art. 6 alin. (1), un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăţilor imobiliare, membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor supuse exproprierii, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosinţă. Raportul de evaluare se întocmeşte avându-se în vedere expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Recurentul susţine că raportul de evaluare a fost efectuat în acord cu standardele internaţionale de evaluare, cu respectarea tuturor prevederilor legale.
Raportul de evaluare în etapa administrativă se întocmeşte avându-se în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 198/2004, pe când raportul de expertiza efectuat în cursul judecării cauzei se face în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994.
- Deşi instanţa a dispus prin încheierea de şedinţa din 12 februarie 2014 efectuarea noii expertize motivat de împrejurarea că expertiza efectuată la instanţa de fond a fost realizată avându-se în vedere exclusiv oferte de vânzare-cumpărare şi nu tranzacţii reale, lucrarea depusă de comisia de experţi nu reprezintă un raport de expertiză, ci doar un punct de vedere privind evaluarea în condiţiile impuse prin obiectivul încuviinţat de instanţă.
Practic, experţii au înţeles să facă doar comentarii cu privire la tranzacţiile cuprinse în anexa la adresa din 19 august 2013 emisă de Primăria Murfatlar, pe care trebuiau să o aibă în vedere la evaluarea terenului. Comisia de experţi nu a ţinut cont de faptul că aceste preţuri de tranzacţionare a unor terenuri agricole extravilane situate pe raza localităţii Murfatlar sunt menţionate în contracte de vânzare-cumpărare autentificate de notari publici, au fost înscrise în evidenţele fiscale ale localităţii în vederea achitării taxelor şi impozitelor legale ce incumbă cumpărătorilor şi nu s-a făcut dovada că aceste contracte au fost anulate pentru preţ neserios sau pentru alte cauze legate de realitatea preţului plătit, ele făcând dovada deplină cu privire la preţul practicat în zonă în perioada respectivă, în cazul terenurilor extravilane ce prezentau aceleaşi caracteristici ca şi terenul expropriat.
Susţinerile experţilor intră în contradicţie cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care stabilesc criteriile în raport de care se stabileşte cuantumul despăgubirilor, precum şi cu practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în determinarea "preţului cu care se vând în mod obişnuit, imobilele".
În mod greşit la termenul de judecata din 14 mai 2014 instanţa a respins obiecţiunile pârâtului cu privire la raportul de expertiză întocmit în apel (supliment). Deşi instanţa de apel a încuviinţat efectuarea unui nou raport de expertiză (supliment) pe considerentul că raportul de expertiză de la fond s-a realizat exclusiv pe oferte de vânzare-cumpărare şi nu pe tranzacţii reale conform dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi contrar jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a validat totuşi concluziile raportului de expertiză întocmit la instanţa de fond, raport efectuat cu încălcarea prevederilor legale, în care experţii au folosit alte criterii decât cele prevăzute de lege, fundamentându-şi concluziile şi raportându-se la date şi elemente care sunt în dezacord cu cerinţele impuse de lege, îmbrăţişând inclusiv opinia experţilor cu privire la tranzacţiile evidenţiate în adresa Primăriei Oraşului Murfatlar nr. 5151 din 19 august 2013 şi punând astfel la îndoiala actele autentice încheiate de birourile notariale în care sunt evidenţiate preţurile de tranzacţionare a unor terenuri din aceeaşi unitate administrativ-teritorială cu imobilul expropriat.
- Suma de 1.150 lei acordată apelantului-reclamant prin decizia recurată cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin expropriere nu a fost corect determinată.
Susţinerea instanţei potrivit căreia nu s-au formulat obiecţiuni cu privire la modul de determinare a acestei valori nu sunt fondate întrucât pârâtul a criticat, atât la fond, cât şi în apel, modalitatea de realizare a raportului de expertiză de la fond, cât şi a celui realizat în apel, criticile vizând modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, despăgubiri compuse din valoarea reala a imobilului expropriat şi prejudiciul creat proprietarului.
Atâta timp cât valoarea de piaţă a imobilului expropriat a fost stabilită cu încălcarea dispoziţiilor legale, inclusiv prejudiciul cauzat prin expropriere este greşit determinat întrucât, la stabilirea acestuia, experţii au avut în vedere valoarea de piaţă a imobilului stabilită prin intermediul aceluiaşi raport.
Examinând decizia recurată prin prisma motivului de recurs şi a criticilor invocate, Înalta Curte reţine următoarele:
Menţionarea, la pagina 8 a deciziei recurate, a Legii nr. 255/2010, în loc de Legea nr. 198/2004, nu este de natură să afecteze legalitatea soluţiei pronunţate de instanţa de apel, fiind mai degrabă o eroare materială, ce putea fi îndreptată în procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ.
Soluţia din apel este fundamentată pe dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1999, dispoziţii la care fac trimitere atât Legea nr. 198/2004, cât şi Legea nr. 255/2010. Ca atare, ţinând seama de contextul în care instanţa de apel a făcut referire la Legea nr. 255/2010 (reţinând că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1999 deoarece Legea nr. 255/2010 face trimitere la ele), nu se poate concluziona că soluţia din apel ar fi întemeiată pe altă lege decât cea aplicabilă litigiului, cert fiind că atât Legea nr. 198/2004, cât şi Legea nr. 255/2010 conţin norme de trimitere la art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1999, iar acestea din urmă sunt normele legale pe care instanţa de apel le-a avut în vedere la pronunţarea soluţiei în cauză.
Împrejurarea că raportul de evaluare a imobilului, efectuat în procedura administrativă a exproprierii, a avut la bază expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi faptul că expropriatorul a urmat procedura prevăzută de art. 4 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 198/2004, privind desemnarea expertului evaluator specializat în evaluarea proprietăţilor imobiliare, în vederea întocmirii raportului de evaluare, nu constituie argumente care să determine schimbarea soluţiei pronunţate de instanţa de apel.
Evaluarea făcută exclusiv prin raportare la ghidul privind valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare, elaborat pentru uzul birourilor notariale, are caracter estimativ, acest aspect rezultând din prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 (text care reglementează obligaţia expropriatorului de a aproba, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a autorităţii administraţiei publice locale, printre altele, şi suma globală a despăgubirilor estimată de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit conform alin. (9). Estimarea semnifică, din perspectiva conţinutul său semantic, operaţiunea de evaluare cu aproximaţie, aprecierea valorii sau mărimii pe baza unor date incomplete, această operaţiune fiind efectuată de către expropriator în cadrul unei proceduri necontencioase, fără a lua în considerare punctul de vedere al persoanei expropriate. Or, estimarea, ca modalitate de determinare a unei valori, este incompatibilă cu procedura de evaluare judiciară, care se bazează pe un probatoriu complet, administrat cu respectarea principiului contradictorialităţii.
Tocmai datorită caracterului orientativ şi estimativ al valorilor cuprinse în ghidurile privind valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare întocmite la solicitarea camerelor notarilor publici, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca persoana expropriată, care se consideră nedreptăţită prin suma ce i-a fost oferită de expropriator, să solicite instanţei stabilirea unei valori corecte, pe baza unei expertize judiciare întocmite cu respectarea art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
De altfel, chiar recurentul recunoaşte că raportul de evaluare în etapa administrativă se întocmeşte avându-se în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 198/2004, pe când raportul de expertiză efectuat în cursul judecării cauzei se face în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Criticile din recurs referitoare la suplimentul la raportul de expertiză depus de comisia de experţi în apel reprezintă o reluarea identică a obiecţiunilor depuse de pârât şi pe care instanţa de apel le-a respins motivat.
Instanţa a considerat ca fiind rezonabil punctul de vedere al experţilor, care au arătat că nu pot fi avute în vedere tranzacţiile menţionate în adresa din 19 august 2013 emisă de Primăria Murfatlar, deoarece acestea cuprindeau valori mult inferioare celei reţinute de expropriator în etapa evaluării preliminare.
Argumentul recurentului, în sensul că trebuiau avute în vedere preţurile menţionate în această adresă, deoarece au fost consemnate în contracte de vânzare-cumpărare autentificate de notari publici, înscrise în evidenţele fiscale şi că nu s-a făcut dovada că aceste contracte au fost anulate pentru preţ neserios sau pentru alte cauze legate de realitatea preţului plătit, urmează a fi înlăturat.
Astfel, în jurisprudenţa sa constată, Înalta Curte a statuat că sintagma "preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele" are în vedere preţul de piaţă, respectiv cel de tranzacţionare, stipulat de regulă în acte de înstrăinare încheiate la o dată apropiată celei la care se efectuează expertiza de evaluare.
Conform principiului relativităţii efectelor actului civil, actele de înstrăinare dau naştere la drepturi şi obligaţii numai pentru părţile contractante, astfel încât preţurile de vânzare menţionate în respectivele contracte de vânzare-cumpărare nu pot fi impuse terţilor ca fiind obligatorii.
Din analiza tranzacţiilor de vânzare-cumpărare se poate deduce doar o prezumţie cu privire la un anumit preţ cu care se vând în mod obişnuit imobilele în perimetrul respectiv. O asemenea prezumţie nu poate constitui singurul temei probator în cadrul procesului de evaluare, deoarece, dacă legiuitorul ar fi intenţionat să limiteze criteriile de evaluare la preţurile stabilite în alte tranzacţii pentru imobile similare, nu ar mai fi fost necesară expertiza de evaluare.
Ca atare, contractele de vânzare-cumpărare sunt probe din care se poate deduce o prezumţie cu privire la preţul mediu de vânzare a unui anumit tip de imobile, la un moment dat, însă această prezumţie trebuie coroborată cu celelalte probe administrate.
"Preţul de piaţă" este considerat a fi preţul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate.
Stabilirea preţului de piaţă presupune administrarea unor probatorii pertinente, una din cele mai importante fiind expertiza tehnică de evaluare.
Lipsa unor tranzacţii imobiliare, având ca obiect terenuri din zona de situare a celui expropriat şi care să fie încheiate în perioada relevantă pentru procedura de evaluare, nu poate conduce la blocarea procedurii de cuantificare a despăgubirii, deoarece niciuna dintre probele care pot concura la stabilirea întinderii despăgubirii (tranzacţii imobiliare, oferte de vânzare, expertiza tehnică de evaluare etc.) nu au o valoare probatorie superioară celorlalte.
Actele de vânzare-cumpărare autentice pot constitui un mijloc de probă relevant, în raport de care este posibilă cenzurarea altor mijloace de probă, precum ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile din anunţurile de mica publicitate.
Însă, în lipsa unor astfel de contracte, instanţa nu poate refuza să stabilească valoarea despăgubirii, ci trebuie să valorifice celelalte probe administrate, deoarece, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, are sarcina de a hotărî asupra despăgubirii, pe baza rezultatului expertizei, pe care îl compară cu oferta şi cu pretenţiile formulate de expropriat.
Nu poate fi primită reluarea de către pârât a obiecţiunilor la expertiză sub forma unor argumente în recurs, făcând abstracţie că acestea au fost lămurite în faţa instanţei de apel, deoarece ar echivala cu o reanalizare a situaţiei de fapt, care excede controlului judiciar în această fază procesuală.
Instanţa de apel a arătat motivat de ce nu pot fi avute în vedere tranzacţiile menţionate în adresa din 19 august 2013 emisă de Primăria Murfatlar, iar aprecierea concludenţei şi utilităţii acestei probe nu poate fi făcută de instanţa de recurs.
Ca atare, nu se poate reţine încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, recurentul criticând în realitate modul în care instanţa a înlăturat motivat unele probe, ceea ce nu intră sub cenzura instanţei de recurs.
Recurentul susţine că raportului de expertiză a fost efectuat cu încălcarea prevederilor legale, deoarece experţii au folosit alte criterii decât cele prevăzute de lege, dar, în realitate, nemulţumirea recurentului constă în faptul că au fost înlăturate tranzacţiile evidenţiate în adresa Primăriei Oraşului Murfatlar nr. 5151 din 19 august 2013, critică ce nu vizează nelegalitatea deciziei recurate, ci aspecte de netemeinicie.
Se mai susţine de către recurent că suma de 1150 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin expropriere nu a fost corect determinată, deoarece, arată recurentul, a formulat obiecţiuni cu privire la cuantumului despăgubirilor, despăgubiri compuse din valoarea reală a imobilului expropriat şi prejudiciul creat proprietarului, iar atâta timp cât valoarea de piaţă a imobilului expropriat a fost stabilită cu încălcarea dispoziţiilor legale, inclusiv prejudiciul cauzat prin expropriere este greşit determinat, întrucât, la stabilirea acestuia, experţii au avut în vedere valoarea de piaţă a imobilului stabilită prin intermediul aceluiaşi raport.
Nici această critică nu poate fi primită, deoarece, pe de o parte, potrivit considerentelor anterior expuse, nu se poate reţine vreo critică de nelegalitate privind modul de stabilire a valorii imobilului expropriat, iar, pe de altă parte, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, obiecţiunile la raportul de expertiză nu au vizat în mod expres modul de determinare a valorii daunelor produse prin expropriere.
Împrejurarea că pârâtul a formulat obiecţiuni la expertiză cu privire la valoarea imobilului expropriat nu justifica reevaluarea ambelor componente ale despăgubirii (valoarea imobilului şi prejudiciul produs proprietarului), deoarece daunele produse prin expropriere au fost majorate de la 600 lei, cât acordase expropriatorul, la 1150 lei, ca urmare a constatării împrejurării că distanţa care trebuie parcursă pentru a se ajunge la parcela din dreapta autostrăzii, care a rămas în proprietatea reclamantului, este mai mare decât cea reţinută în raportul de evaluare întocmit de expropriator (împrejurare de fapt care nu a fost contestată prin obiecţiuni), ceea ce a determinat recalcularea volumului lucrărilor de transport (criteriu pe care experţii l-au avut în vedere pentru calcularea cuantumului daunelor).
În raport cu aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul declarat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa împotriva Deciziei nr. 39 C din 14 mai 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3241/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3266/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
