ICCJ. Decizia nr. 3263/2014. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3263/2014
Dosar nr. 75/100/2012
Şedinţa publică din 24 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 5275 din 02 octombrie 2013, Tribunalul Maramureş, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia prematurităţii formulării acţiunii, invocată de pârâta SC L.C. SRL şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC T.C.T.C. SRL (fostă SC C.G. SRL) şi a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a citat dispoziţiile art. 7201 şi ale art. 109 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că acestea sunt incidente în speţă, raportat la momentul introducerii acţiunii şi la calitatea de profesionist a părţilor şi a reţinut, în esenţă, că în cauză nu s-a dovedit confirmarea primirii de către pârâtă a convocării la conciliere şi că din actele dosarului nu rezultă că reclamanta a încercat, chiar şi ulterior sesizării instanţei, până la primul termen de judecată, să comunice pârâtei vreo convocare la conciliere, prin mijloace care să asigure înştiinţarea pârâtei despre pretenţiile sale.
Totodată, tribunalul a reţinut că existenţa unei proceduri penale nu poate ţine locul unei încercări de soluţionare pe cale amiabilă a litigiului.
Împotriva acestei sentinţe, SC T.C.T.C. SRL a declarat recurs, calea de atac fiind calificată de instanţa de prim control judiciar ca fiind apel.
În motivare, apelanta-reclamantă a arătat că, prin raportare la jurisprudenta C.E.D.O. referitoare la dreptul de acces la justiţie, sentinţa pronunţată are drept efect restrângerea dreptului acesteia de acces la justiţie, având consecinţe în planul efectivităţii soluţionării cererii formulate.
A arătat apelanta că, în speţă, se poate observa în mod neechivoc faptul că dispozitivul şi considerentele hotărârii pronunţate ating, în realitate, fondul cauzei deduse judecăţii, potrivit formulării "respinge acţiunea formulată de reclamanta SC T.C.T.C. SRL", deşi anterior se pronunţase deja soluţia admiterii excepţiei prematurităţii.
Cu privire la obligativitatea procedurii concilierii directe, apelanta a susţinut că norma legală conţinută de art. 7201 C. proc. civ. nu poate fi decât de ordine privată. Chiar şi imperativă, nerespectarea ei nu va putea fi invocată decât de către partea adversă, respectiv pârâtul chemat în judecată înainte de a fi fost convocat pentru concilierea directă.
În combaterea argumentului invocat în favoarea caracterului obligatoriu al concilierii directe, respectiv cel al evitării supraaglomerării instanţei, apelanta a evocat motivarea dată de către Curtea Constituţională respingerii excepţiilor de neconstituţionalitate ce vizează art. 7201 C. proc. civ. şi a citat prevederi din nota de fundamentare formulată de către Camera Deputaţilor în privinţa noutăţii legislative propuse în materia proceselor şi cererilor "comerciale".
A mai arătat că, în ce priveşte argumentul conform căruia cauzele între profesionişti se judecă cu precădere şi celeritate în considerarea naturii activităţii, chiar şi Curtea Constituţională, examinând excepţia de neconstituţionalitate, a constatat că, prin instituirea procedurii prealabile de conciliere, legiuitorul a urmărit să transpună în practică principiul celerităţii soluţionării litigiilor dintre părţi - mai pregnant în această materie - şi a conchis că această reglementare este edictată în favoarea creditorului, a reclamantului. Or, în aceste condiţii nu poate părea decât cel puţin nedreaptă respingerea acţiunii pentru simplul motiv că reclamantul nu a parcurs procedura soluţionării amiabile.
Totodată, apelanta a arătat că, indiferent de caracterul obligatoriu sau nu al concilierii directe, procedura în cauza de faţă a fost respectată, în considerarea luării la cunoştinţă despre pretenţiile formulate de către reclamanta recurentă în contextul introducerii „unei plângeri penale pentru înşelăciune în convenţii". A menţionat că plângerea penală înaintată s-a întemeiat pe aceeaşi stare de fapt, astfel că, în vederea soluţionării acesteia prin rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, s-a avut în vedere şi audierea reprezentanţilor persoanei juridice S.C. L.C. SRL.
Astfel, luând în considerare soluţia de neîncepere a urmăririi penale, apelanta a susţinut că argumentul pârâtei-intimate, conform căruia nu a luat la cunoştinţă despre pretenţiile reclamantei, nu este susţinut prin probe temeinice.
A mai arătat apelanta că, mai mult decât atât, astfel cum a dovedit şi în faţa instanţei de fond, pârâta avea cunoştinţă de solicitarea de retumare a sumelor plătite, precizând că a transmis acesteia încă din anul 2009 adresa din 28 decembrie 2009, depusă la dosar, al cărei conţinut face dovada deplină a unei încercări de soluţionare pe cale amiabilă a unui eventual litigiu.
Prin Decizia civilă nr. 56 din 19 februarie 2014, Curtea de Apel Cluj, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul şi a menţinut în întregime sentinţa atacată.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că, în fapt, acţiunea dedusă judecăţii este o acţiune în pretenţii calificată ca fiind comercială raportat la calitatea părţilor, obiectul acţiunii constând în rezoluţiunea unui contract de vânzare-cumpărare si restabilirea situaţiei anterioare, respectiv restituirea sumei de 29.555,14 euro, cu daune interese compensatorii.
În continuare, instanţa de apel a citat dispoziţiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. şi pe cele ale art. 7201 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează procedura concilierii directe, subliniind că importanţa concilierii directe şi, implicit, obligativitatea acesteia decurg şi din scopul acestei proceduri, anume acela de a soluţiona pe cale amiabilă litigiul şi, totodată, de a preveni introducerea unor cereri intempestive, care să pună în dificultate cealaltă parte; astfel, procedura concilierii directe trebuie să întrunească condiţiile exprese ale art. 7201 alin. (2) şi următoarele C. proc. civ., prevăzute tocmai în scopul de a nu transforma această procedură într-o simplă formalitate şi de a o face să reprezinte o veritabilă încercare de soluţionare amiabilă a litigiului. Or, în speţă, aceste condiţii nu sunt îndeplinite.
În acest context, curtea de apel a reţinut că apelanta-reclamantă nu doar că nu a dovedit că ar fi întreprins demersuri în vederea efectuării procedurii arătate, dar s-a apărat arătând că efectuarea acesteia nu este o cerinţă imperativă a legii, astfel că nu poate fi sancţionată cu respingerea cererii ca fiind prematur formulată.
Totodată, a reţinut că instanţa constituţională s-a pronunţat în repetate rânduri, arătând că, în ce priveşte condiţionarea sesizării instanţei de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnică, aceasta nu poate fi calificată ca o îngrădire a accesului liber la justiţie, în accepţiunea prohibită de normele constituţionale privind accesul liber la justiţie, atâta vreme cât partea interesată poate sesiza instanţa judecătorească cu cererea de chemare în judecată.
A mai apreciat curtea de apel că nici susţinerile referitoare la încălcarea liberului acces la justiţie nu pot fi primite, impunerea unei proceduri prealabile nefiind de natură să afecteze caracterul efectiv al dreptului la acces la instanţă, subliniind că, în chiar jurisprudenţa C.E.D.O. invocată de către apelantă - cauza Golder c. Marii Britanii - se arată că „pot fi aduse restricţii exerciţiului acestui drept, întrucât dreptul de acces, prin chiar natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia în timp şi spaţiu în funcţie de resursele comunităţii şi de nevoile indivizilor". Impunerea unei proceduri prealabile nu afectează substanţa dreptului şi asigură un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele alese.
Totodată, instanţa de apel a apreciat că tribunalul nu a antamat fondul cauzei, cum în mod greşit susţine apelanta, respingând acţiunea ca urmare a admiterii excepţiei prematurităţii, neexistând în acest vreun dubiu cu privire la soluţia dată în cauză; astfel, în mod corect instanţa de fond, pronunţându-se cu precădere asupra excepţiei prematurităţii, a admis-o, apreciind că existenţa unei proceduri penale nu poate ţine locul unei încercări de soluţionare pe cale amiabilă a litigiului.
În final, curtea de apel a reţinut că, dacă judecarea cu precădere şi cu celeritate a cauzei se face în favoarea creditorului, nu este mai puţin adevărat că instituirea procedurii concilierii prealabile este edictată cu precădere în beneficiul debitorului, astfel încât nu pot fi sacrificate drepturile acestuia pentru a justifica o judecată care nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege.
Împotriva acestei decizii, SC T.C.T.C. SRL a declarat recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
În motivare, recurenta a arătat că, având în vedere că excepţia de prematuritate este o excepţie de procedură, dilatorie, care duce la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, respingerea acţiunii în urma analizării probelor conduce la o încălcare a accesului la justiţie.
Astfel, a arătat că, prin raportare la jurisprudenţa C.E.D.O. referitoare la dreptul de acces la justiţie, sentinţa pronunţată are drept efect restrângerea dreptului său de acces la justiţie, având consecinţe în planul efectivităţii soluţionării cererii formulate.
A mai arătat recurenta că, în speţă, se poate observa în mod neechivoc faptul că dispozitivul şi considerentele hotărârii pronunţate ating, în realitate, fondul cauzei deduse judecăţii, potrivit formulării "respinge acţiunea formulată de reclamanta SC T.C.T.C. SRL", deşi anterior se pronunţase deja soluţia admiterii excepţiei prematurităţii;
- astfel, în mod greşit şi nesusţinut a afirmat instanţa de apel că fondul cauzei nu a fost antamat prin sentinţa tribunalului.
Cu privire la obligativitatea procedurii concilierii directe, recurenta a susţinut că norma legală conţinută de art. 7201 C. proc. civ. nu poate fi decât de ordine privată. Chiar şi imperativă, nerespectarea ei nu va putea fi invocată decât de către partea adversă, respectiv pârâtul chemat în judecată înainte de a fi fost convocat pentru concilierea directă. Prin urmare, nejustificat instanţa de apel a respins aceste apărări prin prisma faptului că procedura prealabilă a concilierii nu reprezintă o îngrădire a accesului la justiţie.
În combaterea argumentului invocat în favoarea caracterului obligatoriu al concilierii directe, respectiv cel al evitării supraaglomerării instanţei, recurenta a evocat motivarea dată de către Curtea Constituţională respingerii excepţiilor de neconstituţionalitate ce vizează art. 7201 C. proc. civ. şi a citat prevederi din nota de fundamentare formulată de către Camera Deputaţilor, în privinţa noutăţii legislative propuse în materia proceselor şi cererilor "comerciale".
A mai arătat că, în ce priveşte argumentul conform căruia cauzele între profesionişti se judecă cu precădere şi celeritate în considerarea naturii activităţii, chiar şi Curtea Constituţională, examinând excepţia de neconstituţionalitate, a constatat că, prin instituirea procedurii prealabile de conciliere, legiuitorul a urmărit să transpună în practică principiul celerităţii soluţionării litigiilor dintre părţi - mai pregnant în această materie - şi a conchis că această reglementare este edictată în favoarea creditorului, a reclamantului. Or, în aceste condiţii, nu poate părea decât cel puţin nedreaptă respingerea acţiunii pentru simplul motiv că reclamantul nu a parcurs procedura soluţionării amiabile.
Totodată, recurenta a arătat că, indiferent de caracterul obligatoriu sau nu al concilierii directe, procedura în cauza de faţă a fost respectată, în considerarea luării la cunoştinţă despre pretenţiile formulate de către reclamanta recurentă în contextul introducerii „unei plângeri penale pentru înşelăciune în convenţii". A menţionat că plângerea penală înaintată s-a întemeiat pe aceeaşi stare de fapt, astfel că, în vederea soluţionării acesteia prin rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, s-a avut în vedere şi audierea reprezentanţilor persoanei juridice S.C. L.C. SRL.
Astfel, luând în considerare soluţia de neîncepere a urmăririi penale, recurenta a susţinut că argumentul intimatei-pârâte, conform căruia nu a luat la cunoştinţă despre pretenţiile sale, nu este susţinut prin probe temeinice, subliniind că obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile reprezintă o interpretare abuzivă a textului legal, nejustificat reţinând instanţa de apel că în mod corect instanţa de fond, pronunţându-se cu precădere asupra excepţiei prematurităţii, a admis-o, apreciind că existenţa unei proceduri penale nu poate ţine locul unei încercări de soluţionare pe cale amiabilă a litigiului.
A mai arătat recurenta că, mai mult decât atât, astfel cum a dovedit şi în faţa instanţei de fond, pârâta-intimata avea cunoştinţă de solicitarea de returnare a sumelor plătite, precizând că a transmis acesteia încă din anul 2009 adresa din 28 decembrie 2009, depusă la dosar, al cărei conţinut face dovada deplină a unei încercări de soluţionare pe cale amiabilă a unui eventual litigiu.
La 20 octombrie 2014, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, întemeiată pe dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., asupra căreia Înalta Curte, în conformitate cu art. 137, cu aplicarea art. 298, raportat la art. 316 C. proc. civ., reţine următoarele:
Prin memoriul de recurs, recurenta a reiterat motivele prezentate în cererea de apel, însă nu a formulat nicio critică la adresa deciziei instanţei de apel, care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, simpla reluare a situaţiei de fapt a cauzei şi prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspund exigenţelor cerute de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Se constată că modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.
De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar indicarea celor reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost făcută doar formal.
Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, nu şi al treilea grad devolutiv.
De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.
Dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătoreşti, a căror modificare sau casare se poate obţine pentru anumite motive de nelegalitate expres prevăzute.
Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătoreşti recurate, iar nu reiterarea susţinerilor părţilor de la judecata în instanţa de prim control judiciar devolutiv.
Aceasta, deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care priveşte analiza măsurii în care criticile aduse de recurentă, prin motivele de recurs, hotărârii instanţei anterioare, se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În speţă, susţinerile recurentei, prezentate de aceasta drept motive de recurs, nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, care constituie motivarea în concret a recursului, adecvată căii de atac, având în vedere că motivele de nelegalitate sunt prevăzute sub aspect general în art. 304 menţionat.
Prin urmare, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă, iar în raport de aceste considerente Înalta Curte urmează a constata nul recursul în conformitate cu art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Având în vedere că recurenta a căzut în pretenţii, în conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ. aceasta va fi obligată să plătească intimatei suma de 450 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă SC T.C.T.C. SRL împotriva Deciziei civile nr. 56 din 19 februarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte SC L.C. SRL suma de 450 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3262/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3264/2014. Civil. Excludere asociat. Recurs → |
|---|
