ICCJ. Decizia nr. 3271/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3271/2014
Dosar nr. 1693/46/2013
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2014
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la data de 8 noiembrie 2010 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, sub nr. 4134/90/2010, petentul N.G. a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar, şi Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, anularea, în parte, a hotărârii nr. 111 din 23 septembrie 2010, în ceea ce priveşte art. 2 al acesteia, şi obligarea intimaţilor la plata sumei de 18.800 euro, cu titlu de despăgubire.
În motivare, contestatorul a arătat că este proprietarul imobilului situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, punctul „La Troianu-Pasaj".
Prin hotărârea nr. 222 din 31 iulie 2009, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat demararea procedurii de expropriere a imobilelor terenuri şi construcţii, afectate de realizarea obiectivului de investiţii „Amenajare şi modernizare str. A.S. şi P.I.M.".
Având în vedere că imobilul, proprietatea contestatorului, a fost afectat de această lucrare, la data de 22 septembrie 2010 a fost convocat la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea în scopul verificării dreptului său de proprietate asupra imobilului ce urma să fie supus exproprierii şi al stabilirii cuantumului despăgubirii aferente.
În acest sens, s-a stabilit că petentului urma să-i fie expropriată o suprafaţă de teren de 94 mp, pentru care i s-a propus o despăgubire de 4.700 euro, pe care o consideră derizorie în raport cu valoarea de piaţă a imobilului. Cu această ocazie a fost încheiat un proces-verbal în care a fost consemnată poziţia sa.
Ulterior, intimatul Municipiul Râmnicu Vâlcea - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a emis hotărârea nr. 111 din 23 septembrie 2010 prin care, la art. 2, contrar opoziţiei contestatorului în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirii, a stabilit valoarea acesteia la suma de 4.700 euro.
Din punctul său de vedere, hotărârea este nelegală în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, întrucât calcului a fost făcut unilateral de către intimaţi, fără a i se aduce la cunoştinţă criteriile în raport de care a fost determinată valoarea aferentă unui metru pătrat de teren. Aceasta cu atât mai mult cu cât imobilul este situat în Municipiul Râmnicu Vâlcea, în zona de impozitare cu valoarea cea mai mare, la aproximativ 1 km de centrul oraşului, fiind deservit de lucrări de utilitate publică, iar preţul de vânzare practicat în zonă este de 200 euro/mp.
În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţia României, Legea nr. 198/2004 şi H.G. nr. 434/2009.
Prin cererea înregistrată la data de 18 ianuarie 2010 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, sub nr. 200/90/2010, contestatorii M.V., S.N., P.A., V.V., C.M.C.G., Z.M., Z.Mi., C.F., C.M., C.A., P.M., P.E., V.G.D., V.G.A., S.I., V.C., Z.F., Ş.I. şi SC T. SRL Râmnicu Vâlcea au solicitat anularea hotărârilor nr. 222 din 31 iulie 2009 şi nr. 252 din 31 iulie 2009 emise de Consiliul Local Râmnicu Vâlcea.
Prin încheierea din 21 ianuarie 2011 a Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, a fost admisă cererea de conexare a Dosarului nr. 4134/90/2010 la Dosarul nr. 200/90/2010 ai aceleiaşi instanţe, formulată de apărătorul contestatorului, întrucât s-a constatat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 164 C. proc. civ., între cele două cauze existând o strânsă legătură.
Prin sentinţa nr. 1339 din 25 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunului Vâlcea, secţia I civilă, în Dosarul nr. 200/90/2020 a fost admisă contestaţia formulată de contestatorii expropriaţi M.V., S.N., P.A., V.V., C.M.C.G., Z.M., Z.Mi., C.F., C.M., C.A., P.M., P.E., V.G.D., V.G.A., S.I., V.C., Z.F., Ş.I., SC T. SRL Râmnicu Vâlcea, G.M., M.L., M.M., M.G., M.E., D.I., I.T., C.Ma., R.M., R.N., R.E., R.El., T.V., T.M., T.O.Ş., T.L.M., M.M.G., M.Ma., C.l., C.I.M., S.Io., Ru.N., M.N.M., N.G., R.R.B., R.E.l.R.; s-a dispus anularea H.C.L. nr. 222 din 31 iulie 2009 şi a H.C.L. nr. 252 din 31 iulie 2009 emise de Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea; intimaţii Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea şi Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea au fost obligaţi să acorde contestatorilor despăgubiri pentru terenurile expropriate, conform centralizatorului la raportul de expertiză întocmit de experţii tehnici S.G. şi C.T., despăgubirea cuvenită contestatorului N.G. fiind stabilită la suma de 10.152 euro, adică 43.733 RON, aferentă suprafeţei expropriate de 94 mp; cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă.
În motivare, s-a reţinut că petenţii sunt proprietarii terenurilor situate pe străzile A.S. şi P.l.M., expropriate în temeiul H.C.L. nr. 222 din 31 iulie 2009 şi H.C.L. nr. 252 din 31 iulie 2009 emise de Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Prin H.C.L. nr. 222 din 31 iulie 2009 s-a aprobat declanşarea procedurii expropriere a imobilelor terenuri şi construcţii afectate de lucrările de amenajare şi modernizare a arterelor mai sus menţionate, stabilindu-se un preţ de 50 euro/mp. Ulterior, prin H.C.L. nr. 252 din 31 iulie 2009, a fost rectificată decizia menţionată anterior şi s-a redus valoarea unui metru pătrat de teren la 27 euro/mp, invocându-se o eroare de tehnoredactare.
S~a mai reţinut că părţile nu au căzut de acord asupra cuantumului despăgubirilor, şi, prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, a fost constituită o comisie de experţi tehnici, compusă din trei membri, unul numit de instanţă, altul de expropriator şi al treilea de persoanele ale căror proprietăţi erau supuse exproprierii.
Prin centralizatorul la raportul de expertiză întocmit în cauză, preţul pe metrul pătrat de teren a fost stabilit în mod diferenţiat, în funcţie de suprafaţa supusă exproprierii.
La data de 19 martie 2012, contestatorul N.G. a formulat o cerere de aderare la apelul promovat de contestatorii M.V., S.N., P.A., V.V., C.M.C.G., Z.M., Z.Mi., C.F., C.M., C.A., P.M., P.E., V.G.D., V.G.A., S.I., V.C., Z.F., Ş.l., SC T. SRL, G.M., M.L., M.M., M.G. şi M.E., D.I., I.T., C.Ma., T.V., T.M., T.O.Ş., T.L.M., M.M.G., M.Ma., M.N.M. şi S.Io. împotriva sentinţei nr. 1339 din 25 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, în Dosarul nr. 200/90/2010.
De asemenea în cauză, la termenul de judecată din 8 mai 2012, au formulat cerere de aderare la apel şi contestatorii R.R.B., R.E.I.R., R.M., R.N. şi R.E.
Prin încheierea din 8 mai 2012 pronunţată în Dosarul nr. 200/90/2010 au fost disjunse apelurile pentru fiecare proprietate, formându-se noi dosare, cu termene de judecată diferite, în cauza de faţă fiind păstrate apelurile declarate de contestatorul M.V. şi Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar, şi Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, precum şi cererile de aderare la apel formulate de contestatorii N.G. şi R.
Prin decizia nr. 30 din 29 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 200/90/2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a admis apelurile declarate de contestatorul M.V., de intimaţii Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar, şi Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, şi a respins cererile de aderare la apel formulate de contestatorii N.G., R.R.B., R.E I.R., R.M., R.N., R.E. şi R.E.; a constatat nulitatea sentinţei nr. 1339 din 25 noiembrie 2011 a Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, şi a reţinut cauza spre soluţionare pe fond, în limita apelurilor exercitate de M.V. şi Municipiul Râmnicu Vâlcea.
În motivare, s-a apreciat, în ceea ce priveşte cererile de aderare la apel, că acestea s-au făcut în raport de apelul coparticipanţîior procesuali, ceilalţi contestatori, iar nu faţă de apelul promovat de adversarii acestora. În aceste condiţii, s-a constatat că o astfel de cerere este inadmisibilă.
S-a mai reţinut că lipsa semnăturii magistratului de pe rninuta întocmită de către instanţă cu prilejul pronunţării asupra cauzei este sancţionată cu nulitatea, conform dispoziţiilor art. 258 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu mai poate fi acoperită, ca în cazul exemplarelor originale ale hotărârii, prin semnarea ulterioară.
Prin încheierea din 11 septembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia l civilă, pronunţată în Dosarul nr. 200/90/2010, a fost disjunsă judecata în fond privind proprietatea contestatorilor N.G., R.R.B., R.E.I.R., R.M., R.N., R.E. şi R.El., formându-se Dosarul nr. 836/46/2012, cu termen de judecata la data de 11 septembrie 2012.
Ulterior, prin încheierea din 8 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 836/46/2012, s-a dispus din nou disjungerea judecăţii privind proprietatea contestatorului N.G. de cea a petenţilor R.R.B., R.E.I.R., R.M., R.N., R.E. şi R.El., formându-se Dosarul nr. 1693/46/201'3, cu termen de judecată la data de 19 noiembrie 2013.
Prin decizia nr. 479 din 3 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în Dosarul nr. 1693/46/2013 a fost respinsă contestaţia formulată de petentul N.G.; s-a stabilit onorariul definitiv al experţilor la suma de 500 RON pentru fiecare dintre ei şi s-a respins cererea de suplimentare a acestuia; contestatorul a fost obligat la plata sumei de 500 RON în contul expertului C.L. şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON către intimaţii Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar, şi Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea.
În motivare, instanţa a reţinut că petentul nu a contestat decât hotărârea nr. 111 din 23 septembrie 2010 şi că, până la închiderea dezbaterilor în faţa primei instanţe, acesta nu a înţeles să-şi modifice sau să-şi completeze acţiunea, în sensul formulării unor pretenţii cu privire la H.C.L. nr. 222 din 31 iulie 2009 şi H.C.L. nr. 252 din 31 iulie 2009.
Deşi contestalorul s-a pretins unic proprietar asupra imobilului expropriat, instanţa a constatat că, potrivii contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2001, acesta era, la data dobândirii, căsătorit cu N.E., care nu a atacat actele întocmite în vederea exproprierii, deşi a fost încunoştinţată prin adresele nr. 27546 din 14 septembrie 2010, nr. 1137 din 11 ianuarie 2010 şi nr. 1134 din 11 ianuarie 2010 emise de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea.
Prin hotărârea nr. 111 din 23 septembrie 2010 eliberată de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, pe care petentul a contestat-o, după negocierile purtate, s-a stabilit un preţ unitar de 50 de euro/m.p. pentru terenul expropriat în suprafaţă de 94 m.p.
Experţilor numiţi în cauză li s-a fixat sarcina de a stabili, în concret, valoarea proprietăţii contestatorului N.G., ţinându-se cont de caracteristicile individuale ale acesteia, aşa după cum acestea rezultă din menţiunile cărţii funciare şi potrivit categoriei de folosinţă, avându-se în vedere utilităţile care, eventual, ar fi provocat o creştere sau o scădere a preţului proprietăţii sau care ar fi adăugat o asemenea valoare investiţiei, în măsura în care, prin contestaţie, s-a arătat că proprietăţile ar fi fost în mod evident depreciate prin lipsa drumului asfaltat, al canalizării, a reţelelor electrice şi altele asemenea, care ar fi urmat să fie remediate prin lucrarea în vederea căreia s-a decis exproprierea.
Raportul de expertiză astfel întocmit, care cuprinde concluziile comune ale celor trei experţi desemnaţi, a identificat valori de 53,73 euro, 58,93 euro şi 41,61 euro pe metrul pătrat, pentru proprietăţi similare celei aparţinând contestatorului, în funcţie de criteriile fixate de instanţă şi ţinând cont de contractele autentificate prezentate de către expropriator, proprietarul neputând indica asemenea înscrisuri.
De la aceste preţuri, s-a făcut o estimare a valorii unităţii metrice la 54 euro.
Având în vedere că experţii nu au prezentat o argumentaţie de ordin tehnic, instanţa a apreciat că preţul acceptabil se poate stabili, ca o medie aritmetică a celor 3 valori, ponderea având-o cele aferente unor proprietăţi similare, medie care s-a calculat la 51,42 euro/m.p. unitate (suma acestora, împărţită la 3).
Această rezultantă este puţin diferită faţă de cea propusă de către expropriator, însă mai mare decât cea la care însuşi contestatorul, cu 9 ani înainte, a dobândit întreaga suprafaţă de 2.500 rn.p., respectiv, 3,596 euro, (adică 100.000.000 ROL), la cursul valutar de 2,78 RON stabilit în octombrie 2001.
În acest context, s-a arătat că valoarea astfel determinată este oricum mai mare decât cea minim permisă de birourile notariale pentru momentul de referinţă, care era de 20 euro/mp, respectiv 90 RON/mp.
Curtea a mai reţinut că experţii, cu prilejui depunerii primului raport de expertiză, au solicitat majorarea sumelor aproximate în momentul prezentării de către instanţă, a cerinţelor lucrării pe care au fost însărcinaţi să o realizeze. Or, cererile de suplimentare a onorariilor nu au fost însoţite de nota de evaluare a acestora, completată, pentru a da posibilitatea instanţei să procedeze la încuviinţarea unora mai mari, din acest motiv fiind încuviinţată numai suma de 500 RON pentru fiecare expert, cu titlu de onorariu definitiv.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termenul procedural, contestatorul N.G., solicitând modificarea hotărârii atacate, admiterea contestaţiei formulate împotriva hotărârii nr. 111 din 23 ianuarie 2010, formulată în contradictoriu cu intimaţii Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar, şi Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea.
În motivare, invocând dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, însă făcând trimitere şi la prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., acesta a arătat că instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Din această perspectivă, recurentul a menţionat că, în mod greşit, instanţa a reţinut că a contestat doar hotărârea nr. 111 din 23 septembrie 2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, deşi Dosarul nr. 200/90/2010, la care a fost conexată şi contestaţia sa, cuprindea toate cererile formulate de ceilalţi proprietari expropriaţi, prin care au fost atacate actele de expropriere, în ceea ce priveşte preţul propus de expropriator.
În opinia sa, Curtea trebuia să aibă în vedere ineficienţa, caducitatea sau chiar nulitatea H.C.L. nr. 222 din 31 iulie 2009 şi nr. 252 din 31 iulie 2009, din moment ce, prin hotărârea nr. 111 din 23 septembrie 2010, expropriatorul a menţinut un preţ unitar de 50 euro/mp. Nulitatea deciziilor operează ca urmare a faptului că s-a încercat reducerea substanţială a preţului, de la 50 euro/mp la 25 euro/mp, pe falsul argument al redactării greşite în prima hotărâre, aspect ce afectează chiar substanţa actului, atrăgând nulitatea absolută a acestuia, ce operează erga orrmes.
Din această perspectivă, contestatorul N.G. a arătat că se consideră discriminat faţă de ceilalţi petenţi, cărora li s-au admis contestaţiile, fiindu-i încălcat, astfel, dreptul la un proces echitabil.
Prin motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, contestatorul a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Acesta şi-a exprimat nemulţumirea faţă de punctul de vedere al instanţei, care a reţinut că preţul stabilit de expropriator este asemănător celui acceptabil stabilit în conformitate cu expertizele judiciare efectuate în cauză, prin care, în funcţie de criteriile fixate, s-a făcut o estimare a valorii de 54 euro/mp, iar, într-o altă variantă, de 51,42 euro/mp, care este mai mare decât cea propusă de expropriator, reprezentând, în esenţă, un motiv pentru care s-ar fi impus admiterea şi nu respingerea contestaţiei.
Deşi din probele administrate a rezultat un preţ relativ mai mare pe metrul pătrat propus de expropriator, instanţa a respins contestaţia, apreciind că acest aspect este irelevant, încălcând, astfel, normele în materie de expropriere, referitoare la dreapta şi prealabila despăgubire.
În cererea de recurs, contestatorul a precizat că a formulat contestaţia şi în numele soţiei sale, N.E., în temeiul mandatului tacit pe care soţii şi-l pot acorda în ceea ce priveşte actele de folosinţă şi de administrare a bunurilor comune. Împrejurarea că cererea a fost semnată doar de contestator nu constituie un motiv de respingere a contestaţiei.
Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010.
Calea de atac este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.
Intimaţii Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar şi Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea nu au formulat întâmpinare, însă au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului formulat de contestatorul N.G., ca nefondat.
În recurs nu au fost administrate probe, în sensul prevederilor art. 305 C. proc. civ.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Ca o chestiune prealabilă, întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, la data de 8 noiembrie 2010, potrivit prevederilor art. 24 C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, care a intrat în vigoare ulterior promovării acţiunii civile în cauză, respectiv la 15 februarie 2013, litigiul este guvernat de normele C. proc. civ. de la 1865, aplicabil la data iniţierii demersului judiciar de către contestator.
În raport de aceste considerente, recursul va fi analizat din perspectiva acestor norme, respectiv art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ. de fa 1865, corespondente motivelor de recurs încadrate de petent în prevederile art. 488 pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din acelaşi act normativ. Având în vedere că acest text legal reprezintă dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat numai pentru neregularităţile procedurale săvârşite de către instanţă, altele decât cele menţionate la pct. 1-4 din art. 304 ale aceluiaşi act normativ, sau pentru nesocotirea principiilor procesului civil, distincte de cele care sunt sancţionate prin celelalte motive de recurs.
În cauză, critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este nefondată.
Prin contestaţia înregistrată la data de 8 noiembrie 2010 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, sub nr. 4134/90/2010, petentul N.G. a solicitat anularea, în parte, a hotărârii nr. 111 din 23 septembrie 2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004. Pe parcursul desfăşurării litigiului, contestatorul nu a înţeles să formuleze cerere de completare sau de modificare a acţiunii civile, prin care să solicite şi anularea hotărârilor nr. 222 din 31 iulie 2009 şi nr. 252 din 31 iulie 2009 ale Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, aşa după cum, corect, a reţinut şi instanţa de apel.
Din moment ce o asemenea pretenţie nu a făcut obiectul contestaţiei, nu i se poate imputa instanţei de apel că nu a reţinut ineficienta, caducitatea sau chiar nulitatea hotărârilor mai sus menţionate, întrucât, conform dispoziţiilor art. 129 alin. final, coroborat cu art. 292 C. proc. civ., instanţa este ţinută de limitele învestirii sale, determinate prin acţiunea civilă, aceasta neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecăţii.
Într-adevăr, prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, sub nr. 200/90/2010, la care a fost iniţial conexată şi contestaţia formulată de contestatorul N.G., petenţii expropriaţi pentru aceeaşi cauză de utilitate publică au atacat hotărârile nr. 222 din 31 iulie 2009 şi nr. 252 din 31 iulie 2009 emise Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâicea. Acest aspect, însă, nu putea să aibă nicio înrâurire asupra modului de soluţionare a contestaţiei promovate de N.G., întrucât obiectul acesteia a constat, strict, în anularea, în parte, a hotărârii nr. 111 din 23 septembrie 2010 emise de Municipiul Râmnicu Vâlcea - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.
Din această perspectivă, se constată că, în cauză, recurentului nu i s-a creat nicio discriminare în raport cu ceilalţi contestatori şi nici nu i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, întrucât, aşa după cum s-a arătat deja, instanţa de apel s-a pronunţat în limitele învestirii sale, dând eficienţă principiului disponibilităţii procesului civil, care lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual şi limitele cererii de chemare în judecată.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat.
Dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 stipulează că acţiunea formulată de către expropriat, referitoare la stabilirea despăgubirilor, se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994
Potrivit prevederilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, instanţa, primind rezultatul expertizei, îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî. Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată, asttel că despăgubirea stabilită de instanţă trebuie să se situeze în aceste limite.
Pentru a determina despăgubirile care reprezintă valoarea reală a terenului expropriat, cuvenite contestatorului, prin încheierea din 28 ianuarie 2014, instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize, de către o comisie alcătuită din trei experţi, în care să se ţină cont de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, terenuri cu caracteristici tehnico-utilitare similare, urmând a se întocmi două variante, la data preluării în fapt a terenului sau la data plăţii efective a despăgubirilor, precum şi la data întocmirii raportului de expertiză. Totodată, instanţa a solicitat să se determine daunele aduse proprietarului în funcţie de afectarea folosinţei prin suprafaţa expropriată, pentru cazul în care nu se constată un spor de valoare urmare a lucrărilor ce urmau a fi realizate.
În raportul de expertiză, care cuprinde opinia comună a celor trei experţi desemnaţi, au fost găsite, în funcţie de criteriile fixate de instanţă şi de contractele autentificate prezentate de către expropriator pentru proprietăţi similare, valori de 53,73 euro, 58,93 euro şi 41,61 euro/mp.
Având în vedere că experţii nu au prezentat o argumentaţie de ordin tehnic, instanţa le-a cenzurat, prin stabilirea unei medii aritmetice a valorilor mai sus menţionate, ponderea având-o cele aferente unor proprietăţi similare, calculată la 51,42 euro/m.p. unitate (suma acestora împărţită la 3).
În acest context, Curtea a constatat că rezultanta este puţin diferită de cea propusă de expropriator, însă mai mare decât cea pe care însuşi coniestatorul a achitat-o la achiziţionarea întregii suprafeţe de teren de 2.500 mp, respectiv 3.596 euro (100.000.000 ROL), în octombrie 2001, valoarea astfel stabilită fiind oricum superioară celei minim permise de grila notarială pentru momentul de referinţă, care era de 20 euro/mp, respectiv 90 RON/mp.
Această modalitate de evaluare a despăgubirii nu încalcă nicio dispoziţie legală, fiind în consens cu prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora instanţa hotărăşte asupra despăgubirii pe baza rezultatului expertizei, comparându-l cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi.
În raport de aceste considerente, nu poate fi primită susţinerea recurentului referitoare ia faptul că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care este contrară nomelor în materia exproprierii, întrucât aceasta a reţinut că preţul stabilit de expropriator este asemănător cu cel acceptabil, determinat potrivit expertizei întocmite în cauză.
Prin urmare, se constată că atât cuantumul, cât şi întinderea prejudiciului suferit de recurentul-contestator au fost corect stabilite de instanţa de apel, prin raportare la criteriile prevăzute în materie de expropriere, raportul de expertiză fiind întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Critica referitoare la faptul că soţia contestatorului nu a atacat împreună cu acesta actele de expropriere este fondată, dar nu constituie, în sine, un motiv pentru admiterea cererii de recurs, deoarece instanţa de apel nu a pus în discuţie, din această perspectivă, legitimarea procesuală activă a reclamantului.
Faţă de aceste argumente, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul N.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul N.G. împotriva deciziei nr. 479 din 3 iunie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3261/2014. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 3273/2014. Civil. Validare poprire. Recurs → |
|---|
