ICCJ. Decizia nr. 3293/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3293/2014
Dosar nr. 2119/1/2014
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2014
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 4 aprilie 2006, reclamanţii P.G., P.V., P.I., P.S. şi P.M. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Comunei Corbu, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună anularea Dispoziţiei nr. 43 din 01 martie 2006, emisă de Primarul Comunei Corbu.
În motivarea cererii lor, reclamanţii au arătat că prin notificarea din 14 februarie 2002 au solicitat Primăriei Corbu restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 12.000 mp şi construcţie cu destinaţia de casă de locuit; acest imobil a aparţinut autorului comun P.R., fiind expropriat în anul 1949 şi ocupat de Gospodăria Agricolă de Stat Săcele.
În susţinerea acţiunii, s-a mai precizat că, prin decizia contestată, s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2.590 mp, cu motivaţia că doar în privinţa acestuia se face dovada exproprierii, fiind respinsă notificarea pentru restul de teren de 9.410 mp.; unitatea deţinătoare se află în confuzie, întrucât terenul de 3 ha şi 2.590 mp a fost expropriat dintr-o suprafaţă totală de 58 ha şi 2.590 mp, teren arabil situat în afara localităţii, în timp ce terenul de 12.000 mp era situat în intravilan şi constituia curtea casei de locuit.
Pârâta, prin întâmpinare a arătat că prin înscrisurile care au însoţit notificarea, reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului intravilan în suprafaţă de 9.410 mp şi nici a preluării acestui teren de către stat în mod abuziv, deşi potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001 le incumba sarcina acestei probe; în aceste condiţii, s-a apreciat în mod corect asupra posibilităţii de restituire doar cu privire la terenul 2.590 mp, de care autorul reclamanţilor a fost expropriat în baza Legii nr. 187/1945.
Prin Sentinţa civilă nr. 530 din 12 martie 2010, Tribunalul Constanţa a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei Corbu, ca nefondată, apreciind că, în mod corect, unitatea deţinătoare notificată pentru acordarea măsurilor reparatorii a reţinut că pentru suprafaţa de 9.410 mp reclamanţii nu fac dovada calităţii de persoane îndreptăţite; cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Corbu a fost respinsă, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii, criticând hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând restituirea întregii suprafeţe de 12.000 mp teren.
Prin Decizia nr. 244/C din 06 aprilie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale a fost respins apelul ca nefondat.
În considerentele acestei hotărâri instanţa de apel a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului însumând 12.000 mp ce a făcut obiectul notificării, din actele existente la dosar rezultând că autorul reclamanţilor a avut numai o moşie de 58 ha, din care a fost expropriată o suprafaţă de 3 ha şi 2.590 mp în baza Legii nr. 187/1995.
Ulterior, apariţiei Legii nr. 18/1991 reclamanţii au beneficiat pentru terenul agricol extravilan de reconstituirea dreptului de proprietate în limita legală de 50 de ha.
În ceea ce priveşte terenul intravilan, aferent conacului - proprietatea autorului reclamantului P.R., în suprafaţă de 12.000 mp, pretins a fi restituit în procedura Legii nr. 10/2001, s-a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada deţinerii acestui teren de către autorul lor prin nicio probă administrată în cauză. Procesul-verbal din 13 iunie 1949 privind situaţia moşiilor expropriate conform Decretului nr. 83/1949 cuprinde referiri la gospodăriile G.P., P. şi E.P., I.I.P. şi R.P., menţionând că în cadrul acestora a fost instalată Secţia Gospodăriei Agricole de Stat Săcele, fără a face vreo referire la terenul proprietatea lui P.R.
Prin Decizia civilă nr. 7252 din 27 noiembrie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de reclamanţii P.G., P.V., P.S. şi P.M. împotriva Deciziei civile nr. 244/C din 6 aprilie 2011 a Curţii de Apel Constanţa şi a casat această decizie, cauza fiind trimisă spre rejudecare Curţii de Apel Constanţa, în apel.
În considerentele deciziei de casare s-a reţinut faptul din înscrisul nou depus de reclamanţi în recurs, adresa din 29 mai 1992 a Ministerului de Justiţie - Direcţia Instanţelor Militare rezultă că P.G., fiul lui R. şi M. a fost dislocat împreună cu familia din Comuna Corbu, judeţul Constanţa în temeiul Decretului nr. 83/1949 la data de 2 martie 1949 şi i s-a fixat domiciliu obligatoriu în comuna Drăgăşani, Râmnicu Vâlcea.
De asemenea, din copia borderoului populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole din comuna Corbu, sat Corbu de Sus, plasa Constanţa, judeţul Constanţa, întocmit conform recensământului agricol şi al populaţiei din ianuarie 1948 - copie eliberată de Arhivele Naţionale la data de 12 noiembrie 2011 - act depus în recurs - rezultă că familia P.R. figura ca exploatând 58 ha şi 1.000 mp (9 parcele) din care 57 ha 5000 mp erau teren arabil iar 6.000 mp curţi.
Coroborând aceste înscrisuri, instanţa de recurs a statuat că familia P. avea în localitatea Corbu cel puţin o locuinţă, din care a fost dislocată în anul 1949 şi că 6.000 mp - din terenul care figura ca fiind exploatat de către familia P. era reprezentat de "curţi".
Întrucât actul nou dedus de reclamanţi în recurs cu privire la terenul de 6.000 mp cu destinaţia de "curţi" este de natură să pună în discuţie raţionamentul instanţei de apel avut în vedere la interpretarea şi înlăturarea unor documente pe ideea că forţa probantă a acestora ar fi îndoielnică, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în scopul identificării imobilului-teren de 6.000 mp, astfel cum rezultă din actul nou.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat de asemenea că terenul aferent construcţiei, aşa cum corect susţin recurenţii reclamanţi, nu poate face parte din terenul în suprafaţă de 3 ha şi 2.590 mp expropriat conform Legii nr. 187 din 23 martie 1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, întrucât potrivit art. 4 din lege "Construcţiunile, conacele, armanele, drumurile, livezile şi orice lucrări de îmbunătăţiri funciare cu toate instalaţiile lor vor fi cuprinse în cota de 50 ha, prevăzute la art. 3, pct. h, proprietarul având dreptul de a alege cota rezervată pentru dânsul de unde voieşte, dar într-un singur loc".
Ca atare, pretinsele construcţii şi terenul aferent acestora nu se puteau afla decât în cadrul suprafeţei de 55 ha care a rămas în posesia familiei P. până la aplicarea Decretului nr. 83/1949.
Prin Decizia civilă nr. 30 C din 16 aprilie 2014, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a admis apelul reclamanţilor P.G., P.V. şi P.M., P.S., declarat împotriva Sentinţei civile nr. 530 din 12 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 1945/118/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât Primarul Comunei Corbu şi intimatul reclamant P.I.
A schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis contestaţia reclamanţilor în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei Corbu.
A obligat pârâtul, urmare a anulării art. 1 şi art. 2 din Dispoziţia nr. 43/2006, să restituie în natură reclamanţilor terenul în suprafaţă de 6.000 mp, situat în Comuna Corbu, judeţul Constanţa, str. I. identificat prin expertiza M.A.S. figura geometrică ABCD, efectuată în apel la data de 12 martie 2014.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că:
În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, rămân numai cazurile expres exceptate, cum este cazul reglementat de art. 8 alin. (1) care exclude de la aplicarea legii bunurile imobile pentru care există o altă lege de reparaţie, şi anume, Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000.
Conform prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, în vigoare la data emiterii Dispoziţiei nr. 43 din 01 martie 2006, ce face obiectul prezentului dosar "Nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi cele forestiere".
Soluţia de excludere a unor asemenea categorii de terenuri este rezultatul opţiunii legiuitorului şi are la baza exercitarea dreptului acestuia de a decide asupra modului de reparare a abuzurilor din legislaţia trecută cu privire la proprietatea funciară.
În speţă, s-a constatat că reclamanţii P.G., P.V., P.I., P.S. şi P.M. au dedus judecăţii o contestaţie ce a vizat legalitatea Dispoziţiei nr. 43 din 01 martie 2006 prin care s-a soluţionat notificarea nr. 410 din 14 februarie 2002 formulată cu privire la restituirea în natură către reclamanţi a unui teren în suprafaţă de 12.000 mp, teren intravilan, ce a constituit terenul aferent casei de locuit a autorilor reclamanţilor.
Soluţionând această notificare, unitatea deţinătoare - Comuna Corbu prin Primar, a dispus restituirea în natură către reclamanţi a unui teren în suprafaţă de 2.590 mp, în considerarea actului de expropriere din 20 mai 1948, acest teren făcând parte din suprafaţa totală de teren de 3 ha şi 2.590 mp, teren arabil expropriată de la autorul reclamanţilor R.P. în anul 1948 din totalul suprafeţelor de teren agricol de 58 ha şi 2.590 mp.
Conform fişei de definitivare a procesului de expropriere, expropriatului i-au rămas în proprietate în anul 1948 (25 martie 1948) 55 ha teren. Unitatea notificată a respins restul pretenţiilor reclamanţilor privitoare la terenul intravilan aferent casei de locuit motivat de faptul că reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului intravilan notificat, soluţie menţinută şi de prima instanţă în primul ciclu procesual.
Referitor la natura terenului de 2.590 mp restituit prin Dispoziţia nr. 43 din 01 martie 2006 emisă de Primarul Comunei Corbu - art. 2, prin decizia de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că sunt întemeiate susţinerile reclamanţilor potrivit cu care acest teren era un teren arabil extravilan care a făcut parte dintr-un lot compact de 3 ha şi 2.590 mp expropriat în anul 1948 de la P.R., în timp ce terenul notificat - 12.000 mp intravilan aferenţi construcţiei, nu poate face parte decât din suprafaţa totală de 55 ha ce a rămas în patrimoniul expropriatului după 1948, conform art. 4 din Legea nr. 187 din 23 martie 1945 pentru înfăptuirea reformei agrare.
A conchis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că "pretinsele construcţii şi terenul aferent nu se puteau afla decât în cadrul suprafeţei de 55 ha care a rămas în posesia familiei P. până la aplicarea Decretului nr. 83/1949" prin urmare era necesară o identificare corectă a terenului intravilan notificat de reclamanţi, cel puţin pentru terenul de 6.000 mp curţi la care făcea referire actul nou depus în recurs de reclamanţi.
În raport de aceste statuări ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în referire la terenul în suprafaţă de 2.590 mp menţionat în dispoziţia contestată la art. 2, instanţa de apel a reţinut că sunt întemeiate criticile apelanţilor reclamanţi (inserate în motivele de apel la dosar apel), conform cărora dispoziţia de restituire a suprafeţei de 2.590 mp este nelegală, în condiţiile în care acest teren era un teren agricol extravilan ce făcea parte dintr-o suprafaţă totală de 3 ha şi 2.590 mp, teren care "conform art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu putea face obiect al acestei legi".
Mai mult, după adoptarea Legii nr. 165/2013 - lege aplicabilă şi în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării ei în vigoare, conform art. 4 din lege - legiuitorul a prevăzut că cererile vizând restituirea terenurilor intravilane, agricole la data preluării abuzive, formulate potrivit Legii nr. 10/2001 republicată, se soluţionează cu respectarea limitei de 50 de ha de proprietar deposedat, cu condiţia ca această suprafaţă să nu fi fost restituită prin aplicarea legilor fondului funciar. (art. 15 din Legea nr. 165/2013 modificată).
Or, în speţă, apelanţii reclamanţi au arătat că au beneficiat pentru terenul agricol, de reconstituirea dreptului de proprietate după autorul P.R., în limita suprafeţei de teren de 50 ha, conform titlurilor de proprietate nr. 28412/2045 din 12 decembrie 2002 şi nr. 2091 din 19 decembrie 2002, în cadrul prezentei contestaţii fiind vizat numai terenul aferent locuinţei autorului, respectiv terenul intravilan în suprafaţă de 12.000 mp.
În raport de statuările mai sus arătate ale instanţei de recurs şi faţă de criticile reclamanţilor, conform dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 165/2013, modificată, Curtea a constatat că identificarea şi restituirea terenului agricol extravilan de 2.590 mp, menţionat în procesul verbal de expropriere din 20 mai 1948 sunt nelegale, art. 2 din Dispoziţia nr. 43 din 1 martie 2006 a Primarului Comunei Corbu urmând a fi anulat, ca urmare a admiterii apelului reclamanţilor şi reformării hotărârii primei instanţe sub acest aspect.
Referitor la criticile apelanţilor-reclamanţi ce vizează respingerea cererii de restituire în natură a terenului intravilan în suprafaţă de 12.000 mp ce a făcut obiectul notificării din 14 februarie 2002, Curtea a reţinut:
Reclamanţii s-au legitimat ca moştenitori legali ai autorului P.R. conform actelor de stare civilă depuse la dosar, calitate necontestată de către pârâţi.
Referitor la calitatea de proprietari ai terenului în suprafaţă de 12.000 mp situat în intravilanul comunei Corbu, judeţul Constanţa, ce a făcut obiectul notificării, Curtea a reţinut următoarele:
Unicul înscris administrat de reclamanţi cu privire la calitatea de proprietar al autorului lor P.R. asupra unui teren intravilan din comuna Corbu, judeţul Constanţa îl constituie Copia Borderoului Populaţiei, proprietarilor şi exploataţiilor agricole din comuna Corbu, sat Corbul de Sus, plasa Constanţa, judeţul Constanţa, întocmit conform Recensământului agricol şi al populaţiei din ianuarie 1948.
Conform acestui înscris în luna ianuarie 1948 autorul reclamanţilor P.R. deţinea în comuna Corbu, satul Corbul de Sus o casă de locuit înregistrată sub nr. 176 şi 58 ha şi 1.000 mp teren dispus în 9 parcele. Din totalul terenului proprietatea P.R., o suprafaţă de 57 ha şi 5000 mp reprezenta teren arabil, iar 6.000 mp aveau destinaţia de curţi.
Sub aspectul întinderii suprafeţei terenului intravilan s-a reţinut că acest înscris nu a fost completat de reclamanţi cu alte probe din care să rezulte că ulterior recensământului din ianuarie 1948 şi până la data exproprierii gospodăriei lui P.R. şi a strămutării familiei acestuia în comuna Drăgăşani, Râmnicu-Vâlcea, conform Decretului nr. 83/1949, strămutare realizată în martie 1949, autorul reclamanţilor ar mai fi dobândit în proprietate o altă suprafaţă de teren, până la limita de 12.000 mp, ce a făcut obiectul notificării nr. 410 din 14 februarie 2002 conform Legii nr. 10/2001.
Raportat la aceste probatorii administrate în cauză, Curtea a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 numai pentru o suprafaţă de teren de 6.000 mp situat în intravilanul Comunei Corbu, judeţul Constanţa, pretenţiile lor pentru diferenţa de 6.000 mp fiind nefondate.
În ceea ce priveşte modalitatea de reparare a prejudiciului suferit de reclamanţi, prin privarea lor de proprietate asupra terenului de 6.000 mp, situat în intravilanul Comunei Corbu, judeţul Constanţa, cu destinaţia de curţi-construcţii, Curtea constată că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a terenului, neexistând niciun impediment legal la restituirea acestuia.
Referitor la terenul în suprafaţă de 2.590 mp, ce a constituit teren extravilan şi care a fost menţionat la pct. 1 din Dispoziţia nr. 43 din 01 martie 2006 emisă de Primarul Comunei Corbu, expertiza a concluzionat că acest teren nu face parte din suprafaţa de 6.000 mp teren ce a avut destinaţia de curţi, fosta proprietate P.R., ci se află poziţionat în partea sudică a lotului de 6.000 mp, fiind despărţit de acest lot de o altă suprafaţă de teren proprietatea Consiliului Local Corbu.
Cum reclamanţii sunt îndreptăţiţi să obţină restituirea în natură numai a unei suprafeţe de teren de 6.000 mp, care a avut destinaţia de curţi-teren intravilan, Curtea a apreciat că este în interesul reclamanţilor să li se atribuie un lot compact de 6.000 mp, cum de altfel a fost şi terenul aferent locuinţei proprietatea lui P.R., pe vechiul amplasament.
Referitor la construcţia care a constituit locuinţa autorilor reclamanţilor, aceasta a fost identificată într-o stare avansată de degradare, fiind inclusă în perimetrul îngrădit al proprietăţii SC G.S., reclamanţii menţionând că notificarea cu privire la construcţie a fost trimisă acestei societăţi comerciale, şi nu face obiectul analizei în apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii P.G., P.V., P.M., P.S., criticând decizia recurată pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 şi 9.
O primă critică formulată de reclamanţi se referă la încălcarea principiului non reformatio in pejus, precum şi la încălcarea limitelor sesizării instanţei prin anularea dispoziţiei de restituire a terenului în natură pentru suprafaţa de 2590 mp.
S-a arătat că prin Dispoziţia nr. 43 din 01 martie 2006 emisă de Primarul Comunei Corbu s-a acordat reclamanţilor numai suprafaţa de 2590 mp teren, deşi a fost cerută o suprafaţă de 12.000 mp Atacându-se în instanţă, dispoziţia emisă de Primarul Comunei Corbu, s-a solicitat anularea numai în ceea ce priveşte nerestituirea totală a suprafeţei de teren solicitate, nu şi acea parte a dispoziţiei care permitea retrocedarea a 2590 mp teren. Faptul că instanţa de apel a anulat total dispoziţia a dus la înlăturarea suprafeţei de teren menţionate şi nu a fost solicitat expres de aceştia.
De vreme ce nu a avut loc în apel o restrângere a pretenţiilor sau o renunţare la judecată, instanţa de apel nu putea anula dreptul deja câştigat prin dispoziţia atacată.
Pe de altă parte, soluţia este şi netemeinică, deoarece terenul de 2590 mp este învecinat cu cel de 6000 mp şi au acelaşi regim juridic, astfel încât nu există fundament pentru instanţa de apel să refuze restituirea acestui teren, deşi acesta fusese deja acordat prin dispoziţia unităţii deţinătoare.
O altă critică priveşte posibilitatea dovedirii existenţei înregistrărilor fiscale ale terenurilor la Primărie, în raport de lipsa arhivei unităţii administrativ-teritoriale. Pe de altă parte, în cauză s-a făcut dovada existenţei terenului aferent construcţiei-conac, teren în suprafaţă de 12.000 mp, din care Primăria a restituit 2590 mp, iar în apel au fost identificaţi prin expertiză, aproximativ 10.000 mp. Diferenţa de teren din cei 12.000 mp solicitaţi, fiind teren aferent fostului conac, actualmente aflându-se în posesia societăţii G.S., care deţine şi o construcţie pe teren.
În fine, o ultimă critică priveşte neacordarea cheltuielilor de judecată de instanţa de apel, deşi s-a efectuat o expertiză ale căror costuri au fost suportate de reclamanţi, iar pârâţii trebuiau obligaţi la plata acestora.
Împotriva aceleiaşi decizii au declarat recurs şi pârâţii Primăria comunei Corbu şi Primarul comunei Corbu, criticând soluţia prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Într-o primă critică s-a arătat că instanţa de judecată nu a dat eficienţă juridică art. 3 lit. a) şi art. 22 din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificată şi completată privind retrocedarea imobilelor preluate abuziv şi nici prevederilor pct. 1 lit. e) din Normele Metodologice emise în aplicarea Legii nr. 10/2001, publicate la data de 18 aprilie 2003, sarcina probei proprietăţii şi a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revenind persoanei care se pretinde a fi îndreptăţită, aşa cum rezultă din prevederile legale.
Or, din înscrisurile care însoţesc notificarea adresată unităţii deţinătoare rezultă fără drept de tăgadă că în anul 1948 autorul reclamanţilor deţinea în patrimoniu o suprafaţă de 58 ha şi 2.590 mp teren. Ca urmare a punerii în aplicare a prevederilor Legii nr. 187/1945 privind reforma agrară, acesta a fost expropriat cu suprafaţa de 3 ha şi 2.590 mp rămânând în patrimoniul său cu suprafaţa de 55 ha.
Astfel, s-a constatat că reclamanţilor nu li se poate retroceda decât suprafaţa de 2.590 mp care rezultă a fi fost teren intravilan şi de care autorul acestora a fost deposedat, pentru diferenţa de 9.410 mp aceştia nefăcând niciun fel de dovadă a proprietăţii sau a preluării acestui imobil de către stat în mod abuziv.
Suprafaţa de 3 ha de care autorul reclamanţilor a fost expropriat în anul 1948, odată cu cei 2.590 mp, cât şi suprafaţa de 55 ha reprezintă teren arabil extravilan care fac obiectul altor legi reparatorii privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi nu obiectul Legii nr. 10/2001.
Recursul reclamanţilor este nefondat.
Examinând susţinerile recurenţilor-reclamanţi, Înalta Curte constată că acestea se subsumează dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. urmând să fie analizate din această perspectivă.
Sunt neîntemeiate criticile reclamanţilor privind încălcarea principiului non reformatio in pejus, precum şi încălcarea limitelor sesizării instanţei prin anularea dispoziţiei de restituire a terenului în natură pentru suprafaţa de 2590 mp.
Examinând actele şi lucrările dosarului, se reţine că prin cererea formulată la data de 3 aprilie 2006, reclamanţii au contestat Dispoziţia nr. 43 emisă la data de 01 martie 2006 de Primăria Comunei Corbu, privind restituirea suprafeţei de teren de 12.000 mp şi casei de locuit, imobile situate în intravilanul localităţii Corbu, jud. Constanţa.
Deşi, în criticile formulate se arată că dispoziţia emisă de Primărie în temeiul Legii nr. 10/2001 nu a fost atacată în întregime, acest lucru nu este menţionat în acţiunea introductivă de instanţă, dimpotrivă arătându-se că terenul a constituit un corp unitar şi trebuie restituit ca atare. Această susţinere a fost făcută şi în căile de atac, astfel încât, instanţa de apel era îndreptăţită să se pronunţe asupra actului contestat, în integralitatea sa, dispunând restituirea suprafeţei de 6000 mp, teren intravilan.
Aşa fiind, instanţa s-a pronunţat în limitele investirii sale, respectând obiectul dedus judecăţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. din 1865.
Este nefondată susţinerea reclamanţilor că le-a fost înrăutăţită situaţia în calea de atac a apelului, în măsura în care apelul le-a fost admis şi li s-a acordat o suprafaţă de teren mai mare decât cea retrocedată de Primăria Comunei Corbu. Astfel, iniţial, unitatea deţinătoare le-a restituit 2.590 mp teren intravilan, iar Curtea de Apel Constanţa le-a acordat 6.000 mp teren intravilan, aşa cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit în faza de rejudecare după casare.
De altfel, în raport de Decizia nr. 7252 din 27 noiembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un prim ciclu procesual, s-a reţinut cu putere de lucru judecat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea suprafeţei de 6.000 mp, teren intravilan, conform actului nou depus în recurs (Copia Borderoului Populaţiei, proprietarilor şi exploataţiilor agricole din comuna Corbu, sat Corbul de Sus, plasa Constanţa, judeţul Constanţa, întocmit conform recensământului agricol şi al populaţiei din 1948).
În ceea ce priveşte regimul juridic al diferitelor parcele de teren identificate conform actelor depuse, Curtea de Apel Constanţa a statuat că în luna ianuarie 1948, autorul reclamanţilor P.R. figura cu o suprafaţă de 57 ha teren şi 5.000 mp teren arabil, plus 6.000 mp curţi.
Aşadar, în ceea ce priveşte incidenţa Legii nr. 10/2001, art. 8 al actului normativ menţionat permite numai retrocedarea terenurilor intravilane, restul fiind supuse altor legi speciale de restituire şi în mod corect a statuat instanţa de apel că reclamanţilor le poate fi restituită în natură o suprafaţă de 6.000 mp, teren intravilan, restul terenului solicitat având regimul juridic al unui teren extravilan la data preluării abuzive şi intrând sub incidenţa altor legi cum ar fi Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, etc.
Faptul că autorul reclamanţilor nu a figurat înscris în evidenţele fiscale ale comunei Corbu nu este determinant pentru soluţionarea cauzei, esenţial fiind înscrisul pe care şi-a fundamentat decizia instanţa de recurs, în ciclul procesual anterior.
Este neîndoielnic că instanţa de apel, reanalizând litigiul, în rejudecare a evaluat toate probele existente la dosarul cauzei şi a stabilit relevanţa acestora - acestea subsumându-se unor critici pe netemeinicie - însă aceste aspecte exced dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ. şi nu pot face obiectul analizei în recurs.
Deşi, în cuprinsul cererii de recurs reclamanţii au invocat în drept şi dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 8, criticile formulate sunt tot de nelegalitate, subsumându-se dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind analizate ca atare.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, susţinerile reclamanţilor sunt nefondate. Astfel, examinând practicaua Deciziei nr. 30 C din 16 aprilie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, respectiv încheierea din 09 aprilie 2014, când au avut loc dezbaterile asupra fondului cauzei, se constată că apărătorul reclamanţilor nu a solicitat cheltuieli de judecată. Aşa fiind, instanţa de apel nu era ţinută să se pronunţe asupra unei cereri fără a fi învestită, iar critica formulată în recurs rămâne fără suport juridic.
Recursul declarat de pârâţii Primăria comunei Corbu şi Primarul comunei Corbu este nefondat.
Examinând susţinerile recurenţilor-pârâţi, Înalta Curte constată că acestea se subsumează dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. urmând să fie analizate din această perspectivă.
Pârâţii au invocat, în esenţă, greşita aplicare a dispoziţiilor art. 3, 22 şi 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a legii, atât în ceea ce priveşte regimul juridic al probelor depuse la dosar, cât şi al stabilirii persoanelor îndreptăţite la restituire.
Sunt neîntemeiate criticile privind regimul juridic al probelor, referitor la înscrisul - Copia Borderoului Populaţiei, proprietarilor şi exploataţiilor agricole din comuna Corbu, sat Corbul de Sus, plasa Constanţa, judeţul Constanţa, întocmit conform recensământului agricol şi al populaţiei din 1948. Astfel, în raport de Decizia nr. 7252 din 27 noiembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un prim ciclu procesual, s-a reţinut cu putere de lucru judecat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea suprafeţei de 6.000 mp, teren intravilan, conform actului nou depus în recurs.
În consecinţă, sub acest aspect nu mai pot fi aduse critici din perspectiva dispoziţiilor art. 3, 22 şi 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece regimul juridic aplicabil a fost stabilit prin hotărârea instanţei anterioare.
Sunt nefondate şi criticile privind categoria de folosinţă a suprafeţei de 58 ha şi 2590 mp, de vreme ce instanţa de apel a statuat că terenul era extravilan şi nu cădea sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, ci a altor legi speciale de reparaţie.
De altfel, instanţa de apel, analizând susţinerile părţilor admiţând apelul reclamanţilor, a obligat pe pârâtul Primarul Comunei Corbu să restituie în natură reclamanţilor terenul în suprafaţă de 6.000 mp, teren intravilan, care face obiectul notificării formulate în temeiul legii speciale.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii P.G., P.V., P.M., P.S. şi pârâţii Primăria comunei Corbu şi Primarul comunei Corbu, împotriva Deciziei nr. 30 C din 16 aprilie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3276/2014. Civil. Completare/lămurire... | ICCJ. Decizia nr. 3295/2014. Civil. Fond funciar. Recurs → |
|---|
