ICCJ. Decizia nr. 3269/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3269/2014
Dosar nr. 1680/3/2011
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10 ianuarie 2011, sub nr. 1680/3/2011, reclamanta SC S. SA a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, solicitând să se dispună obligarea pârâtului expropriator să acorde despăgubiri pentru terenurile şi construcţia proprietatea reclamantei expropriate la valoarea de piaţă din momentul emiterii Hotărârilor nr. 15 şi nr. 16 din 07 decembrie 2010, dar nu mai puţin de 490 euro/mp expropriat, precum şi modificarea Hotărârii nr. 15 din 07 decembrie 2010 şi Hotărârii nr. 16 din 07 decembrie 2010 în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate de expropriator, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că, prin Hotărârea nr. 15 din 07 decembrie 2010 şi Hotărârea nr. 16 din 07 decembrie 2010 s-a dispus trecerea în proprietatea publică a Municipiului Bucureşti a terenurilor proprietatea privată a reclamantei în suprafaţă de 148 mp şi, respectiv 68 mp Cuantumul despăgubirilor a fost stabilit de Comisie astfel: pentru terenul în suprafaţă de 168 mp, din care 29 mp construcţie - suma de 40.917 lei, iar pentru terenul în suprafaţă de 68 mp - suma de 13.752 lei. Or, valorile stabilite sunt foarte mici, în raport de valoarea de circulaţie a terenurilor şi construcţiei la momentul exproprierii.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 184/2008, art. 21 şi urm. din Legea nr. 33/1994.
Pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii.
A precizat că pentru aceste terenuri au fost întocmite două rapoarte de evaluare de SC V.V. SRL, prin expert ANEVAR R.I.D., care au stabilit despăgubirile cuvenite proprietarului la suma de 13.752 lei, respectiv 40.917 lei.
Reclamanta nu a depus cerere pentru plata despăgubirilor în termenul legal şi nu a depus documentele referitoare la dreptul de proprietate asupra terenurilor, în original sau în copie legalizată, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004.
Astfel, pârâtul că a emis cele două hotărâri contestate, prin care a dispus consemnarea despăgubirilor şi eliberarea lor în condiţiile Legii nr. 198/2004, cuantumul fiind stabilit potrivit Legii nr. 198/2004, în funcţie de valoarea de piaţă a imobilelor, în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare.
Prin Sentinţa civilă nr. 2119 din 21 noiembrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis contestaţia formulată de contestatoarea SC S. S.A., a modificat în parte Hotărârea nr. 15 din 07 decembrie 2010 de stabilire a despăgubirilor emisă de Primăria Municipiului Bucureşti - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate de către expropriator reclamantei la suma totală de 286.027,4 lei, reprezentând valoarea imobilului expropriat, respectiv terenul în suprafaţă de 148 mp şi 29 mp construcţie situat în Bucureşti, Şoseaua P., sector 2, a modificat în parte Hotărârea nr. 16 din 07 decembrie 2010 de stabilire a despăgubirilor emisă de Primăria Municipiului Bucureşti - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate de către expropriator reclamantei la suma totală de 121.774,4 lei, reprezentând valoarea imobilului expropriat, respectiv terenul în suprafaţă de 68 mp, situat în Bucureşti, Şoseaua P., sector 2, a obligat pârâtul la plata sumei de 3200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, tribunalul a reţinut că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra terenului de 148 mp, din care construcţie 29 mp, situat în Bucureşti, Şoseaua P., sector 2, precum şi a terenului în suprafaţă de 68 mp, situat în Bucureşti, Şos. P., sector 2, potrivit actelor de proprietate depuse la dosar.
Prin Hotărârea nr. 27 din 27 ianuarie 2010, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a declanşat procedurile de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes local de Supralărgire Şoseaua P., conform Legii nr. 198/2004.
Prin Hotărârea nr. 15 din 07 decembrie 2010 de stabilire a despăgubirilor, emisă de pârât prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a dispus consemnarea despăgubirii în cuantum de 40.917 lei, pentru terenul în suprafaţă de 148 mp, din care construcţie 29 mp, situat în Bucureşti, Şoseaua P., sector 2, consemnându-se că proprietara, prin procesul-verbal nr. 15, încheiat la data de 07 decembrie 2010, nu este de acord cu acest cuantum.
Prin Hotărârea nr. 16 din 07 decembrie 2010 de stabilire a despăgubirilor, emisă de pârât prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a dispus consemnarea despăgubirii în cuantum de 13.752 lei, pentru terenul în suprafaţă de 68 mp, situat în Bucureşti, Şoseaua P., sector 2, consemnându-se că proprietara, prin procesul-verbal încheiat la data de 07 decembrie 2010 nu este de acord cu acest cuantum.
Analizând prin prisma dispoziţiilor art. 6 şi 9 din Legea nr. 198/2004 cererea de majorare a despăgubirilor formulată de reclamantă în cadrul prezentei contestaţii, tribunalul a reţinut din concluziile raportului de expertiză întocmit de către comisia de experţi desemnată potrivit Legii nr. 33/1994 că valoarea unitară a terenului expropriat în suprafaţă totală de 217 mp este de 88.300 euro, echivalentul a 388.500 lei, la cursul de 4,40 lei/euro.
Conform actelor de proprietate depuse la dosar, suprafaţa totală a terenului este de 216 mp (148 mp - Şoseaua P., sector 2 şi 68 mp - Şoseaua P., sector 2).
Astfel, pentru suprafaţa de 148 mp - valoarea este de 265.038,4 lei, iar pentru terenul în suprafaţă de 68 mp - valoarea este de 121.774,4 lei.
În ceea ce priveşte construcţia în suprafaţă de 29 mp, valoarea a fost determinată prin raportul de expertiză la 20.989 lei.
Referitor la prejudiciul individual, tribunalul a constatat că din raportul de expertiză reiese că acesta ar fi cauzat de necesitatea reconstruirii construcţiilor demolate şi cheltuielilor aferente - respectiv cabină poartă - 20.989 lei, gard - 11.690 lei, stâlpi - 1667 lei, însă pentru cele din urmă construcţii nu s-a făcut dovada faptului că la momentul exproprierii existau în patrimoniul reclamantei, astfel că nu pot fi avute în vedere.
Constatând că despăgubirea solicitată de reclamantă este superioară celei calculate de experţii evaluatori la momentul exproprierii, acţiunea a fost admisă în consecinţă.
Împotriva sentinţei au formulat apel pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În motivarea cererii de apel, în sinteză, Municipiul Bucureşti a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 9 pct. 7 lit. a) şi b şi art. 4 alin. (9) pct. 7 lit. c) din Legea nr. 198/2004, în sensul că stabilirea despăgubirilor se face cu respectarea art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004.
Totodată, a arătat că instanţa de fond trebuia să stabilească contravaloarea despăgubirilor la valorile din grila notarilor publici de la data efectuării raportului de expertiză şi că, dacă din compararea grilelor notarilor publici din mai 2012 cu cea de la data efectuării expertizei a rezultat că valoarea din grilă de la data efectuării expertizei ar fi mai mare, aceasta putea acorda suma mai mare.
În situaţia în care instanţa ar fi considerat că trebuie acordată valoarea de circulaţie, atunci trebuiau respectate dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul ca la stabilirea contravalorii despăgubirilor să se aibă în vedere valorile din contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada efectuării raportului de expertiză.
Ministerul Public a arătat că instanţa de fond nu a respectat procedura legală de expertizare în cazul exproprierilor, că nu s-a observat că cele două suprafeţe de teren expropriate reprezintă o mică parte din proprietatea reclamantei şi că partea neexpropriată va dobândi un spor de valoare, iar, în această situaţie, ar fi trebuit să se ceară o reducere a daunelor cuvenite reclamanţilor, aspect pe care experţi nu l-au avut în vedere.
Prin întâmpinare, reclamanta SC S. SA a solicitat respingerea apelurilor.
Prin Decizia civilă nr. 264A din 12 iunie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelurile declarate de apelantul pârât Municipiul Bucureşti prin Primarul General - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 şi de apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate de expropriator pentru terenurile în suprafaţă totală de 216 mp, situate în Bucureşti, şos. P., sector 2, la suma de 83.916 euro, în echivalent la data plăţii, inclusiv TVA, a menţinut obligaţia de plată a despăgubirilor pentru construcţia de 29 mp, în sumă de 20.989 lei, precum şi dispoziţia privitoare la obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti la plata cheltuielilor de judecată.
În ce priveşte apelul declarat de Municipiul Bucureşti, instanţa de apel a reţinut că în faza de judecată stabilirea cuantumului despăgubirilor se face urmărindu-se respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi nu prevederile din Legea nr. 198/2004. De asemenea, a apreciat că stabilirea despăgubirilor se face potrivit dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi nu grilei notarilor publici.
În speţă, expertiza întocmită de experţii S.F., M.D. şi D.C.D. nu a respectat aceste dispoziţii, stabilirea despăgubirilor făcându-se prin utilizarea de oferte de pe site-urile imobiliare şi din presa de specialitate.
Cât priveşte apelul declarat de Ministerul Public, instanţa de apel a constatat că vizează tot aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât expertiza întocmită s-a bazat pe oferte de vânzare publicate pe diferite site-uri.
În consecinţă, la termenul din 11 aprilie 2013, când s-a solicitat efectuarea unei noi expertize, s-a propus ca obiectiv de către Municipiul Bucureşti stabilirea contravalorii imobilului la momentul exproprierii şi la momentul realizării expertizei, în funcţie de preţurile din grila notarilor publici sau în funcţie de valorile din contractele de vânzare-cumpărare. Ministerul Public a apreciat că este utilă o probă care să fie efectuată în condiţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Raportul de expertiză şi răspunsul la obiecţiuni au fost întocmite cu luarea în considerare a trei contracte de vânzare-cumpărare autentice, însă instanţa de apel a dat valoare concluziilor rezultate prin raportare la valorile înscrise în contractul de vânzare-cumpărare care privea un teren similar celui care a fost expropriat.
Astfel, potrivit răspunsului la obiecţiuni, valoarea în euro pe 1/mp din acest teren a fost de 388,5 euro, care înmulţită cu 216 mp, este de 83.916 euro.
Întrucât prin cele două apeluri nu s-au făcut critici asupra cuantumului despăgubirilor stabilite pentru construcţii, instanţa de apel a menţinut cuantumul stabilit la fond, de 20.989 lei.
În termen legal, împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea analizării motivelor de apel.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat că nu au fost analizate primele două motive din cererea de apel. Aşa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, despre acestea se face vorbire la pagina 6 alin. (1) şi (2) din hotărârea atacată, instanţa rezumându-se doar la a menţiona două concluzii, în locul unei prezentări a considerentelor pentru care aceste critici au fost avute în vedere.
Instanţa de apel a apreciat că cele două motive sunt nefondate pentru că trebuiau respectate dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi nu prevederile art. 4 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 198/2004, cu privire la modalitatea de stabilire a modului de calcul a valorii despăgubirilor.
Or, nu a arătat din ce cauză trebuie respectată o lege în detrimentul alteia, astfel încât hotărârea nu este motivată cu privire la respingerea criticilor menţionate.
Recurentul a menţionat, totodată, că hotărârea primei instanţe este nelegală, dat fiind că: a stabilit despăgubirea corespunzătoare imobilului expropriat în baza unui raport de evaluare care nu a ţinut cont de valorile cu care se vând imobilele în aceeaşi unitate administrativ teritorială, ci de oferte de vânzare; calcularea despăgubirii prin raportare la ofertele de vânzare, conform raportului de expertiză efectuat în fond nu corespunde exigenţelor nici ale legii generale, nici ale legii speciale; despăgubirea corespunzătoare imobilului expropriat trebuie stabilită cu respectarea prevederilor legii în baza căreia a fost efectuată exproprierea, Legea nr. 198/2004, lege specială care derogă de la prevederile Legii nr. 33/1994, adică în funcţie de valorile din grila notarilor publici.
Cât priveşte interpretarea şi aplicarea corectă a Legii nr. 198/2004 raportat la Legea nr. 33/1994, recurentul a arătat că a realizat procedura de expropriere în baza unei legi speciale, care prevede că valoarea despăgubirii se calculează conform valorii din grila notarilor publici - art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004. Despăgubirea calculată astfel reprezintă suma pe care o are de încasat persoana expropriată. În baza art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, persoana expropriată are dreptul să conteste contravaloarea despăgubirii astfel calculate - art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Prin urmare, trimiterea legii speciale la prevederile legii generale trebuie interpretată în sensul aplicării legii generale, aşa încât să nu golească de conţinut prevederile legii speciale.
Astfel, dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile în ceea ce priveşte competenţa instanţei de judecată, respectiv instanţa competentă să judece contestaţia, soluţia pe care o poate adopta instanţa de judecată, verificarea modului în care a fost stabilită contravaloarea despăgubirii, precum şi componenţa comisiei de experţi.
Aceleaşi dispoziţii nu sunt incidente însă cât priveşte persoana care învesteşte instanţa de judecată, soluţia pe care o poate adopta instanţa de judecată, respectiv dispunerea exproprierii, precum şi criteriile de stabilire a despăgubirii.
Aşa cum rezultă din dosar, recurentul a susţinut că el a stabilit contravaloarea despăgubirii cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004, în funcţie de grila notarilor publici şi de locul unde se situează imobilul expropriat.
Dacă pe parcursul judecării contestaţiei, instanţa de judecată ar fi constatat că nu s-au respectat prevederile citate, atunci, în urma calculelor efectuate de comisia de experţi, ar fi trebuit să stabilească contravaloarea corectă a despăgubirilor.
În speţă, instanţele de fond şi apel şi-au însuşit concluziile unor expertize care nu au verificat modul de calcul al despăgubirii, ci au calculat valoarea despăgubirii în baza unui alt mod de calcul, ceea ce este greşit.
În drept, pârâtul a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că prezentul litigiu, faţă de data formulării cererii de chemare în judecată, 10 ianuarie 2011, se supune dispoziţiilor Legii nr. 255 din 14 decembrie 2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, intrată în vigoare la 23 decembrie 2010.
În cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile Legii nr. 255/2010, astfel cum dispune art. 32 din acest act normativ, aşa încât, cum s-a arătat mai sus, acţiunea este supusă acestor noi reglementări, iar nu Legii nr. 198/2004.
Conform art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004, în vigoare la data emiterii Hotărârilor nr. 15 şi nr. 16 din 07 decembrie 2010, "raportul de evaluare se întocmeşte având în vedere expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare".
Prevederile art. 9 alin 3 din Legea nr. 198/2004, în vigoare la aceeaşi dată, sunt în sensul că "acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii".
Potrivit art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, 10 ianuarie 2011, "raportul de evaluare se întocmeşte avându-se în vedere expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare", iar, conform art. 22 alin. (3) din acelaşi act normativ, "acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii".
Aşadar, dispoziţiile menţionate se regăsesc în aceeaşi formă în ambele acte normative indicate, prin art. 35 din Legea nr. 255/2010 fiind abrogată Legea nr. 198/2004 la data de 23 decembrie 2010.
Printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de apel nu a analizat primele două motive din cererea de apel, ci doar s-a rezumat la a menţiona două concluzii, în locul unei prezentări a considerentelor de fapt şi de drept pentru care au fost înlăturate cererile pârâtului.
În cauză, în motivarea cererii de apel Municipiul Bucureşti a arătat că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 9 şi art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004 (în prezent art. 11 alin. (8) şi art. 22 din Legea nr. 255/2010), în sensul că stabilirea despăgubirilor trebuie să se facă cu respectarea art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004. În raport de acest temei de drept, instanţa de fond trebuia să stabilească contravaloarea despăgubirilor prin raportare la valorile din grila notarilor publici de la data efectuării raportului de expertiză.
Prin decizia recurată, instanţa de apel, fără a reţine o altă situaţie de fapt decât cea din fond, a apreciat că în faza de judecată stabilirea cuantumului despăgubirilor se face urmărindu-se respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi nu a prevederilor din Legea nr. 198/2004. De asemenea, a constatat că stabilirea despăgubirilor se face potrivit dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar nu conform grilei notarilor publici.
Aşadar, în această fază procesuală instanţa de judecată a statuat asupra regimului juridic aplicabil acţiunii pendinte, precum şi asupra criteriilor ce trebuie respectate la stabilirea despăgubirilor materiale solicitate de către persoana expropriată, în acest fel răspunzând criticilor apelantului în limitele celor două reguli restrictive exprimate prin adagiile "tantum devolutum quantum appellatum" şi "tantum devolutum quantum judicatum".
Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.
Aşadar, obligaţia instanţei de a-şi argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ de dispoziţiile mai sus arătate, are în vedere stabilirea în considerente a situaţiei de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică relevantă şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul indicat clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.
În cuprinsul hotărârii recurate, analizând şi celălalt apel formulat în cauză, instanţa de apel a rezumat raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată, în acest fel respectând dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel, sub acest aspect - cel reglementat de textul citat - a motivat soluţia dată fiecărui capăt de cerere/motiv de apel, răspunzând tuturor criticilor cu care a fost învestită, şi, ca atare, nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În recurs, recurentul a mai arătat că sentinţa primei instanţe este nelegală, pentru argumentele deja prezentate, însă Înalta Curte reţine că a fost învestită în mod legal de către această parte numai în ceea ce priveşte recursul exercitat împotriva Deciziei nr. 264A din 12 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă. Astfel, potrivit art. 299 C. proc. civ., pot face obiectul recursului doar hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel (ca în cazul de faţă), precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.
De altfel, nemulţumirile pârâtului legate de soluţia primei instanţe au fost cenzurate de instanţa de apel, urmând ca instanţa de recurs să verifice legalitatea deciziei pronunţate în apel, în acest context verificând şi observaţiile referitoare la sentinţa dată în fond.
Analizând cererea de recurs prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speţă, instanţa a fost învestită cu o contestaţie împotriva Hotărârilor nr. 15 şi nr. 16 din 07 decembrie 2010 de stabilire a despăgubirilor emise de Primăria Municipiului Bucureşti - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, reclamanta solicitând reevaluarea cuantumului despăgubirilor stabilite de comisie.
În mod corect, prin decizia atacată instanţa de apel a înlăturat critica pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primarul General, invocată în memoriul de apel, referitoare la incidenţa în cauză a unei proceduri derogatorii, speciale, de stabilire a despăgubirilor, conferită de dispoziţiile legii speciale.
În cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile în speţă numai în ceea ce priveşte competenţa instanţei de judecată, soluţia pe care o poate adopta aceasta, respectiv verificarea modului în care a fost stabilită contravaloarea despăgubirii, precum şi componenţa comisiei de experţi, iar nu cât priveşte persoana care învesteşte instanţa de judecată, soluţia pe care o poate adopta instanţa de judecată, respectiv dispunerea exproprierii, şi criteriile de stabilire a despăgubirii, cele din urmă supuse normelor speciale prevăzute de art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004 (nn. în prezent art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010).
Cu privire la această critică, Înalta Curte constată că, potrivit textului de lege citat, "raportul de evaluare se întocmeşte având în vedere expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare" (această dispoziţie a fost reluată de art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010, în sensul că "raportul de evaluare se întocmeşte avându-se în vedere expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare").
Norma citată vizează însă exclusiv evaluarea făcută de însuşi expropriator, în faza administrativă.
Atunci când reglementează calea contestării în instanţă a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, legiuitorul a stabilit că "acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol (art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010) se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii".
Chiar textul normei din legea specială relevă fără echivoc faptul că trimiterea pe care o face la dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 vizează stabilirea despăgubirii sub toate aspectele reglementate de normele la care se face referire, fără restricţia pe care o impune interpretarea evident greşită a recurentului. Aşadar, însăşi legea specială face trimitere la dreptul comun în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a contestaţiei în conformitate cu art. 25, 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994.
Ca atare, analiza fondului contestaţiei prevăzute de art. 22 din Legea nr. 255/2010 (fostul art. 9 din Legea nr. 198/2004) presupune administrarea probei cu expertiză pentru determinarea cuantumului despăgubirii cuvenite expropriatului, prin raportare la criteriile indicate în art. 26 din Legea nr. 33/1994, sens în care au şi procedat instanţele de fond.
În lipsa vreunei norme exprese în Legea nr. 255/2010 (respectiv Legea nr. 198/2004), care să limiteze sau să restrângă în vreun fel aplicarea art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel a procedat în mod corect, dând eficienţă deplină prevederilor potrivit cărora despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor se ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Textul legal invocat de pârât, art. 4 alin. (9), referitor la evaluare, din Legea nr. 198/2004 (la data formulării acţiunii art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010), este aplicabil exclusiv în procedura administrativă prealabilă exproprierii, cum s-a arătat anterior, iar nu cu ocazia stabilirii despăgubirilor de către instanţă. Această concluzie se bazează pe interpretarea logică şi sistematică a prevederilor legilor speciale, care reglementează în mod detaliat etapele administrative ale procedurii de expropriere, distincte de etapa judiciară la care se face trimitere în caz de contestare a hotărârii de stabilire a despăgubirii emisă de expropriator.
Aşadar, estimarea invocată de recurent semnifică, din perspectiva conţinutul său semantic, operaţiunea de evaluare cu aproximaţie, de apreciere a valorii sau mărimii pe baza unor date incomplete, această operaţiune fiind efectuată de către expropriator în cadrul unei proceduri necontencioase, fără a lua în considerare punctul de vedere al persoanei expropriate. Or, estimarea, ca modalitate de determinare a unei valori, este incompatibilă cu procedura de evaluare judiciară, care se bazează pe un probatoriu complet, administrat cu respectarea principiului contradictorialităţii.
Tocmai datorită caracterului orientativ şi estimativ al valorilor cuprinse în ghidurile privind valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare întocmite la solicitarea camerelor notarilor publici, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca persoana expropriată, care se consideră nedreptăţită prin suma ce i-a fost oferită de expropriator, să solicite instanţei stabilirea unei valori corecte, pe baza unei expertize judiciare întocmite cu respectarea art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
În măsura în care expropriatorul a cuantificat incorect cuantumul despăgubirilor în procedura administrativă, se justifică reevaluarea acestora de către instanţa de judecată.
Din această perspectivă, pentru considerentele prezentate anterior critica recurentului privind norma de drept aplicabilă este nefondată.
Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa trebuie să ţină seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Înalta Curte constată că instanţa de apel, sancţionând raportul iniţial efectuat la fond doar pe baza unor oferte imobiliare, a dispus efectuarea raportului de expertiză în condiţiile Legii nr. 33/1994; prin acest nou raport de expertiză, comisia de experţi s-a raportat la contracte de vânzare-cumpărare încheiate până la data efectuării lucrării pentru terenuri pe cât posibil similare celui expropriat.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că în speţă s-a făcut o aplicare corectă a textului analizat, acesta fiind, de altfel, singurul aspect de nelegalitate ce poate fi cenzurat în recurs din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General este nefondat şi, ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, împotriva Deciziei nr. 264A din 12 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3266/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3270/2014. Civil → |
|---|
