ICCJ. Decizia nr. 3295/2014. Civil. Fond funciar. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3295/2014
Dosar nr. 3560/110/2013
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată de Comisia locală pentru aplicarea legilor fondului funciar a comunei Stănişeşti şi înregistrată cu nr. 3560/110 din 12 noiembrie 2013 la Tribunalul Bacău aceasta a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 695 din 13 iunie 2013 a Tribunalului Bacău, pronunţată în Dosarul nr. 7648/110/2012, anularea deciziei şi, în consecinţă, admiterea recursului formulat de către Comisia locală şi admiterea acţiunii.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi pct. 7 C. proc. civ.
La data de 06 august 2013 a formulat cerere de revizuire şi intimata V.S. împotriva aceleiaşi decizii civile pronunţate în recurs de Tribunalul Bacău cu nr. 695 din 13 iunie 2013, cererea fiind înregistrată sub nr. 3925/110/2013.
Instanţa a invocat din oficiu excepţia de litispendenţă şi, în urma admiterii excepţiei, această din urmă cauză a fost conexată, prin încheierea din 16 octombrie 2013, la Dosarul nr. 3560/110/2013, pentru o judecată unitară, dat fiind faptul că acestea vizau aceeaşi decizie şi se întemeiau pe aceleaşi motive.
Tribunalul a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a instanţei în ceea ce priveşte revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi, invocând art. 323 pct. 2 C. proc. civ., a reţinut că hotărârile potrivnice au fost pronunţate de Tribunalul Bacău (Decizia civilă nr. 695 din 13 iunie 2013) şi, respectiv, de Judecătoria Podu Turcului (Sentinţa civilă nr. nr. 209 din 13 mai 2004), instanţa superioară comună acestora fiind Curtea de Apel Bacău.
În consecinţă, în temeiul art. 158 C. proc. civ. coroborat cu art. 323 pct. 2 C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău.
Prin Decizia nr. 614 din 16 iunie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, s-au respins, ca nefondate, cererile de revizuire formulate de revizuenta Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar şi revizuenta V.S. împotriva Deciziei nr. 695 din 13 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 7648/110/2012 şi a Sentinţei nr. 209 din 13 mai 2014, pronunţată de Judecătoria Podu Turcului în Dosarul nr. 549/2004, constatând că, în speţă, nu poate fi reţinută incidenţa art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenta Comisia locală Stănişeşti de aplicare a legilor fondului funciar, fără a indica motivul de nelegalitate pe care se întemeiază cererea sa.
În motivarea cererii de recurs se arată doar faptul că instanţa nu a ţinut cont de argumentele care motivau corect existenţa contrarietăţii de hotărâri, în opinia recurentei fiind întrunite condiţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Înalta Curte, fiind învestită cu soluţionarea recursului, constată că acesta este nul pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac prin care se invocă motive de nelegalitate a unei hotărâri.
Art. 3021 alin. (1) pct. c) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, printre alte menţiuni, sub sancţiunea nulităţii, şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum şi dezvoltarea lor.
Potrivit dispoziţiilor art. 303 C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una din situaţiile cuprinse în art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
În cererea de recurs formulată de revizuenta Comisia locală Stănişeşti de aplicare a legilor fondului funciar, se constată că aceasta îşi exprimă în termeni foarte generali nemulţumirea faţă de hotărârea pronunţată, fără însă a evoca în mod concret critici care să se încadreze în motivele de nelegalitate invocate, în sensul textului procedural amintit.
Astfel, întrucât criticile formulate nu fac posibilă încadrarea acestora, în mod concret, în vreunul din motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. şi nefiind constatate nici motive de ordine publică care să ducă la analizarea din oficiu a hotărârii criticate, se va constata nul recursul declarat de revizuenta Comisia locală Stănişeşti de aplicare a legilor fondului funciar împotriva Deciziei nr. 614 din 16 iunie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de revizuenta Comisia locală Stănişeşti de aplicare a legilor fondului funciar împotriva Deciziei nr. 614 din 16 iunie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2014.
Procesat de GGC - NN
← ICCJ. Decizia nr. 3293/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3296/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
---|