ICCJ. Decizia nr. 3266/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTĂ CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3266/2014
Dosar nr. 8621/102/2011*
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 22 decembrie 2011, sub nr. 8621/102/2011, reclamanta T.A.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC C.P. SA Târgu Mureş şi Primăria Târgu Mureş, obligarea primei pârâte la predarea terenului cuprins în CF nr. x1/II Târgu Mureş cu nr. topo nr. x2/2/15, nr. x3/2/5 şi nr. x4/2/1, reprezentând loc de casă intravilan, în suprafaţă de 795 mp, situat în municipiul Târgu Mureş, str. V.
Prin Sentinţa civilă nr. 1496 din 17 mai 2012, Tribunalul Mureş, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Târgu Mureş şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta T.A.D., împotriva acestei pârâte, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. De asemenea, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta T.A.D. împotriva pârâtei SC C.P. SA Târgu Mureş.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, primarul reprezintă comuna sau oraşul în raporturile cu alte autorităţi publice, persoane şi în justiţie. Prin urmare, oraşul ori comuna îşi valorifică capacitatea de exerciţiu prin primar, primăria fiind o structură funcţională la nivelul municipiului Târgu Mureş, fără personalitate juridică. Mai mult, în speţă, primăria nu are calitate de unitate deţinătoare faţă de imobilul în litigiu, astfel că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Târgu Mureş este întemeiată şi determină respingerea acţiunii.
Cu referire la cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta SC C.P. SA, s-a reţinut că potrivit Sentinţei civile nr. 1190 din 15 iunie 2011, pronunţate de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 800/43/2007, a fost anulată Dispoziţia nr. 2735 din 21 iunie 2004 emisă de Primarul municipiului Târgu Mureş, prin care fusese respinsă cererea reclamantei T.A.D. de restituire în natură a imobilului situat în Târgu Mureş, str. V., şi a fost obligat primarul la înaintarea notificării din 26 septembrie 2004, formulată de aceasta cu privire la imobil, unităţii deţinătoare SC C.P. SA, în vederea soluţionării potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
La data de 19 decembrie 2011 primarul municipiului Târgu Mureş a emis Dispoziţia nr. 9090, prin care a pus în executare hotărârea judecătorească anterior menţionată, înaintând notificarea şi întreaga documentaţie unităţii deţinătoare.
Unitatea deţinătoare SC C.P. SA a emis la data de 19 ianuarie 2012 o dispoziţie de respinge a cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu, în care a arătat că, pentru imobilul (compus din teren) situat în Str. V., reclamanta a fost trecută în anexa 39, poziţia nr. 599 a Hotărârii nr. 131/2001 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar; prin urmare, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilul nu intră sub incidenţa acestui act normativ.
S-a mai reţinut că pârâta SC C.P. SA a făcut dovada că deţine un titlu de proprietate asupra imobilului, înscris în CF nr. x1/II Târgu Mureş, fiind titulara unui certificat de atestare a dreptului de proprietate conform H.G. nr. 834/1991 şi că cererea reclamantei de obligare a SC C.P. SA la predarea imobilului este lipsită de temei legal, în cauză nefiind incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care procedura de restituire iniţiată prin notificarea din 26 septembrie 2004 este în curs, la data de 19 ianuarie 2012 fiind emisă o dispoziţie de către unitatea deţinătoare SC C. SA, care poate fi atacată în condiţiile şi potrivit procedurii prevăzute de această lege specială.
A mai reţinut tribunalul că acţiunea în revendicare nu este întemeiată, întrucât reclamanta nu a făcut dovada titlului în temeiul căruia pretinde predarea imobilului.
Prin Decizia civilă nr. 42A din 20 noiembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă T.A.D., împotriva Sentinţei civile nr. 1496 din 17 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Mureş.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că, prin acţiunea introductivă, reclamanta T.A.D. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Târgu Mureş, care a fost introdusă ca parte în proces iar prima instanţă a analizat calitatea procesuală pasivă a acesteia, iar nu a municipiului Târgu Mureş.
Referitor la acţiunea în revendicare prima instanţă în mod întemeiat a reţinut că pârâta SC C.P. S.A. deţine un titlu de proprietate asupra imobilului, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate conform H.G. nr. 834/1991, care a fost înscris în C.F. 579/II Târgu Mureş.
Pe de altă parte, potrivit Hotărârii nr. 131/2 din 21 martie 2001 a Comisiei judeţene de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş au fost validate propunerile de reconstituire a dreptului de proprietate privată, iar pentru imobilul - teren situat în municipiul Târgu Mureş, str. V., reclamanta a fost trecută în anexa nr. 39, poziţia nr. 599 a hotărârii mai sus arătate, astfel că devin incidente dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, modificată, conform cărora nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta T.A.D., solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei atacate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că imobilul în litigiu a fost proprietatea autorului său, a fost iniţial rechiziţionat iar ulterior a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 511/1955.
Recurenta-reclamantă a reiterat cererile formulate şi soluţiile pronunţate în cauză în fazele procesuale anterioare şi a menţionat că, în apel, a formulat critici cu privire la calitatea procesuală pasivă a municipiului Târgu Mureş, care, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, este reprezentat prin primar, susţinând că cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu municipiul Târgu Mureş, prin organele de conducere.
A arătat că, sub un al doilea aspect, a criticat sentinţa cu referire la aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi a prevederilor art. 8.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003, însă Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia nr. 42/A din 20 noiembrie 2012 nu a dat o dezlegare acestora, limitându-se la a reţine că, pentru imobilul - teren din str. V., reclamanta e fost trecută în anexa 39 poziţia nr. 599 a Hotărârii nr. 131/2001 a Comisiei judeţene de Fond Funciar, astfel că imobilul respectiv nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
În opinia recurentei-reclamante, decizia dată în apel este nelegală, deoarece terenul în litigiu nu s-a situat în perimetrul C.A.P., condiţie esenţială, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 18/1991 şi, în consecinţă, regimul juridic al terenului este acela de teren intravilan; împrejurarea că se regăseşte în anexa 39 a hotărârii Comisiei judeţene de fond funciar a judeţului Mureş este lipsită de relevanta juridică în cauză, deoarece terenul nu are regimul juridic stabilit de Legea nr. 18/1991 ci pe cel stabilit de Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte temeinicia acţiunii în revendicare, recurenta-reclamantă a susţinut că şi-a dovedit vocaţia succesorală din punct de vedere probator prin testamentul autentificat sub nr. 14593/1989 de fostul notariat de Stat Judeţean Mureş şi prin certificatul de moştenitor depus în dosar.
Intimaţii-pârâţi au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Prin Decizia civilă nr. 5221 din 13 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, instanţei de apel.
Pentru a dispune astfel, instanţa de recurs a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, reclamanta T.A.D. a solicitat obligarea pârâtei SC C.P. SA la restituirea în natură a unui bun pentru care a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001; cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile acestui act normativ.
Prezentul demers judiciar este subsecvent unui proces în care aceeaşi reclamantă a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Târgu Mureş, anularea Dispoziţiei nr. 2735 din 21 iunie 2004, emisă de primar, de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului (teren) situat în municipiul Târgu Mureş, str. V.
Prin Sentinţa civilă nr. 1190 din 15 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia civilă, în Dosarul nr. 800/43/2007, a fost admisă, în parte, contestaţia formulată de reclamanta T.A.D., în sensul că a fost anulată dispoziţia contestată şi a fost obligat Primarul municipiului Târgu Mureş să înainteze notificarea din 26 iulie 2001, unităţii deţinătoare SC C.P. SA, în vederea soluţionării.
Din înscrisurile depuse la dosarul primei instanţe a rezultat că municipiul Târgu Mureş, prin primar, a pus în executare Sentinţa civilă nr. 1190 din 15 iunie 2011, sus-menţionată, fiind emisă Dispoziţia nr. 9090/19 decembrie 2011.
La rândul său, pârâta SC C.P. S.A., a emis, la data de 19 ianuarie 2012, o dispoziţie de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului situat în municipiul Târgu Mureş, str. V.
Cu privire la critica de recurs, privind calitatea procesuală pasivă, Înalta Curte a reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a chemat în judecată pe pârâţii SC C.P. S.A. şi Primăria Municipiului Târgu Mureş, prin reprezentantul său legal.
Atât la judecata în primă instanţă, cât şi în căile de atac, această din urmă pârâtă a fost reprezentată prin primar, care a formulat întâmpinări.
A arătat instanţa de recurs că, în contextul în care cu prilejul judecăţii anterioare, finalizate cu Sentinţa civilă nr. 1190 din 15 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia civilă, în Dosarul nr. 800/43/2007, calitatea procesuală pasivă a fost reţinută în privinţa pârâtei Primăria municipiului Târgu Mureş, reprezentată prin primar, este excesiv a se aprecia, în situaţia particulară a speţei, că cererea a fost formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă, cu atât mai mult cu cât argumentele care susţin această excepţie vizează în realitate excepţia lipsei capacităţii procesuale.
Înalta Curte a dat îndrumări instanţei de trimitere în sensul de a analiza, cu prilejul rejudecării, sub aspectul calităţii procesuale pasive a intimatei-pârâte Primăria municipiului Târgu Mureş, dacă prin cererea de chemare în judecată reclamanta a formulat vreo pretenţie împotriva acesteia care să justifice atragerea sa în proces.
Cu referire la critica prin care s-a susţinut, în esenţă, că imobilul solicitat intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, Înalta Curte a reţinut că situaţia de fapt nu este pe deplin lămurită, pentru a putea da, potrivit dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., o dezlegare cu referire la modul de aplicare a dispoziţiilor legale în speţa dedusă judecăţii.
Astfel, instanţa de apel, ca şi prima instanţă, au concluzionat că terenul solicitat de reclamantă nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, pornind de la constatarea că T.A.D. figurează înscrisă în anexa nr. 39, poziţia nr. 599 a Hotărârii nr. 131/2001 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar, fără verificarea modalităţii în care s-a făcut această înscriere şi a se stabili dacă reclamanta a beneficiat de măsuri reparatorii pentru imobilul menţionat în cererea de chemare în judecată, în temeiul legii fondului funciar.
În speţă, situaţia bunului nu a fost stabilită, nefiind administrate probe care să contureze regimul juridic al acestuia; de asemenea, instanţele anterioare, faţă de pretenţia dedusă judecăţii (cerere de restituire în natură a unui teren), de temeiurile de drept invocate de reclamantă, respectiv Legea nr. 10/2001, şi de împrejurarea că ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată unitatea deţinătoare a emis o dispoziţie de respingere a cererii de restituire în natură, nu au clarificat dacă reclamanta a contestat formal dispoziţia de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului situat în municipiul Târgu Mureş, str. V., emisă de pârâta SC C.P. S.A., la data de 19 ianuarie 2012.
A mai arătat Înalta Curte că faţă de dispoziţiile legale pe care reclamanta şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată (art. 1 - 3, art. 6 - 7, art. 9 - 11, art. 21, art. 22 - 25 şi art. 27 - 28 din Legea nr. 10/2001), considerentele sumare ale instanţelor de fond şi apel cu referire la acţiunea în revendicare, apar ca fiind străine de natura pricinii.
Pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş cauza a fost reînregistrată la data de 12 februarie 2014, sub nr. 8621/102/2011*.
Cu prilejul rejudecării, instanţa de apel a administrat proba cu înscrisuri, respectiv actele care au stat la baza emiterii Hotărârii nr. 131/2001 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş.
De asemenea, instanţa de apel a stabilit că reclamanta nu a încasat nicio sumă cu titlu de despăgubiri în baza Hotărârii nr. 131/2001 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş, întrucât dosarul nu a fost transmis ANRP, precum şi că reclamanta nu a contestat Dispoziţia din data de 19 ianuarie 2012 emisă de unitatea deţinătoare SC C.P. SA, prin care a fost respinsă notificarea.
Prin Decizia civilă nr. 320R din 19 iunie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta T.A.D., împotriva Sentinţei civile nr. 1496 din 17 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 8621/102/2011.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că reclamanta a formulat notificare, în baza Legii nr. 10/2001, la data de 26 iulie 2001, prin care a solicitat restituirea, în natură, a imobilului teren situat în Târgu Mureş, str. V., în suprafaţă de 795 mp.
Prin Dispoziţia nr. 2735 din 21 iunie 2004 Primăria municipiului Târgu Mureş a respins cererea reclamantei, reţinând incidenţa prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Această dispoziţie a fost anulată prin Sentinţa civilă nr. 1190 din 15 iunie 2011 a Tribunalului Mureş, rămasă irevocabilă prin nerecurare, pe considerentul că Primăria municipiului Târgu Mureş nu este unitate deţinătoare, această calitate aparţinând SC C.P. SA, căreia i-a fost înaintată notificarea formulată de reclamantă, în vederea soluţionării.
Cum până la data de 22 decembrie 2011 SC C.P. SA nu soluţionase notificarea reclamantei, aceasta a promovat acţiunea ce face obiectul prezentei cauze, solicitând obligarea pârâţilor SC C.P. SA şi Primăria municipiului Târgu Mureş la restituirea în natură a terenului cuprins în CF nr. x1/II Târgu Mureş, nr. top. nr. x2/2/15, nr. x3/2/5, nr. x4/2/1, loc de casă intravilan în suprafaţă de 795 mp, situat în Târgu Mureş str. A.
Pe parcursul judecării procesului, respectiv la data de 19 ianuarie 2012, SC C.P. SA a emis o dispoziţie prin care a respins cererea de restituire a imobilului solicitat de reclamantă, reţinându-se incidenţa prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamanta fiind cuprinsă în anexa nr. 39 la poziţia nr. 599 a Hotărârii nr. 131/2001 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş. Dispoziţia a fost depusă la dosarul cauzei în faţa primei instanţe la data de 20 aprilie 2012.
Din actele dosarului, precum şi din susţinerile reprezentantului reclamantei, consemnate în încheierea din data de 17 aprilie 2014, a rezultat că reclamanta nu a contestat în mod formal dispoziţia emisă de SC C.P. SA la data de 19 ianuarie 2012, aceasta rămânând definitivă.
Prin Hotărârea nr. 131/L din 21 martie 2001 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş, reclamanta a fost cuprinsă în anexa nr. 39 la poziţia 599, în vederea acordării de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 795 mp, situat în Târgu Mureş, str. V.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat contestaţie, care a fost respinsă prin Hotărârea nr. 373/L din 20 iunie 2001 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş, reţinându-se că terenul nu poate fi restituit în natură, întrucât pentru terenul în cauză s-a emis un certificat de atestare a dreptului de proprietate în favoarea SC C.P. SA.
De asemenea, prin Hotărârea nr. 451 din 27 iulie 2006 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş s-a respins contestaţia reclamantei formulată împotriva soluţiei de respingere a cererii formulate de aceasta la data de 23 septembrie 2005, înregistrată sub nr. 168, prin care solicita din nou, în baza Legii nr. 245/2005, restituirea în natură a aceluiaşi teren, reţinându-se împrejurarea că Hotărârea nr. 131/L/2001 a rămas definitivă, reclamanta urmând să primească despăgubiri.
Reclamanta a solicitat la data de 31 ianuarie 2007 anularea Hotărârii nr. 131/L/2001, pe considerentul că terenul din str. V. nu face obiectul Legii nr. 18/1991, ci al Legii nr. 10/2001, cererea sa fiind respinsă prin Sentinţa civilă nr. 1831 din 26 martie 2008 a Judecătoriei Târgu Mureş, pronunţată în Dosarul nr. 858/320/2007. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 434 din 05 iunie 2008 a Tribunalului Mureş.
Cu ocazia rejudecării apelului s-au depus la dosar actele care au stat la baza emiterii Hotărârii nr. 131/L/2001, prin care s-a dispus acordarea de despăgubiri reclamantei, pentru terenul în discuţie, în baza Legii nr. 18/1991. Potrivit acestor înscrisuri a rezultat că la data de 26 martie 1998 reclamanta a solicitat Comisiei locale de fond funciar Târgu Mureş restituirea terenului intravilan în suprafaţă de 795 mp, situat în Târgu Mureş, str. V.
Imobilul în discuţie s-a aflat în proprietatea defunctului M.L., de la care a trecut în proprietatea Statului Român; dreptul de proprietate al statului a fost înscris în baza Sentinţei nr. 1010/1959, ulterior fiind înscris dreptul de administrare operativă al Consiliului popular al municipiului Târgu Mureş.
Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 1010 din 19 februarie 1959 a Tribunalului Popular al oraşului Târgu Mureş s-a dispus trecerea în proprietatea statului a terenului în litigiu, reţinându-se că bunul a fost rechiziţionat în baza Decretului nr. 184/1949 şi a trecut în proprietatea statului ca efect al Decretului nr. 511/1955.
Moştenitoarea testamentară a defunctului M.L. a fost M.M., reclamanta fiind moştenitoarea testamentară a acesteia din urmă, conform testamentelor depuse la dosar şi certificatului de moştenitor nr. 1407/1993.
A concluzionat instanţa de apel că terenul în discuţie a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, fiind incidente prevederile art. 36 alin. (5) din acest act normativ, potrivit cărora terenurile fără construcţii, neafectate de lucrări de investiţii aprobate, potrivit legii, din intravilanul localităţilor, aflate în administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 712/1966 şi a altor acte normative speciale, se restituie foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, după caz, la cerere. Atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. (2) - (5) ale art. 36 menţionat anterior se putea face, potrivit alin. (6) al aceluiaşi text legal, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situaţiei juridice a terenurilor.
În situaţia particulară a reclamantei restituirea în natură nu a fost posibilă, întrucât prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, acest teren a fost dat în proprietatea exclusivă a SC C.P. SA în baza Legii nr. 15/1990 şi a H.G. nr. 834/1991, dispunându-se acordarea de despăgubiri, prin Hotărârea nr. 131/L/2001. Reclamanta nu a contestat şi nu a solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate menţionat anterior.
În consecinţă, imobilul solicitat de reclamantă a făcut obiectul legii fondului funciar, fiind incidente în cauză prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform cărora nu intră sub incidenţa acestui act normativ terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
A apreciat instanţa de apel că nu pot fi primite argumentele reclamantei-apelante în susţinerea aplicabilităţii dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, neavând relevanţă faptul că terenul solicitat este intravilan, sau că nu a fost preluat în fosta Cooperativă Agricolă de Producţie, întrucât prevederile art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 vizează o situaţie particulară a terenurilor intravilane aflate în administrarea consiliilor locale. De asemenea, instanţa a constatat că nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001, întrucât nu este incidentă niciuna din situaţiile reglementate de art. 2 din actul normativ menţionat.
În ceea ce priveşte legitimarea procesuală a pârâtei Primăria municipiului Târgu Mureş, instanţa de apel a reţinut că, prin precizarea făcută de reprezentantul reclamantei la termenul de judecată din data de 17 aprilie 2014, s-a solicitat obligarea ambelor pârâte, Primăria municipiului Târgu Mureş şi SC C.P. SA la restituirea în natură a terenului în litigiu.
Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, cum Primăria municipiului Târgu Mureş nu are calitatea de unitate deţinătoare, aspect fiind stabilit anterior printr-o hotărâre irevocabilă, aceasta nu are calitate procesuală pasivă, neputând fi obligată la restituirea bunului solicitat de reclamantă.
Din această perspectivă, înlăturând argumentele instanţei de fond referitoare la lipsa capacităţii procesuale a primăriei ca structură funcţională la nivelul municipiului, curtea de apel a păstrat soluţia de respingere a acţiunii faţă de Primăria municipiului Târgu Mureş ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără legitimare procesuală pasivă.
În consecinţă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta T.A.D. împotriva Sentinţei civile nr. 1496 din 17 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Mureş.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta T.A.D., solicitând modificarea, în tot, a hotărârii atacate iar pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, respectiv, să fie obligată pârâta SC C.P. S.A. să-i predea în deplină proprietate, posesie şi folosinţă terenul înscris în CF nr. x1/II - Târgu Mureş, nr. top. nr. x2/2/15, nr. x3/2/5, nr. x4/2/1, reprezentând loc de casa intravilan în suprafaţă de 795 mp, situat în municipiul Târgu Mureş, strada V., judeţul Mureş.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1),(2), (3) şi (5), 315 (1) şi 129 pct. (4) şi (5) din acelaşi act normativ, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel nu a lămurit cadrul procesual în ceea ce priveşte obiectul cauzei, temeiul de drept şi calitatea procesuală a părţilor.
Astfel, recurenta a susţinut că prin Sentinţa civilă nr. 1190 din 15 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Mureş, a fost anulată Dispoziţia nr. 2735/21/06/2004, emisă de Primarul municipiului Târgu Mureş iar în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a somat-o pe pârâta SC C.P. SA, prin notificarea emisă în dosarul de executare din 10 noiembrie 2011 al B.E.J. P.I., să îi restituie imobilul. La rândul ei, Primăria municipiului Târgu Mureş a pus în executare Sentinţa civilă nr. 1190 din 15 iunie 2011, somând-o pe SC C.P. SA, să predea imobilul reclamantei.
Acest demers judiciar a fost întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, ceea ce dovedeşte că reclamanta nu a înţeles să formuleze o acţiune în revendicare, aşa cum greşit a apreciat curtea de apel, ci o acţiune îndreptată împotriva dispoziţiei pârâtei SC C.P. SA, de respingere a cererii de restituite în natură a imobilului, prin urmare o acţiune de contestare formală a dispoziţiei de respingere a cererii de restituire a imobilului.
S-a mai arătat că pârâta SC C.P. SA, în calitate de persoană juridică obligată la restituire, care nu are atribuţii jurisdicţionale, prin dispoziţia de respingere, a contestat dreptul reclamantei la restituirea în natură invocând faptul că aceasta a fost trecută în anexa 39 la poziţia 599 a Hotărârii nr. 131/2001 a Comisiei de fond funciar, respectiv că are dreptul la despăgubiri în condiţiile Legii nr. 18/1991. Drept urmare, reclamanta a înţeles să cheme în judecată pe pârâta Primăria municipiului Târgu Mureş, prin organele sale de conducere, în calitate de persoană care a înstrăinat imobilul în favoarea dobânditorului, în condiţiile în care imobilul nu a fost dobândit cu just titlu de către pârâtă. În acest sens, reclamanta a precizat în faţa instanţei motivul pentru care l-a chemat în judecată pe municipiul Târgu Mureş, respectiv pentru opozabilitate şi pentru a se discuta în contradictoriu şi cu acest pârât aspectele cauzei referitoare la dovada calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită la restituire în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi la anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 17 septembrie 1997, eliberat sub semnătura Primarului municipiului Târgu Mureş în favoarea paratei SC C.P. SA.
În opinia recurentei, instanţa de apel era obligată să sesizeze şi să verifice aceste aspecte în conformitate cu dispoziţiile art. 129 pct. (1) şi (4) şi 315 (1) C. proc. civ.
Printr-o altă critică s-a arătat că sunt incidente şi dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât hotărârea a fost dată în baza unor motive străine de natură pricinii.
Astfel, Primăria municipiului Târgu Mureş nu a fost chemată în judecată în calitate de unitate deţinătoare, cum în mod eronat a reţinut instanţa de apel ci în calitate de unitate care a înstrăinat un imobil care nu-i aparţinea, din această perspectivă având legitimare procesuală pasivă.
Pe de altă parte, instanţa de apel a considerat că nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001, ci prevederile art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991.
În opinia recurentei-reclamante hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 6.1 din Legea nr. 10/2001 şi ale H.G. nr. 498/2003 care stabilesc că prin imobile în sensul legii se înţeleg terenuri din intravilan neocupate de construcţii denumite terenuri disponibile. Imobilul din litigiu intră în categoria imobilelor abuziv preluate de stat, întrucât a făcut obiectul Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor.
A susţinut, de asemenea, recurenta că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul nu se afla în administrarea consiliului municipal, nu a fost restituit în natură în temeiul art. 36 alin. (5) din Legea fondului funciar, iar, pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 şi normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003, terenurile din intravilan neafectate de construcţii se restituie numai în natură, nefiind prevăzută în lege posibilitatea de a se acorda despăgubirii, indiferent cine este deţinătorul actual al imobilului.
De altfel, cu privire la incidenţa în cauză a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, Curtea de Apel Târgu Mureş s-a pronunţat şi prin Decizia nr. 13/A din 28 ianuarie 2009, dată în Dosarul nr. 800/43/2007 prin care a fost desfiinţată sentinţa civilă a Tribunalului Mureş nr. 909/2005 (Dosar nr. 3926/2004), reţinând că "simplul fapt al depunerii unei cereri în baza legii fondului funciar, chiar şi soluţionată fiind, nu constituie un argument pentru a se concluziona în privinţa incidenţei prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001".
În opinia recurentei-reclamante, terenul este disponibil deoarece actul de înstrăinare este lovit de nulitate absolută iar principiul de bază al Legii nr. 10/2001 este restituirea în natură a imobilelor; prin urmare, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, respectiv dată cu aplicarea greşită a legii, cea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă SC C.P. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
A susţinut intimata că, având în vedere că prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 15/1990 şi ale H.G. nr. 834/1991, acest teren a fost dat în proprietatea exclusivă a intimatei SC C.P. SA, reclamanta-recurentă a fost trecută în anexa nr. 39, poziţia nr. 599 a Hotărârii nr. 131/2001 a Comisiei judeţene de fond funciar Mureş, dispunându-se acordarea de despăgubiri. Hotărârea mai sus evocată produce efecte juridice depline, câtă vreme toate demersurile juridice ale recurentei în sensul anulării acestui act au fost respinse.
Distinct de cererea formulată de reclamanta-recurentă în baza Legii nr. 18/1991 (finalizată cu dispoziţia de acordare de despăgubiri), aceasta a încercat să uzeze şi de prevederile Legii nr. 10/2001, Primăria municipiului Târgu Mureş respingând, prin Dispoziţia nr. 2735 din 21 iunie 2004, cererea acesteia.
Astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, această dispoziţie a fost anulată prin Sentinţa civilă nr. 1190 din 15 iunie 2011 a Tribunalului Mureş. Conformându-se celor reţinute prin această sentinţă, municipiul Târgu Mureş, reprezentat prin primar, a procedat prin Dispoziţia nr. 9090 din 19 decembrie 2011, la înaintarea notificării depuse de recurentă către C.P. SA.
Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, SC C.P. SA, prin dispoziţia motivată din data de 19 ianuarie 2012, s-a pronunţat asupra cererii de restituire a imobilului în litigiu formulată de recurentă, în sensul respingerii acesteia, apreciind că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Cu referire la susţinerilor recurentei, potrivit cărora ar fi îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 10/2001, şi că, prin urmare ar fi îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului în litigiu, intimata-pârâtă a arătat că, pe de o parte, dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu sunt incidente în prezenta cauză întrucât recurenta a beneficiat de prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, câtă vreme aceasta figurează în anexa nr. 39, poziţia nr. 599 a Hotărârii nr. 131/2001 a Comisiei judeţene de fond funciar Mureş.
Or, în aceste condiţii, recurenta nu se mai poate prevala de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 deoarece art. 8 alin. (1) din acest act normativ prevede în mod expres că "nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile (...) al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 (...)".
Pe de altă parte, în condiţiile în care intimata SC C.P. SA a dobândit dreptul de proprietate cu privire la terenul în discuţie, cu bună-credinţă, în cadrul procesului de privatizare, aceasta nu poate fi ţinută să restituie în natură imobilul în litigiu, fiind incidente dispoziţiile 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora: "Pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate".
În opinia intimatei-pârâte SC C.P. SA este lipsită de relevanţă susţinerea recurentei în sensul că terenul solicitat este situat în intravilan, sau că nu a fost preluat în fosta cooperativă agricolă de producţie (C.A.P.), întrucât, astfel cum în mod corect a subliniat instanţa de apel, prevederile art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 vizează situaţia particulară a terenurilor intravilane aflate în administrarea consiliilor locale; în acest sens instanţa de control judiciar a reţinut, tot în mod just, faptul că nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
A subliniat intimata-pârâtă că reprezentantul reclamantei a menţionat la termenul din data de 17 aprilie 2014 faptul că reclamanta nu a contestat dispoziţia emisă de SC C.P. SA la data de 19 ianuarie 2012 (prin care a fost respinsă cererea de restituire), aceasta rămânând definitivă şi producând efecte juridice depline.
Cu referire la critica recurentei privitoare la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a municipiului Târgu Mureş, intimata-pârâtă SC C.P. SA a susţinut că este nefondată.
Şi intimatul Municipiul Târgu Mureş a formulat întâmpinare la recursul declarat de către recurenta-reclamantă T.A.D., prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, astfel că urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:
Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat, în drept, cererea de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct 8 C. proc. civ., care devine incident atunci când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura sau înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, Înalta Curte reţine că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, acesta nu este, prin ipoteză, un motiv de nelegalitate care să poată fi reţinut în speţă.
Astfel, acest motiv de recurs sancţionează nerespectarea de către instanţă a principiului conform căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, ceea ce presupune ca, prin cererea de chemare în judecată, să se fi solicitat interpretarea unui act juridic.
În speţă, aşa cum s-a reţinut cu prilejul soluţionării recursului în primul ciclu procesual, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei SC C.P. SA la restituirea în natură a terenului situat în Târgu Mureş str. V., în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, republicată, nefiind dedusă judecăţii cererea de interpretare a clauzelor vreunei convenţii existente între părţi.
În consecinţă, criticile de nelegalitate cu referire la care recurenta-reclamantă a invocat generic atât dispoziţiile art. 304 pct. 8, cât şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vor fi cercetate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Printr-o primă critică, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel nu a lămurit cadrul procesual sub aspectul obiectului pretenţiilor formulate, a temeiului de drept şi a calităţii procesuale pasive.
Critica nu este fondată.
Recurenta-reclamantă susţine în mod greşit că instanţa de apel, rejudecând această cale de atac, a apreciat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă o acţiune în revendicare.
În acest sens, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut corect care sunt limitele învestirii sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată şi s-a conformat dispoziţiilor cuprinse în decizia de casare, administrând probe pentru lămurirea situaţiei de fapt în scopul determinării regimului juridic al imobilului în litigiu.
Împrejurarea că instanţa de apel a constatat că, din punct de vedere formal, apelanta-reclamantă nu a contestat dispoziţia emisă de intimata-pârâtă SC C.P. SA, la data de 19 ianuarie 2012 (pe parcursul soluţionării prezentei cauze), de respingere a cererii de restituire a imobilului, în considerarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, nu are semnificaţia nesocotirii limitelor învestirii.
Instanţa de apel nu a respins calea de atac sub motiv că dispoziţia sus-menţionată ar fi devenit definitivă prin neexercitarea dreptului de a formula contestaţie în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, ci a cercetat fondul cauzei, chiar sub aspectul incidenţei dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Pe fond, instanţa de apel a reţinut în mod corect că imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, având în vedere că a fost solicitat de către reclamantă în temeiul Legii nr. 18/1991, a fondului funciar, în cauză fiind emisă o hotărâre judecătorească prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat, că imobilul are regimul juridic al legii fondului funciar (Decizia nr. 434 din 05 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia civilă).
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din acest act normativ, "nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare."
Instanţa de apel a reţinut că în speţă sunt aplicabile aceste dispoziţii întrucât reclamanta a solicitat terenul în litigiu în temeiul legilor nr. 18/1991 şi 247/2005, iar prin Sentinţa civilă nr. 1831 din 26 martie 2008, pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş, în Dosarul nr. 858/320/2007, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 434 din 05 iunie 2008 a Tribunalului Mureş, a fost respinsă cererea de anulare a Hotărârii nr. 131/L/2001 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureş, prin care reclamanta a fost înscrisă în anexa nr. 39, la poziţia 5999, în vederea acordării de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 795 mp, situat în municipiul Târgu Mureş, str. V., instanţa de recurs reţinând că "s-a stabilit că terenul face obiectul Legii nr. 18/1991".
Distinct de aceste considerente, curte de apel a făcut propria analiză şi a reţinut că imobilul în litigiu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, intrând sub incidenţa art. 36 alin. (5) din acest act normativ.
Astfel, terenul nu a putut fi restituit în natură deoarece anterior fusese emis Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, în temeiul Legii nr. 15/1990 şi a H.G. nr. 834/1991, certificat care nu a fost contestat de reclamantă.
A mai reţinut instanţa de apel că nu sunt pertinente susţinerile apelantei în sensul că terenul este situat în intravilan sau că nu a fost preluat în fosta cooperativă agricolă de producţie (ceea ce ar atrage incidenţa Legii nr. 10/2001, republicată), deoarece art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, vizează o situaţie particulară a terenurilor aflate în administrarea consiliilor locale.
Înalta Curte reţine că în combaterea tuturor acestor considerente, recurenta-reclamantă a susţinut că intimata-pârâtă SC C.P. SA nu are atribuţii jurisdicţionale, că a chemat în judecată şi municipiul Târgu Mureş, în calitate de persoană care a înstrăinat imobilul, pentru opozabilitatea hotărârii, că a făcut dovada că este persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi că instanţa de apel era obligată, conform dispoziţiilor art. 129 alin. (1) şi (4) şi 315 alin. (1) C. proc. civ., să se sesizeze cu privire la anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Susţinerile recurentei-reclamante nu pot fi primite.
Rolul activ al instanţei de judecată, consacrat de dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., nu permite acesteia să soluţioneze cereri cu care nu a fost legal învestită.
În acest sens, alin. (6) din textul legal menţionat prevede că "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii".
Art. 129 alin. (1) C. proc. civ. instituie obligaţii în sarcina părţilor, nu a instanţei, iar cu privire la alin. (4), recurenta-reclamantă nu a arătat în concret sub ce aspect era necesar să îi solicite explicaţii instanţa de apel, având în vedere şi stadiul procesual în care s-a desfăşurat judecata în faza procesuală anterioară.
Înalta Curte reţine că instanţa de apel, cu prilejul rejudecării, a dat eficienţă dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că a lămurit situaţia de fapt, administrând probele indicate de instanţa de casare.
Cu referire la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privitoare la interpretarea şi aplicarea art. 6 alin. (1), (8) alin. (1) şi (9) din Legea nr. 10/2001, republicată, a H.G. nr. 483/2003 şi art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, Înalta Curte reţine, de asemenea, că nu sunt fondate.
Sub un prim aspect se impune menţiunea că normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 483/2003, au fost abrogate prin art. 3 din H.G. nr. 250/2007, astfel că instanţa de recurs se va raporta la acest din urmă act normativ, în vigoare la data sesizării instanţei (22 decembrie 2011).
Sub un alt aspect, se reţine că pentru a se putea analiza dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (9) din Legea nr. 10/2001, este necesar să se stabilească că acest act normativ este aplicabil în cauză.
În consecinţă, se impune examinarea, cu prioritate, a modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că: "nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare."
Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, în vigoare, prevăd, de asemenea, că nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, pe de o parte, terenurile situate în extravilan, iar pe de altă parte, terenurile al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 18/1991 sau de Legea nr. 1/2000, care au fost solicitate în temeiul acestor acte normative.
Aşadar, şi terenurile situate în intravilan pot face obiectul Legii nr. 18/1991. Aşa cum s-a reţinut în mod corect de către instanţa de apel, terenul în litigiu a intrat sub incidenţa art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 şi a fost solicitat de către reclamantă în temeiul legii fondului funciar, astfel că acesta nu are deschisă şi calea Legii nr. 10/2001, republicată.
Se constată că recurenta-reclamantă a susţinut că terenul nu s-a aflat în realitate la dispoziţia Consiliului local al municipiului Târgu Mureş, ignorând înscrisurile depuse la dosar care atestă parcurgerea procedurii prevăzute de legea fondului funciar şi hotărârile judecătoreşti prin care a fost respinsă contestaţia sa, în considerarea incidenţei dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, republicată.
Cu referire la considerentele cuprinse în Decizia nr. 13/A din 28 ianuarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Mureş, Înalta Curte reţine că prin această hotărâre a fost admis apelul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 909/2005, a Tribunalului Mureş, desfiinţându-se sentinţa şi dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin această decizie nu s-a dat o dezlegare care să poată fi opusă cu autoritate de lucru judecat în cauza de faţă, ci s-au dat indicaţii în sensul ca prima instanţă să verifice incidenţa dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Împrejurarea că instanţa sus-menţionată a arătat că simplul fapt al depunerii unei cereri în temeiul legii fondului funciar nu este suficient pentru a concluziona că sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, nu sunt în contradicţie cu soluţia de respingere a apelului deoarece, în cauza pendinte, s-a reţinut existenţa unei hotărâri judecătoreşti anterioare (Decizia nr. 434/2008 a Tribunalului Mureş) care conţine statuări privitoare la regimul juridic al bunului, opozabile recurentei-reclamante; de asemenea, instanţa de apel a făcut o analiză proprie cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că recurenta a susţinut că decizia recurată cuprinde motive străine de natura pricinii.
Critica nu este fondată.
Astfel, calitatea procesuală pasivă este analizată de instanţă pe baza susţinerilor părţilor, însă instanţa este obligată să facă propria analiză a îndeplinirii acestei condiţii de exerciţiu a acţiunii civile.
Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, curtea de apel a reţinut în mod corect că municipiul Târgu Mureş nu are calitate procesuală pasivă pentru că nu este unitatea deţinătoare, aspect care a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească anterioară.
Cum recurenta-reclamantă nu a învestit instanţa cu o cerere de constatare a nulităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis în favoarea intimatei-pârâte, municipiul Târgu Mureş nu are legitimare procesuală pasivă în cauză.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă T.A.D. împotriva Deciziei nr. 320R din 19 iunie 2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3242/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3269/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
