ICCJ. Decizia nr. 3276/2014. Civil. Completare/lămurire dispozitiv. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3276/2014
Dosar nr. 898/33/2014
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 7 iulie 2014 sub nr. 898/33/2014 a Curţii de Apel Cluj, pârâtul apelant Statul Român, prin CNADNR S.A., în contradictoriu cu reclamantele intimate C.S.M. şi M.C.C. a solicitat completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 562/A din 05 iunie 2014 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în Dosarul nr. 3612/117/2008**, în sensul obligării reclamantelor la plata tuturor cheltuielilor de judecată din apel, în cuantum total de 6.820 lei (în speţă şi a sumei de 1.000 lei achitată cu O.P. din 05 decembrie 2011) faţă de suma de 5.820 lei deja acordată, reprezentând onorariile pentru expertiza efectuată în cauză, pe care pârâta le-a achitat în apel, respectiv în Dosarul nr. 3612/117/2008* şi Dosarul nr. 3612/117/2008**.
Pârâtul a învederat faptul că a solicitat obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum reiese din cuprinsul actelor procedurale depuse la dosarul cauzei.
În acest sens, prin Decizia nr. 562/A din 05 iunie 2014 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în Dosarul nr. 3612/117/2008**, instanţa de rejudecare a obligat intimatele să plătească apelantului suma de 5.820 lei, cheltuieli de judecată în apel, respectiv în Dosarul nr. 3612/117/2008* şi Dosarul nr. 3612/117/2008**.
Pârâtul a mai susţinut că instanţa de rejudecare a omis să observe faptul că acesta a achitat în Dosarul nr. 3612/117/2008* şi suma de 1.000 lei, cu O.P. din 05 decembrie 2011, astfel încât suma totală, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, este de 6.820 lei, compusă şi dovedită după cum urmează: 1.350 lei, achitaţi cu O.P. din 28 aprilie 2014, anexat Notelor formulate pentru termenul din 08 mai 2014 - Dosar nr. 3612/117/2008**; 750 lei, achitaţi cu O.P. din 12 martie 2014, anexat Notelor formulate pentru termenul din 13 martie 2014 (şi cel din 10 aprilie 2014) - Dosar nr. 3612/117/2008**; 3.720 lei, achitaţi cu O.P. din 07 martie 2012, anexat Notelor formulate pentru termenul din 15 martie 2012 - Dosar nr. 3612/117/2008*; 1.000 lei, achitaţi cu O.P. din 05 decembrie 2011, anexat Notelor depuse pentru termenul din 08 decembrie 2011 - Dosar nr. 3612/117/2008*.
În concluzie, în raport de prevederile art. 274 şi art. 2812 C. proc. civ., pârâtul a solicitat admiterea cererii privind completarea Deciziei civile nr. 562/A din 05 iunie 2014 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în Dosarul nr. 3612/117/2008**, în sensul obligării reclamantelor la plata tuturor cheltuielilor de judecată în cuantum total de 6.820 lei, reprezentând onorariile de expertiză achitate de pârât în apel, respectiv în Dosarul nr. 3612/117/2008* şi în Dosarul nr. 3612/117/2008** a Curţii de Apel Cluj.
Ca temei de drept al cererii de completare a dispozitivului hotărârii, au fost invocate dispoziţiile art. 2812 şi art. 274 C. proc. civ.
La 20 august 2014 intimatele M.C.C. şi C.S.M. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 562/A din 05 iunie 2014 a Curţii de Apel Cluj, arătând că cererea formulată de către CNADNR nu se încadrează în prevederile legale referitoare la completarea dispozitivului hotărârii, având în vedere faptul că instanţa s-a pronunţat asupra capătului de cerere vizând obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Articolul 2812 C. proc. civ. vizează situaţia în care instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de faţă, instanţa analizând petitul privind cheltuielile de judecată, prin urmare, se impune respingerea ca inadmisibilă a cererii de completare a dispozitivului.
Pe fondul cauzei, au învederat că în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată aferente Dosarului nr. 3612/117/2008*, prin încheierea din 10 noiembrie 2011 s-a stabilit un onorariu provizoriu pentru experţi, în cuantum de 500 lei pentru fiecare expert, urmând ca reclamantele să achite onorariul pentru expertul M.D., iar CNADNR să achite onorariul aferent expertului desemnat din partea instanţei şi a celui propriu, deci în total suma de 1.000 lei.
Tot în cadrul judecării aceluiaşi dosar, prin încheierea din 19 ianuarie 2012 s-a pus în vedere reclamantelor să achite diferenţa de onorariu pentru expertul M.D., în cuantum de 1.250 lei, precum şi diferenţa de onorariu pentru suplimentul la raportul de expertiză în cuantum de 400 lei.
Prin aceeaşi încheiere, instanţa a dispus citarea CNADNR cu menţiunea de a achita diferenţa de onorariu pentru experţii Ş.A. şi L.S.N., în sumă de 1.260 lei, pentru fiecare expert şi diferenţa de onorariu expert pentru suplimentul la raportul de expertiză, în cuantum de 400 lei, pentru fiecare.
În concluzie, arată intimatele, cheltuielile suportate de CNADNR în Dosarul nr. 3612/117/2008*, în faza apelului sunt în cuantum de 4.320 lei.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată aferente Dosarului nr. 3612/117/2008** prin încheierea din 16 ianuarie 2014, instanţa a stabilit un avans de 500 lei pentru fiecare dintre cei trei experţi, care urma a fi achitat astfel: pentru expertul P.O., avansul urma a fi plătit de pârâtul-apelant, respectiv CNADNR, pentru expertul M.A.I., avansul urma a fi plătit de reclamantele-intimate, iar pentru expertul C.R., avansul urma a fi plătit jumătate de către pârâtul-apelant şi jumătate de reclamantele-intimate.
În cadrul aceleiaşi faze procesuale, prin încheierea din 13 martie 2014 s-au încuviinţat onorariile definitive propuse de experţi, respectiv un onorariu de 1.400 lei pentru fiecare dintre aceştia.
Astfel, restul de onorariu, în cuantum de 900 lei urma a fi achitat de către reclamante în sumă de 900 lei pentru expertul M.A. şi de 450 lei pentru expertul C.R., iar CNADNR, urma să achite suma de 900 lei pentru expertul P.O. şi de 450 lei pentru expertul C.R.
În concluzie, susţin intimatele reclamante, cheltuielile suportate de către CNADNR în Dosarul nr. 3612/117/2008**, faza apelului, sunt în cuantum de 2.100 lei. După cum reiese din prezentarea detaliată a cheltuielilor acordate de instanţă, suma totală suportată de către CNADNR în apel, în dosarele nr. 3612/117/2008* şi nr. 3612/117/2008**, este de 6.420 lei.
Prin cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 562/A din 05 iunie 2014 se solicită acordarea de cheltuieli de judecată în cuantum de 6.820 lei. CNADNR a ajuns la acest cuantum prin adunarea sumei de 1.350 lei aferentă O.P. din 28 aprilie 2014, anexat Notelor formulate pentru termenul din 08 mai 2014, a sumei de 750 lei aferentă O.P. din 12 martie 2014 anexat Notelor formulate pentru termenul din 13 martie 2014, a sumei de 3.720 lei aferentă O.P. din 07 martie 2012 anexat la Notele formulate pentru termenul din 15 martie 2012 şi a sumei de 1.000 lei aferentă nr. 703 din 05 decembrie 2011, anexat Notelor formulate pentru termenul din 08 decembrie 2011.
În cuprinsul Notelor formulate pentru termenul din 15 martie 2012 de către CNADNR se menţionează că O.P. din 07 martie 2012 dovedeşte achitarea următoarelor sume: 1.660 lei reprezentând diferenţă onorariu şi onorariu suplimentar pentru expertul Ş.A., 1.660 lei reprezentând diferenţă onorariu şi onorariu suplimentar pentru expertul L.S.N. şi 400 lei reprezentând onorariu suplimentar pentru expertul M.D.
Prin urmare, mai susţin intimatele reclamante, din cele prezentate mai sus, reiese cu claritate faptul că CNADNR a achitat suma de 400 lei, reprezentând onorariu suplimentar pentru expertul M.D., fără însă a fi fost obligat la plata acestei sume.
Reclamantele aveau această obligaţie, obligaţie pe care au îndeplinit-o prin achitarea sumei de 1,675,01 lei prin chitanţa nr. 5095488/1.
În concluzie, intimatele reclamante au arătat că nu pot fi obligate la plata unei sume de bani plătită de CNADNR din eroare, fără să fi fost datorată de acesta, cu atât mai mult cu cât reclamantele au achitat integral onorariul expertului M.D., în conformitate cu prevederile instanţei, la momentul stabilit de aceasta.
Prin Decizia civilă nr. 675A din 4 septembrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, s-a respins cererea de completare a dispozitivului, reţinându-se următoarele considerente:
Prin Sentinţa civilă nr. 759 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosarul nr. 3612/117/2008, a fost admisă cererea formulată de reclamantul C.A., împotriva pârâtului Statul Român prin CNADNR SA Bucureşti şi, în consecinţă, au fost stabilite despăgubirile aferente exproprierii terenului în suprafaţă de 1.500 mp, tarlaua X1/1, parcela 20, cu număr cadastral X2 din Titlul de proprietate nr. 27.641/572 din 26 iunie 1997, eliberat de Comisia Judeţeană Cluj realizată prin Hotărârea nr. 7 de stabilire a despăgubirii din 18 aprilie 2008, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, la suma de 240.000 lei, în favoarea reclamantului.
Pârâtul Statul Român prin CNADNR SA a fost obligat să achite reclamantului suma menţionată, precum şi suma de 5.180 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin Hotărârea nr. 7 din 18 aprilie 2008, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul local Gilău, s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat, situat în comuna Gilău, în suprafaţă de 1.500 mp, făcând parte din tarlaua X1/1, parcela 20, identificat sub număr cadastral X2, evidenţiat în Titlul de proprietate nr. 27641/572 din 26 iunie 1997, în cuantum de 68.355,63 lei, reprezentând echivalentul sumei de 18.900 euro raportat la cursul de 1 euro = 3,6167 lei din data de 17 aprilie 2009.
Tribunalul în temeiul dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 coroborat cu art. 26, 27 din Legea nr. 33/1994 a dispus efectuarea unei expertize tehnice, privind evaluarea terenului expropriat şi a daunelor aduse reclamantului, ca urmare a exproprierii.
Din raportul de expertiză efectuat de o comisie formată din trei experţi (B.G., M.A. şi expert V.D.), rezultă că valoarea de circulaţie a imobilului la momentul realizării expertizei este de 240.000 lei, respectiv de 160 lei/mp., neexistând vreun prejudiciu ca urmare a exproprierii.
Este de reţinut că terenul este situat în intravilanul comunei Gilău, zona Branişte, fiind un teren plan, cu o formă geometrică regulată (dreptunghi), cu o lăţime medie de cca. 14 metri şi o lungime de 107 metri, accesul realizându-se printr-un drum de câmp, continuat cu strada Braniştei, utilităţile (curent, apă şi gaz) aflându-se la cca. 30 metri de la cea mai apropiată casă, recent construită.
În şedinţa publică din 29 Septembrie 2009, tribunalul a respins cererea privind efectuarea unei contraexpertize şi cea de refacere a raportului de expertiză, pe considerentul că experţii numiţi au avut în vedere valoarea de circulaţie a imobilului de la momentul efectuării expertizei, respectiv martie 2009, conform dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, modificată de pct. 3 al art. IV din O.U.G. nr. 228/2008, însă a încuviinţat obiecţiunile formulate referitoare la modalitatea de stabilire a valorii de circulaţie.
Comisia de experţi şi-a menţinut punctul de vedere, situaţie în care tribunalul a admis acţiunea fiind obligat pârâtul să achite reclamanţilor suma de 240.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru terenul din litigiu.
De menţionat că, aşa cum s-a arătat anterior, s-a avut în vedere de către instanţă valoarea de circulaţie de la momentul expertizării întrucât, pe parcursul soluţionării cauzei art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, care prevedea că "la calcularea cuantumului despăgubirii, experţii şi instanţa de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în condiţiile art. 15 din prezenta lege", a fost modificat de pct. 3 al art. IV din O.U.G. nr. 228/2008, în sensul că "acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, (...) în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii", art. 26 alin. (2) din acest act normativ statuând că "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză".
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, pârâtul a fost obligat să achite reclamanţilor suma de 5.180 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând 1.000 lei achitaţi pentru expert V.D., 800 lei achitaţi pentru expert M.A., 1.000 lei achitaţi pentru expert B.G. şi 2.380 lei, reprezentând onorariu avocaţial achitat conform chitanţei din 20 august 2008, eliberat de "R.A."
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul statul Român prin CNADNR SA Bucureşti a declarat apel.
Prin Decizia civilă nr. 81/A/2010 din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în Dosarul nr. 3612/117/2008, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta CNADNR SA împotriva Sentinţei civile nr. 759 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosar nr. 3612/117/2008.
Ulterior, prin încheierea din 26 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în Dosarul nr. 3612/117/2008, din oficiu s-a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispozitivului Deciziei civile nr. 81 din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, în sensul obligării apelantei CNADNR SA să plătească intimatului C.A. suma de 1785 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, prin Decizia civilă nr. 81 din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta CNADNR SA, împotriva Sentinţei civile nr. 759 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj, că intimatul C.A. a solicitat şi dovedit cheltuielile de judecată făcute în apel în cuantum de 1785 lei, reprezentând onorariu de avocat, însă din eroare acestea nu au fost acordate.
Această neacordare a cheltuielilor de judecată constituind o omisiune vădită în condiţiile prevăzute de art. 281 C. proc. civ., a fost îndreptată în sensul obligării apelantei CNADNR SA la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1785 lei, în favoarea intimatului.
Împotriva acestei decizii, pârâtul Statul Român, prin CNADNR SA Bucureşti a declarat recurs, iar, prin Decizia civilă nr. 3.257 din 07 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală (Dosar nr. 3612/117/2008), a fost admis recursul, casată hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr. 3612/117/23008*, la data de 18 mai 2011, pe rolul Curţii de Apel Cluj, iar, prin Decizia civilă nr. 60/A din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul mai sus arătat, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta CNADNR SA împotriva Sentinţei civile nr. 759 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj pronunţată în Dosar nr. 3612/117/2008, care a fost menţinută, iar apelantul a fost obligat să plătească intimatelor C.S.M. şi M.C.C., succesoarele defunctului C.A., suma de 7233 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, pârâtul Statul Român, prin CNADNR SA Bucureşti a declarat recurs ce a fost admis prin Decizia civilă nr. 1.092 din 04 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, (Dosar nr. 3612/117/2008)*, hotărârea atacată fiind casată, iar, cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj sub nr. 3612/117/2008**, la data de 24 octombrie 2013.
Prin Decizia civilă nr. 562/A din 05 iunie 2014 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în Dosar nr. 3612/117/2008**, a fost admis în parte apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin CNADNR SA Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 759 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj, (Dosar nr. 3612/117/2008), ce a fost schimbată în parte, cu privire la cuantumul despăgubirilor, ce au fost stabilite la suma de 136.240 lei, în loc de 240.000 lei, fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Au fost obligate intimatele C.S.M. şi M.C.C. să plătească apelantului suma de 5.820 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Astfel, instanţa a reţinut că, prin Hotărârea nr. 7 din 18 aprilie 2008, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul local Gilău, s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat, situat în comuna Gilău, în suprafaţă de 1.500 mp, făcând parte din tarlaua X1/1, parcela 20, identificat sub număr cadastral X2, evidenţiat în Titlul de proprietate nr. 27641/572 din 26 iunie 1997, în cuantum de 68.355,63 lei, reprezentând echivalentul sumei de 18.900 euro raportat la cursul de 1 euro = 3,6167 lei din data de 17 aprilie 2009, în favoarea reclamantului C.A., decedat pe parcursul soluţionării litigiului.
Calitatea procesuală activă a reclamantului a fost transmisă succesoarelor acestuia, C.S.M. şi M.C.C.
Având în vedere dispoziţiile menţionate în decizia de casare şi prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a apreciat că se impune efectuarea unei noi expertize de evaluare a terenului expropriat, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, care să se bazeze pe preţurile de vânzare efectiv practicate în zona în care este situat terenul expropriat, de la momentul efectuării expertizei.
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de comisia de experţi alcătuită din ing. M.A., ing. C.R.D. şi ing. P.O., s-a stabilit că terenul cu suprafaţa de 1.500 mp, tarla X1, parcela 20 cu nr. cadastral X2, cu destinaţia de intravilan arabil, este amplasat în zona Branişte din com. Gilău, cu acces la un drum secundar balastat, cu utilităţi stradale situate la cca. 40 m. Terenul este amplasat lângă nodul de acces la autostradă şi are o formă regulată, cu un front la str. Branişte, de 14 m şi cu o lungime de 107 m.
Evaluarea terenului s-a făcut în condiţiile prevăzute de art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994 cu privire la preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel la data întocmirii raportului şi daunele aduse proprietarului şi în concordanţă cu prevederile Standardelor Internaţionale de Evaluare, IVS - Cadrul general, IVS 101 - Sfera misiunii de evaluare, IVS 102 - Implementare, IVS 230 - Drepturi asupra proprietăţi imobiliare şi Standardele ANEVAR 2012.
La evaluare s-au utilizat informaţiile disponibile din piaţa imobiliară cu privire la tranzacţii autentice existente la dosarul cauzei pentru terenuri comparabile situate în zone limitrofe, pentru aplicarea metodei comparaţiilor de piaţă în conformitate cu prevederile din standardele internaţionale de evaluare.
Comisia de experţi a concluzionat că la data emiterii hotărârii de expropriere, 18 aprilie 2008, valoarea terenului expropriat a fost de 77.370 euro sau 279.042 lei, respectiv 1.500 mp x 51,58 euro/mp., 1 euro = 3,6066 lei, iar, la data întocmirii raportului de expertiză, 06 martie 2014, valoarea terenului este de 30.285 euro sau 136.240 lei, respectiv 1.500 mp x 20,19 euro/mp., 1 euro = 4,4986 lei, în baza contractelor de vânzare-cumpărare autentice depuse la dosar, pentru terenuri situate în apropierea terenului expropriat.
La evaluarea terenurilor s-a ţinut seama şi s-a aplicat metoda de evaluare prin extracţie recomandată de Standardele Internaţionale de Evaluare pentru respectiva categorie de teren, cu aplicarea corecţiilor făcute în cadrul grilei de calcul în conformitate cu prevederile din Buletinul CETE 97/2006. Pârâtul apelant a ignorat precizările din raportul de expertiză care au evidenţiat faptul că selectarea contractelor autentice pentru comparabile s-a făcut în funcţie de poziţionarea terenurilor faţă de zona Branişte, în aproprierea terenului expropriat, în baza prevederilor Standardelor Internaţionale de Evaluare şi în baza informaţiilor obţinute de la Biroul agricol al com. Gilău, evaluând situaţia faptică la faţa locului.
În urma informaţiilor obţinute de la Primăria Gilău, contractele privind terenurile invocate de pârât se găsesc departe de zona Branişte, fără accese directe la drumuri publice şi fără posibilităţi de racordare la utilităţi, astfel încât acestea nu au fost luate în considerare în calculele efectuate.
Având în vedere că valoarea despăgubirii propusă la data întocmirii noii expertize este de 136.240 lei, mai mică decât cea stabilită la fondul cauzei de 240.000 lei, pentru considerentele de fapt şi de drept sus expuse, Curtea de Apel Cluj a admis în parte apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin CNADNR SA Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 759 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosarul nr. 3612/117/2008, pe care a schimbat-o în parte, cu privire la cuantumul despăgubirilor, ce au fost stabilite la suma de 136.240 lei, în loc de 240.000 lei, menţinând restul dispoziţiilor din sentinţa apelată.
În conformitate cu prevederile art. 298 coroborat cu art. 274 alin. (1) C. proc. civ. au fost obligate intimatele C.S.M. şi M.C.C. să plătească apelantului suma de 5.820 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu experţilor dovedit prin ordinele de plată anexate la Dosarul nr. 3612/117/2008* şi dosarul instanţei de apel.
Potrivit art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată, instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond, după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare.
Din interpretarea acestui text legal rezultă că, încuviinţarea unei cereri de completare a unei hotărâri judecătoreşti este admisibilă exclusiv atunci când instanţa a omis a se pronunţa asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale. per a contrario, nu s-ar putea uza de procedura completării hotărârii atunci când instanţa a soluţionat un capăt de cerere, ori o cerere conexă sau incidentală, acordând autorului cererii o sumă mai mică decât cea pretinsă ori, în general, mai puţin decât s-a a cerut.
În speţă, s-a constatat că instanţa s-a pronunţat asupra cererii accesorii formulată de pârâtul apelant, având ca obiect obligarea reclamantelor la plata sumei de 5.820 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu experţilor dovedit prin ordinele de plată anexate la Dosarul nr. 3612/117/2008*, astfel încât nu se poate susţine că instanţa de apel a omis a se pronunţa asupra acestuia, motiv pentru care instanţa a reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., situaţie în care cererea de completare a hotărârii judecătoreşti, a fost apreciată ca fiind inadmisibilă.
Instanţa a mai reţinut că în această situaţie, calea procedurală recunoscută părţii pentru a pune în discuţie legalitatea ori temeinicia admiterii doar în parte a pretenţiilor sale, nu este aceea a completării hotărârii, în condiţiile art. 2812 C. proc. civ., ci a exercitării căilor de atac recunoscute de lege, respectiv recursul.
Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, instanţa în temeiul art. 298 coroborat cu art. 2812 C. proc. civ. a respins cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 562/A din 05 iunie 2014 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în Dosarul nr. 3612/117/2008**.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta CNADNR SA, solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de completare a dispozitivului hotărârii, astfel cum a fost formulată.
Criticile aduse hotărârii recurate vizează nelegalitatea ei prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., sub următoarele aspecte:
Decizia civilă nr. 675/A din 04 septembrie 2014 a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 2812 şi art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Instanţa de apel a apreciat că o cerere de completare dispozitiv este admisibilă exclusiv în situaţia în care instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, în sensul că acesta a fost lăsat complet nesoluţionat. Per a contrario, susţine instanţa de apel, cererea de completare nu este admisibilă în cazul în care capătul de cerere ori cererea conexă sau incidentală a fost soluţionată în sensul că s-a acordat o sumă mai mică decât cea pretinsă, caz în care calea procesuală deschisă este cea a exercitării apelului sau recursului.
Astfel, recurenta arată că dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ. nu condiţionează formularea unei cereri de completare a hotărârii de omisiunea integrală a instanţei de a se pronunţa asupra unui capăt de cerere accesoriu.
Recurenta mai arată că, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel în cea de-a doua rejudecare a apelului (Dosar nr. 3612/117/2008**), valoarea despăgubirii stabilite la data întocmirii noii expertize este de 136.240 lei, fiind mai mică decât cea de 240.000 lei, stabilită la fondul cauzei. Pentru acest motiv a fost admis apelul Statului Român prin CNADNR SA împotriva Sentinţei civile nr. 759 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosarul nr. 3612/117/2008, care a fost schimbată în parte cu privire la cuantumul despăgubirilor, ce a fost stabilit la suma de 136.240 lei, în loc de 240.000 lei.
Drept urmare, arată aceeaşi recurentă, în baza art. 298 C. proc. civ. coroborat cu art. 274 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a obligat intimatele la plata sumei de 5.820 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul experţilor, fiind enumerate în acest sens filele din dosar la care se află ordinele de plată ce însumează 5.820 lei (fără a face vreo referire şi la suma 1.000 lei neacordată).
În aceeaşi idee, recurenta mai învederează că, din redactarea paragrafului referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, rezultă că instanţa de apel a omis pur şi simplu să observe cuantumul integral al acestora, ca dovadă fiind tocmai faptul că motivează în drept acordarea cheltuielilor prin trimiterea la prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. (partea care cade în pretenţii plăteşte cheltuielile), precum şi faptul că nu precizează expres că nu acordă o anumită sumă reprezentând cheltuieli de judecată (eventual cu precizarea filei la care se află OP-ul care dovedeşte cheltuielile neacordate).
Or, susţine aceeaşi recurentă, era îndreptăţită la recuperarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea apelului împotriva Sentinţei civile nr. 759/2009, atât cele efectuate în prima rejudecare (Dosar nr. 3612/117/2008*), cât şi cele efectuate în cea de-a doua rejudecare (Dosar nr. 3612/117/2008**). Prin urmare, instanţa de apel a omis să se pronunţe în integralitate asupra cererii accesorii vizând acordarea cheltuielilor de judecată şi motivează această omisiune în mod greşit pe teza inadmisibilităţii cererii completatoare.
Intimatele M.C.C. şi C.S.M. prin întâmpinarea depusă la dosar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 562/A din 05 iunie 2014 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în Dosarul nr. 3612/117/2008**, a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ., în condiţiile în care recurenta a susţinut că instanţa a omis să se pronunţe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
Este real că dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ. reglementează instituţia completării dispozitivului unei hotărâri în situaţia în care instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri.
Pentru a fi incidente însă dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ. e necesar ca o condiţie "sine qua non", să existe omisiunea instanţei în ce priveşte nepronunţarea asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.
Ca atare, dispoziţiile legale sus evocate nu pot fi incidente în ipoteza în care instanţa s-a pronunţat asupra acestora, dar nu sub aspectul dorit de parte.
Din perspectiva celor expuse, este de reţinut că, prin Decizia civilă nr. 562/A din 05 iunie 2014 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în Dosarul nr. 3612/117/2008**, ce face obiectul cererii de completare a dispozitivului, instanţa de apel în conformitate cu dispoziţiile art. 298 coroborat cu art. 274 alin. (1) C. proc. civ., s-a pronunţat asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de CNADNR SA, sens în care a dispus obligarea intimatelor C.S.M. şi M.C.C. la plata sumei de 5.820 lei cheltuieli de judecată în apel.
Or, faţă de această situaţie, rezultă fără posibilitate de echivoc că nu suntem în prezenţa unei omisiuni legate de nepronunţarea instanţei asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe, în condiţiile în care instanţa a dispus obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată într-un alt cuantum decât cel solicitat de apelantă, respectiv în sumă de 5.820 lei.
Nemulţumirea recurentei legată de acordarea cheltuielilor de judecată doar în sumă de 5.820 lei şi nu de 6.820 lei, cât a solicitat, nu poate forma obiectul unei cereri în completarea dispozitivului hotărârii în condiţiile în care instanţa nu a omis a se pronunţa asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, ci dimpotrivă a soluţionat această cerere prin acordarea doar a sumei de 5.820 lei.
Din această perspectivă este de reţinut că nemulţumirea recurentei legată de cuantumul cheltuielilor de judecată, poate constitui motiv pentru exercitarea căii de atac a recursului împotriva Deciziei civile nr. 562/A din 05 iunie 2014 a Curţii de Apel Cluj, aşa cum de altfel corect şi legal a reţinut şi instanţa învestită cu soluţionarea cererii întemeiată pe dispoziţiile art. art. 2812 C. proc. civ.
În ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., invocate de recurenţi, sunt de reţinut următoarele aspecte:
Este real că potrivit art. 3041 C. proc. civ., recursul declarat împotriva unei hotărâri, care potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Numai că aceste dispoziţii vizează hotărârile judecătoreşti care, potrivit normelor Codului de procedură civilă (art. 2821) ori dispoziţiilor cuprinse în legi speciale, nu pot fi atacate cu apel.
Astfel, textul legal sus evocat vizează hotărârile în primă instanţă în: cereri introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere; litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei (RON) atât în materie civilă cât şi în materie comercială; acţiunile posesorii; acţiuni în materia înregistrărilor în registrele de stare civilă; în materia luării măsurilor asigurătorii; acţiuni în materia plângerilor împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi a altor organe cu astfel de activitate, cu condiţia ca legea specială care reglementează materia supusă judecăţii să nu prevadă altfel, pentru că, în astfel de situaţie devine prioritară aplicarea dispoziţiilor legii speciale.
Sintagma "şi în alte cazuri speciale prevăzute de lege" folosită în cuprinsul alin. (1) semnifică faptul că textul exceptează de la regula atacării cu apel a hotărârilor pronunţate în primă instanţă,orice hotărâri în privinţa cărora, prin lege specială, se prevede numai posibilitatea atacării cu recurs.
Din perspectiva celor expuse este de reţinut că dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, având în vedere dispoziţiile exprese şi imperative prevăzute de art. 2813 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea pronunţată în temeiul art. 2812 C. proc. civ., este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea în legătură cu care s-a solicitat completarea dispozitivului.
Or, în condiţiile în care hotărârea a cărei completare s-a solicitat a fost pronunţată în apel, rezultă fără posibilitate de echivoc că potrivit dispoziţiilor art. 2812 C. proc. civ., hotărârea dată în soluţionarea cererii de completare a dispozitivului, este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea în legătură cu care s-a solicitat completarea dispozitivului, respectiv doar recursului, motiv pentru care dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. nu-şi găsesc aplicabilitate în prezenta cauză.
Astfel, din perspectiva celor expuse, cum în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 2812 C. proc. civ., niciuna din criticile recurentei nu se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul pârâtei CNADNR S.A, urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta CNADNR SA împotriva Deciziei nr. 675A din 4 septembrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3270/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3293/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
