ICCJ. Decizia nr. 3301/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3301/2014
Dosar nr. 17203/3/2007
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 18 decembrie 2006, pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, reclamantul B.C. a chemat în judecată pe pârâta N.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acesteia să îi lase în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. 1 situat în imobilul din Bucureşti, str. D., sector 5, ca urmare a comparării titlurilor de proprietate deţinute de părţi. Conform precizării de la dosar cererea reclamantului a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 480 - 481 C. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 3020 din 4 mai 2007 Judecătoria Sectorului 5 având în vedere valoarea imobilului revendicat astfel cum a fost stabilită prin expertiza tehnică efectuată în cauză, a dispus conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pe rolul căruia dosarul a fost înregistrat la 17 mai 2007.
Prin cererea completatoare depusă la dosar la 13 octombrie 2007, reclamantul a solicitat odată cu introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Municipiului Bucureşti prin Primarul General, să se constate în baza art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilul situat la adresa mai sus menţionată, întrucât naţionalizarea acestuia s-a făcut cu încălcarea art. 2 din Decretul nr. 92/1950 (autoarea sa fiind persoană exceptată de la naţionalizare), iar pe de altă parte Decretul nr. 92/1950 contravenea Constituţiei în vigoare la acea dată precum şi reglementărilor internaţionale.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul primei instanţe, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului urmare a faptului că acesta nu a depus la dosar actul de vânzare-cumpărare al autoarei sale încheiat în anul 1933, iar certificatele de calitate de moştenitor depuse în cauză nu fac dovada calităţii sale de unic moştenitor al acesteia.
Prin Sentinţa civilă nr. 345 din 11 martie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesual active, a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost completată, a constatat nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilul situat în Bucureşti, str. D., sector 5 şi a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind revendicarea apartamentului nr. 1 din acest imobil.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că s-a făcut dovada că imobilul situat în strada D., a aparţinut numitei B.B., actul de vânzare-cumpărare fiind depus la dosarul tribunalului. Potrivit certificatului de moştenitor aflat la dosar, de pe urma decesului acesteia a rămas ca unic moştenitor B.H. în calitate de soţ supravieţuitor, iar conform certificatului de moştenitor întocmit de autorităţile statului Israel, urmare a decesului acestuia din urmă rezultă că reclamantul este unicul moştenitor în viaţă al numitului B.H., în calitate de nepot de frate predecedat, respectiv fiul numitului B.N.
În aceste condiţii, tribunalul a apreciat că în cauză reclamantul a făcut dovada calităţii procesual active, calitate recunoscută de altfel şi prin Dispoziţia nr. 6207 din 20 iunie 2006 emisă în baza Legii nr. 10/2001 prin care reclamantului i-a fost restituit în natură imobilul situat în Bucureşti, str. D., cu excepţia apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995 printre acestea aflându-se şi cel care face obiectul prezentei acţiuni în revendicare.
Pe fondul cauzei, având în vedere modalitatea de trecere a imobilului în proprietatea statului ca efect al aplicării Decretului nr. 92/1950, decret ce contravenea prevederilor constituţionale de la acea vreme, precum şi dispoziţiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 tribunalul a constatat că sub acest aspect cererea reclamantului este întemeiată, motiv pentru care a constatat nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilul în litigiu, caracterul abuziv al acestei preluări fiind de altfel recunoscut şi de prevederile Legii nr. 10/2001.
Cu privire la cererea de revendicare a apartamentului nr. 1 aflat în imobilul identificat potrivit expertizei efectuate în cauză, apartament deţinut de pârâtă în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. 40463/1996 încheiat în baza Legii nr. 112/1995, contract ce nu a fost desfiinţat sau anulat, tribunalul procedând la compararea titlurilor de proprietate ale părţilor, respectiv cel al reclamantului ca provenind de la adevăratul proprietar, dar care şi-a pierdut eficienţa în timp şi cel al pârâtei ca provenind de la statul neproprietar, dar care s-a considerat îndreptăţit să adopte măsurile reparatorii considerate cele mai oportune sub aspect legislativ şi să dispună de bunurile pe care le-a stăpânit o lungă perioadă de timp, va acorda preferinţă titlului deţinut de stat pe temeiul legii speciale, respectiv celui al pârâtei ca o garanţie a siguranţei circuitului civil, această soluţie fiind de altfel susţinută şi în cuprinsul Deciziei nr. 9/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în recursul în interesul legii în materia acţiunilor în revendicare întemeiate pe dreptul comun.
S-a considerat corect că şi în lumina Convenţiei europene a Drepturilor Omului şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului acţiunea în revendicare formulată de reclamant nu poate fi admisă.
Instanţa europeană a reţinut într-o serie de hotărâri că este necesar ca repararea unor atingeri aduse în trecut dreptului de proprietate nu trebuie să conducă la crearea altor situaţii inechitabile. S-a reţinut de asemenea că realizarea imperativului prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale poate fi făcută prin plata unor despăgubiri rezonabile la valoarea bunurilor de care au fost deposedaţi foştii proprietari şi aceasta în condiţiile legilor speciale de reparaţie.
Curtea europeană în Hotărârea Raicu contra României din 28 sept. 2006 a statuat conform jurisprudenţei sus-arătate că diminuarea vechilor atingeri nu trebuie să creeze noi prejudicii disproporţionate "că persoanele care şi-au dobândit bunurile de bună-credinţă să nu fie aduse în situaţia de a suporta ponderea responsabilităţii statului care a confiscat în trecut aceste bunuri".
În termenul legal de 15 zile prevăzut de dispoziţiile art. 284 C. proc. civ., împotriva acestei sentinţe au declarat apel toate părţile.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamantul B.C. a criticat sentinţa instanţei de fond sub aspectul încălcării dispoziţiilor art. 20 din Constituţie şi a art. 1 din Protocolul 1 Adiţional la Convenţie.
De altfel, instanţa europeană a stabilit în multe decizii că Fondul Proprietatea nu funcţionează, situaţie în care vânzarea de stat a bunului altuia către terţi de bună-credinţă, combinată cu lipsa totală a oricărei despăgubiri reprezintă o privare de proprietate, contrară art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie.
Pe de altă parte, în condiţiile în care instanţa a constatat nevalabilitatea titlului statului, autorul pârâtei nu mai poate opune vreun titlu valabil, posesia şi conservarea bunului fiind realizată prin violenţă.
Apelantul Municipiul Bucureşti prin Primarul General a criticat soluţia pronunţată de instanţa de fond asupra capătului de cerere privind constatarea nevalabilităţii titlului statului asupra imobilului în litigiu, arătând că o astfel de cerere este lipsită de interes în condiţiile existenţei dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, ce nu mai fac distincţie între imobile preluate de stat cu titlu sau fără titlu.
Prin motivele de apel formulate de apelanta N.A., s-a arătat că instanţa de fond a soluţionat greşit excepţia lipsei calităţii procesual active, deşi din actele dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că reclamantul nu a acceptat moştenirea de pe urma defunctului unchi B.H., în termen de 6 luni.
Astfel, certificatul de moştenitor eliberat de autorităţile israeliene nu putea fi recunoscut de către instanţa de judecată drept un act juridic care să poată produce efecte juridice.
De asemenea, nici notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 şi nici Dispoziţia Primarului General nu se pot constitui în acte care să dovedească calitatea de proprietar a bunului revendicat, potrivit Codului civil.
Instanţa de fond trebuia să stabilească că reclamantul nu vine la succesiune prin reprezentare, pentru că nu este moştenitor rezervatar, nu este descendent, nu are posesiunea de drept a moştenirii. Fiind nepot de frate predecedat al lui B.N. nu operează în cazul său reprezentarea, conform art. 666 C. civ.
În ceea ce priveşte cererea de constatare a nevalabilităţii titlului statului, reclamantul nu a adus nicio dovadă că proprietara imobilului făcea parte din categoria persoanelor a căror bunuri erau exceptate de la naţionalizare.
Prin Decizia civilă nr. 467 din 29 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul B.C. şi de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi a admis apelul pârâtei N.A.
A fost schimbată în tot sentinţa apelată în sensul că s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi s-a respins acţiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia lipsei interesului apelantului reclamant de a solicita constatarea nevalabilităţii titlului statului, că acest motiv de apel este neîntemeiat întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, valabilitatea titlului poate fi stabilită doar de instanţele judecătoreşti. Pe de altă parte, de modalitatea de soluţionare a acestui capăt de cerere depinde capătul de cerere privind revendicarea imobilului.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală activă, s-a reţinut că reclamantul a făcut dovada că imobilul în litigiu a aparţinut numitei B.B., fiind dobândit cu actul de vânzare-cumpărare din anul 1933, autorizaţia de construire din anul 1934 şi procesul-verbal încheiat de Comisiunea pentru înfiinţarea Cărţilor Funciare la data de 21 iunie 1946.
Astfel cum rezultă din adresa nr. 2684 emisă de SC C. SA, imobilul a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950 - poziţia 462, de la B.B. Aceasta a decedat la data de 24 aprilie 1965, având ca unic moştenitor pe soţul său - B.H., astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor din 23 noiembrie 1965 eliberat de notariatul de Stat al Raionului 23 August, acesta culegând întreaga moştenire rămasă de pe urma defunctei sale soţii, printre care şi cota de 70% din apartamentul nr. 1 din Bucureşti, str. S., sector 6.
În speţă, s-a ridicat problema lipsei calităţii de moştenitor a apelantului reclamant de pe urma defunctului B.H., decedat la data de 14 martie 1973.
Având în vedere că defunctul nu a avut descendenţi în linie dreaptă şi nici ascendenţi privilegiaţi, s-a constatat că vocaţie succesorală legală la moştenirea acestuia ar fi dobândit colateralii privilegiaţi, respectiv B.N., colateral privilegiat predecedat defunctului B.H. (certificat de calitate de moştenitor nr. 33 din 18 mai 2005).
S-a reţinut că dispoziţiile art. 666 C. civ. conferă vocaţie succesorală, prin reprezentare, copiilor şi descendenţilor fraţilor sau surorilor defunctului, morţi înaintea acestuia, astfel încât apelantul reclamant putea dobândi vocaţie succesorală la moştenirea unchiului său B.H., prin reprezentare succesorală.
S-a considerat că acesta a pierdut, însă, dreptul de a-l moşteni pe defunct, ca urmare a voinţei testamentare a acestuia, materializată prin testamentul din 2 iunie 1970, legat universal prin care cea de-a doua soţie a defunctului, B.E., a dobândit calitatea de unic moştenitor al bunurilor ce au aparţinut defunctului, toţi ceilalţi moştenitori fiind înlăturaţi de la moştenire.
Prin urmare, curtea de apel a apreciat că apelantul reclamant nu a dovedit calitatea de moştenitor al fostului proprietar al imobilului în litigiu şi, prin urmare, nu poate pretinde vreun drept asupra acestui bun în cadrul acţiunii în revendicare.
În raport de soluţia îmbrăţişată de curtea de apel cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţie de fond absolută, s-a apreciat că nu se mai impune analiza motivelor de apel formulate de apelantul reclamant, care vizează fondul acţiunii în revendicare.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul B.C., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamantul a susţinut că a depus la dosar certificatul de moştenitor emis de notarul Z.O. din Israel, care atestă că de pe urma defunctului B.H. nu au rămas copii şi singurele rude sunt fratele defunctului, B.N., decedat la 18 mai 1963, care, la rândul său, a avut doi copii, B.B., decedat la 15 iulie 1968 în România şi B.C.
S-a criticat greşita motivare a soluţiei de admitere a apelului pe prevederile art. 666 C. civ., care reglementează reprezentarea, susţinându-se de către reclamant că, în calitate de nepot de frate predecedat, vine în nume propriu la succesiunea lui B.H.
Pe de altă parte, reclamantul a criticat decizia recurată pentru încălcarea prevederilor art. 161 din Legea nr. 105/1992 şi înlăturarea nelegală din cadrul probatoriului a certificatului de moştenitor emis de notarul israelian, apostilat potrivit Convenţiei de la Haga şi încheiat cu respectarea Ordonanţei nr. 66 din 24 august 1999 şi a Legii nr. 52 din 19 aprilie 2000. S-a susţinut că în mod eronat, au fost înlăturate efectele acestui act, ce nu a fost anulat, justificându-se astfel nelegal admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active.
Recurentul reclamant a precizat că nici B.E. şi nici moştenitorii acesteia nu au formulat notificare în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001, împrejurare despre care au susţinut că demonstrează că, în realitate, B.H. a înţeles să testeze în favoarea acesteia numai imobilul din str. D. şi nicidecum altceva.
De asemenea, s-a învederat că din certificatul de moştenitor din 4 februarie 1999 de pe urma defunctei B.E., reiese că acesta a testat în favoarea numitei G.A.P. numai cu privire la imobilul din str. D., apartament 1, sector 5, ceea ce întăreşte convingerea că şi testamentul făcut de B.H. în favoarea B.E. se referea exclusiv la această proprietate.
Intimata N.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
La 19 octombrie 2011, intimata N.A. a formulat o cerere de suspendare a judecăţii cauzei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a Dosarului nr. 22932/302/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, având ca obiect cererea de constatare a nulităţii absolute a certificatului de moştenitor eliberat de pe urma defunctului B.H., de notarul public Z.O. din Israel.
La termenul din 20 martie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea intimatei N.A. şi a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 22932/302/2010 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, cu motivarea că reclamantul B.C. îşi legitimează calitatea procesuală activă cu certificatul de moştenitor a cărui nulitate absolută s-a solicitat să se constate în dosarul menţionat.
Prin cererea depusă la 1 octombrie 2014, reclamantul recurent B.C. a solicitat repunerea cauzei pe rol.
Apărătorul recurentului a depus la dosar, în copie, Decizia civilă nr. 245 R din 5 februarie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 21908/302/2010 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă (la care a fost conexat Dosarul nr. 22932/302/2010 al Judecătoriei Sectorului 5), în dovedirea soluţionării irevocabile a cauzei vizând constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor emis la data de 10 octombrie 2005 de pe urma defunctului B.H., ce a determinat suspendarea judecăţii.
La 11 noiembrie 2014, Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol.
S-au mai depus la dosar, în copie, Decizia nr. 276 A din 19 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi Decizia nr. 6124 din 16 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Examinând criticile invocate de recurentul reclamant B.C., raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Criticile formulate de reclamant vizând modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active sunt întemeiate.
Reclamantul a invocat în dovedirea calităţii sale procesuale calitatea de moştenitor de pe urma defunctului B.H., dovedită cu certificatul de calitate de moştenitor, eliberat în Israel de notarul Z.O. din Rishon Le Zion la 10 octombrie 2005, ce poartă apostila Convenţiei de la Haga, conform O.G. nr. 66 din 24 august 1999 privind aderarea României la Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine.
Având în vedere că acţiunea formulată de I.V.M., I.A.M.V., N.A. şi S.A.T. în contradictoriu cu B.C. (reclamantul din prezenta cauză), prin care s-a solicitat constatarea nulităţii certificatului de moştenitor menţionat, a fost respinsă irevocabil prin Decizia civilă nr. 745 R din 5 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, valoarea probatorie a acestui act nu mai poate fi contestată, astfel că îşi produce efectele în ceea ce priveşte recunoaşterea calităţii de moştenitor a reclamantului de pe urma defunctului B.H., în calitate de nepot de frate predecedat.
Prin urmare, se va constata că problema ineficienţei certificatului de moştenitor menţionat a fost dezlegată irevocabil prin Decizia nr. 161 A din 21 februarie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, irevocabilă prin Decizia nr. 745 R din 5 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Curtea va reţine, totodată, că asupra chestiunii în discuţie s-a pronunţat în altă cauză Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 6124 din 16 noiembrie 2010, reţinând cu putere de lucru judecat, că certificatul de moştenitor eliberat de Statul Israel nu face parte din categoria actelor de jurisdicţie supuse Legii nr. 105/1992, validitatea lui fiind dată de apostilarea sa potrivit Convenţiei de la Haga din 5 octombrie 1961. S-a reţinut prin considerentele acestei decizii că este de neconceput ca reclamantul să aibă calitate procesuală activă pentru o parte din imobil, iar pentru o altă parte să nu o aibă, câtă vreme bunul preluat de stat a aparţinut unui singur proprietar, iar certificatul de moştenitor nu a fost anulat.
Constatând că, în materia revendicării, calitatea procesuală reprezintă un aspect ce vizează temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii, Curtea va aprecia că, în acest context, legitimarea procesuală activă a reclamantului rezultă din aceea că se pretinde moştenitorul fostului proprietar al imobilului revendicat, existenţa sau inexistenţa dreptului afirmat constituind o chestiune de fond.
Prin urmare, se va constata că se impune casarea deciziei recurate, în parte, pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamantul B.C. şi de pârâta N.A. împotriva Sentinţei nr. 3435 din 11 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în condiţiile în care, dată fiind soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale active, nu s-au examinat motivele de apel vizând fondul acţiunii în revendicare.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate, referitoare la apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, vizând exclusiv modul de soluţionare a excepţiei lipsei de interes în ceea ce priveşte constatarea nevalabilităţii titlului Statului, care nu au constituit obiect de critică în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul B.C. împotriva Deciziei nr. 467 A din 29 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează, în parte, decizia recurată.
Trimite cauza aceleiaşi instanţe de apel pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamantul B.C. şi de pârâta N.A. împotriva Sentinţei nr. 345 din 11 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei, referitoare la apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul general împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3298/2014. Civil. Recalculare pensie.... | ICCJ. Decizia nr. 3302/2014. Civil. Acţiune în revendicare.... → |
|---|
