ICCJ. Decizia nr. 330/2014. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 330/2014
Dosar nr. 19012/3/2010
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2014
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 19012/3/2010, la data de 19 aprilie 2010, reclamanta U.C.M.R.-A.D.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC R.M. SRL, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata remuneraţiei reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru radiodifuzarea operelor muzicale de către pârâtă pe postul R.B.F.M. Deva, începând cu trimestrul I 2007, până la data efectuării raportului de expertiză, remuneraţii determinate potrivit Autorizaţiei licenţă neexclusivă de utilizare a operelor muzicale pentru emisiuni de radio din 14 martie 2007; obligarea pârâtei la plata penalităţilor reprezentând 0,1%/zi de întârziere, aferente remuneraţiilor achitate cu întârziere sau neachitate începând cu trimestrul I 2007, până la data efectuării raportului de expertiză, determinate potrivit art. 3.4 lit. b) din Autorizaţia licenţa neexclusivă de utilizare a operelor muzicale pentru emisiuni de radio nr. 10 din 14 martie 2007, obligarea pârâtei, pentru perioada cuprinsă între data efectuării raportului de expertiza şi data plaţii efective a remuneraţiilor restante, la plata către U.C.M.R.-A.D.A. a penalităţilor de 0,1%/zi de întârziere, aplicabile asupra acestor remuneraţii; obligarea pârâtei să predea U.C.M.R.-A.D.A. raportul semnat şi stampilat de reprezentantul legal al SC R.M. SRL, cuprinzând: lista cu operele muzicale radiodifuzate zilnic începând cu trimestrul I 2007, până la data efectuării raportului de expertiză, în cadrul postului R.B.F.M. Deva (emisiuni, spoturi publicitare, promo-uri etc.) cu menţionarea pentru fiecare operă muzicală utilizată a: denumirii, autorului/autorilor, a numărului de difuzări zilnice şi a duratei de utilizare a flecarei opere muzicale şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ce se vor efectua în cauza de faţă.
Reclamanta a precizat că întrucât nu este în posesia unor copii ale documentelor financiar contabile ale pârâtei începând cu trimestrul I 2007, toate aceste documente fiind deţinute de pârâtă, se află în imposibilitatea de a preciza valoarea pretenţiilor, acestea urmând a fi determinate printr-o expertiză judiciar contabilă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este desemnat unic colector al remuneraţiilor datorate de utilizatori cu titlu de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru radiodifuzarea operelor muzicale pe posturile de radio, potrivit Metodologiei publicate prin Decizia O.R.D.A. nr. 432/2006 în M. Of., Partea I nr. 93/6.02.2007.
Potrivit prevederilor mai sus menţionate, pârâta SC R.M. SRL prin autorizaţia-licenţă neexclusivă de utilizare a operelor muzicale pentru emisiuni de radio din 14 martie 2007, încheiată cu U.C.M.R.-A.D.A. a fost autorizată să utilizeze operele muzicale în cadrul activităţii de radiodifuzare pentru postul R.B.F.M. Deva.
Pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată aferentă remuneraţiilor achitate cu întârziere sau neachitate încă datorate U.C.M.R.-A.D.A. cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale pe postul de radio R.B.F.M. Deva, începând din trimestrul I 2007 până în prezent.
Potrivit art. 3.1 din autorizaţia licenţă neexclusivă de utilizare a operelor muzicale pentru emisiuni de radio din 14 martie 2007, pârâta avea obligaţia să achite U.C.M.R.-A.D.A. remuneraţia restantă, reprezentând 3,5% din veniturile trimestriale obţinute din activitatea de radiodifuzare a repertoriului de opere muzicale, cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale de către pârâtă pe postul R.B.F.M. Deva.
Totodată, la determinarea remuneraţiilor datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor, dacă prin aplicarea procentului de 3,5% asupra bazei de calcul rezultă o remuneraţie mai mică de 2.400 RON/trimestru, remuneraţia datorată de pârâta este în cuantum de 2.400 RON/trimestru, la care se adaugă TVA conform pct. 3.1 din autorizaţia menţionată.
În urma comunicării bazei de calcul a remuneraţiilor datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor, făcută pe propria răspundere de pârâta, U.C.M.R.-A.D.A. a emis facturile: nr. X1 din 12 decembrie 2007, în cuantum de 1.904 RON, aferentă lunilor august-septembrie 2007; nr. X2 din 31 ianuarie 2008, în cuantum de 2.856 RON, aferentă trimestrului IV 2007; nr. X3 din 30 aprilie 2008, în cuantum de 2.856 RON, aferentă trimestrului I 2008; nr. X4 din 28 ianuarie 2010, în cuantum de 2.856 RON, aferentă trimestrului IV 2009. Nefiind în posesia unor copii ale documentelor financiar contabile ale pârâtei începând cu trimestrul I 2007, toate aceste documente fiind deţinute de pârâtă, reclamanta a arătat că este în imposibilitatea de a preciza valoarea pretenţiilor, acestea urmând a fi determinate printr-o expertiză judiciar contabilă; remuneraţia datorată cu titlu de drepturi patrimoniale de autor poate fi determinată numai în funcţie de evidenţele contabile ale pârâtei, de veniturile totale pe care aceasta le-a realizat începând cu trimestrul I 2007 până în prezent, pentru activitatea de radio, printr-o expertiză judiciar-contabilă, probă a cărei administrare o va solicita reclamanta.
De asemenea, reclamanta a arătat că întrucât pârâta nu şi-a îndeplinit la termenele scadente obligaţia de plată a remuneraţiilor în conformitate cu dispoziţiile din autorizaţia mai sus menţionată, datorează U.C.M.R.-A.D.A. şi penalităţi de întârziere de 0,1%/zi, aferente remuneraţiilor achitate cu întârziere sau neachitate încă, raportat la sumele neachitate începând cu trimestrul I 2007 până la data efectuării raportului de expertiză, potrivit remuneraţiilor şi scadenţelor trimestriale ce vor rezulta din expertiza judiciară contabilă. De asemenea, penalităţile urmează a fi calculate începând cu data primei scadenţe şi până la data efectuării expertizei, pentru fiecare remuneraţie, potrivit scadenţei contractuale.
Totodată, reclamanta a arătat că, întrucât pârâta nu a achitat încă remuneraţiile restante menţionate, aceasta datorează în continuare penalităţi de 0,1%/zi de întârziere şi pentru perioada cuprinsă între data efectuării raportului de expertiză şi data plaţii efective a acestora, penalităţi al căror cuantum exact va putea fi determinat la momentul la care va fi executată integral obligaţia pârâtei la plata a remuneraţiilor ce fac obiectul cererii de chemare în judecată.
În plus, în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. h) coroborate cu cele ale art. 134 lit. d) din Legea nr. 8/1996 cu modificările ulterioare, pentru ca remuneraţiile datorate de pârâtă să poată fi repartizate de U.C.M.R.-A.D.A. titularilor de drepturi de autor de opere muzicale îndreptăţiţi la acestea, este necesar ca pârâta să fie obligată să predea U.C.M.R.-A.D.A. raportul cuprinzând: lista cu operele muzicale utilizate zilnic, începând cu trimestrul I 2007, până la data efectuării raportului de expertiză, în cadrul postului R.B.F.M. Deva (emisiuni, spoturi publicitare, promo-uri etc.) cu menţionarea pentru fiecare operă muzicală utilizată a: denumirii, autorului/autorilor, a numărului de difuzări zilnice şi duratei de utilizare a fiecărei opere muzicale pentru operele radiodifuzate pe postul R.B.F.M. Deva.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, cu modificările ulterioare, Protocolul privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de radiodifuziune, publicat în M. Of. Partea I nr. 93/6.02.2007 prin decizia O.R.D.A. nr. 432/2006, art. 111 şi urm. C. proc. civ., art. 969 şi urm. C. civ., Convenţia de la Berna, ratificată de România prin Legea nr. 77/1998.
Reclamanta a mai solicitat să se dispună ca pârâta SC R.M. SRL să comunice instanţei raportul cuprinzând toate documentele financiar contabile din care să rezulte veniturile totale ale acesteia începând din trimestrul I 2007, şi până la data efectuării expertizei, respectiv, extras din balanţa de verificare contabilă clasa 7.
La data de 6 octombrie 2010, reclamanta a formulat, în temeiul art. 132 alin. (2) C. proc. civ., cerere precizatoare prin care a estimat, cu titlu provizoriu, că remuneraţiile restante datorate de pârâta SC R.M. SRL, începând cu trimestrul I 2007 până în trimestrul II 2010, inclusiv, sunt în cuantum de 26.235 RON cel puţin; penalităţile de întârziere datorate de pârâtă sunt în cuantum de 10.077,66 RON cel puţin şi reprezintă 0,10%/zi de întârziere raportate la remuneraţiile neachitate, în cuantum de 26.235 RON, penalităţi determinate de la fiecare dată scadentă până la data de 30 septembrie 2010.
Prin sentinţa civilă nr. 1128 din 24 ianuarie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanta U.C.M.R.-A.D.A., în contradictoriu cu pârâta SC R.M. SRL, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 22.335 RON, remuneraţii aferente perioadei cuprinse între trimestrul II din anul 2008 şi trimestrul III din anul 2009 şi perioadei trimestrelor III şi IV din anul 2010, precum şi penalităţi de 0,1%/zi de întârziere aferente acestui debit, calculate de la data de 31 martie 2011 până la data plăţii efective; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 25.580,78 RON, penalităţi de întârziere aferente perioadei cuprinse între trimestrul III din anul 2007 şi trimestrul IV din anul 2010, calculate până la data 31 martie 2011; a obligat pârâta să predea reclamantei raportul cuprinzând lista cu operele muzicale radiodifuzate zilnic începând cu trimestrul I 2007 şi până în trimestrul IV 2010 în cadrul postului R.B.F.M. Deva (emisiuni, spoturi publicitare, promo-uri etc.), cu menţionarea pentru fiecare operă muzicală utilizată a denumirii, a autorului/autorilor, a numărului de difuzări zilnice şi a duratei de utilizare a flecarei opere muzicale şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4.239,30 RON, cheltuieli de judecată.
Prima instanţă a reţinut că părţile au încheiat autorizaţia-licenţă neexclusivă de utilizare a operelor muzicale pentru emisiuni de radio din 14 martie 2007, pârâta fiind autorizată să utilizeze operele muzicale în cadrul activităţii de radiodifuzare pentru postul R.B.F.M. Deva. Ulterior, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a plăti, în totalitate şi la termen, remuneraţiile datorate reclamantei cu titlul de drepturi patrimoniale de autor. Reclamanta a notificat pârâta în vederea achitării remuneraţiilor datorate, fără a obţine plata în totalitate şi la termen a acestora.
Având în vedere dispoziţiile Metodologiei publicate prin decizia O.R.D.A. nr. 432/2006, precum şi clauzele autorizaţiei licenţă neexclusive din 14 martie 2007, prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză au fost determinate remuneraţiile trimestriale şi totale datorate de către pârâtă, precum şi penalităţile de întârziere de 0,1%/zi aferente remuneraţiilor neachitate sau achitate cu întârziere. Ca urmare, tribunalul a reţinut că se impune obligarea pârâtei la plata sumei de 22.335 RON, remuneraţii aferente perioadei cuprinse între trimestrul II din anul 2008 şi trimestrul III din anul 2009 şi perioadei trimestrelor III şi IV din anul 2010, precum şi penalităţi de 0,1%/zi de întârziere aferente acestui debit, calculate de la data de 31 martie 2011 până la data plăţii efective. Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 25.580,78 RON, penalităţi de întârziere aferente perioadei cuprinse între trimestrul III din anul 2007 şi trimestrul IV din anul 2010, calculate până la data 31 martie 2011.
A constatat tribunalul că pârâta avea obligaţia, potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. h), ale pct. 8 din Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de radiodifuziune şi în baza art. 134 lit. d) din Legea nr. 8/1996, astfel cum a fost modificată, să comunice reclamantei, în calitatea sa de organism de gestiune colectivă desemnat ca unic colector al remuneraţiilor datorate de utilizatori cu titlu de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale, un raport semnat şi ştampilat de reprezentantul legal cuprinzând lista cu operele muzicale utilizate zilnic, începând cu trimestrul I al anului 2007 şi până în trimestrul IV al anului 2010 în cadrul postului R.B.F.M. Deva, raport care să cuprindă pentru fiecare operă muzicală utilizată denumirea, autorul/autorii, numărul de difuzări zilnice şi durata de utilizare a fiecărei opere muzicale pentru operele difuzate pe post. În consecinţă, pârâta a fost obligată la îndeplinirea acestei obligaţii, pentru ca remuneraţiile datorate să poată fi repartizate de către reclamantă titularilor de drepturi de autor de opere muzicale îndreptăţiţi la acestea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, calificat de instanţă drept apel, pârâta SC R.M. SRL, solicitând casarea acesteia şi trimiterea spre rejudecare la prima instanţă, în vederea administrării unei noi expertize contabile, pentru a se stabili în mod corect retribuţiile restante şi penalităţile de întârziere datorate de pârâtă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, la data de 10 mai 2012 sub nr. 19012/3/2010.
Intimata-reclamantă U.C.M.R.-A.D.A. nu a formulat întâmpinare la motivele de apel.
La termenul de judecată din 26 iunie 2012, pârâtă a invocat excepţia de nelegalitate a pct. 6, pct. 7 raportat la art. 11 din Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de radiodifuziune, aprobată prin decizia nr. 432/2007 a directorului general O.R.D.A.
Prin încheierea de şedinţă din data de 5 octombrie 2012, instanţa de apel a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate.
La data de 19 octombrie 2012, apelanta pârâtă a invocat excepţia nulităţii de drept a metodelor de calcul ale remuneraţiei prevăzute la pct. 3 şi pct. 6 din Protocolul având drept obiect Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de radiodifuziune, susţinere în legătură cu care curtea de apel s-a pronunţat la acelaşi termen, în sensul constatării inadmisibilităţii sale, în raport de dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Prin decizia civilă nr. 165A din 31 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis apelul declarat de pârâtă, s-a anulat sentinţa atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Pentru a pronunţa această soluţie, în contextul invocării de către apelantă a încălcării dreptului său la apărare, instanţa de apel a reţinut u rmătoarele aspecte de fapt:
Prin întâmpinarea formulată la data de 3 iunie 2010, pârâta SC R.M. SRL s-a apărat arătând, pe de o parte, că şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de a comunica periodic baza de calcul a remuneraţiilor, în temeiul căreia reclamanta a emis 4 facturi, iar pe de altă parte, prin solicitarea ca reclamanta să precizeze cuantumul pretenţiilor sale, pârâta considerând că în raport de informaţiile pe care le comunicase reclamantei, aceasta era în măsură a calcula sumele datorate cu titlu de remuneraţie pentru radiodifuzarea de opere muzicale.
La această întâmpinare, pârâta a ataşat un set de înscrisuri prin care tindea a dovedi efectuarea comunicărilor periodice către reclamantă ale veniturilor realizate din publicitate, play-list-uri, ponderea operelor utilizate, etc.
Succesiv acestei solicitări, tribunalul a pus în vedere reclamantei la termenul de judecată din 7 septembrie 2010 să îşi precizeze cuantumul pretenţiilor, amânând judecarea cauzei la data de 12 octombrie 2010, pentru când a fixat şi momentul strigării pricinii ca fiind ora 13:00, la solicitarea pârâtei, al cărei reprezentant convenţional se deplasa din provincie către instanţă.
Reclamanta şi-a precizat pretenţiile băneşti pentru termenul din 12 octombrie 2010, arătând că remuneraţiile restante datorate de pârâtă sunt în cuantum de „26.325 RON cel puţin” pentru perioada trimestrul I 2007-trimestrul III 2010, alături de care sunt datorate penalităţi de întârziere în cuantum de „10.077,66 RON cel puţin”.
La termenul de judecată din 12 octombrie 2010, în lipsa reprezentantului pârâtei, tribunalul a încuviinţat reclamantei proba cu înscrisuri şi expertiză contabilă, cu obiectivele indicate de aceasta în cererea depusă la dosar.
Termenul acordat de prima instanţă în vederea administrării probelor a fost 7 decembrie 2010, ora 13:00, iar încheierea de şedinţă cuprinde referatul grefierului, care a consemnat prezenţa reprezentantului pârâtei după amânarea cauzei, precum şi solicitarea sa de strigare a dosarului la următoarea înfăţişare la ora 13:00.
Curtea de apel a mai constatat că la termenul din 7 decembrie 2010 pârâta a depus la dosar o nouă întâmpinare, în raport de precizarea de către reclamantă a cuantumului pretenţiilor sale băneşti, prin care a recunoscut parţial solicitările reclamantei, pentru sumele aferente trimestrului IV 2007, trimestrelor I-IV 2008, formulând, totodată, mai multe apărări cu privire la remuneraţiile solicitate de reclamanta pentru trimestrele I-III 2007, IV 2009, I şi II 2010, precum şi cu privire la cererea privind penalitățile, în sensul ca acestea să curgă de la data recepționarii facturilor emise de reclamantă, considerând pârâta că nu este de drept în întârziere şi că anterior acestui moment penalitățile nu pot fi percepute.
De asemenea, în privința celui de-al patrulea capăt de cerere, pârâta a susținut că nu se opune admiterii acestei cereri, dar a comunicat în format electronic raportul prevăzut de art. 4.2 din contractul autorizație, întocmai şi la timp, iar solicitarea reclamantei de comunicare a acestui raport şi pe suport de hârtie, este strict șicanatorie.
La termenul de judecată din 7 decembrie 2010, pricina a fost amânată pentru comunicarea către reclamantă a întâmpinării, măsura luată în prezenţa apărătorului pârâtei şi în lipsa reprezentantului reclamantei.
De asemenea, la termenul din 8 februarie 2011, la strigarea cauzei a răspuns numai reclamanta, prin avocat, care a depus la dosar o cerere cu noi obiective ale expertizei, tribunalul încuviințând acesteia proba cu înscrisuri, anume adrese către pârâtă şi către Administrația Financiară pentru obținerea documentelor contabile necesare efectuării expertizei.
La dosar se afla o cerere depusa de pârâta prin fax la 7 februarie 2011, prin care aceasta solicita strigarea cauzei la ora 13:00, asupra căreia instanța nu s-a pronunțat.
Încheierea de ședință din 8 februrie 2011 cuprinde şi referatul grefierului în sensul că, ulterior strigării dosarului, s-a prezentat şi apărătorul pârâtei, care a depus la dosar propriile obiective pentru expertiza contabilă, precum şi interogatoriul propus a fi administrat reclamantei, instanța dispunând la acel moment revenirea asupra măsurilor de emitere a adreselor pentru depunerea documentelor contabile, faţă de disponibilitatea exprimată de reprezentantul pârâtei de a procura aceste înscrisuri şi prorogând discutarea probei cu interogatoriu.
Discutarea acestui mijloc de probă, a fost din nou prorogată la termenul din 12 aprilie 2011, pentru când pârâta solicitase discutarea probelor în lipsa sa, instanța apreciind necesară indicarea tezei probatorii şi amânând cauza pentru lipsa raportului de expertiză; ca atare, judecata a fost amânată la termenul din 7 iunie 2011, pentru a se da posibilitatea reclamantei să ia cunoștință de raportul de expertiză, ce fusese depus la dosar cu o zi înaintea termenului de judecată.
Potrivit părţii introductive a raportului de expertiză, expertul a avut în vedere la redactarea lucrării în mod exclusiv obiectivele propuse de reclamantă şi depuse la dosar la termenul din 12 octombrie 2010.
În şedinţa publică din 13 septembrie 2011, tribunalul a încuviințat obiecțiunile formulate de ambele părţi la raportul de expertiză, dispunând ca expertul să le răspundă şi înştiinţându-l pe acesta cu privire la obligaţia instituită în sarcina sa.
Anterior încheierii de şedinţă din 3 septembrie 2011, la dosar este ataşată o cerere formulată de pârâtă prin avocat, prin care solicita a fi primite extrase de cont atestând plăţile pe care pârâta le-a efectuat până la acel moment, în scopul de a dovedi că remuneraţiile ulterioare trimestrului IV 2009 au fost achitate integral. Această cerere nu poartă rezoluţia registratorului şi nici viza preşedintelui completului de judecată care să ateste primirea lor în şedinţă publică (o asemenea menţiune nefiind inserată nici în încheierea de şedinţă), astfel încât curtea de apel a apreciat că este probabil ca cererea să fi fost depusă la termenul de judecată din 13 septembrie 2011.
Răspunsul expertului A.I. la obiecţiunile formulate de părţi a fost depus la dosar la termenul de judecată din 8 noiembrie 2011, pârâta arătând cu acest prilej că lucrarea nu cuprinde nicio referinţă la obiectivele pe care le-a formulat ea însăşi pentru expertiza contabilă.
După dezbaterea contradictorie a acestei chestiuni, tribunalul a respins solicitarea de a se răspunde şi obiectivelor formulate de pârâtă, pentru motivul că obiectivelor 1-4 li s-a răspuns deja prin raportul de expertiză, iar obiectivul 5 nu priveşte obiectul acţiunii.
La solicitarea pârâtei de discutare a probei cu interogatoriul reclamantei, tribunalul a încuviinţat această solicitare, iar cererea ca reclamanta să facă dovada că gestiona drepturile artiştilor în perioada de referinţă, a fost respinsă.
Prin sentinţa pronunţată la data de 24 ianuarie 2011, tribunalul a admis în tot cererea de chemare în judecată.
Din situaţia de fapt mai sus expusă, instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, că în speţă etapa procesuală a încuviinţării şi administrării probelor a fost desfăşurată cu încălcarea normelor de procedură menite a garanta dreptul la o judecată echitabilă prin prisma necesităţii dezbaterii contradictorii a tuturor aspectelor deduse judecăţii, dar şi a luării în discuţie a chestiunilor ridicate de părţi, în egală măsură.
Astfel, pe de o parte, pentru termenul de judecată din 12 octombrie 2010 instanţa stabilise ora de strigare a cauzei 13:00 şi, deşi nu rezultă din lucrările dosarului dacă în realitate pricina a fost strigată anterior acestei ore, dezbaterile au avut loc în lipsa reprezentantului pârâtei, acesta fiind prezent în sala de şedinţă înainte de sfârşitul şedinţei de judecată.
Cu ocazia acestor dezbateri, reclamanta a depus la dosar o precizare a cuantumului pretenţiilor, în considerarea cărora s-a procedat la încuviinţarea pentru reclamantă a probei cu expertiză.
Or, de vreme ce cererea de chemare în judecată formulată iniţial de reclamantă nu cuprindea cuantumul pretenţiilor acesteia, în acord cu exigenţele art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., precizarea depusă nu putea fi asimilată unei măriri sau micşorări a câtimii pretenţiilor, conform art. 132 alin. (2) C. proc. civ., act de procedură care nu ar fi necesitat comunicarea către partea adversă în vederea formulării unor apărări noi.
În aceste condiţii, precizarea complinind o omisiune a cererii introductive, semnalată de pârâtă în prima întâmpinare depusă la dosar, se impunea ca, anterior dezbaterii probatoriului, cererea să fie comunicată părţii adverse, care arătase în cuprinsul întâmpinării că nu este în măsură să formuleze apărări legate cu privire la temeinicia pretenţiilor reclamantei înainte de a cunoaşte întinderea acestora, având în vedere că achitase o parte dintre remuneraţiile datorate reclamantei.
În aceste coordonate, instanţa de apel a apreciat că indiferent dacă pricina a fost strigată la ora stabilită sau anterior acestui moment (aspect ce nu rezultă cu claritate din probatoriul administrat), actul de procedură prin care reclamanta şi-a completat cererea cu elementele necesare pentru o legală învestire a instanţei se impunea a fi adus la cunoştinţa pârâtei, în conformitate cu exigenţele prevederilor art. 86 şi ale art. 1141 alin. (2) C. proc. civ., urmând ca aceasta din urmă că aibă posibilitatea de a-şi formula eventuale apărări cu privire la elementele obiective indicate de reclamantă, în speţă, cuantumul pretenţiilor şi perioada pentru care ele erau solicitate.
În al doilea rând, succesiv depunerii precizării reclamantei, pârâta a formulat o nouă întâmpinare, în cuprinsul căreia a formulat mai multe apărări cu privire la cererea reclamantei, recunoscând temeinicia unei părţi din pretenţii şi contestând justeţea celorlalte.
La termenul de judecată din 7 decembrie 2010, pârâta a fost prezentă prin avocat la şedinţa de judecată, însă, la solicitarea legitimă a reclamantei, cauza a fost amânată pentru ca aceasta din urmă să ia cunoştinţă de întâmpinarea şi înscrisurile care îi fuseseră comunicate în acea şedinţă.
La următorul termen de judecată, din 8 februarie 2011, tribunalul a omis a se pronunţa cu privire la solicitarea pârâtei de strigare a cauzei la ora 13:00, încuviinţând din nou probe reclamantei, constând în înscrisuri, şi luând măsuri pentru efectuarea expertizei anterior încuviinţate aceleiaşi părţi.
Instanţa de apel a mai reţinut că, pe de o parte, se impunea dezbaterea solicitării pârâtei ca pricina să se strige la o anumită oră şi, indiferent dacă pricina era strigată la ordine sau în prezenţa reprezentantului pârâtei, era necesară reluarea dezbaterii probelor, întrucât prin întâmpinare pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi cu interogatoriul reclamantei, tribunalul omiţând a respecta ambele exigenţe procedurale.
De asemenea, deşi proba cu expertiză fusese încuviinţată la un moment la care pârâtei nu i se comunicase cererea de precizare a cuantumului pretenţiilor şi aceasta nu îşi formulase apărările sub acest aspect, tribunalul a omis a reanaliza coordonatele în care această probă urma a se administra, prin prisma înscrisurilor depuse la dosar de pârâtă şi a recunoaşterilor cuprinse în întâmpinare.
În condiţiile în care la niciun moment pârâta nu a solicitat încuviinţarea probei cu expertiză, s-a apreciat de instanţa de apel că în mod corect tribunalul nu a primit cererea ca expertul să aibă în vedere şi obiectivele proprii acestei părţi.
În acelaşi timp însă, câtă vreme apărările pârâtei priveau plăţi parţiale efectuate, dar şi contestarea bazei de calcul a remuneraţiilor, instanţa era obligată examina, la judecarea cauzei, toate aceste apărări.
De asemenea, chiar dacă proba cu expertiză era încuviinţată reclamantei, pârâta era în drept a formula apărări cu privire la legalitatea întocmirii raportului, la conţinutul acestuia, precum şi de sesiza instanţa cu o cerere de lămurire sau de rectificare a erorilor eventual intervenite.
Or, deşi în şedinţa publică din 13 septembrie 2011 au fost încuviinţate obiecţiunile formulate de ambele părţi la raportul de expertiză efectuat (reclamanta solicitând calcularea remuneraţiilor cu o cotă de TVA de 24% pentru o parte din perioada de referinţă, iar pârâta solicitând excluderea din baza de calcul a veniturilor din activitatea de anunţuri videotext şi din activitatea de producţie audio, luarea în calcul a remuneraţiei forfetare de 2.400 RON numai de la data de 14 martie 2008, precum şi calculul penalităţilor de întârziere numai după data punerii sale în întârziere), în lucrarea întocmită de expert ca răspuns la obiecţiuni nu se face nicio referire la susţinerile pârâtei.
În atare condiţii, aspectul fiind sesizat de pârâtă şi consemnat în încheierea de şedinţă din 8 noiembrie 2011, s-a apreciatcă tribunalul avea obligaţia fie să ceară expertului să răspundă criticilor pârâtei fie, dacă aprecia că aceste solicitări nu priveau legalitatea probei ci temeinicia cererii reclamantei, să analizeze aceste apărări în cuprinsul hotărârii pronunţate.
Curtea de apel a constatat însă că nicio referire la toate apărările pârâtei, anterior expuse, nu a fost făcută în considerentele sentinţei apelate, împrejurare care, coroborată cu admiterea pretenţiilor reclamantei, subliniază cu claritate vătămarea suferită de pârâta apelantă prin modalitatea concretă de desfăşurare a procesului în faţa primei instanţe, astfel cum s-a arătat.
Din considerentele tribunalului, mai sus expuse, rezultă că prima instanţă a reţinut îndreptăţirea reclamantei la a solicita pârâtei plata remuneraţiilor ce fac obiectul cauzei în baza autorizaţiei licenţă neexclusivă încheiată între părţi şi pe baza criteriilor de calcul stabilite prin metodologia specifică, cu însuşirea concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, fără a arăta motivele pentru care au fost înlăturate apărările pârâtei, cel puţin cele care priveau compunerea bazei de calcul a remuneraţiilor şi momentul de la care curg penalităţile datorate de aceasta.
S-a mai constatat că, deşi până la închiderea dezbaterilor în faţa primei instanţe, aceasta era învestită cu cererea reclamantei astfel cum fusese precizată la data de 6 octombrie 2010 (în sensul obligării pârâtei la suma de „26.235 RON cel puţin” cu titlu de remuneraţii şi la suma de „10.077,66 RON” cel puţin cu titlu de remuneraţii), fără vreo altă precizare ulterioară, iar din concluziile raportului de expertiză rezultau sume datorate în alt cuantum, tribunalul a obligat pârâta la sume diferite decât cele indicate în precizare sau în raport şi aferente altor perioade decât cele indicate în acţiune.
În acest context, s-a observat că sumele cuprinse în dispozitivul hotărârii şi perioadele pentru care ele sunt datorate corespund celor menţionate în concluziile scrise depuse la dosar de reclamantă la data de 16 ianuarie 2012, ulterior închiderii dezbaterilor, la data de 10 ianuarie 2012.
Prin urmare, aceste concluzii scrise nu puteau decât să sistematizeze cererile cu care instanţa era legal învestită şi în niciun caz să restrângă obiectul cererii.
Chiar şi aşa, în lipsa oricărei aprecieri a tribunalului cu privire la apărările pe care le primeşte din partea pârâtei (spre exemplu a plăţilor parţiale, a momentului de la care curg penalităţile, etc.), instanţa de apel a apreciat că se află în imposibilitate de a efectua controlul judiciar, mai ales că limitele admiterii cererii nu corespund întocmai cu limitele învestirii sale şi nici nu justifică în vreun fel măsura în care cererea a fost admisă.
În consecinţă, s-a apreciat că nici apărările pârâtei din cererea de apel referitoare la temeinicia pretenţiilor reclamantei nu pot fi examinate, deoarece nu se cunoaşte în ce măsură instanţa a considerat întemeiate sau nu o parte dintre susţinerile pârâtei din faţa primei instanţe.
Nici critica referitoare la caracterul şicanatoriu al solicitării reclamantei de comunicare a raportului prevăzut de contractul încheiat între părţi nu a putut fi analizată, deoarece prima instanţă a admis acest capăt de cerere fără analiza apărării formulate de pârâtă prin întâmpinare, astfel încât în calea de atac a apelului nu este posibilă examinarea legalităţii şi temeiniciei sentinţei sub acest aspect.
Ansamblul erorilor de procedură mai sus reliefate, constând, în esenţă, în încălcarea normelor legale ce reglementează dezbaterea contradictorie a tuturor aspectelor cauzei, în încuviinţarea probelor pentru toate părţile la acelaşi moment procesual, în condiţii de contradictorialitate şi cu acordarea tuturor părţilor a posibilităţii de a-şi proba pretenţiile, respectiv apărările, precum şi în omisiunea de a insera în considerentele hotărârii motivele însuşirii sau înlăturării argumentelor de care părţile s-au folosit, curtea de apel a apreciat că echivalează cu necercetarea fondului cauzei, chiar dacă, în mod formal, instanţa s-a pronunţat asupra cererii de chemare în judecată pe fondul ei.
De aceea, s-a constatat incidenţa prevederilor art. 297 C. proc. civ., care impun desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca, la soluţionarea pricinii, să fie administrate probele considerate utile şi pertinente în raport de înscrisurile deja aflate la dosar, de răspunsul reclamantei la interogatoriul administrat şi de expertiza efectuată, în aşa fel încât instanţa să fie în măsură a răspunde tuturor argumentelor părţilor şi a realiza astfel o judecată completă şi efectivă a cererilor cu care este învestită.
Instanţa de apel a mai stabilit că în rejudecare vor fi examinate şi motivele de apel a căror dezlegare nu a fost posibilă în calea de atac în lipsa unei judecăţi a primei instanţe pe fond, o parte dintre acestea fiind comune cu apărările pârâtei din faţa tribunalului, a căror examinare se impunea oricum ca efect al desfiinţării sentinţei şi trimiterii cauzei la rejudecare; de asemenea, cheltuielile de judecată solicitate de apelantă în calea de atac vor fi avute în vedere de prima instanţă cu ocazia rejudecării.
În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanta U.C.M.R.-A.D.A. a declarat recurs, prevalându-se de dispoziţiile art. 304 pct. 5, pct. 6, pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, prin soluţia pronunţată s-a creat un nou motiv de trimitere a cauzei spre rejudecare, întrucât acesta nu îşi găseşte reglementare în dispoziţiile procedurale în vigoare.
Se arată că art. 297 C. proc. civ. reglementează două situaţii în care instanţa de apel este obligată să trimită cauza spre rejudecare primei instanţe, şi anume: instanţa a soluţionat în mod greşit procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei, precum şi atunci când judecarea cauzei s-a realizat în lipsa părţii care nu a fost legal citată.
Doctrina şi practica judiciară au stabilit ca regulă faptul că prevederile art. 297 alin. (1) partea I C. proc. civ. îşi găsesc aplicare în situaţia în care judecătorul fondului a soluţionat pricina pe calea unei excepţii peremptorii.
Or, argumentele enunţate de instanţa de apel în considerentele deciziei recurate sunt acelea că tribunalul ar fi săvârşit erori de procedură constând, în esenţă, în pretinsa încălcare a normele legale ce reglementează dezbaterea contradictorie a tuturor aspectelor cauze, în încuviinţarea probelor pentru toate părţile la acelaşi moment procesual în condiţii de contradictorialitate şi cu acordarea tuturor părţilor a posibilităţii de a-şi proba pretenţiile respectiv apărările, precum şi în considerarea omisiunii primei instanţe de a insera în considerentele hotărârii motivele însuşirii sau înlăturării argumentelor de care părţile s-au folosit
În mod evident aceste constatări ale instanţei de apel nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel că decizia recurată este pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor invocate, ceea ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta învederează că din considerentele sentinţei rezultă cu certitudine că litigiul a fost soluţionat în fond, prima instanţa analizând pe baza materialului probator câştigat cauzei temeinicia pretenţiilor sale împotriva pârâtei SC R.M. SRL, iar faptul că tribunalul nu ar fi motivat admiterea sau respingerea tuturor pretenţiilor şi apărărilor formulate în cauză, nu echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.
Pe de altă parte, instanţa de apel s-a pronunţat cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ. de către tribunal, fără a fi învestită cu o astfel de critică prin motivele de apel, susţineri pe care recurenta le-a încadrat, de asemenea, în ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În acest context, recurenta învederează că în această analiză efectuată de curtea de apel dincolo de limitele învestirii sale, au fost încălcate şi aplicate în mod greşit atât prevederile art. 112, cât cele ale art. 132 C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 132 alin. (2) C. proc. civ., cererea nu se socoteşte modificată atunci când se majorează sau se micşorează câtimea obiectului cerii, aceasta putând fi realizată chiar şi oral în faţa instanţei de judecată; pe de altă parte, cererea va cuprinde valoarea obiectului cererii, în măsura în care această evaluare este cu putinţă.
Recurenta arată că la momentul formulării cererii de chemare în judecată sau la primul termen de judecată în faţa primei instanţe nu putea realiza o precizare exactă a cuantumului pretenţiilor sale, având în vedere faptul că documentele contabile relevante se aflau în posesia pârâtei-intimate. Cu toate acestea, la solicitarea tribunalului, reclamanta a precizat valoarea pretenţiilor sale, în mod provizoriu, fără însă ca aceasta cerere să reprezinte o modificare a cererii introductive ori o restrângere a pretenţiilor sale.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata remuneraţiilor restante datorate pentru perioada trimestrul I 2007, până la data efectuării raportului de expertiză, valoarea remuneraţilor urmând a fi stabilită prin raportul de expertiză contabilă ce se va efectua în cauză.
Recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 112 C. proc. civ., în condiţiile în care a apreciat că cererea sa în calitate de reclamantă se limita numai la pretenţiile menţionate în cererea precizatoare, precum şi atunci când a apreciat că prima instanţă nu putea determina remuneraţiile şi să dispună obligarea pârâtei în raport de perioada menţionată în petitul cererii principale şi prin raportul de expertiză, şi că ar fi fost legată doar de cererea precizatoare prin care au fost evaluate provizoriu remuneraţiile.
De asemenea, se afirmă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ., întrucât s-a apreciat că precizarea câtimii pretenţiilor în funcţie de concluziile raportului de expertiză, reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată, ce poate fi realizată numai în scris şi care trebuie a fi comunicată pârâtei; recurenta reclamantă susţine că a procedat la precizarea orală a câtimii pretenţiilor sale la ultimul termen de judecată, precizare ce a fost reluată în cuprinsul notelor scrise.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta reclamantă susţine că instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât apelanta pârâtă nu a dovedit vătămarea ce i-ar fi fost cauzată.
Prin motivele de apel, pârâta a justificat pretinsa vătămare a drepturilor sale procesuale, pe de o parte, prin nepunerea în discuţia părţilor a necesităţii, pertinenţei şi utilităţii administrării probei cu expertiză contabilă, propusă de către reclamantă prin cererea introductivă, iar pe de altă parte, pârâta s-a considerat vătămată în drepturile sale procesuale pentru faptul că nu a putut propune propriile obiective la efectuarea expertizei contabile.
Cu toate acestea, însăşi pârâta în cuprinsul motivelor de apel a menţionat că deşi obiectivele sale la raportul de expertiză au fost încuviinţate de instanţă la termenul din data de 8 februarie 2011, şi aduse la cunoştinţa expertului, cu toate acestea expertul nu a răspuns la ele.
În consecinţă, rezultă că drepturile procesuale ale pârâtei au fost respectate, întrucât aceasta a formulat obiective la raportul de expertiză contabilă, care au şi fost comunicate expertului, aspecte ce sunt consemnate în cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 8 februarie 2011, necontestate de apelantă şi inserate chiar în cuprinsul motivelor sale de apel.
Recurenta învederează că nu se poate critica prin motivele de apel, iar instanţa nu poate analiza în absenţa unor critici cu un astfel de obiect, faptul că tribunalul nu a analizat din oficiu apărări în interesul pârâtei; mai mult, obiecţiunile pârâtei admise de către prima instanţă, reprezentau în realitate apărări ce ţineau de aplicarea legii şi a clauzelor contractului încheiat între părţi (remuneraţia minimă şi scadenţa remuneraţiilor).
Ca atare, recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat astfel prevederile art. 295 C. proc. civ., ce impuneau analizarea acestor aspecte în calea de atac, fără trimiterea cauzei spre rejudecare.
În plus, în mod greşit curtea de apel a apreciat că prima instanţă nu s-ar fi pronunţat cu privire la apărările pârâtei, întrucât prin sentinţa pronunţată se arată în mod explicit faptul că cererea este întemeiată pe prevederile contractului dintre părţi (cele două contracte licenţă neexclusivă) şi pe cele ale metodologiei aplicabile în speţă.
Ambele reglementează remuneraţia minimă şi scadenţa remuneraţiilor, fără condiţionarea scadenţei sau a curgerii penalităţilor de emiterea vreunei facturi; de altfel, emiterea unei facturi nici nu este posibilă mai înainte a fi cunoscut cuantumul remuneraţiilor.
Documentele contabile pe baza cărora urmau a fi determinat remuneraţiile erau întocmite şi se aflau în posesia pârâtei.
Pe de altă parte, recurenta menţionează şi faptul că art. 1312 alin. (8) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe prevede în mod expres faptul că de la remuneraţiile stabilite prin Metodologii nu pot fi acordate reduceri; în consecinţă, pârâta nu putea pretinde în mod legal plata unei remuneraţii minime, mai mici decât remuneraţia minimă prevăzută de Metodologie; se mai susţine de către recurentă că această apărare a sa a fost ignorată de instanţa de apel.
În cuprinsul motivelor de apel, pârâta a criticat încuviinţarea expertizei contabile propuse de reclamantă fără a fi pusă în discuţia părţilor în şedinţa din data de 12 octombrie 2010, fiind încălcat, în opinia apelantei, principul contradictorialităţii.
Cu ocazia analizei acestei critici, instanţa de apel a verificat încălcarea normelor de procedură privind încuviinţarea şi administrarea probelor, ca urmare a faptului că pricina nu ar fi fost strigată la termenul din 12 octombrie 2010 la orele solicitate de către pârâtă, termen la care a fost pusă în discuţia părţilor necesitatea administrării probei cu expertiză contabilă, concluzionând în mod legal şi temeinic că nu poate aprecia dacă dosarul a fost strigat la ora stabilită sau anterior, deoarece în încheierea de la termenul menţionat nu a fost consemnată ora strigării cauzei.
Pe de altă parte, cu toate că nu a fost învestită cu o astfel de cerere, iar apelanta nu a formulat o astfel de critică, instanţa de apel s-a pronunţat şi cu privire la necesitatea comunicării către pârâtă a cererii precizatoare depuse de către reclamantă la dosarul cauzei, prin serviciul registratură la data de 6 octombrie 2010, anterior termenului de judecată din data de 12 octombrie 2010, pentru ca aceasta să aibă posibilitatea de a îşi pregăti apărarea.
La următorul termen de judecată, din 7 decembrie 2010 în faţa tribunalului, pârâta SC R.M. SRL a depus o nouă întâmpinare în raport de precizarea de către reclamantă a cuantumului pretenţiilor.
Cu toate că instanţa de apel nu a fost învestită cu un motiv de apel referitor la încălcarea prevederilor art. 132 alin. (1) partea a II-a C. proc. civ., iar apelanta nu a invocat încălcarea dreptului său la apărare, înţelegând să uzeze de altfel de dreptul său de a formula întâmpinare fată de cererea precizatoare depusă la data de 6 octombrie 2010, recurenta consideră că instanţa s-a autoînvestit cu analiza unui motiv de apel ce a condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale, întrucât reprezintă încălcarea limitelor învestirii sale, contrar prevederilor art. 295, dar şi ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ.; recurenta încadrează această critică în dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi pct. 9 C. proc. civ.
Totodată, instanţa de apel a înţeles să se pronunţe încă o dată cu privire la motive de apel cu care nu a fost învestită, analizând omisiunea tribunalului de a se pronunţa cu privire la solicitarea pârâtei de strigare a cauzei pentru termenul din data de 8 februarie 2011, la orele 13:00 şi a reţinut că prima instanţă nu a reanalizat coordonatele în care proba cu expertiză urma a fi administrată, prin prisma înscrisurilor depuse la dosar de către pârâtă şi a recunoaşterilor cuprinse în întâmpinare.
Or, pârâta nu a formulat o astfel de critică prin motivele de apel, ci, dimpotrivă, în cuprinsul motivelor de apel a menţionat că obiectivele sale la raportul de expertiză au fost încuviinţate la termenul din data de 8 februarie 2011; instanţa de apel nu se poate substitui apelantei sau oricăreia dintre părţile litigiului, în exercitarea propriilor drepturi procesuale.
Instanţa de apel a stabilit în mod eronat că dreptul de apărare al pârâtei a fost încălcat, având în vedere că cererea precizatoare a cererii de chemare în judecată nu ar fi fost adusă la cunoştinţa pârâtei pentru ca aceasta să formuleze eventual apărări; în acelaşi timp însă, curtea de apel a consemnat faptul că pârâta a formulat o nouă întâmpinare faţă de depunerea cererii precizatoare de către recclamantă.
Faţă de cele menţionate, recurenta susţine că există o vădită contradicţie în cuprinsul considerentelor, atâta vreme cât cererea precizatoare a fost depusă la dosarul cauzei la data de 8 octombrie 2010 (cu şase zile înainte termenului de judecată din 12 octombrie 2010), iar după comunicarea acesteia, pârâta a formulat o nouă întâmpinare; recurenta încadrează această critică în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Recurenta mai susţine că instanţa de apel nu a luat în considerare recunoaşterea parţială a pretenţiilor formulate prin cererea de chemare în judecată şi nici nu a ţinut cont de faptul că pârâta-apelantă a înţeles în cele din urmă să solicite doar modificarea, iar nu casarea sentinţei apelate (precum în motivele de apel), poziţie a apelantei consemnată în încheierea de şedinţă din 23 octombrie 2012 (admiterea apelului, modificarea sentinţei apelate, în sensul admiterii parţiale a acţiunii).
Prin întâmpinarea formulată la motivele de recurs, intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând în cuprinsul acestui act de procedură tuturor criticilor formulate de recurenta reclamantă.
Recursul formulat este nefondat, potrivit celor ce urmează.
Cu privire la dispoziţiile procedurale aplicabile judecăţii în apel se impune o precizare prealabilă, anume că, cererea de chemare în judecată fiind formulată la data de 19 aprilie 2010, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 (26 noiembrie 2010), dispoziţiile art. 297 C. proc. civ. incidente ce vor fi avute în vedere în soluţionarea prezentului recurs sunt cele din formularea anterioară modificării textului prin actul normativ menţionat, dezlegare ce se regăseşte şi în decizia nr. 2/2013 pronunţată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.
Astfel, art. 297 C. proc. civ. dispune: „(1) În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.
(2) (...) În acest caz, precum şi atunci când există vreun alt motiv de nulitate, iar prima instanţă a judecat în fond, instanţa de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată şi hotărârea pronunţată, va reţine procesul spre judecare.”
În consecinţă, cum corect susţine recurenta reclamantă două sunt motivele ce permit instanţei de apel soluţia desfiinţării sentinţei apelate (iar nu a anulării) cu trimiterea cauzei spre rejudecare: soluţionarea greşită a procesului de prima instanţă fără a intra în judecata fondului şi în cazul în care judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată.
Instanţa de apel a reţinut însă o serie de neregularităţi procedurale constând, în esenţă, în pretinsa încălcare a normele legale ce reglementează dezbaterea contradictorie a tuturor aspectelor cauze, în încuviinţarea probelor pentru toate părţile la acelaşi moment procesual în condiţii de contradictorialitate şi cu acordarea tuturor părţilor a posibilităţii de a-şi proba pretenţiile respectiv apărările, precum şi în considerarea omisiunii primei instanţe de a insera în considerentele hotărârii motivele însuşirii sau înlăturării argumentelor de care părţile s-au folosit, această ultimă constatare conducând curtea de apel la concluzia necercetării fondului cauzei, chiar dacă, în aprecierea instanţei de apel, în mod formal instanţa de judecată s-a pronunţat asupra cererii de chemare în judecată pe fondul ei.
Consecutiv, s-a apreciat că în lipsa oricărei analize a tribunalului cu privire la apărările pe care le primeşte din partea pârâtei, instanţa de apel a constatat că se află în imposibilitatea realizării controlului judiciar, motiv pentru care se impune reluarea judecăţii la prima instanţă.
Înalta Curte constată că deşi corect reţinute unele dintre neregularităţile procedurale arătate de instanţa de apel (astfel cum se va analiza în continuare), acestea nu erau susceptibile de sancţionare pe temeiul dispoziţiilor art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ. (neîncadrându-se în niciuna dintre variantele normative ale textului), ci din perspectiva art. 297 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. ca efect al analizării acestor neregularităţi pe temeiul art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi al constatării acestor încălcări ale regulilor de procedură.
În primul rând, potrivit susţinerilor recurentei, instanţa de apel a reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 112 alin. (1) pct. 3 şi ale art. 132 alin. (2) C. proc. civ., recurenta susţinând că o atare analiză depăşea limitele învestirii instanţei prin motivele de apel; cu toate acestea, Înalta Curte constată că instanţa de apel s-a referit la aceste texte doar pentru demonstrarea încălcării dispoziţiilor art. 86 şi ale art. 1141 alin. (2) C. proc. civ., fără a reţine şi încălcarea celor două norme anterior menţionate; prin urmare, se va analiza această critică prin raportare la cele reţinute în mod real de instanţa de apel, iar nu cele menţionate de recurentă, din memoriul de recurs rezultând în mod neechivoc intenţia recurentei de a se critica decizia instanţei de apel asupra acestei dezlegări.
Înalta Curte, procedând la verificarea acestei susţineri constată că, într-adevăr, prin memoriul de apel apelanta pârâtă nu a formulat astfel de critici, primul dintre motivele de apel concepute de apelantă privind nelegalitatea sentinţei din perspectiva unui probatoriu încuviinţat şi administrat în mod nelegal (cu referire expresă la încuviinţarea probei cu expertiză contabilă).
Potrivit dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă şi doar motivele de ordine publică vor putea fi invocate şi din oficiu.
Regula consacrată prin această normă, t antum devolutum quantum apellatum, priveşte limitarea devoluţiunii în apel la criticile formulate prin motivele de apel de titularul căii de atac, în timp ce depăşirea acestor limite nu este posibilă decât în situaţia de excepţie în care părţile sau instanţa de apel însăşi invocă motive de ordine publică, dat fiind regimul juridic de invocare a acestor motive.
În consecinţă, curtea de apel analizând şi chiar constatând încălcarea prevederilor art. 86 şi ale art. 1141 alin. (2) C. proc. civ., în absenţa unor astfel de susţineri în cuprinsul memoriului de apel a încălcat limitele devoluţiunii în apel determinate de ceea ce s-a apelat şi, prin aceasta, dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ.
Totodată, Înalta Curte apreciază că pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 86 şi art. 1141 alin. (2) C. proc. civ. constând în obligaţia tribunalului de comunicare a cererii de chemare în judecată complinite în acord cu prevederile art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., nu reprezintă motive de ordine publică ce ar fi putut fi invocate de instanţa de apel din oficiu, motive care, de altfel, nici nu au fost supuse dezbaterii părţilor, ci au fost analizate direct prin considerentele deciziei; cu alte cuvinte, curtea de apel a calificat cererea depusă de recurentă la dosar prima instanţă drept o complinire a cererii de chemare în judecată, complinire care trebuie realizată la momentul învestirii instanţei, în condiţiile art. 114 alin. (2) C. proc. civ., iar nu o cerere modificatoare conform art. 132 alin. (1) şi nici o cerere precizatoare potrivit art. 132 alin. (2) C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 86 (comunicarea din oficiu a cererilor şi a tuturor actelor de procedură către părţi), precum şi cele ale art. 1141 alin. (2) C. proc. civ. (comunicarea către pârât în copie a cererii de chemare în judecată împreună cu înscrisurile ce o însoţesc etc.) reprezintă norme de ordine privată întrucât prin ele se ocrotesc drepturile procedurale ale părţii care trebuie să aibă cunoştinţă de toate actele de procedură provenind de la partea adversă, cu excepţia cazurilor în care legea nu prevede o derogare în acest sens [cum este cazul dispoziţiilor art. 132 alin. (2) C. proc. civ., cererea precizatoare nefiind susceptibilă de comunicare].
Aşa fiind, pretinsa nesocotire a acestor norme [de natură a fi analizată din perspectiva unei nulităţi virtuale, ceea ce presupune necesitatea dovedirii vătămării conform art. 105 alin. (2) teza finală] nu poate fi invocată decât de către partea care are interes şi numai la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a pune concluzii în fond, sens în care prevede art. 108 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ.
În consecinţă, încălcarea dispoziţiilor art. 86 şi art. 1141 alin. (2) C. proc. civ., reală de ar fi, nu ar fi putut fi invocată decât de către pârâtă fie la prima zi de înfăţişare consecutivă acestei neregularităţi ori până la momentul procesual limită anterior menţionat, înainte de a pune concluzii în fond; constatarea anterioară permite concluzia că partea însăşi ale cărei interese sunt nesocotite prin încălcarea unei norme de procedură nu poate invoca astfel de neregularitate în cadrul căilor de atac (cu excepţia cazului în care se invocă o neregularitate săvârşită cu ocazia dezbaterii pe fond sau decurgând din soluţia pronunţată); ca atare, cu atât mai puţin, instanţa învestită cu soluţionarea căii de atac nu poate invoca motive de ordine privată sau nulităţi relative din oficiu.
Date fiind cele anterior arătate, Înalta Curte constată că reţinând nesocotirea de către tribunal a textelor menţionate în absenţa unor critici ale pârâtei cu un astfel de conţinut şi fără ca acestea să se constituie în motive de ordine publică, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce determină reţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.; în plus, Înalta Curte constată că întrucât acestea pretinse neregularităţi nu puteau fi analizate în mod legal în cadrul apelului pârâtei, nu se mai impune cenzurarea lor din perspectiva concluziei curţii de apel şi, în consecinţă, nici analizarea susţinerilor recurentei din motivele de recurs în ce priveşte calificarea cererii depuse la prima instanţă pentru termenul din 12 octombrie 2010 din perspectiva dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ.
Într-o altă critică, recurenta pretinde însă greşita apreciere a instanţei de apel a obiectului cererii de chemare în judecată în raport de cererea precizatoare din 6 octombrie 2010, având în vedere obiectul pronunţării primei instanţe care reflectă alte sume şi alte perioade care corespund concluziilor raportului de expertiză şi coincid cu cele solicitate de către reclamantă prin concluziile scrise formulate în faţa primei instanţe, concluzii scrise depuse ulterior închiderii dezbaterilor şi care, potrivit aprecierii instanţei de apel, nu puteau conţine o restrângere a pretenţiilor.
Nici această dezlegare dată de curtea de apel nu reflectă o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 132 alin. (2) C. proc. civ., întrucât deşi recurenta reclamantă a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtei la plata remuneraţiilor restante datorate pentru perioada trimestrul I 2007, până la data efectuării raportului de expertiză, penalităţi de întârziere etc., în timp ce prin cererea precizatoare de la dosar prin care au fost estimate provizoriu pretenţiile sale, a solicitat obligarea pârâtei la plata remuneraţiilor restante datorate pentru perioada trimestrul I 2007-trimestrul II 2010, a penalităţilor de întârziere, prima instanţă s-a pronunţat cu privire la remuneraţiile restante şi la penalităţile de întârziere aferente unei alte perioade decât cele anterior menţionate (trimestrul II 2008- trimestrul III 2009, trimestrul III şi IV 2010, cu penalităţile de întârziere aferente acestui debit), precum şi penalităţi de întârziere pentru efectuarea cu întârziere a unor plăţi (trimestrul III 2007-trimestrul II 2010).
Or, în condiţiile în care recurenta reclamantă a menţionat încă prin cererea introductivă că obiectul acesteia se va concretiza după efectuarea raportului de expertiză contabilă (precizarea valorii obiectului cererii nefiind cu putinţă la momentul formulării cererii, astfel cum permite art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în absenţa documentelor contabile ale pârâtei şi, deci, până la data efectuării expertizei), iar această probă a verificat pretenţiile reclamantei cu respectarea perioadei indicate prin chiar cererea de chemare în judecată (trimestrul I 2007, data efectuării expertizei), în mod evident concluziile sale pe fond şi din notele scrise prin care se valorificau cele stabilite prin proba invocată se circumscriu prevederilor art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. şi se constituie în obiectul asupra căruia prima instanţă era ţinută a se pronunţa, cu respectarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Prin urmare, nici această pretinsă inadvertenţă dintre obiectul învestirii primei instanţe şi cea al pronunţării tribunalului nu se verifică în sensul celor reţinute de curtea de apel şi, ca atare, nici din această perspectivă nu se justifică trimiterea cauzei spre rejudecare, întemeiată pe premisa nepronunţare asupra fondului cererii.
Printr-un alt motiv de recurs, dezvoltat pe temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât apelanta pârâtă nu a dovedit vătămarea ce i-ar fi fost cauzată prin modalitatea de încuviinţare şi administrare a probelor.
Înalta Curte constată că această critică se impune a fi recalificată în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, prin urmare, va fi analizată pe acest temei, întrucât recurenta nu susţine producerea unei vătămări proprii şi încălcarea de către instanţa de apel însăşi a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2), ci invocă greşita aplicare a aceluiaşi text cu referire la pretinsa vătămare a apelantei pârâte prin anumite acte de procedură ale primei instanţe.
Astfel, prin motivele de apel, pârâta a invocat nesocotirea dreptului său la apărare şi a principiului contradictorialităţii ca urmare a nepunerii în dezbaterea părţilor a necesităţii, pertinenţei şi utilităţii probei cu expertiză contabilă, propusă de către reclamantă prin cererea introductivă, pârâta considerându-se vătămată în drepturile sale procesuale pentru faptul că nu a putut propune propriile obiective la efectuarea expertizei contabile.
Cu privire la acest aspect însă, Înalta Curte constată legalitatea concluziei instanţei de apel în ce priveşte vătămarea produsă pârâtei prin măsurile procedurale dispuse de prima instanţă cu referire la încuviinţarea şi administrarea probei cu expertiză contabilă, chiar în condiţiile în care apelanta însăşi a precizat prin motivele de apel că obiectivele sale la expertiza contabilă au fost comunicate expertului, în timp ce recurenta a arătat că obiectivele pârâtei au fost încuviinţate de tribunal la termenul din 8 februarie 2011.
Este real, astfel cum recurenta susţine, că a solicitat proba cu expertiză contabilă prin cererea de chemare în judecată, numai că încuviinţarea probei este supusă dispoziţiilor art. 167 alin. (1) C. proc. civ., fiind subordonată cerinţelor de pertinenţă, concludenţă şi utilitate, iar verificarea îndeplinirii acestor cerinţe de către instanţă se poate realiza numai după dezbaterea contradictorie a acesteia, legea stabilind, de asemenea, regula administrării dovezii şi a dovezii contrarii, pe cât cu putinţă în acelaşi timp [art. 167 alin. (3) C. proc. civ.].
La termenul de dezbatere a probei din 12 octombrie 2010, pârâta nu a fost prezentă, fără ca din actele dosarului să se poată stabili dacă cererii acesteia de strigare a cauzei după ora 11:00 i s-a dat curs; prin referatul grefierului de şedinţă, rezultă că apărătorul pârâtei s-a prezentat până la sfârşitul şedinţei când i-a fost comunicată cererea precizatoare depusă de reclamantă şi a solicitat strigarea cauzei la termenul următor după ora 13:00, aspect adus în atenţia instanţei de apel prin memoriul de dezvoltare a criticilor împotriva sentinţei, contrar celor susţinute de recurentă.
În condiţiile în care una dintre părţi nu a fost prezentă la dezbaterea probei, art. 167 alin. (5) C. proc. civ. stabileşte în sarcina acesteia obligaţia de a cere dovada contrarie la şedinţa următoare, iar în caz de împiedicare, la prima zi când se înfăţişează; la termenul următor din 7 decembrie 2010, pârâta a depus însă întâmpinare la cererea precizatoare a reclamantei şi cauza a fost amânată la termenul din 8 februarie 2011, termen până la care s-a prorogat şi cel prevăzut de art. 167 alin. (5) C. proc. civ. şi la care, prin urmare, pârâta putea cere dovada contrarie.
Cu toate acestea, şi la termenul din 8 februarie 2011 cauza a fost strigată în absenţa apărătorului pârâtei (fără posibilitatea de verificare a orei de strigare a dosarului, potrivit menţiunilor din practicaua încheierii), apărătorul pârâtei prezentându-se după luarea cauzei, ocazie cu care a depus pentru partea pe care o reprezenta şi obiectivele la expertiza contabilă; deşi proba nu îi fusese încuviinţată, tribunalul a comunicat expertului contabil desemnat în cauză şi obiectivele pârâtei.
Expertiza efectuată însă a răspuns numai obiectivelor reclamantei, iar pentru acest motiv tribunalul a încuviinţat obiecţiunile ambelor părţi la termenul din 13 septembrie 2011, cele ale pârâtei vizând chiar neanalizarea de către expert şi a obiectivelor sale; expertul răspunde doar la obiecţiunile reclamantei în cuprinsul lucrării de la dosar, iar pârâta a reluat la termenul din 8 noiembrie 2011 susţinerea din obiecţiunile iniţiale, iar instanţa le-a respins.
Faţă de această succesiune a actelor de procedură ale primei instanţe, Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de apel a reţinut vătămarea drepturilor procesuale ale pârâtei ca urmare a nerespectării dreptului său la apărare care, între altele, presupune posibilitatea sa de a participa în mod nemijlocit la dezbaterea probelor în condiţii de contradictorialitate, de a solicita dovezi în apărare şi de a beneficia de o procedură echitabilă.
Simpla comunicare către expert şi a obiectivelor pârâtei fără o dispoziţie expresă a instanţei, în sensul încuviinţării acestei probe şi pentru pârâtă şi, în plus, anihilarea posibilităţii de a se constata înlăturarea vătămării prin faptul de a se fi răspuns de către expert şi la obiectivele acesteia, fie la momentul efectuării lucrării, fie ulterior după încuviinţarea obiecţiunilor pârâtei prin care reclama chiar acest aspect şi, în plus, revenirea tribunalului şi asupra acestei încuviinţări de obiecţiuni la termenul din 8 noiembrie 2011 (reiterarea celor dintâi), nu sunt decât împrejurări de natură a contura vătămarea drepturilor procesuale ale pârâtei în legătură cu încuviinţarea şi administrarea probelor şi, în consecinţă, reţinerea incidenţei art. 105 alin. (2) C. proc. civ.; prin formularea obiecţiunilor, pârâta şi-a epuizat în faţa primei instanţe posibilitatea de a invoca aceste neregularităţi în condiţiile art. 108 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ., însă dezlegarea dată de prima instanţă cu privire la reclamarea acestor încălcări, în mod legal a fost invocată de apelantă prin motivele de apel cu valoare de critici de nelegalitate.
Toate cele anterior arătate se circumscriu constatării de către instanţa de apel a încălcării formelor de procedură de către tribunal, ceea ce atrăgea incidenţa art. 297 alin. (2) teza finală C. proc. civ. şi, deci, anularea sentinţei şi reţinerea procesului spre judecare de instanţa de apel care va proceda la dezbaterea probelor în condiţii de contradictorialitate şi cu respectarea dreptului la apărarea al ambelor părţi, analizând susţinerile şi apărările fiecăreia dintre părţi.
De altfel, regula de procedură consacrată de dispoziţiile menţionate nu reprezintă decât o aplicare particulară a regulii generale în materia nulităţii actelor de procedură prevăzută de art. 106 alin. (1) C. proc. civ.: „Anularea unui act de procedură atrage şi nulitatea actelor următoare, în măsura în care acestea nu pot avea existenţă de sine stătătoare”; or, hotărârea judecătorească nu poate avea existenţă de sine stătătoare atunci când se bazează pe un probatoriu încuviinţat şi administrat în mod nelegal.
În considerarea celor deja expuse, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul reclamantei, va modifica în parte decizia recurată şi va trimite cauza spre judecare instanţei de apel, în aplicarea dispoziţiilor art. 297 alin. (2) teza finală C. proc. civ., în rejudecare, instanţa de apel urmând a analiza şi celelalte critici invocate de recurentă prin memoriul de recurs şi a căror analiză nu s-a mai impus acestei instanţe.
În ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de părţi pentru prezenta etapă procesuală, această cerere urmează a fi avută în vedere la soluţionarea cauzei pe fond, moment la care se va fi cunoscut partea căzută în pretenţii, astfel cum prevede art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta U.C.M.R.-A.D.A. împotriva deciziei nr. 165A din 31 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Modifică în parte decizia recurată în sensul că trimite cauza spre judecare la instanţa de apel, în aplicarea dispoziţiilor art. 297 alin. (2) teza finală C. proc. civ.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 329/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 333/2014. Civil → |
|---|
