ICCJ. Decizia nr. 3302/2014. Civil. Acţiune în revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3302/2014
Dosar nr. 6085/101/2011
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 26 august 2011, reclamanţii T.E., C.S.A. şi H.I. au chemat în judecată pe pârâţii SC S. SA, SC G.I.D.C. SRL (fost SC G.D.C. SRL) - prin lichidator judiciar Y.C. SPRL, SC M. SRL, SC C.S. SRL, SC I.P.G. SRL, SC Q.T. SRL, SC D.P. SRL, B. - GSG, SC R. SRL, Cabinet Avocat B.V., P.P., D.S., T.A.L. şi T.N., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Drobeta-Turnu Severin, str. T. (fost nr. 122), jud. Mehedinţi, compus din teren în suprafaţă de 1.834 mp şi construcţii, înscris în Cartea Funciară x1 a localităţii Drobeta-Turnu Severin, cu nr. top. x2 identificat la A+1, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt antecesorii lui G.G., decedat la data de 12 martie 1959, pe care l-au moştenit, în calitate de nepoţi de fii şi prin testament, autorul reclamanţilor dobândind imobilul din Drobeta-Turnu Severin, str. T. (fost nr. 122), jud. Mehedinţi prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu M.M., A.M. şi A.H., autentificat de Tribunalul Mehedinţi sub nr. 190 din 02 ianuarie 1935 şi transcris în Registrul de transcripţiuni sub nr. 8 din 02 ianuarie 1935, imobil ce a trecut în mod abuziv în proprietatea statului în anul 1950, ca urmare a aplicării greşite a dispoziţiilor Decretului nr. 92/1950, întrucât autorul acestora nu se încadra în dispoziţiile art. 1, alin. (4), pct. 1 din decretul menţionat.
Se mai susţine că, imobilul revendicat a fost proprietatea publică a municipiului Drobeta-Turnu Severin până la data de 09 iulie 2009, aşa cum rezultă din H.G. nr. 963/2002 şi Anexa nr. 2 cu inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Drobeta-Turnu Severin, precum şi din Sentinţa civilă nr. 215 din 21 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 12621.3/54/2005, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2857 din 16 septembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 12611.3/54/2005.
Au mai arătat reclamanţii că, până la data de 09 iulie 2009 imobilul revendicat fiind în domeniul public al municipiului Drobeta-Turnu Severin nu a fost în circuitul civil şi nu a putut face obiectul unor fapte de comerţ, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 213/1998, iar împrejurarea că imobilul a fost folosit, chiar nelegal, de către o parte din pârâţi, care au calitatea de comercianţi, nu schimbă regimul juridic pe care nemişcătorul l-a avut la data restituirii în natură către reclamanţi.
De asemenea, reclamanţii au mai precizat că, i-au notificat pe pârâţi, după apariţia Legii nr. 10/2001 să nu întreprindă acte şi/sau fapte de orice natură care să afecteze imobilul revendicat.
După apariţia Legii nr. 10/2001, reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului prin Dispoziţia de Restituire nr. 2673 din 9 iulie 2009, emisă de Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin şi procesul-verbal de punere în posesie, înregistrat sub nr. 16951 din 22 iulie 2009, imobilul fiind intabulat pe numele reclamanţilor în CF x1 a localităţii Drobeta-Turnu Severin, cu nr. top x2, identificat la A+1, iar punerea în posesie a reclamanţilor în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a făcut de Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin de iure şi nu de facto, întrucât pârâţii ocupau în mod abuziv imobilul la data întocmirii procesului-verbal de punere în posesie.
Totodată, reclamanţii au arătat că imobilul este înregistrat la Direcţia Impozite şi Taxe Locale din Primăria Drobeta-Turnu Severin cu nr. unic 1122696 pe numele reclamanţilor, conform Certificatului de atestare fiscală nr. 39235 din 30 iulie 2009, iar pârâţii folosesc în prezent imobilul revendicat fără un titlu care să-i îndreptăţească să invoce în contra reclamanţilor un drept de proprietate, folosinţă sau posesie şi deşi reclamanţii au încercat să stingă litigiul cu pârâţii printr-o conciliere directă, convocată în temeiul art. 7201 C. proc. civ., aceştia nu au dat curs convocării.
La data de 4 octombrie 2011 pârâta B. - GSG SA, prin Sucursala Drobeta-Turnu Severin a formulat întâmpinare prin care a arătat că acţiunea reclamanţilor este neîntemeiată.
A motivat că, prin contractul de credit nr. 919/8 octombrie 2009 B. - GSG prin Sucursala Drobeta-Turnu Severin a acordat SC Q.T. SRL un credit în valoare de 600.000 lei/RON, credit neachitat până în prezent.
Creditul respectiv a fost garantat de către SC C.S. SRL prin constituirea unui contract de ipotecă autentificat sub nr. 3056 din 08 octombrie 2009, constituit asupra imobilului: spaţiu comercial compus din 2 depozite în SU - 125,79 MP, SC - 162,76 MP situate în Drobeta-Turnu Severin, str. T., jud. Mehedinţi, înscris în CF nr. x1-C1 (conversie din CF nr. 8491/N) sub nr. cadastral 2994/A-C1.
Se mai susţine că B. - GSG prin Sucursala Drobeta-Turnu Severin are asupra imobilului un drept real de ipotecă afectat de plata unei obligaţii.
Mai arată pârâta că, în prezent contractul de ipotecă autentificat sub nr. 3056/8 octombrie 2009 este un act valid ce a fost transcris în Cartea Funciară nr. x1-C1 a localităţii Drobeta-Turnu Severin pentru a fi opozabil terţilor inclusiv reclamanţilor, contract de ipotecă care până în prezent nu a fost anulat.
De asemenea, se arată că, B. - GSG Sucursala Drobeta-Turnu Severin a fost de bună credinţă la acordarea creditului şi constituirea contractului de garanţie imobiliară, garantul ipotecar SC C.S. SRL prezentând un contract de vânzare-cumpărare din 22 aprilie 2002 valabil încheiat, dreptul său de proprietate fiind înscris în CF, iar conform extrasului de Carte Funciară pentru autentificare din data de 24 septembrie 2009 emis de O.C.P.I. Mehedinţi imobilul nefiind afectat de sarcini.
Pârâtele D.S., T.A.L. şi T.N. au formulat de asemenea întâmpinare prin care au solicitat respingerea acţiunii.
Au motivat că, la data de 28 noiembrie 2010 autorul acestora, D.N. a cumpărat de la SC S. SA, prin contractul de vânzare-cumpărare din 28 noiembrie 2000 un spaţiu în suprafaţă de 50,88 mp situat la parterul imobilului din str. T., conform planului anexat. În anul 2002 autorul acestora a mai cumpărat tot prin contract de vânzare-cumpărare din 29 martie 2002 şi un spaţiu din fostul grup sanitar, în suprafaţă de 5,015 mp, conform anexei la acest contract.
La data de 10 martie 2003, cei trei reclamanţi au formulat o cerere prin care au solicitat anularea contractelor de vânzare-cumpărare, cerere care a fost respinsă irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 5169 din 30 octombrie 2003.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta SC S. SA a invocat excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată şi respectiv excepţia lipsei calităţii de reprezentant a numiţilor T.E. şi N.R.M. iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată arătând că reclamanţii nu au individualizat suprafaţa de teren pe care o revendică de la fiecare pârât iar, pe de altă parte, SC S. SA este proprietarul imobilului în litigiu, reclamanţii neproducând suficiente dovezi asupra calităţii lor procesuale active.
Au mai depus întâmpinări în cauză, pârâţii P.P. şi SC M. SRL, ultima formulând şi cerere reconvenţională precum şi cerere de chemare în garanţie a vânzătorului SC S. SA, prin care a solicitat ca, în cazul admiterii acţiunii reclamanţilor, să fie dezdăunată cu preţul integral al vânzării, reactualizat cu coeficientul inflaţiei.
La 1 noiembrie 2011, reclamanţii au formulat o cerere de completare a acţiunii prin care au solicitat obligarea SC S. SA, la plata sumei de 5000 lei către reclamanţi, reprezentând valoarea chiriei (fructe civile) pentru spaţiul aflat în posesia pârâtei începând cu 10 martie 2010, şi până la restituirea efectivă.
Prin încheierea de şedinţă din data de 18 octombrie 2011, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată invocată de pârâtele B. - GSG şi SC S. SA, a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentare invocată de pârâtele B. - GSG şi SC S. SA, şi a dispus introducerea şi conceptarea în calitate de chemat în garanţie a SC S. SA.
De asemenea, instanţa, prin aceeaşi încheiere a apreciat că cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţie nu îndeplinesc condiţiile cerute de lege pentru a fi scutite de plata taxei de timbru, dispunând citarea pârâtei SC M. SRL cu menţiunea achitării taxelor de timbru.
Tot prin aceeaşi încheiere, instanţa a unit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Cabinet avocat B.V. şi excepţia lipsei de obiect a acţiunii civile invocată de aceeaşi pârâtă, cu fondul.
Pârâta SC M. SRL a formulat cerere de reexaminare a taxei de timbru, iar prin Încheierea din data de 4 noiembrie 2011 cererea a fost respinsă.
Aceeaşi instanţă, prin încheierea de şedinţă din data de 22 noiembrie 2011, în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997 a dispus anularea ca netimbrată a cererii reconvenţionale şi a cererii de chemare în garanţie a SC S. SA, formulate de pârâta SC M. SRL, a respins acţiunea formulată de reclamanţi împotriva pârâtei SC D.P. SRL, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă, a admis excepţia tardivităţii formulării de către reclamanţi a cererii completatoare, invocată de pârâta SC S. SA, constatând că a intervenit decăderea reclamanţilor din dreptul de a-şi completa acţiunea, raportat la articolul 132 - 134 C. proc. civ., a admis cererea de suspendare a cauzei, întemeiată pe dispoziţiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ. formulată de pârâta SC S. SA, iar în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ. a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea irevocabilă a litigiului ce formează obiectul Dosarului nr. 7900/101/2011 aflat pe rolul Tribunalului Mehedinţi, având ca obiect constatare nulitate absolută a Dispoziţiei nr. 2673 din 9 iulie 2009 emisă de Primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, reţinându-se că soluţionarea pricinii atârnă în totul de existenţa sau inexistenţa dreptului dedus judecăţii în dosarul mai sus indicat.
La data de 7 septembrie 2012, instanţa, din oficiu, a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru a se verifica dacă mai subzistă temeiul juridic pentru care cauza a fost suspendată, acordându-i termen de judecată la data de 18 octombrie 2012, dată la care şi reclamanţii au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei şi reluarea judecării pricinii, întrucât Dosarul nr. 7900/101/2011 a fost soluţionat irevocabil prin Decizia civilă nr. 9585 din 11 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, iar în susţinerea cererii au depus la dosar Sentinţa civilă nr. 116 din 12 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 7900/101/2011 şi Certificat de grefă emis de Curtea de Apel Craiova cu privire la soluţia pronunţată în Dosarul nr. 7900/101/2011.
Prin încheierea de şedinţă din data de 18 octombrie 2012, constatând că nu mai subzistă motivul pentru care cauza a fost suspendată, Dosarul nr. 7900/101/2011 fiind soluţionat irevocabil, instanţa a dispus repunerea cauzei pe rol.
Prin Sentinţa nr. 74 din 23 aprilie 2013, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată, precum şi cererea de chemare în judecată a unor alte persoane formulată de reclamanţii T.E., C.S.A. şi H.I. împotriva intervenienţilor SC A.M. SRL, SC M.G.S. SRL, Ş.V. şi B.A.
A obligat pârâţii şi intervenienţii SC S. SA, SC G.I.D.C. SRL, SC C.S. SRL, SC Q.T. SRL, SC M. SRL, P.P., D.S., T.A.L., T.N., A.M. SRL, SC M.G.S. SRL, S.V. şi B.A. să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Drobeta-Turnu Severin, str. T. (fost nr. 122), judeţul Mehedinţi, compus din teren în suprafaţă de 1835 mp şi construcţii, înscris în CF x1 a localităţii Drobeta-Turnu Severin cu nr. top. x2 la A + 1.
A obligat aceeaşi pârâţi şi intervenienţi la plata către reclamanţi a sumei de 20.763 lei cheltuieli de judecată.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a lipsei de obiect invocată de pârâtul Cabinet avocat B.V.
A respins acţiunea formulată de reclamanţii T.E., C.S.A. şi H.I. împotriva pârâţilor B. - GSG, Cabinet avocat B.V., SC R. SRL şi SC I.P.G. SRL.
I-a obligat pe reclamanţi să plătească pârâtului Cabinet avocat B.V., suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că imobilul în litigiu (S+P+1, totalizând 81 încăperi) le-a fost restituit reclamanţilor, prin decizie emisă de Primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, în procedura Legii nr. 10/2001, deţinătorii actuali ai nemişcătorului fiind:
- D.S., T.A.L. şi T.N., suprafaţa de 50,88 mp, 51,61 mp din măsurători, reprezentând încăperile 27, 28 şi 29 din releveul din anexa 2, conform contract de vânzare-cumpărare din 28 noiembrie 2000 încheiat între SC S. SA şi D.N. şi Certificat de moştenitor nr. 60 din 07 aprilie 2009 şi Sentinţa civilă nr. 5169 din 30 octombrie 2003;
- D.S., T.A.L. şi T.N. suprafaţa de 5,015 mp, 3,90 mp suprafaţă utilă rezultată din măsurători, reprezentând încăperile 33 şi 34 din releveul din anexa 2, grup sanitar la parter, conform contract de vânzare-cumpărare din 29 martie 2002 încheiat între SC S. SA şi D.N. şi Certificat de moştenitor nr. 60 din 07 aprilie 2009, Sentinţa civilă nr. 5169 din 30 octombrie 2003;
- SC E.I. SRL suprafaţa de 49,2 mp, 46,18 mp suprafaţă utilă rezultată din măsurători, reprezentând încăperile 9, 10 şi 11 din releveul din anexa 2, conform contract de vânzare-cumpărare nr. 15 din 4 aprilie 2001 încheiat între SC S. SA şi SC E.I. SRL;
- SC Q.T. SRL suprafaţa construită de 162,76 mp, Su 125,79 mp, 136,83 mp suprafaţă utilă rezultată din măsurători, la parter, reprezentând încăperile 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 din releveul din anexa 2, conform contract de vânzare-cumpărare din 22 aprilie 2002 încheiat între SC S. SA şi SC C.S. SRL prin asociat unic Ş.V. Ulterior, prin contractul de comodat din 6 octombrie 2008 Ş.V. a dat în folosinţă spaţiul de 162 mp firmei SC Q.T. SRL;
- SC M. SRL spaţiul în suprafaţă de 197,40 mp, 136,03 mp suprafaţă utilă rezultată din măsurători, reprezentând încăperile 12, 13, 15, 15 şi 17 din releveul din anexa 2, conform contract de vânzare-cumpărare din 28 martie 2002 încheiat între SC S. SA şi SC M. SRL;
- SC G.D.C. SRL, prin lichidator judiciar Y.C. SPRL, suprafaţa de 13,02 mp, 12,68 mp suprafaţă utilă rezultată din măsurători, reprezentând încăperea 24 din releveul din anexa 2, conform contract de vânzare-cumpărare din 30 ianuarie 2001 încheiat între SC S. SA şi SC G.D.C. SRL;
- Expert Independent P.P. spaţiul în suprafaţă de 12,00 mp suprafaţă utilă şi 16,20 mp suprafaţă construită, 12,46 mp suprafaţă utilă rezultată din măsurători, reprezentând încăperea 23 şi 24 din releveul din anexa 2, conform contract de vânzare-cumpărare din 03 iunie 2002 încheiat între SC S. SA şi Expert Independent P.P., contra sumei de 14.875.000 lei;
- SC S. SA spaţiul în suprafaţă de 1.821,76 mp suprafaţă utilă rezultată din măsurători, reprezentând încăperile 7, 16, 18 - 22, 30 - 32, 35 - 46 din releveul din anexa 2, încăperile 47 - 71 din releveul din anexa 3, încăperile 72 - 78 din releveul din anexa 4 şi încăperile 79 - 90 din releveul din anexa 5. Titlul în baza căruia exercită posesia este Decizia nr. 71 din 21 martie 1991.
Cât priveşte pârâta SC S. SA, se arată, probatoriul administrat a dovedit că aceasta doar foloseşte imobilul şi nu se află în posesia vreunui titlu de proprietate sau certificat de atestare a dreptului de proprietate obţinut în conformitate cu H.G. nr. 834/1991, în considerentele Sentinţei civile nr. 116 din 12 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, definitivă prin Decizia nr. 9585 din 11 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. 7900/101/2011, reţinându-se că, imobilul situat în Drobeta-Turnu Severin nr. 132, fost 122, compus din teren în suprafaţă de 1834 mp şi construcţie, s-a aflat în proprietatea publică a municipiului Drobeta-Turnu Severin până la data emiterii Dispoziţiei nr. 2673 din 9 iulie 2009, dată de la care imobilul a intrat în proprietatea privată a reclamanţilor.
Deşi SC S. SA a preluat patrimoniul IJPPS Mehedinţi, inclusiv active reprezentate de imobile-construcţii şi mijloace fixe, nu a avut niciodată în patrimoniul său imobilul situat în Drobeta-Turnu Severin, str. T. (fost nr. 122), având în vedere faptul că acesta a fost în proprietatea publică a municipiului Drobeta-Turnu Severin, având la bază Hotărârea de Guvern nr. 963/2002, rămasă validă.
Până la emiterea Dispoziţiei nr. 2673 din 09 iulie 2009 de către Primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, cu respectarea formalităţilor şi procedurilor cerute de lege, imobilul în speţă, compus din teren în suprafaţă de 1834 mp şi construcţie, a fost în domeniul public al Primăriei, SC S. SA având doar folosinţa acestuia.
Se mai reţine că emiterea dispoziţiei de restituire după o perioadă de timp îndelungată a avut loc tocmai datorită faptului că această emitere a fost suspendată, deoarece cererea de anulare a Hotărârii de Guvern nr. 963/2002 a fost soluţionată irevocabil, rămânând valabilă, conform Deciziei civile nr. 2857 din 16 septembrie 2008 pronunţată în Dosar nr. 126213/54/2007 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ.
Tribunalul a reţinut astfel că reclamanţii au "un bun", restituit prin Dispoziţia nr. 2673 din 9 iulie 2009 a Primarului municipiului Drobeta-Turnu Severin, dispoziţie contestată de către pârâta SC S. SA, contestaţie rămasă definitivă prin Decizia nr. 9585 din 11 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. 7900/101/2011.
S-a luat act că deşi reclamanţii nu au pierdut niciodată proprietatea bunului ca efect al dispoziţiei de restituire menţionate (dispoziţie dată tocmai pentru înlăturarea caracterului nelegal al preluării), nu se pot bucura de bunul lor în linişte, ca proprietari legitimi.
S-a mai reţinut că pe lângă intabularea în Cartea Funciară, reclamanţii au achitat taxele şi impozitele aferente imobilului ceea ce are ca semnificaţie recunoaşterea şi de facto a reclamanţilor ca proprietari, făcându-se trimitere la cauza Brumărescu contra României, Beyeller împotriva Italiei.
Având în vedere toate aceste considerente, instanţa a reţinut că titlul reclamanţilor este preferabil şi constatând că reclamanţii sunt lipsiţi în mod nejustificat de bunul lor s-a apreciat că atât acţiunea principală astfel cum a fost precizată cât şi cererea de chemare în judecată a altor persoane, sunt întemeiate.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, care, prin Decizia nr. 49 din 5 februarie 2014, în esenţă cu aceeaşi motivare, a respins ca nefondate apelurile declarate împotriva sentinţei, de pârâţii D.S., T.A.L., T.N., P.P. şi SC S. SA, precum şi de intervenientul B.A.
Totodată au fost anulate ca netimbrate apelurile declarate, împotriva aceleiaşi sentinţe, de pârâta SC M. SRL şi intervenienta SC A.M.G. SRL.
A fost anulat de asemeni apelul declarat împotriva sentinţei de pârâta SC G.I.D.C. SRL.
Împotriva deciziei dată în apel, au declarat recurs în termen legal atât pârâta SC S. S.A., cât şi intervenientul B.A., în calitate de administrator al SC E.I. SRL.
În recursul său, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, în vigoare la data iniţierii demersului judiciar, SC S. SA, critică hotărârea din apel, după cum urmează:
- în mod greşit au reţinut instanţele că pârâta nu deţine un drept de proprietate asupra imobilului, în condiţiile în care aceasta a preluat patrimoniul IJPS Mehedinţi (inclusiv cu activele reprezentate de imobile, construcţii şi alte mijloace fixe) operând un "transfer" al dreptului de proprietate care îşi are izvorul în lege. Se face trimitere în acest sens, la art. 20 din Legea nr. 15/1990 şi respectiv art. 645 C. civ. de la 1864.
Ca atare, conchide recurenta, cum imobilul s-a aflat în deplina sa proprietate, are calitatea de unitate deţinătoare în înţelesul art. 21 (1) din Legea nr. 10/2001, hotărârea fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.
- în mod "eronat" s-a considerat că reclamanţii au făcut dovada dreptului lor de proprietate asupra imobilului, în acest sens Dispoziţia nr. 2673 din 9 iulie 2009 emisă de Primarul Municipiului Drobeta-Turnu Severin, nefiindu-le opozabilă.
- cum dispoziţia emisă în baza Legii nr. 10/2001 nu a individualizat suprafeţele, vecinătăţile şi construcţiile cu privire la care s-a aprobat restituirea în natură, aceasta nu poate face dovada dreptului de proprietate asupra întregului imobil.
Tot astfel, din aceleaşi considerente, nu poate face dovada dreptului de proprietate asupra nemişcătorului, nici procesul-verbal de punere în posesie încheiat la data de 29 iulie 2009, întrucât nici în cuprinsul acestuia nu sunt identificate şi individualizate cotele părţi asupra cărora s-a dispus restituirea în natură.
Ca atare, conchide recurenta, greşit s-a reţinut că reclamanţii au făcut dovada identităţii dintre imobilul proprietatea SC S. SA şi imobilul menţionat în Dispoziţia nr. 2673 din 9 iulie 2009, emisă de Primarul Municipiului Drobeta-Turnu Severin.
Invocând acelaşi temei legal, pe care-şi fundamentează calea extraordinară de atac, intervenientul B.A. susţine că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile hotărârii Atanasiu contra României. Astfel, se arată, proprietarul care nu deţine un bun actual în patrimoniul său (cauza reclamanţilor) nu poate obţine, în accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului, mai mult decât despăgubirea prevăzută de legea specială.
Ca atare, reclamanţii, în acţiunea în revendicare dedusă judecăţii, au doar un drept de creanţă împotriva statului iar nu un drept real împotriva proprietarului ce deţine un "bun actual", întrucât a cumpărat imobilul cu bună-credinţă şi cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data înstrăinării.
Or, se arată, aşa cum reiese şi din hotărârea citată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a impus obligarea României la restituirea în natură a imobilelor care au intrat deja în patrimoniul altor persoane ci, doar au recunoscut un drept de creanţă asupra bunului, pentru a asigura stabilitatea circuitului civil.
Recurentul face trimitere la practica instanţei supreme care, a statuat că în absenţa unei hotărâri prin care să se fi dispus expres restituirea bunului, nu poate fi recunoscut reclamanţilor decât un drept de creanţă constând în despăgubirile prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi acordate în condiţiile Legii nr. 247/2005.
Nici cheltuielile de judecată, mai susţine recurentul, nu sunt corect acordate, întrucât acestea trebuiau să fie proporţionale cu suprafaţa din imobil ocupată de către fiecare pârât.
Recursurile se privesc ca nefondate, urmând a fi respinse, în considerarea argumentelor ce succed.
Criticile din ambele recursuri vizează soluţionarea, pe fond, a cererii având ca obiect revendicarea imobilului, ipoteza din cauza de faţă - când atât reclamantul cât şi pârâtul invocă existenţa unui titlu preferabil - fiind deja clarificată de practica judiciară care, a statuat constant că în asemenea litigii trebuie să se ţină seama de particularităţile fiecărui caz în parte, necesitate afirmată atât prin Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi de Curtea europeană a Drepturilor Omului, la a cărei practica se face referire.
Ca atare, cauza de faţă nu poate fi soluţionată fără a se avea în vedere următoarele elemente particulare ale speţei:
- reclamanţii sunt succesori în drepturi ai fostului proprietar al imobilului, G.G., decedat la 12 martie 1959, în calitate de nepoţi de fii, autorul lor dobândind legal proprietatea asupra imobilului din Drobeta-Turnu Severin, str. T., urmare contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Mehedinţi din 2 ianuarie 1935 şi transcris în Registrul de transcripţiuni sub nr. 8 din 2 ianuarie 1935.
- imobilul a fost abuziv preluat de stat, pe numele adevăratului proprietar, prin aplicarea greşită a dispoziţiilor Decretului nr. 92/1950, în condiţiile în care acesta nu se încadra în dispoziţiile art. 1 (4) pct. 1 din actul normativ.
- până la data de 9 iulie 2009, imobilul în litigiu a fost proprietatea publică a Municipiului Drobeta-Turnu Severin (a se vedea anexa nr. 2 a Hotărârii Guvernului nr. 963/2002), nefiind în circuitul civil, chestiune tranşată prin hotărâre judecătorească irevocabilă (Decizia nr. 2857 din 16 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal).
- în calitate de persoane îndreptăţite, reclamanţii, au urmat procedura specială instituită prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, la finalizarea căreia s-a emis Dispoziţia nr. 2673 din 9 iulie 2009 de către Primarul Municipiului Drobeta-Turnu Severin, dispoziţie atacată în instanţă care, prin hotărâre irevocabilă a menţinut măsura restituirii în natură a nemişcătorului. (a se vedea Decizia nr. 9585 din 11 octombrie 2012, a Curţii de Apel Craiova).
Ulterior acestor demersuri legale, deşi în favoarea reclamanţilor s-a emis şi procesul-verbal de punere în posesie înregistrat sub nr. 16951 din 22 iulie 2009 şi s-a operat înscrierea în cartea funciară a oraşului Drobeta-Turnu Severin, aceştia nu au putut intra în posesia nemişcătorului care, era ocupat de pârâţi.
- în condiţiile arătate, din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, reclamanţii beneficiau la data introducerii acţiunii de o speranţă legitimă, întemeiată atât pe o dispoziţie legală (lege specială de reparaţie) cât şi pe o decizie judiciară (hotărârea irevocabilă dată în soluţionarea contestaţiei formulată în baza Legii nr. 10/2001) existând o bază suficientă în dreptul intern pentru a se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, adiţional la Convenţie.
- recurenta SC S. S.A., nu a făcut dovada, prin niciuna din probele administrate, că imobilul în litigiu ar fi fost trecut din proprietatea publică a statului, în proprietate privată şi ulterior, în patrimoniul său, natura juridică a bunului, aflat - aşa cum s-a arătat - în proprietatea publică a Municipiului Drobeta-Turnu Severin, plasându-l în afara circuitului civil şi înlăturând şi susţinerile recurentei vizând dobândirea bunului, ex lege, calitatea acesteia putând fi comparată mai degrabă cu aceea a unui detentor precar.
- identitatea dintre imobilul revendicat şi cel care a făcut obiectul procedurii speciale prevăzută de Legea nr. 10/2001, a fost confirmată de ansamblul probator administrat, inclusiv de expertiza tehnică în specialitatea topografie, efectuată în cauză.
Tot astfel, criticile recurenţilor referitoare la domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 (în care este inclus, în adevăr, şi imobilul în litigiu) şi îndreptăţirea reclamanţilor de a primi doar măsuri reparatorii prin echivalent pe considerentul imposibilităţii obiective de restituire în natură, nu pot fi primite, în condiţiile în care - aşa cum s-a arătat - procedura specială de restituire a fost deja parcursă şi s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti care, au confirmat dispoziţia de restituire în natură.
Ca atare, acţiunea a fost soluţionată din perspectiva comparării titlurilor exhibate de părţi, apreciindu-se corect că cel al reclamanţilor, care emană de la adevăratul proprietar, este unul mai bine caracterizat, preferabil, în considerarea principiului nemo plus juris ad alium transferre potest, quam ipse habet.
Or, din această perspectivă, invocarea principiului bunei-credinţe a subdobânditorului, este lipsită de relevanţă.
Nefondată se priveşte şi critica vizând obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, faţă de dispoziţiile art. 274 (1) şi respectiv art. 277 C. proc. civ. de la 1865, ce lasă la latitudinea instanţei modalitatea de a obliga la plată pe cei căzuţi în pretenţii, care pot achita cheltuielile de judecată în mod egal, proporţional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare sau după felul raportului de drept dintre aceştia.
De altfel, cât priveşte cheltuielile de judecată acordate la fond, critica este formulată omisso medio, neexistând motiv de apel sub acest aspect.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, recursurile urmează a se respinge, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta SC S. SA şi de intervenientul B.A., administrator al SC E.I. SRL împotriva Deciziei nr. 49 din 05 februarie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.
Obligă recurenţii la plata sumei de 8680 lei cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi C.S.A., H.I. şi T.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3301/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3308/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
