ICCJ. Decizia nr. 3311/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3311/2014
Dosar nr. 2201/97/2010
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2014
Prin acţiunea civilă formulată la data de 06 mai 2010, reclamanţii B.G., B.I. şi B.L. au chemat în judecată pârâţii Statul Român - prin SC H. Bucureşti - şi Sucursala Hidrocentrale Haţeg, solicitând pronunţarea unei sentinţe prin care:
- să se constate că are calitatea de persoană expropriată, asupra terenului agricol în suprafaţă de 9664,76 mp, ocupat de pârâta SC H. SA, încă din anul 1989 - expropriat fără despăgubiri, pentru cauză de utilitate publică prin H.G. nr. 392/2002.
- să fie obligat pârâtul Statul Român să-i plătească despăgubiri în sumă de 86.982,84 euro, reprezentând valoarea terenului şi suma de 172.800 lei - sau echivalentul în euro la data plăţii efective - reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosinţă a acestuia în perioada 1989 - 2010,
- să se stabilească cel mai scurt şi posibil termen de plată a despăgubirilor, iar plata să fie făcută în lei la cursul oficial de schimb al BNR de la data efectivă a plăţii.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat în esenţă, că având calitatea de moştenitori ai proprietarilor tabulari B.S., B.F. căsătorită M. şi B.A. - căsătorită F., au calitatea de proprietari ai terenului agricol situat pe raza localităţii Subcetate, la locurile denumite popular "L." şi "C.S.", înscris în CF X1 şi X2 Subcetate.
Au arătat că terenul respectiv a fost ocupat integral şi efectiv de pârât prin edificarea construcţiilor hidroenergetice şi prin acoperirea lui de apele Lacului de acumulare Subcetate - Sântămărie Orlea, fără a fi acordate despăgubiri în bani sau în natură, conform legii.
Reclamanţii au arătat că în anul 1991 au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului ce a aparţinut antecesorilor lor, în temeiul Legii nr. 18/1991, sens în care a fost emis Titlul de proprietate nr. 21127/82/1997, pentru terenul agricol colectivizat, cu excepţia suprafeţei terenurilor ocupate de amplasarea hidroenergetică a obiectivului de utilitate publică, cu argumentul că acestea fiind expropriate, urmează procedura reglementată de Legea nr. 33/1994.
Deşi actul de declarare a utilităţii publice a fost emis - H.G. nr. 392/2002 - şi deşi a fost desemnată comisie guvernamentală pentru stabilirea despăgubirilor - prin H.G. nr. 969/2002 - nu a fost făcută vreo ofertă de despăgubiri pentru terenurile agricole expropriate, ceea ce justifică demersul lor juridic.
În fine, reclamanţii au susţinut că au adresat pârâtei SC H. Bucureşti o notificare - cu nr. 1 din 14 martie 2010 - solicitându-i despăgubiri pentru terenul expropriat, însă acesta nu i-a răspuns nici printr-o ofertă de despăgubiri şi nici printr-o acţiune în expropriere la instanţa competentă.
În drept s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 33/1994, art. 82, 111 - 112 şi 274 C. proc. civ., art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 44 alin. (1) - (3) din Constituţia României şi art. 1 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâta SC "H." SA, a depus întâmpinare, invocând pe cale de excepţie inadmisibilitatea acţiunii, prematuritatea acesteia, lipsa calităţii procesuale active şi lipsa calităţii sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată în condiţiile în care reclamantul nu a dovedit afectarea terenurilor de obiectivul de interes naţional "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simera", apreciind că valoarea pretenţiilor pecuniare sunt nereale faţă de situaţia pieţei imobiliare, în prezent.
Pe parcursul procesului - la un termen mult ulterior, respectiv la data de 14 noiembrie 2012 - pârâta a invocat şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru folosul de tras, pretins de reclamanţi, pe perioada 1989 - 2007, soluţionată în sensul respingerii acesteia, pe excepţia de tardivitate a invocării ei, conform încheierii de şedinţă din data de 28 noiembrie 2012.
Prin cererea de chemare în garanţie înregistrată la dosarul cauzei, pârâta a solicitat, ca în situaţia în care ar cădea în pretenţii faţă de reclamant, Ministerul Finanţelor Publice să fie obligat a-l despăgubi, în calitate de gestionar al fondurilor băneşti ale statului şi, respectiv de entitate abilitată la efectuarea de plăţi în numele acestuia - unicul beneficiar al investiţiei şi singurul organism îndrituit a deţine dreptul de proprietate publică asupra unui atare imobil. În drept s-au invocat dispoziţiile art. 60 şi următoarele C. proc. civ.
Ministerul Finanţelor Publice - reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara - a depus întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie, ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa civilă nr. 278/2013 Tribunalul Hunedoara a respins cererea de chemare în garanţie formulată de Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice "H. SA" Bucureşti - din subordinea Ministerul Industriei şi Resurselor împotriva chematului în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi s-a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei SC H. SA Haţeg, fiind respinsă acţiunea faţă de această pârâtă.
În baza art. 246 C. proc. civ., instanţa a luat act de renunţarea la judecată a reclamanţilor B.G. şi B.L.
A fost admisă în parte acţiunea civilă introdusă de reclamantul B.I. împotriva pârâtului Statul Român prin SC H. SA Bucureşti, şi în consecinţă s-a constatat că reclamantul are calitate de proprietar - ca moştenitor al defuncţilor B.S. lui I., B.F. lui I., (căsătorită M.) şi B.A. lui I., (căsătorită F.) asupra terenului agricol în suprafaţă de 1181 mp, situat pe raza localităţii Subcetate, expropriat pentru cauză de utilitate publică de interes naţional - declarată prin H.G. nr. 392/2002 astfel cum a fost identificat prin raportul de evaluare judiciară executat în cauză de către comisia formată din experţii judiciari R.M., P.I. şi I.D., parte integrantă a hotărârii.
A obligat pârâtul să plătească reclamantului într-un termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii cu titlu de despăgubiri suma de 29.525 lei - echivalent a 6922 euro - reprezentând valoarea terenului agricol expropriat şi suma de 10.298,7 lei - echivalent a 2.414,6 euro - reprezentând prejudiciul creat acestuia pentru folosul agricol nerealizat, în perioada 2002 - 2010 inclusiv.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:
S-a constatat că reclamanţii au calitatea de descendenţi ai defuncţilor B.S., B.F., (căsătorită M.) şi B.A. (căsătorită F.) - toţi cu acelaşi ascendent comun: B.I. - conform actelor de stare civilă şi Registrului agricol din 1959 - 1964.
Ca atare, pe baza acestei evidenţe, antecesorii reclamanţilor erau îndreptăţiţi la reconstituirea întregii proprietăţi agricole pe care în împrejurările anului 1962, au fost nevoiţi să o înscrie în CAP Sântămărie Orlea.
Prin titlul de proprietate, comisia de fond funciar abilitată a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole colectivizate antecesorilor reclamanţilor, cu excepţia celor afectate de lucrările hidroenergetice şi apele Lacului de acumulare Sântămărie Orlea.
S-a apreciat că este evidentă vocaţia reclamanţilor de a primi despăgubiri pentru suprafeţele de teren ce au fost ocupate la momentul emiterii titlului de proprietate pe numele antecesorilor lor şi pentru care a fost demarată procedura exproprierii doar după declararea cauzei de utilitate publică - prin H.G. nr. 392/2002 - conform notificărilor transmise de executorul judecătoresc chiar de pârâtă prin sucursala sa din Haţeg.
Aşadar reclamanţii în calitate de moştenitori legali ai defuncţilor B.S., B.F. (căsătorită M.) şi B.A. (căsătorită F.) au vocaţie la moştenirea acestora şi, deci calitate procesuală activă în cauză, determinată de interesul şi dreptul de a solicita despăgubiri pentru terenurile proprietatea familiei lor.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că prin H.G. nr. 392/2002, Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes naţional a lucrării "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simera", desemnând la art. 2 al acestui act normativ, ca expropriator Statul Român - prin Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice H. SA, în subordinea MIR.
Prin Hotărârea nr. 968 din 15 iunie 2004, Guvernul României a constituit Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere, în scopul realizării respectivului obiectiv de interes naţional, declarat ca atare, prin Hotărârea nr. 392/2002.
Potrivit art. 26 la Legii nr. 33/1994 despăgubirea trebuie să acopere valoarea reală a bunului imobil şi prejudiciul suferit de proprietar ori de titularul altui drept real afectat.
Având în vedere expertizele efectuate în cauză instanţa de fond a stabilit că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubire pentru suprafaţa de 1181 mp teren agricol afectat de obiectivul de interes naţional "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simera" şi a obligat pârâtul la plata sumei de 29.525 lei reprezentând valoarea terenului şi la plata sumei de 10.298,7 lei pentru folosul agricol nerealizat pe perioada 2002 - 2010.
Întrucât reclamanţii B.L. şi B.G. au renunţat la judecată în şedinţa publică din 3 noiembrie 2011, instanţa a luat act de renunţarea lor la judecată în considerarea dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ.
Văzând şi dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 33/1994 şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., instanţa a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamant în sumă de 1600 lei onorariu expertiză.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul B.I., care a solicitat modificarea sentinţei în sensul obligării pârâtei la plata echivalentului lipsei de folosinţă a terenului în continuare, pe perioada 2010 - 2014.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel şi pârâta Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice SC H. SA, care a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii reclamantului.
Pentru termenul din 22 mai 2014 apelantul reclamant B.I. a depus la dosar o cerere prin care a arătat că îşi restrânge pretenţiile privind echivalentul lipsei de folosinţă pentru perioada 2007 - 2014, fiind de acord cu reducerea pretenţiilor la suma de 9154 lei.
Prin Decizia civilă nr. 42 din 29 mai 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâta Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice SC H. SA împotriva Sentinţei civile nr. 278/2013 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I Civilă şi în consecinţă:
A schimbat în parte sentinţa atacată, numai sub aspectul despăgubirilor acordate reclamantului B.I. cu titlu de folos de tras şi, rejudecând în aceste limite:
A obligat pârâta să plătească reclamantului despăgubiri în sumă 3.432 lei, reprezentând folos agricol nerealizat, pe perioada 2007 - 2010.
S-a menţinut în rest sentinţa atacată şi s-a respins apelul declarat de reclamantul B.I. împotriva aceleaşi Sentinţe nr. 278/2013 pronunţată de Tribunalul Hunedoara.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că:
Reclamantul B.I. a sesizat instanţa de fond cu o cerere prin care a solicitat acordarea de despăgubiri pentru terenul expropriat precum şi pentru lipsa de folosinţă a terenului, perioada pentru care au fost solicitate despăgubirile fiind 1989 - 2010. Tribunalul Hunedoara a acordat despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului pentru perioada 2002 - 2010.
Pretenţiile aferente perioadei 2010 - 2014 nu au format obiect de analiză pentru instanţa de fond, astfel că nu pot face obiect nici al apelului, întrucât este o cerere nouă, iar efectul devolutiv al apelului este limitat de regula tantum devolutum quantum judicatum, conform căreia, prin apel nu se poate lărgi cadrul judecăţii stabilit în faţa primei instanţe, nefiind posibil să se modifice elementele de la prima instanţă şi nici să se formuleze cereri noi, conform art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Cererea apelantului ca pretenţiile aferente acestei perioade să fie considerate dobânzi, rate, venituri ajunse la termen sau alte despăgubiri invite după darea hotărârii primei instanţe, în sensul art. 294 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi primită. Dispoziţiile acestui articol au în vedere accesorii ale obiectului principal al acţiunii - dobânzi, rate, venituri - ceea ce înseamnă că obiectul principal este determinat cu certitudine în faţa primei instanţe, iar accesoriile aferente obiectului principal curg pe tot parcursul soluţionării litigiului. În speţă însă, obiectul pretenţiilor reclamantului este limitat la perioada 1989 - 2010, astfel că perioada 2010 - 2014 nu este un accesoriu al obiectului principal stabilit de reclamant în faţa primei instanţe, ci este o cerere nouă, care nu poate fi încadrată în prevederile art. 294 alin. (2) C. proc. civ., ci în prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., fiind în consecinţă, inadmisibilă.
Asupra apelului pârâtei SC H. SA.
Reclamantul B.I. este unic moştenitor al numitului B.S., în calitate de fiu, calitate ce i-a fost recunoscută prin Sentinţa civilă nr. 929/2004 pronunţată de Judecătoria Haţeg, din care rezultă că reclamanţii B.G. şi B.L. au renunţat expres la moştenirea părinţilor lor B.S. şi B.F., iar numita I.M. a renunţat tacit la aceeaşi moştenire.
Este motivul pentru care reclamanţii B.G. şi B.L. au renunţat la judecată în faţa instanţei de fond. Fiind singurul moştenitor acceptant al tatălui său B.S., reclamantul B.I. culege întreaga masă succesorală a acestuia, fiind lipsite de temei legal susţinerile apelantei pârâte în sensul că reclamantul ar fi îndreptăţit doar la o cotă de 1/3 din moştenirea defunctului său tată, întrucât prin renunţarea fraţilor săi la moştenire reclamantul beneficiază de dreptul de acrescământ şi culege cota de 1/1 parte din masa succesorală rămasă după tatăl său şi după mama sa.
Calitatea de moştenitor al reclamantului B.I. după tatăl său B.S. a fost dovedită şi cu actele de stare civilă depuse la dosar, aflate la dosar. Reclamantul se pretinde moştenitor în calitate de nepot de frate şi după mătuşa sa B.A., căsătorită F., instanţa de apel apreciind că şi această calitate a fost dovedită, din actele de stare civilă depuse la dosar rezultând că B.S. şi B.A. căsătorită F. sunt fraţi, ascendenţii lor comuni fiind B.I. şi B.Ş.
Sunt nefondate criticile referitoare la calitatea de succesibil a reclamantului după numita M.F., născută B., decedată la data de 15 martie 1976 nu sunt pertinente întrucât instanţa de fond nu a reţinut o astfel de calitate şi nici nu au fost acordate despăgubiri pentru terenul aparţinând acestei persoane. Aşa cum se va arăta în continuare instanţa a reţinut, conform raportului de expertiză doar suprafaţa de teren care ar fi revenit reclamantului după antecesorii săi, B.S. şi B.A., în calitate de tată şi respectiv mătuşă, decedată fără moştenitori.
În procedura prealabilă expropriatorul a recunoscut calitatea de proprietari în favoarea antecesorilor reclamantului, la data de 13 decembrie 2002 fiind trimise către B.A. şi B.S., prin BEJ O.O. notificări în temeiul Legii 33/1994 prin care expropriatorul a făcut ofertă de despăgubire pentru terenurile înscrise în CF x1, invitând proprietarii să se pronunţe asupra ofertelor şi să le comunice pretenţiile lor, însă la acea dată proprietarii notificaţi erau deja decedaţi, B.S. decedând în 1987, iar B.A. în 1979.
Prin urmare, îndreptăţirea antecesorilor reclamantului la despăgubiri în temeiul Legii nr. 33/1994 a fost recunoscută de Statul Român prin demararea de către pârâtă a procedurii prevăzută de legea de expropriere, aceasta, după apariţia H.G. nr. 392/2002, notificându-i pe proprietarii tabulari, antecesorii reclamantului, cu privire la oferta de acordare a despăgubirilor. Această procedură însă nu a fost finalizată, întrucât la data notificării, persoanele notificate erau decedate, iar reclamantul nu a avut cunoştinţă de aceste notificări.
Este de reţinut, sub acest aspect, că limitele învestirii instanţei sunt clar determinate de reclamant şi ele vizează cererea de despăgubiri în calitate de moştenitor al persoanelor expropriate. Expropriatorul nu a formulat vreo cerere prin care să pună în discuţie nulitatea actelor administrative emise în procedura prealabilă prin care s-a recunoscut antecesorilor reclamantului calitatea de persoane îndreptăţite la despăgubiri. Ca urmare, dacă s-ar accepta ipoteza susţinută de pârâta apelantă, că reclamantul nu are calitate procesuală activă, s-ar ajunge ca, prin promovarea acţiunii de faţă, reclamantului să i se creeze o situaţie mai grea decât aceea pe care o avea înainte, în sensul că dacă nu ar fi contestat cuantumul despăgubirilor ar fi fost îndreptăţit să primească despăgubirile stabilite de expropriator, astfel cum au fost comunicate prin notificările adresate antecesorilor ei. În acest sens s-a pronunţat şi instanţa supremă (Decizia nr. 5045/2012 a secţiei I civile).
Faţă de aceste circumstanţe, s-a constatat că reclamantul justifică legitimare procesuală activă, dreptul său de proprietate asupra imobilelor în litigiu fiind recunoscut atât de pârâtă, prin emiterea notificărilor, cât şi de autorităţile administrative, prin decizii emise, astfel că reclamantul are un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia europeană a Drepturilor Omului.
În speţă, este de necontestat că preluarea în fapt a terenurilor s-a realizat în anii 1991 -1992, exproprierea formală operând prin H.G. nr. 392/2002. Reclamantul, în calitate de moştenitor ai proprietarilor tabulari, nu a primit nici până în prezent vreo despăgubire, fapt ce impune în sarcina sa o pagubă disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunului statuat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Ca urmare, câtă vreme dreptul de proprietate al proprietarilor tabulari ai imobilelor în litigiu a fost recunoscut, iar reclamantul a făcut dovada calităţii de moştenitor după aceştia, Curtea nu poate primi argumentele apelantei în sensul că terenurile nu fac parte din masa succesorală a antecesorilor şi că reclamantul nu a făcut dovada unei vocaţii succesorale pentru acestea.
De altfel, câtă vreme până la apariţia H.G. nr. 392/2002 terenurile în litigiu nu erau declarate de utilitate publică, dreptul la acţiune în despăgubiri nu era născut, astfel că nu se puteau obţine despăgubiri în temeiul Legii nr. 33/1994, în acest sens fiind şi jurisprudenţa instanţei supreme (Decizia civilă nr. 3383/2011).
Reţinând că exproprierea terenurilor în litigiu a avut loc prin H.G. nr. 392/2002, Curtea nu poate primi argumentele apelantei pârâte în sensul că reclamantul putea beneficia de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 1/2000, întrucât această dispoziţie este anterioară exproprierii şi ea nu îşi poate produce efecte ultraactiv.
Pentru cele expuse, se constată că instanţa de fond, în mod corect, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Nici excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC H. SA nu poate fi primită, câtă vreme prin actul normativ de declarare a utilităţii publice, s-a stabilit că expropriatorul Statul Român este reprezentat de pârâtă (art. 2 din H.G. nr. 392/2002). Aceasta a fost chemată în judecată în calitate de reprezentant al statului şi nu în nume propriu. Ca urmare, în această calitate, pârâta justifică legitimare procesuală, cadrul procesual sub aspectul părţilor fiind corect stabilit.
Referitor la fondul cauzei, Curtea constată că pârâtul aduce critici vizând valoarea terenului expropriat precum şi valoarea folosului de tras acordat de instanţa de fond, considerând că nu s-au respectat dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât instanţa de fond nu a ţinut cont că valoarea terenului este exagerat de mare în raport cu preţul la care se vând efectiv terenuri în zonă.
În raport de probele administrate, Curtea a constatat că valoarea despăgubirilor stabilită prin expertiza efectuată în primă instanţă este corect determinată, astfel că sub acest aspect, criticile apelantei pârâte sunt neîntemeiate şi urmează a fi respinse.
Terenul în litigiu a fost ocupat de lacul de acumulare încă de la începutul anilor 1990, exproprierea pentru cauză de utilitate publică fiind dispusă numai prin H.G. nr. 392/2002. Temeiul în care se naşte dreptul la despăgubiri pentru folosul nerealizat prin lipsa de folosinţă îl reprezintă ocuparea terenului de către expropriator fără drept, înainte de transferul dreptului de proprietate. Ca urmare, cererea reclamantului, în calitate de proprietar al terenului în litigiu, pentru obligarea pârâtului la plata lipsei de folosinţă, ca urmare a ocupării fără drept a terenului, este admisibilă doar pentru ultimii trei ani anteriori introducerii acţiunii, pentru restul perioadei, acţiunea fiind prescrisă.
Pentru cele ce preced, Curtea a constatat fondate criticile formulate de apelanta-pârâtă cu privire la prescripţia dreptului material la despăgubiri reprezentând lipsa de folosinţă, prima instanţă pronunţând hotărârea cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 18 şi art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. În consecinţă, va reduce cuantumul despăgubirilor reprezentând folosul de tras pe perioada 2007 - 2010 la suma de 3432 lei (1144 lei/an x 3 ani).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Societatea de Producere a Energiei Electrice (SC H. SA), criticând soluţia pentru nelegalitate şi invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
Într-o primă critică, recurenta a arătat că instanţa de apel a judecat cauza la primul termen de judecată, la data de 08 mai 2014, respingând toate probele solicitate, ceea ce a dus la încălcarea principiilor fundamentale cea sigură dreptul la un proces echitabil (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.)
O altă critică vizează existenţa unei contrarietăţi între considerente şi dispozitiv, în ceea ce priveşte motivarea cererii de chemare în garanţie, deoarece pârâta nu are calitate procesuală pasivă, ea acţionând în calitate de reprezentant al statului, nu în nume propriu. De altfel, ca urmare a exproprierii, pârâta nu devine proprietara bunurilor expropriate, aspect pe care instanţa de apel nu l-a avut în vedere.
În esenţă, în susţinerea acestei critici, pârâta a arătat că au fost nesocotite mai multe dispoziţii legale ce reglementează raporturile dintre Statul român şi SC H. SA, respectiv: H.G. 392/2002, art. 25 din Decretul nr. 31/1994 şi dispoziţiile Legii nr. 213/1998.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., instanţa de apel a aplicat greşit legea de drept material şi a interpretat greşit actele juridice deduse judecăţii.
Astfel, referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, trebuia luat în considerare că reclamanţii nu aveau deschisă calea Legii nr. 33/1994, ci a legilor speciale de reconstituire a dreptului de proprietate, respectiv a Legii nr. 18/1991 sau a Legii nr. 1/2000.
S-a mai arătat de către pârâtă că reclamanţii nu au calitate procesuală activă, deoarece pe de o parte nu sunt proprietarii terenului pentru care solicită despăgubiri, în sensul că nu au făcut dovada dreptului de proprietate, de vreme ce nu au apelat la legile speciale de reparaţie, ce le-ar fi permis reintrarea în patrimoniu a bunurilor preluat abuziv de stat.
Pe de altă parte, s-a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 659 şi 700 C. civ, în sensul că reclamanţii nu au calitatea de moştenitori a persoanelor care au deţinut iniţial terenul, întrucât nu au acceptat în termen moştenirea şi nu au depus acte doveditoare care să ateste calitatea lor.
Pe fondul cauzei s-au critici referitoare la cuantumul despăgubirilor acordate de instanţă reclamanţilor, acesta fiind prea mare şi necorespunzând realităţii. S-a arătat că expertiza efectuată în cauză a folosit o metodă necorespunzătoare de evaluare, referindu-se la oferte de preţ şi nu la preţuri efective de tranzacţionare pentru terenul expropriat.
S-a arătat de pârâtă că instanţa nu trebuia să acorde valoarea unui prejudiciu constând în lipsa de folosinţă a terenului, deoarece reclamanţii nu s-au aflat în posesia acestuia şi nu poate fi stabilit un prejudiciu cert şi cuantificabil, în raport de situaţia de fapt.
Recursul este nefondat.
Examinând susţinerile recurentei - pârâte SC H. SA, Înalta Curte constată că acestea se subsumează dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, urmând să fie analizate din această perspectivă.
Determinante pentru soluţionarea cauzei sunt aspectele legate de calitatea persoanelor juridice care au declarat apel şi recurs, raportat la calitatea de părţi în faţa instanţei de fond, aspecte care au fost puse în dezbaterea contradictorie a părţilor de instanţa de recurs.
Astfel, este neîntemeiată critica referitoare la calitatea procesuală pasivă a recurentei SC H., în raport cu Statul român.
Examinând actele şi lucrările dosarului, respectiv acţiunea introductivă de instanţă se constată că reclamanţii B.G., B.I. şi B.L. au chemat în judecată pe pârâţii Statul Român - prin SC H. Bucureşti şi Sucursala H. Haţeg, aşadar este evident că s-a conferit calitate procesuală pasivă pârâtului Statul român.
Instanţa de fond, Tribunalul Hunedoara, prin Sentinţa civilă nr. 278 din 20 octombrie 2013, a admis în parte acţiunea şi a obligat Statul român prin SC H. Bucureşti, la despăgubiri în valoare de 29.525 lei şi 10.298 lei prejudiciul creat pentru folosul agricol nerealizat în perioada 2002 - 2010.
Deşi parte în proces a figurat Statul român, apelul a fost declarat de către Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice SC H. SA, împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Hunedoara.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 42 din 29 mai 2014, a admis apelul declarat de pârâta Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice SC H. SA împotriva Sentinţei civile nr. 278/2013 pronunţate de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă. A schimbat în parte sentinţa atacată, numai sub aspectul despăgubirilor acordate reclamantului B.I. cu titlu de lipsă de folosinţă şi rejudecând în aceste limite:
A obligat pârâta să plătească reclamantului despăgubiri în sumă 3.432 lei, reprezentând folos agricol nerealizat, pe perioada 2007 - 2010. S-a menţinut în rest sentinţa atacată şi s-a respins apelul declarat de reclamantul B.I. împotriva aceleaşi Sentinţe nr. 278/2013 pronunţată de Tribunalul Hunedoara.
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia a fost declarat recurs de aceeaşi societate, respectiv Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice SC H. SA, care invocă în calea de atac faptul că nu are calitate procesuală pasivă.
Această persoană juridică poate declara calea de atac a recursului, întrucât i-a fost admis apelul de instanţa de apel şi poate discuta calitatea sa de parte.
În raport de cadrul procesual, aşa cum s-a realizat acesta în faţa instanţei de fond, unde într-adevăr, calitate procesuală pasivă are Statul Român, nu societatea care a declarat căile de atac - dacă instanţa de recurs ar accepta argumentul invocat de SC H., soluţia ar fi aceea de casare cu trimitere la instanţa de apel.
În măsura în care instanţa de apel a admis iniţial apelul şi a micşorat cuantumul despăgubirilor datorate, admiterea recursului şi casarea cu trimitere pentru a analiza calitatea procesuală a apelantei, ar însemna înrăutăţirea situaţiei în propria cale de atac, ceea ce ar duce la încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil. În esenţă, instanţa de apel ar trebui să statueze dacă societatea apelantă avea calitate să declare calea de atac (în raport de faptul că Statul român figurase ca pârât la fond, fiind şi obligat la despăgubiri), înainte de a mai analiza aspectele de fond ale cauzei.
Întrucât calitatea de parte în proces constituie un aspect esenţial al constituirii raporturilor procedurale, de vreme ce recurenta din prezenta cauză putea să critice decizia recurată, numai sub aspectul calităţii persoanei care a declarat apel, nu se mai impune analizarea criticilor formulate în recurs pe fondul cauzei.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ, urmează să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale - H. SA, prin administrator judiciar E.I. SPRL, împotriva Deciziei nr. 42 din 29 mai 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3310/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3312/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
