ICCJ. Decizia nr. 3398/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şi JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3398/2014
Dosar nr. 2176/118/2011*
Şedinţa publică din 2 decembrie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 9 februarie 2011, pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanţii B.Ş. şi B.D. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu Statul român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, ca prin hotărâre judecătorească să anuleze, în parte hotărârea nr. 79 dată la 11 noiembrie 2010 de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor datorate contestatorilor pentru terenul expropriat în suprafaţă totală de 16.836 m.p. situat în Murfatlar, judeţul Constanţa,
Prin sentinţa nr. 4379 din 11 septembrie 2012 Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a admis cererea, a anulat hotărârea atacată doar în partea vizând cuantumul despăgubirii şi a stabilit că pentru exproprierea terenului situat în Murfatlar, judeţul Constanţa, în suprafaţă de 16.836 m.p., despăgubirea cuvenită reclamanţilor este de 116.699 RON.
Prin decizia nr. 138/C din 10 decembrie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA.
Pârâtul a declarat recurs, iar prin decizia civilă nr. 3580 din 10 septembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis calea de atac, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În rejudecare, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, prin decizia nr. 33/C din data de 30 aprilie 2014, a admis apelul formulat de pârâtul Statul român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA; a schimbat, în tot, sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea ca nefondată; au fost obligaţi intimaţii reclamanţi Ia 900 RON cheltuieli de judecată către apelantul pârât.
Împotriva acestei din urmă decizii au exercitat calea de atac a recursului reclamanţii BŞ. şi B.D., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea în tot a deciziei recurate.
La termenul de judecată din data de 2 decembrie 2014, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor prezente tardivitatea declarării recursului şi, având în vedere dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. instanţa va analiza cu prioritate această excepţie.
Potrivit art. 301 C. proc. civ. „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".
Dispoziţiile art. 101 C. proc. civ. prevăd modul de calcul al termenului, iar potrivit alin. (1) „Termenele se înţeleg pe zile libere, neinîrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul."
Totodată, alin. (5) al art. 101 prevede că „Termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare."
În speţa dedusă judecăţii, cererea de recurs a fost depusă la data de 10 august 2014, prin email, fiind înregistrată la Curtea de Apel Constanţa la data de 11 august 2014, astfel cum rezultă din menţiunea ştampilei aplicată pe cerere.
Decizia atacată a fost comunicată recurentului reclamant B.Ş., la data de 23 iunie 2014, iar recurentului reclamant B.D., la data de 26 iunie 2014, conform ştampilei de comunicare. Ultima zi de formulare a recursului se împlinea la data de 9 iulie 2014, în cazul primului recurent şi la data de 14 iulie 2014, în cazul celui de-al doilea recurent, astfel că, faţa de dispoziţiile legale sus evocate, recursul a fost declarat cu mult peste termenul legal, urmând a fi respins, ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge , ca tardiv, recursul declarat de reclamanţii B.Ş. şi B.D. împotriva deciziei nr. 33/C din data de 30 aprilie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3397/2014. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3399/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
