ICCJ. Decizia nr. 361/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 361/2014
Dosar nr. 2092/117/2008
Şedinţa publică din 04 februarie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 964 din 12 noiembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 2092/117/2008, Tribunalul Cluj, secţia civilă a respins excepţia inadmisibili taţii, a prescripţiei şi a tardivităţii promovării acţiunii invocate de către pârât; a admis în parte cererea formulată de către reclamantul K.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., în temeiul art. 9, art. 10 din Legea nr. 198/2004, a Normele metodologice de aplicare a acestei legi şi a Legii nr. 33/1994 şi a dispus exproprierea suprafeţei surpate de 218 m.p, stabilind o despăgubire de 8.218,6 RON, respectiv, 37,7 RON pe m.p-; a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului proporţional cu pretenţiile admise, respectiv, suma de 769,8 RON.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a solicitat exproprierea totală în privinţa imobilului cu suprafaţă de 1.700 m.p. situat în T. şi stabilirea despăgubirii pentru întreaga suprafaţă.
Tribunalul a constatat că prin hotărârea nr. 72/2005 emisă de către pârât a fost expropriată o suprafaţă de 664,44 m.p. din terenul mai sus menţionat, reclamantul acceptând despăgubirile pentru această suprafaţă. Având în vedere însă că în fapt, lucrările efectuate de pârât s-au întins pe întreaga suprafaţă a imobilului şi că terenul a fost iremediabil distrus fiind adus în imposibilitate de explorare şi lipsit de valoare economică reclamantul a ales să solicite exproprierea totală.
În apărare, pârâtul a arătat că cererea este inadmisibilă, exproprierea totală nefiind admisă deoarece lipseşte declaraţia de utilitate publică şi că este tardivă, nefiind promovată în termenul legal.
Raportat la aceste excepţii, pe care le-a respins, ca neîntemeiate, instanţa de fond a reţinut că, chiar dacă temeiul exproprierii l-a constituit Legea nr. 198/2004, potrivit art. 9 alin. (3) din acest act normativ, acţiunile formulate injustiţie se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994. Or, potrivit dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 33/1994, proprietarul poate cere şi exproprierea totală, iar instanţa poate încuviinţa această cerere, indiferent dacă există sau nu declaraţia de utilitate publică. A mai reţinut că termenul de prescripţie nu poate curge de ia data hotărârii de expropriere, ci de la data la care a început demararea lucrărilor, deoarece reclamantul nu a atacat Hotărârea nr. 72/2005 emisă de către pârât, ci a solicitat exproprierea totală şi stabilirea de despăgubiri pentru întreaga suprafaţă.
Pentru a verifica susţinerile reclamantului, instanţa de fond a dispus efectuarea atât a unei expertize topografice cât şi a unei expertize de evaluare a terenului. Prin raportul de evaluare a fost stabilită valoarea terenului pe metru pătrat la 37,7 RON, iar potrivit raportului de expertiză topografică, terenul rămas în proprietate după expropriere identificat cu nr. cadastral are suprafaţa de 1.018 m.p. A mai arătat expertul topograf că suprafaţa ce se poate folosi pentru agricuitură este 800 m.p., nefiind reală susţinerea reclamantului în sensul că întregul teren rămas este nefolosibil şi lipsit de valoare economică. Din totalitatea terenului rămas în proprietatea reclamantului doar o suprafaţă cu 218 m.p. este afectată de alunecare de teren fiind prăbuşită spre traseul autostrăzii, prin urmare doar cu privire la această suprafaţă putându-se dispune exproprierea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.
În motivare, pârâtul a arătat că Legea nr. 198/2004 este o lege specială care derogă de la prevederile Legii nr. 33/1994 (care constituie regula generală în materie de expropriere, conform principiului specialia generaiibus derogant) şi prevede posibilitatea sesizării instanţei numai cu privire la cuantumul despăgubirii propuse sau a dreptului la despăgubire pentru un imobil deja expropriat.
Actul normativ mai sus arătat se completează cu prevederile Legii nr. 33/1994 numai în măsura în care „nu prevăd altfel" or, dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 contravin legii speciale în materie de expropriere. Prin urmare, reclamantul nu justifică interes în promovarea prezentei acţiuni care astfel este inadmisibilă.
Nici prin raportare la dispoziţiile legii generale în materie, Legea nr. 33/1994, cererea reclamantului nu este admisibilă deoarece aceasta prevede o procedură a exproprierii care se derulează în 3 etape reglementate distinct, respectiv, declararea de utilitate publică a exproprierii, măsuri pregătitoare exproprierii şi exproprierea propriu-zisă, cu stabilirea despăgubirilor, potrivit art. 3, art. 6, art. 7 şi art. 10 din acest act normativ. Primele două etape sunt administrative, iar cea de-a treia este judiciară, cu toate consecinţele care decurg.
Aşa cum rezultă din definiţia exproprierii, ca act al puterii de stat, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea declanşării procedurii exproprierii de alte persoane sau autorităţi decât cele prevăzute în art. 7 din Legea nr. 33/1994.
În consecinţă, pârâtul, prin C.N.A.D.N.R., a expropriat doar terenul necesar realizării obiectivului de investiţie, în baza proiectului tehnic întocmit, fapt care a condus deja la afectarea suprafeţei de teren identificate cadastral. per a contrario, diferenţa de teren rămasă în proprietate privată nu a fost necesară obiectivului de investiţie.
Instanţa de judecată nu are posibilitatea să hotărască exproprierea din moment ce pentru imobilul respectiv nu s-a declarat utilitatea publică, iar legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea declanşării sau urgentării procedurii exproprierii la solicitarea unor persoane fizice.
În speţă, nici una dintre probele administrate nu dovedeşte faptul că terenul reclamantului a fost afectat de lucrările executate pentru construirea autostrăzii.
În mod greşit prima instanţă a omologat concluziile raportului de expertiză topografică, în sensul că suprafaţa de 218 m.p. din terenul rămas în proprietatea reclamantului ar fi afectată de o alunecare de teren, în condiţiile în care nu s-a probat legătura de cauzalitate dintre exproprierea suprafeţei de 664,44 m.p. şi alunecarea de teren care afectează suprafaţa de 218 m.p.
Având în vedere că răspunderea civilă este personală, calitatea procesuală pasivă o are persoana care se face vinovată de săvârşirea faptei ilicite, astfel că C.N.A.D.N.R. nu are calitate procesuală pasivă, în condiţiile în care aceasta asigură reprezentarea Statului Român exclusiv în condiţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Valoarea despăgubirii pentru suprafaţa de 218 m.p. a fost determinată potrivit metodei comparaţiei prin bonitare, ceea ce contravine prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv, nu are ca fundament preţul pieţei.
Prin decizia nr, 239/A din 13 mai 2011 pronunţată în Dosarul nr. 2092/117/2008, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de munca şi asigurări sociale pentru minori şi familie a respins, ca nefondat, apelul, obligând pârâtul la plata, către reclamant, a sumei de 800 RON cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 3116 din 8 mai 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia 1civilă, a admis recursul pârâtului împotriva acestei decizii, pe care a casat-o, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţei de apel.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa supremă a reţinut că Legea specială nr. 198/2004 a limitat aplicarea dispoziţiilor legii generale în materia exproprierii pentru cauză de utilitate publică doar cu privire la acordarea despăgubirilor.
Dispoziţiile art. 24 alin. (4) privind situaţia în care „expropriatorul cere exproprierea numai unei părţi de teren sau din construcţie, iar proprietarul cere instanţei exproprierea totală, instanţa va aprecia, în raport cu situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă", în caz contrar dispunând exproprierea totală, incluse în cap. IV - exproprierea şi stabilirea despăgubirilor din Legea nr. 33/1994, nu sunt aplicabile cauzei întrucât nu reglementează modalitatea de acordare a despăgubirilor.
În cauza de faţă, reclamantul invocă producerea unui prejudiciu urmare a construirii autostrăzii, şi anume, faptul că o suprafaţă de teren de 218 m.p. este afectată de alunecare, fiind prăbuşită spre traseul autostrăzii, prejudiciu independent de valoarea despăgubirilor acordate pentru valoarea reală a imobilului expropriat.
Drept urmare, instanţa de apel avea obligaţia de a stabili situaţia de fapt incidenţă cauzei, în sensul de a verifica dacă prejudiciul este ulterior acordării despăgubirilor stabilite urmare acordului intervenit între părţi, întrucât potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului.
Noţiunea de prejudiciu presupune cuantificarea tuturor daunelor suferite de proprietar urmare a faptului exproprierii, în cauză alunecarea şi prăbuşirea unei suprafeţe de teren de 218 m.p. spre traseul autostrăzii.
Doar după stabilirea situaţiei de fapt, cu identificarea cauzelor ce au condus la alunecarea terenului, instanţa va putea aplica corect legea incidenţă cauzei şi drept consecinţă, va putea proceda la acordarea despăgubirilor solicitate.
Faţă de cele menţionate s-a constatat că aspectele de nelegaiitate invocate cu privire ia modalitatea de calcul a despăgubirilor pentru terenul solicitat ce se solicită a fi expropriat nu se impune a mai fi analizată.
Prin decizia nr. 38/A din 6 iunie 2013 pronunţată în Dosar nr. 2092/117/2008*, Curtea de Apel Cluj, secţia 1 civilă a respins, ca nefondat, apelul.
Pentru a se pronunţa astfel, în rejudecare, instanţa de apel a reţinut că prin adresa nr. 147 din 13 august 2004 a Consiliului local al oraşului T. reclamantul a fost înştiinţat că, în calitate de titular al uni drept real cu privire la imobilul în suprafaţă de 1283, 82 m.p. situat pe raza loc. T., jud. Cluj, cu nr. cadastral, urmează să fie expropriat în conformitate cu Legea nr. 198/2004 iar cuantumul despăgubirilor pentru exproprierea imobilului a fost stabilit ia suma de 294.201.694 RON.
A mai reţinut instanţa de apel că din procesul verbal din 27 ianuarie 2005 emis de C.N.A.D.N.R. S.A., Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, Consiliul local T., judeţul Cluj, s-a stabilit ca reclamantul K.A. este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în localitatea T., în suprafaţă de 664,44 m.p., evidenţiat în Titlul de proprietate din 05 august 1994, iar prin Hotărârea nr. 72 din 28 ianuarie 2005 s-au stabilit despăgubiri pentru această suprafaţă, acceptate de reclamant, în cuantum de 152.263.814, 57 RON.
Având în vedere că în fapt, lucrările efectuate de pârât s-au întins pe întreaga suprafaţă a imobilului şi că terenul a fost iremediabil distrus fiind adus în imposibilitate de exploatare şi lipsit de valoare economică reclamantul a ales să solicite exproprierea totală a imobilului, respectiv, terenul de 1700 m.p. situat în T., înscris în titlul de proprietate şi stabilirea despăgubirii pentru întreaga suprafaţă.
Din expertizele efectuate în cauză a rezultat că din suprafaţa totală de 1.700 m.p. aparţinând reclamantului, suprafaţa expropriată este de 664,44 m.p. şi are nr. cadastral, iar suprafaţa ce rămâne proprietarului este de 1.018 m.p. A mai rezultat că suprafaţa ce se poate folosi pentru agricultură este 800 m.p., nefiind reală susţinerea reclamantului în sensul că întregul teren rămas este nefolosibil şi lipsit de valoare economică.
Din totalitatea terenului rămas în proprietatea reclamantului doar o suprafaţă cu 218 m.p. este afectată de alunecare de teren, fiind prăbuşită spre traseul autostrăzii, prin urmare doar cu privire la această suprafaţă putându-se dispune exproprierea.
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de o comisie alcătuită din expert V.V., expert G.P. şi expert Ş.M. s-a stabilit, utilizându-se metoda comparaţiei prin bonitare, dai- şi metoda comparaţiilor de piaţă, că valoarea unitară de piaţă a 1 rn.p. din terenul în litigiu este de 9 euro, respectiv 37,7 RON, inclusiv pentru terenul afectat de surparea de mal (din lipsa executării unui zid de sprijin).
Din completarea raportului de expertiză tehnică topografică dispusă în rejudecarea apelului, întocmită de expert Poşta M., a rezultat că alunecarea de teren care a afectat prăbuşirea suprafeţei de 218 m.p. din terenul reclamantului, teren situat în partea sudică a parceRON, a avut loc în perioada anilor 2008-2010.
Din raportul de expertiză în specialitatea geologie efectuat în rejudecare de către expert Z.L. s-a constatat că alunecarea de teren s-a produs urmare a lucrărilor efectuate la construcţia autostrăzii, în perioada 2008-2009.
Referitor la excepţia de inadmisibiiitate invocată de către pârât, instanţa de apei a reţinut că, deşi susţinerea pârâtului privind faptul că Legea nr. 198/2004 oferă expropriatului doar posibilitatea sesizării instanţei cu privire la contestarea, cuantumului despăgubirilor acordate sau a dreptului la despăgubire pentru un imobil deja expropriat, în conformitate cu prevederile art. 9 din lege, este corectă, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea civilă pendinte şi pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, iar în baza acestui act normativ nu se poate susţine cu succes că cererea reclamantului este inadmisibilă.
Instanţa de apel a mai reţinut că utilitatea publica a unei lucrări de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale se declară prin lege, potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 33/1994 şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, iar procedura de expropriere în vederea realizării lucrării se declanşează tot în temeiul legii şi se aprobă printr-o hotărâre a Guvernului, potrivit art. 4 din Legea nr. 198/2004, ceea ce exclude caracterul administrativ al declaraţiei de utilitate publică.
În speţă, legea prin care s-a declarat utilitatea publică a lucrărilor de construcţie de autostrăzi, Legea nr. 198/2004, a fost adusă la cunoştinţa cetăţenilor prin publicarea acesteia în M. Of. al României nr. 487 din 31 mai 2004, potrivit art. 78 din Constituţia României şi întruneşte toate elementele unui act condiţie care declanşează procedura exproprierii.
Acest act normativ a fost în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, 07.03.2008, nefiind abrogat expres sau tacit printr-un alt act normativ astfel încât declararea de utilitate publică a lucrărilor de interes naţional secţiunea 2 B pe teritoriul localităţilor M., M.V., T., S., T.A., C. şi, parţial, S. din judeţul Cluj, din cadrul obiectivului „Autostrada Braşov - Cluj - Borş" are un caracter permanent, pentru executarea acestora nefiind necesară o nouă declarare de utilitate publică, procedura de expropriere fiind legal declanşată, aşa cum s-a arătat, potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 33/1994 şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, astfel că nu se poate susţine că această procedură s~a declanşat Ia iniţiativa reclamantului.
Art. 24 alin. (4) inclus în cap. 4 intitulat „Exproprierea şi stabilirea despăgubirilor" din Legea nr. 33/1994, prevede că „în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai unei părţi de teren sau din construcţie, iar proprietarul cere instanţei exproprierea totală, instanţa va aprecia, în raport cu situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. în caz contrar va dispune exproprierea totală".
Conform art. 26 alin. (1) şi alin. (2) din acelaşi act normativ, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administraţi v-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Aşa cum a reieşit din probaţiunea administrată în faţa primei instanţe şi completată în faţa instanţei de apel, obiect al exproprierii I-a constituit suprafaţa de 664,44 m.p. teren, în proprietatea reclamantului a rămas suprafaţa de 1018 m.p., având nr. cadastral, din aceasta putându-se folosi pentru agricultură 800 m.p., restul suprafeţei de 218 m.p. fiind afectat de o alunecare de teren, partea sudică a imobilului fiind prăbuşită, spre traseul autostrăzii.
Din conţinutul acestor constatări expuse în rapoartele de expertiză topografică şi în specialitatea geologie de către experţii numiţi în cauză reiese cu evidenţă că o parte din terenul rămas în proprietatea reclamantului în urma exproprierii, respectiv, suprafaţa de teren de 218 m.p. teren este prăbuşită, neputând fi folosită de către reclamant potrivit plenitudinii atributelor dreptului său de proprietate.
Faptul alunecării de teren, precum şi traseul acestei alunecări - spre autostradă - este cauzat de edificarea autostrăzii întrucât anterior executării acesteia, imobilele ce constituiau un tot unitar, nu prezentau alunecări de teren.
Alunecarea care a afectat o parte din parcela reclamantului s-a produs ulterior exproprierii, cel mai probabil în perioada 2008-2009 şi a fost cauzată de lucrările efectuate la autostrada Transilvania, lucrări care nu au fost urmate (în zonă) de cele de consolidare/taluzare a versanţilor rezultaţi, aceasta probabil şi pentru că alunecările care se puteau produce (şi s-au produs) sunt de mică amploare şi nu puteau afecta structura de rezistenţă a autostrăzii.
Întrucât prin construirea autostrăzii o parte din terenul rămas în proprietatea reclamantului, după exproprierea de la acesta a parcelei cu nr. cadastral, este afectat de alunecare astfel că nu mai prezintă nici o utilitate practică proprietarului, iar faptul alunecării este cauzat de construirea autostrăzii este evident că singura modalitate în care proprietarul poate fi despăgubit pentru terenul pe care nu îl mai poate folosi din cauza alunecării, este aceea ca suprafaţa de teren de 218 mp să fie expropriată de către aceeaşi autoritate care a făcut exproprierea iniţială, iar proprietarul să beneficieze de despăgubiri la valoarea terenului,
Această valoare a terenului a fost stabilită conform prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin expertiza tehnică judiciară de evaluare, ca fiind 37,7 RON/mp, comisia de experţi folosind cele două metode mai sus menţionate, printre care şi aceea a comparaţiilor de piaţă, metodă care este prevăzută de Standardele Internaţionale de Evaluare, astfel încât nici critica pârâtului vizând modalitatea de evaluare a despăgubirilor nu poate fi primită.
Instanţa de apei a constatat că susţinerea potrivit căreia în cazul în care s-ar proba legătura de cauzalitate între alunecarea terenului şi construirea autostrăzii, singurul în măsură să răspundă pentru prejudiciul cauzat este cel care se face vinovat de acest fapt, în temeiul răspunderii civile delictuale, astfel că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă în cauză, nu este întemeiată.
Alunecarea de teren care afectează suprafaţa de 218 m.p. nu a fost provocată de o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, care să antreneze răspunderea civilă delictuală a autorului faptei ilicite potrivit art. 998 - art. 999 C. civ., acesta fiind şi motivul pentru care în cauză nu se pune problema dovedirii unui raport de cauzalitate.
Aşa cum reiese din cele anterior arătate, înainte de expropriere şi de construirea autostrăzii, terenul reclamantului nu era afectat de alunecare, acest fapt intervenind după construirea autostrăzii şi fiind o consecinţă directă a acestei edificări.
Construirea autostrăzii nu constituie o faptă ilicită, însă eventualele consecinţe ale acestui fapt, răsfrânte asupra unor terţe persoane, trebuie reparate de către expropriator în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (4) şi art. 26 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care este o lege specială în raport de prevederile art. 998 - art. 999 şi urm. C. civ. care sunt norme juridice generale în materia răspunderii civile delictuale astfel că în speţă se aplică principiul de drept specialia generalibus derogant.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct 4 şi 9 C. proc. civ., pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, formulând următoarele critici:
1. în mod greşit instanţa de apel, respingând excepţia de inadmisibilitate a acţiunii invocată de către pârât, a menţinut măsura exproprierii, pronunţând astfel o hotărâre cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv, a dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 raportate la art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), cu depăşirea atributelor puterii judecătoreşti (art. 304 pct. 4 C. proc. civ.) şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., şi anume, nerespectarea recomandărilor deciziei de casare.
În susţinerea acestei critici recurentul-pârât arată ca, deşi prin decizia de casare a instanţei supreme s-a statuat, cu putere obligatorie, inapiicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 ca lege generală în materie, instanţa de apel, în mod greşit, a menţinut măsura exproprierii dispusă de către instanţa de fond conform acestui text legal.
În cauză erau incidente dispoziţiile legii speciale, şi anume, Legea nr. 198/2004, în conţinutul căreia nu este reglementată posibilitatea instanţei de judecată de a dispune exproprierea şi care se aplică cu prioritate faţă de legea generală, conform principiului specialia generalibus derogant, sens în care instanţa de apel a încălcat şi acest principiu de drept.
II. în mod greşit instanţa de apel a dispus exproprierea suprafeţei de 218 m.p. şi a obligat pârâtul la despăgubiri corespunzătoare, cu interpretarea eronata şi încălcarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ. şi art. 1169 C. civ.
În acest sens, recurentul-pârât arată că statuările rapoartelor de expertiză în specialităţile topografie şi geologie privind surparea, ca efect, al lucrărilor de expropriere, a unei suprafeţe de teren de 218 m.p. aparţinând reclamantului, sunt netemeinice şi nu au fost dovedite, respectiv, nu există legătură de cauzalitate între faptul edificării lucrărilor şi faptul surpării.
Obligaţia de despăgubire incumbă, în acest caz, în temeiul răspunderii civile delictuale, persoanei care se face vinovată de producerea fenomenului respectiv, iar nu autorităţii care a făcut exproprierea iniţială, situaţie faţă de care recurentul-pârât nu are calitate procesuală pasivă.
C.N.A.D.N.R. SA reprezintă statul român în doua situaţii reglementate de art. 9 din Legea nr. 198/2004, respectiv, cererea de constatare a calităţii de persoană îndreptăţită la despăgubire şi cererea de majorare a cuantumului despăgubirilor, ambele ipoteze implicând exproprierea prealabilă a imobilului.
Aşadar, în cauză nu s-a probat existenţa unui prejudiciu şi chiar în eventualitatea existenţei unui asemenea prejudiciu, nu s-a probat că acesta se datorează recurentului-pârât.
III. în mod greşit instanţa de apel a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în condiţiile în care cererea reclamantului, fiind o cerere în despăgubiri, are caracter patrimonial şi este supusă efectelor prescripţiei extinctive, respectiv, a dispoziţiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind termenul general de prescripţie de 3 ani.
Cum hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor a fost emisă în ianuarie 2005, iar acţiunea a fost promovată în martie 2008, este evident că aceasta este prescrisă, termenul de prescripţie fiind împlinit încă din luna ianuarie 2008.
IV. în mod greşit instanţa de apel, în stabilirea despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate, a acordat eficienţă juridică unui raport de expertiză întocmit cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Sub acest aspect, recurentul-pârât arată că, potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate, cuantumul despăgubirilor se stabileşte prin raportare la preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobile similare în zona, aşa cum rezultă din cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare, însă raportul de expertiză efectuat în cauză a avut în vedere oferte de vânzare identificate în mica publicitate.
În atare situaţie, rezultă că valoarea propusă de către specialiştii evaluatori şi însuşită de către instanţă este străină de preţul pieţei, nerespectând rigorile legii în ceea ce priveşte valorile utilizate ca şi comparabile, sens în care se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recursul este fondat şî urmează a fi admis, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Soluţia consacrată prin textul legal sus-menţionat are o justificare deplină şi o legitimare incontestabilă ce decurge din însăşi raţiunea controlului judiciar, a cărui existenţă nu poate fi concepută în lipsa unor mijloace procedurale destinate a impune respectarea deciziilor adoptate de instanţele superioare.
Ignorarea modului de interpretare a unui anumit text de lege ori a aplicării unui anumit principiu de drept, în condiţiile determinate de instanţa de recurs, este sancţionată cu nulitatea hotărârii astfel pronunţate.
Prin decizia de casare din 08 mai 2012 pronunţată de instanţa supremă în primul ciclu procesual, s-a constatat, cu putere de lucru judecat, că „...dispoziţiile art. 24 alin. (4) privind situaţia în care expropriatorul cere exproprierea numai unei părţi de teren sau din construcţie, iar proprietarul cere instanţei exproprierea totală, instanţa va aprecia, în raport cu situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă, în caz contrar dispunând exproprierea totală...nu sunt aplicabile cauzei întrucât nu reglementează modalitatea de reglementare a despăgubirilor".
Prin aceeaşi decizie, s-a reţinut că „...instanţa de apel avea obligaţia de a stabili situaţia de fapt incidenţă cauzei, în sensul de a verifica dacă prejudiciul este ulterior acordării despăgubirilor stabilite urmare acordului intervenit între părţi..." şi s-a concluzionat că „doar după stabilirea situaţiei de fapt, cu identificarea cauzelor ce au condus la alunecarea terenului, instanţa va putea aplica corect legea incidenţă cauzei şi drept consecinţă, va putea proceda la acordarea despăgubirilor solicitate".
Rezultă că decizia de casare anterior citată a stabilit, în mod irevocabil, că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, neputându-se dispune exproprierea totală, iar recomandarea de stabilire a situaţiei de fapt în vederea aplicării corecte a legii vizează modalitatea de stabilire şi acordare a despăgubirilor pretinse de către expropriat, iar nu întinderea exproprierii.
Instanţa de apel, urmare a suplimentării probatoriilor administrate în rejudecare, deşi a constatat că „...alunecarea de teren a avut loc ulterior exproprierii dispuse prin Hotărârea de expropriere din 28. ianuarie 2005..." şi că „...alunecarea de teren s-a produs urmare a lucrărilor efectuate Sa construcţia autostrăzii...", „...fiind o consecinţă directă a acestei edificări...", a concluzionat că „...eventualele consecinţe ale acestui fapt, răsfrânte asupra unor terţe persoane, trebuie reparate de către expropriator în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (4) şi art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994...".
Această abordare este însă contrară celor statuate cu putere de lucru judecat prin decizia de casare, care a stabilit că în speţă nu sunt aplicabile normele arătate, fiind, deci, încălcate dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Menţinând soluţia primei instanţe privind exproprierea suprafeţei surpate de 218 m.p., fundamentată pe dispoziţiile legale mai sus menţionate, a căror incidenţă în cauză a fost însă înlăturată prin decizia de casare a Înaltei Curţi, instanţa de apel a încălcat limitele rejudecării şi îndrumările conţinute în această decizie, situaţie ce nu poate fi remediată decât prin casarea hotărârii astfel pronunţate şi trimiterea cauzei spre o nouă rejudecare, care să fie conformă celor stabilite de instanţa de control judiciar în primul ciclu procesual.
Pe de altă parte, deşi a procedat la o corectă stabilire a situaţiei de fapt relativ la identificarea cauzelor ce au condus la alunecarea terenului şi la momentul când a intervenit o atare împrejurare, instanţa de apel face o confuzie în ceea ce priveşte calificarea juridică a cererii de repararea a prejudiciului produs expropriatului.
Astfel, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia."
Textul de lege se referă la daunele, respectiv, prejudiciul creat prin expropriere, adică prin deposedarea forţată de bun, în speţa, de terenul destinat construcţiei autostrăzii, cu consecinţa pierderii prerogativelor dreptului de proprietate, iar nu la eventualul prejudiciu rezultat din efectuarea lucrărilor, ulterior exproprierii, pentru realizarea obiectivului de utilitate publică, autostrada în sine.
În rejudecare, instanţa de apel va proceda ia soluţionarea cauzei conform indicaţiilor primei decizii de casare, dar şi cu luarea în considerare a celor expuse în prezenta decizie.
Faţă de considerentele expuse, celelalte critici privind prescripţia dreptului la acţiune şi inadmisibilitatea acţiunii nu se impune a fi analizate în cadrul prezentului recurs, urmând ca instanţa de apel să se pronunţe în rejudecare asupra lor, ţinând cont de dezlegările deciziilor de casare intervenite în cauză.
Prin urmare, având în vedere că nerespectând îndrumările deciziei nr. 3116 din 08 mai 2012 pronunţată de prezenta instanţă în ciclul procesual anterior, instanţa de apel a procedat la încălcarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., situaţie ce nu poate fi remediată decât prin casarea acestei hotărâri, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va admite recursul şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă potrivit art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 38/A din 06 iunie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 358/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 362/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
