ICCJ. Decizia nr. 364/2014. Civil. Fond funciar. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 364/2014
Dosar nr. 9935/231/2011
Şedinţa publică din 04 februarie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 1 iulie 2011 pe rolul Judecătoriei Focşani sub nr. 9935/231/2011, petentul N.G.V.Ş. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată aupra terenurilor de pe lângă V. şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată aupra terenurilor de pe lângă Vrancea, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au fost în proprietatea unchiului său N.D.Ş.E.
Prin sentinţa civilă nr. 1431 din 8 martie 2012, Judecătoria Focşani a respins, ca neîntemeiată, acţiunea, reţinând, în esenţă, că, deşi petentul a făcut dovada dreptului de proprietate, din probatoriile administrate în cauză a rezultat că vechiul amplasament este ocupat, eliberându-se titluri de proprietate altor persoane anterior Legii nr. 247/2005, la nivelul comunei Vîrteşcoiu nu există teren disponibil pentru a fi restituit în natură, iar petentul nu a făcut dovada că a solicitat teren pe raza altor localităţi din judeţul Vrancea sau a judeţelor limitrofe.
Prin decizia nr. 526 din 17 mai 2012, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul petentului împotriva sentinţei mai sus menţionate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut că prin Hotărârea nr. 57 din 10 noiembrie 2000, Comisia Judeţeană Vrancea pentru aplicarea legilor fondului funciar a înscris pe autorul petentului în anexa 39 pentru despăgubiri cu privire la suprafaţa solicitată în prezenta cauză, de 5,65 ha vie. În baza Legii nr. 247/2005, petentul a revenit cu cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru aceeaşi suprafaţă de teren, deşi această cerere fusese deja soluţionată prin acordarea de despăgubiri. Deşi petentul a făcut dovada că a contestat această din urmă soluţie, nu a făcut dovada că ar fi contestat înscrierea sa în anexa nr. 39 prin Hotărârea nr. 57 din 10 noiembrie 2000.
Raportat la această situaţie şi la împrejurarea că în cauză nu s-au identificat suprafeţe disponibile pentru reconstituirea dreptului de proprietate în natură, instanţa de recurs a apreciat ca temeinică şi legală soluţia instanţei de fond, de respingere a cererii.
Prin decizia nr. 62/R din 6 februarie 2013, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petent împotriva hotărârii anterior menţionate, reţinând, în esenţă, că acesta a fost declarat împotriva unei hotărâri irevocabile, deci, nesusceptibile de o atare cale de atac.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul N.G.V.Ş., arătând că decizia atacată nu răspunde petitelor 1 şi 2 din acţiunea introductivă de instanţă, nu analizează motivele de nelegalitate deduse judecăţii şi nu soluţionează solicitarea de sancţionare administrativă şi disciplinară a pârâtei pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute de art. 9 din Legea nr. 169/1997, Legea nr. 247/2005 Titlul IV alin. (16).
Petentul a mai arătat că instanţele nu au ţinut cont de faptul că terenurile agricole solicitate erau libere la data aplicării Legii nr. 1/2009, că adresa din 24 mai 2011 emisă de pârâtă şi Hotărârea nr. 57 din 10 noiembrie 2000 emisă de Comisia Judeţeană Vrancea pentru aplicarea legilor fondului funciar au fost date cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie şi nu au fost comunicate petentului, motiv pentru care acesta nu le-a putut contesta în termenul legal.
Examinând recursul în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte constată următoarele:
Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi, în final, remedierea erorilor săvârşite, constituind astfel pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale.
Rezultă că împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă şi nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supuse recursului", iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii".
Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdictională, în condiţiile prevăzute de lege.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.
O asemenea concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
În speţă, decizia civilă nr. 62/R din 06 februarie 2013 a Curţii de Apel Galaţi împotriva căreia petentul N.G.V.Ş. a declarat prezenta cale de atac, reprezintă o decizie prin care s-a soluţionat recursul formulat de acelaşi reclamant împotriva deciziei civile nr. 526 din 17 mai 2012 a Tribunalului Vrancea ca instanţă de recurs, ambele hotărâri în discuţie fiind irevocabile şi, deci, nesusceptibile de o asemenea cale de atac.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul N.V.Ş. împotriva deciziei nr. 62/R din 06 februarie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 363/2014. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 32/2014. Civil. Expropriere. Acţiune în... → |
|---|
