ICCJ. Decizia nr. 3615/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3615/2014
Dosar nr. 8585/3/2012
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea introductivă de instanţă, reclamanţii I.G.L., I.M. şi N.I. au chemat în judecată pe pârâta A.F.P.V.S., solicitând obligarea sa la plata a câte 300.000 lei către reclamanţii l.G.L. şi l.M. şi 200.000 lei către reclamanta N.I., ci titlu de daune morale.
Prin sentinţa civilă nr. 975 din 16 mai 2013, Tribunalul Bucureşti, sectia a V-a civilă, a admis în parte acţiunea reclamanţilor I.G.L., I.M. şi N.I. şi a obligat pârâta A.F.P.V.S. la plata către reclamanţii l.G.L. şi l.M. a sumei de câte 20.000 lei fiecăruia şi la plata către reclamanta N.I. a sumei de 40.000 lei, reprezentând daune morale. Totodată, pârâta a fost obligată la plata către reclamanţi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 1% pentru fiecare zi de întârziere de la data de 17 octombrie 2011 şi până la plata efectivă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 16 decembrie 2008, în localitatea Adjud, a avut loc un accident rutier în urma căruia a decedat l.S.C., mama reclamanţilor l.G.L. şi l.M. şi respectiv fiica reclamantei N.I.
Din rezoluţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea dată în Dosarul nr. 1882/P/2009, rezultă că vina în producerea accidentului aparţine în mod exclusiv conducătorului auto T.O.G., care a decedat în urma aceluiaşi eveniment rutier iar autoturismul pe care acesta îl conducea nu era asigurat R.C.A., astfel cum rezultă din adresa emisă de C.E.D.A.M. în data de 16 decembrie 2008.
În consecinţă, în cauză s-a apreciat că devin incidente dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind F.P.V.S., potrivit cărora obligaţia de despăgubire revine Fondului.
Astfel, dispoziţiile legale evocate prevăd că dacă pentru vehiculul, care a provocat accidentul nu a fost îndeplinită obligaţia de a încheia asigurarea R.C.A., Fondul acordă persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămări corporale sau decese.
Sub aspectul daunelor morale solicitate de reclamanţii l.M. și l.G.L., instanţa a constatat că sunt întrunite condiţiile art. 998-999 C. civ.
În stabilirea cuantumului acestora, prima instanţă a avut în vedere împrejurarea că în momentul decesului mamei, reclamanţii descendenţi aveau încă nevoie de sprijinul, afecţiunea şi grija acesteia, că în lipsa ei nu au continuat activităţile comerciale şi nici studiile, ceea ce a condus la o deteriorare a stării lor sociale. De asemenea, din evaluările psihologice depuse la dosar, a rezultat că reclamanţilor le-au scăzut capacităţile de adaptativitate şi mobilizare în plan psihic în relaţiile cu semenii, fiind deprimaţi, lipsiţi de curaj şi optimism.
În raport de aceste criterii, tribunalul a acordat reclamanţilor descendenţi, sume de câte 20.000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul determinat de decesul mamei lor, în baza dispoziţiilor art. 3 alin. (3) din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind F.P.V.S. şi dispoziţiilor art. 251 lit. b) din Legea nr. 32/2000.
În ceea ce priveşte cererea reclamantei N.I., prima instanţă a reţinut că aceasta a fost greu încercată prin moartea copilului său, iar după accident, starea de sănătate mintală a reclamantei a avut de suferit fiind internată în unităţi spitaliceşti de profil.
Din evaluările psihologice depuse la dosar, a rezultat că reclamanta şi-a pierdut raţiunea de a fi, nevoile materiale şi afective fiind majore după eveniment, astfel că în raport de aceleaşi dipozitii legale, prima instanţă a obligat pe pârâtă la plata sumei de 40.000 lei către reclamanta N.I., cu titlu de daune morale.
Conform prevederilor art. 35, 36 şi 37 din Ordinul nr. 5/2010 al C.S.A., prima instanţă a obligat pârâta la plata către reclamanţi a penalităţilor în cuantum de 1% pe zi de întârziere, pentru perioada 17 iulie 2011 şi până la data plăţii efective.
Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat apel reclamanţii şi pârâta, iar prin Decizia civilă nr. 160/A din 11 aprilie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ambele apeluri ca nefondate.
În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de control judiciar a reţinut în ceea ce priveşte apelul reclamanţilor că daunele acordate de prima instanţă au fost just cuantificate.
S-a reţinut că potrivit art. 24 alin. (3) din Ordinul nr. 11/2007 pentru punerea în aplicare a normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă, pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule aplicabil raportului juridic dedus judecăţii, în raport de data producerii accidentului pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileşte la un nivel de cel puţin 750.000 euro.
În cazul în care în unul şi acelaşi eveniment au fost prejudiciate mai multe persoane şi valoarea totală a prejudiciilor depăşeşte limitele de despăgubire specificate în poliţa R.C.A., despăgubirea va fi stabilită în funcţie de cota-parte din valoarea prejudiciului ce revine fiecărei persoane îndreptăţite la despăgubire pentru prejudiciile suferite în acelaşi accident.
S-a mai reţinut că din probele administrate rezultă cu evidenţă că reclamanţii au suferit o pierdere inestimabilă de ordin material şi moral ca urmare a decesului mamei şi respectiv fiicei lor, însă având în vedere caracterul nepatrimonial al acestui tip de prejudiciu, determinarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate vizează doar efectul compensatoriu şi nu încearcă preţuirea valorii nepatrimoniale lezate, dreptul la viaţă şi sănătate fiind inestimabile şi incontestabile.
A mai reţinut instanţa că la nivelul a 21 din cele 30 de state membre ale spaţiului economic european, despăgubirea medie în caz de deces este de 13.636 euro, echivalentul a 61.362 lei, or, despăgubirea totală acordată prin sentinţă, se ridică la nivelul sumei de 80.000 lei, aşa încât s-a apreciat că aceasta este cuantificată la un nivel rezonabil.
Referitor la apelul formulat de pârât, instanţa de control judiciar a reţinut că în baza art. 10 alin. (1) din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind F.P.V.S., în termen de 90 de zile de la avizarea daunei, Fondul este obligat să despăgubească persoanele prejudiciate sau, în cazul în care constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a beneficia de despăgubiri, să transmită acestora un răspuns motivat.
În speţă, la cererea de despăgubiri depusă la F.P.V.S. la data de 7 iulie 2011, acesta, cu adresa din 28 iulie 2011, a comunicat că vehiculul era asigurat R.C.A. din data de 6 decembrie 2008 şi i-a îndrumat să se adreseze către SC A.T. SA, or, din rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud din 9 noiembrie 2009 rezultă că autovehiculul implicat în evenimentul rutier nu era asigurat cu poliţa de tip R.C.A.
Prin urmare, s-a apreciat că răspunsul dat reclamanţilor reprezintă un refuz de plată a despăgubirilor, astfel încât devin incidente dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Ordinul nr. 1/2008 conform cărora în cazul nerespectării obligaţiilor prevăzute la alin. (1), Fondul este obligat la plata penalităţilor către persoanele prejudiciate, în cotă de 0,1% din suma de despăgubire cuvenită, pentru fiecare zi de întârziere.
Aşa fiind, s-a apreciat că în mod just prima instanţă a obligat pârâtul la plata penalităţilor în temeiul textelor legale menţionate, iar faptul că în dispozitivul sentinţei a fost indicată o penalitate de 1% în loc de 0,1%, nu reprezintă decât o eroare materială, care conform art. 2812a C. proc. civ. nu poate fi îndreptată pe calea apelului.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanţii I.G.L., I.M. şi N.I., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel şi în subsidiar, admiterea recursului cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.
În argumentarea motivelor de nelegalitate invocate, recurenţii au arătat că hotărârea pronunţată nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi cuprinde motive străine cauzei având în vedere că la cuantificarea daunelor morale se face trimitere la o statistică ce priveşte despăgubirea medie în caz de deces la nivelul spaţiului economic european, reţinându-se că la nivelul a 21 de state membre despăgubirea medie este de 61.362 lei, or un astfel de raport nu a fost depus la dosarul cauzei de către părţi şi nu a fost pusă în discuţie existenţa acestui document probator.
Astfel, au susţinut recurenţii că instanţa de apel şi-a fundamentat decizia conform căreia suma în cuantum total de 80.000 lei oferită cu titlu de daune morale este rezonabilă prin raportare la un element străin de prezenta cauză.
În strânsă legătură cu cele susţinute anterior, recurenţii au arătat că la dosarul cauzei s-a depus chiar de către pârât un raport în care se analizează cuantumul mediu al despăgubirilor, respectiv Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale, din care rezultă că despăgubirile medii pentru faptele produse din culpă ar fi de 65.078 lei şi că acest cuantum vizează fiecare persoană prejudiciată, iar nu cuantumul total acordat în cadrul unui litigiu, astfel cum în mod greşit a apreciat instanţa de apel.
S-a mai susţinut că instanţa de apel nu a dispus o analiză, în raport de situaţia concretă a speţei pentru a stabili cuantumul despăgubirilor şi deşi reclamanţii au supus atenţiei o serie de elemente obiective de natură a contura nivelul despăgubirilor, precum gradul de rudenie al victimelor cu defuncta, gradul de afecţiune existent între aceştia, vârsta victimei, profesia, posibilităţile pe care aceştia le aveau anterior decesului, starea familială, împrejurarea că locuiau şi gospodăreau împreună cu defuncta, că prin deces a avut loc o dezmembrare a familiei, copiii defunctei urmând să trăiască fără a beneficia de sprijinul şi îndrumarea mamei lor, împrejurarea că victimele se aflau în întreţinerea victimei, statutul socio-profesional atât al victimei directe cât şi al victimelor mediate, aceste elemente nu au fost luate în considerare de către instanţă, aceasta întemeindu-se exclusiv pe un element străin cauzei.
În continuare, au susţinut recurenţii că decizia recurată este dată cu interpretarea greşită a legii, apreciind că în mod nelegal s-a reţinut faptul că Fondul de protecţie are un cuantum limitat şi nu poate acoperi toate prejudiciile efective rezultate din accidente de autovehicule pentru care nu s-a plătit poliţa R.C.A. prin raportare la dispoziţiile art. 34 din Ordinul C.S.A. nr. 1/2008, fără a se observa şi dispoziţiile art. 35 din acelaşi Ordin, potrivit cărora „dacă disponibilităţile financiare ale Fondului nu sunt suficiente la un moment dat pentru efectuarea tuturor plăţilor privind despăgubirile, acestea se vor plăti pe măsura realizării veniturilor."
Ca atare, aceste din urmă dispoziţii legale vin în sprijinul respectării principiului conform căruia tuturor persoanelor vătămate prin producerea unui accident între autovehicule, asigurate sau neasigurate, li se garantează dreptul de a fi despăgubite.
Mai mult decât atât, au susţinut recurenţii că această interpretare a legii are un caracter restrictiv în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, deşi nu este indicat niciun element potrivit căruia creşterea acestui cuantum ar putea cauza depăşirea fondurilor de care dispune pârâta.
În ceea ce priveşte cuantumul total al despăgubirilor solicitate, respectiv 800.000 lei, s-a arătat că acesta se circumscrie dispoziţiilor legale aplicabile rationae temporis, indiferent că se apreciază că acestea ar fi Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 sau Ordinul C.S.A. nr. 11/2007, referitoare la limitele de despăgubire.
De asemenea, au arătat recurenţii că atât legiuitorul român cât şi cel european manifestă o deosebită preocupare pentru a i se asigura persoanei păgubite o sumă minimă cu titlu de despăgubire, în vederea reparării juste, echitabile şi proporţionale cu prejudiciul încercat, astfel cum rezultă din Directiva nr. 2009/103/CE, transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 136/1995 şi Ordinele C.S.A.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia pronunţată.
Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.
Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de modificare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura exercitarea controlului judiciar de către instanţele superioare.
Astfel, în ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că motivarea instanţei de control judiciar este străină de natura pricinii prin fundamentarea acesteia pe un act normativ european ce nu a fot pus în discuţia părţilor, critică invocată în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în adevăr, instanţa de control judiciar confirmă soluţia primei instanţe din perspectiva acestui act care dincolo de faptul că nu a făcut obiectul dezbaterilor, reprezintă o motivare străină de pricină fără susţinere în dispoziţiile legale incidente cauzei.
Totodată, este de observat că deşi se face referire la probatoriul administrat în cauză, instanţa nu a analizat, în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac, probele administrate, or a nu analiza argumentele şi probele administrate şi a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate cererile şi susţinerile părţilor, echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
În speţă, se constată că raportat la motivele de apel formulate, instanţa de control judiciar nu a făcut nicio referire la susţinerile şi apărările invocate, la probele administrate şi solicitate a fi reevaluate, rezumându-se la a confirma soluţia primei instanţe cu privire la cuantumul daunelor acordate.
În egală măsură, lipsa analizei probatoriului administrat în cauză, în sensul că la stabilirea cuantumului daunelor morale acordate, instanţa trebuia să aibă în vedere atât consecinţele suportate de reclamanţi în plan personal, familial, psihologic şi profesional ca urmare a decesului mamei, respectiv fiicei lor precum şi criteriul echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, criterii consacrate jurisprudenţial în materia stabilirii daunelor morale, relevă nelegalitatea deciziei pentru considerentele expuse.
Hotărârea atacată, pronunţată în apel, cale de atac devolutivă, cuprinde lapidar şi contradictoriu argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate, rezultând că, în speţă, situaţia de fapt dedusă judecăţii nu a fost pe deplin stabilită, hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 295 C. proc. civ., care consacră chiar caracterul devolutiv al căii de atac.
Aşa fiind, întrucât în operaţiunea de cuantificare a daunelor morale, instanţa de apel nu a avut în vedere criteriile jurisprudenţiale în materie, ceea ce echivalează de asemenea cu o necercetare completă a fondului cauzei, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (2), (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei atacate, pe care o va casa şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care, cu ocazia rejudecării urmează a soluţiona cauza ţinând seama de toate motivele şi apărările invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii I.G.L., I.M. şi N.I. împotriva Deciziei civile nr. 160/A din 11 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3612/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3616/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
