ICCJ. Decizia nr. 3621/2014. Civil. Constatare nulitate act. Obligatia de a face, pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3621/2014
Dosar nr. 24432/3/2012
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 16771/2012 din 9 noiembrie 2012 pronunţată de secţia a Vl-a civilă, a Tribunalului Bucureşti, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanţii N.S.C. şi N.B.R. în contradictoriu cu pârâta SC V.R. SA, s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor prevăzute în art. 5 lit. a) din condiţiile speciale şi art. 3.5 din condiţiile generale ale convenţiilor de credit din 24 august 2012 şi din 27 septembrie 2007 privind comisionul de risc, a fost obligată pârâta să restituie reclamanţilor suma de 9.631,84 CHF, reprezentând comision de risc, în echivalent în lei la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente de la data de 11 aprilie 2011 până la data plăţii efective.
Totodată, s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor prevăzute în art. 3 lit. d), art. 8.1.a liniuţa a doua şi liniuţa a treia, 8.1.c, 8.1.d din condiţiile generale, a fost obligată pârâta să emită grafice de plată prin care să elimine comisionul de risc, precum şi cu respectarea dobânzii de 4,25% pe an şi să restituie reclamanţilor suma de 116,96 Chf, reprezentând sume percepute în plus în perioada 04 septembrie 2007-19 ianuarie 2010, precum şi la plata dobânzii legale aferente de la data de 11 aprilie 2011 până la data plăţii efective, fiind respinse celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel pârâta SC V.R. SA iar prin Decizia civilă nr. 106 din 11 februarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a constatat perimarea apelului.
În argumentarea soluţiei pronunţate, s-a reţinut că prin încheierea din data de 21 mai 2013, având în vedere lipsa părţilor, instanţa de control judiciar a dispus suspendarea judecăţii cauzei în temeiul art. 242 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
La data de 07 ianuarie 2014, Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol, în vederea discutării incidentului procedural al perimării.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de control judiciar a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ. şi a apreciat că în cauză, termenul de perimare este cel de 6 luni faţă de faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 08 aprilie 2011, anterior abrogării art. 248 alin. (3) prin Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului C. civ. si prin raportare la dispoziţiile art. 223 ale Legii nr. 71/2011.
S-a mai reţinut că prezentului proces, demarat prin cererea de chemare în judecată, ce era în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Noului C. civ., avându-se în vedere dispoziţiile art. 223 precitate, continuă să i se aplice dispoziţiile legale, inclusiv cele privind termenul de perimare de 6 luni, în vigoare la data pornirii procesului.
S-a constatat că în cauză ultimul act de procedură îndeplinit a fost la data de 21 mai 2013, dată de la care pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, părţile nemaistăruind în judecarea cauzei. S-a mai reţinut că împotriva încheierii de suspendare nu a fost declarată calea de atac a recursului şi nici nu s-a solicitat repunerea cauzei pe rol de către niciuna dintre părţi.
În consecinţă, având în vedere cele anterior expuse, în baza dispoziţiilor art. 248-254 C. proc. civ., s-a constatat perimat apelul.
Împotriva acestei decizii, la data de 14 februarie 2014, a declarat recurs pârâta SC V.R. SA Bucureşti iar la data de 9 septembrie 2014, a depus la dosarul cauzei, motive de recurs de ordine publică, solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei către Curtea de Apel Bucureşti spre continuarea judecării apelului.
Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., apreciind că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură.
Astfel, a susţinut recurenta că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea regulilor care guvernează desfăşurarea procesului civil, ceea ce i-a pricinuit o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură astfel îndeplinit.
În continuare, s-a arătat că prevederile art. 242 alin. (2) C. proc. civ. stabilesc, cu caracter imperativ, obligaţia instanţei de a continua judecata, chiar şi în lipsa părţilor dacă au solicitat judecata în lipsă, prin urmare, dispoziţiile legale evocate impiedică inclusiv curgerea termenului de perimare în condiţiile în care în prezenţa unei astfel de cereri judecata trebuie să continue, iar nu să fie suspendată.
În speţă, a susţinut recurenta că la dosarul a fost formulată o cerere de judecată în lipsă, astfel încât cauza nu a fost suspendată din vina părţii şi nici lăsată în nelucrare din vina acesteia, hotărârea de perimare fiind pronunţată cu încălcarea acestor norme imperative de drept procesual.
Sub un alt aspect, circumscris tot dispoziţiilor art. 304 pct 5. C. proc. civ., a susţinut recurenta că instanţa de apel a constatat perimarea în condiţiile în care termenul de perimare nu era cel de 6 luni, astfel cum în mod eronat a reţinut, ci cel de 1 an în raport de dispoziţiile Legii nr. 71/2011 care abrogă prevederile referitoare la perimarea în materie comercială.
Totodată, a susţinut recurenta că partea adversă a învestit instanţa de judecată ulterior momentului abrogării dispoziţiilor 248 alin. (2) C. proc. civ., şi nesocotind astfel normele de procedură privitoare la perimare, s-a pronunţat o hotărâre nelegală ce se impune a fi casată spre a proteja liberul acces la justiţie şi la un proces echitabil.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prealabil examinării criticilor formulate prin memoriul de recurs, Înalta Curte va analiza cu prioritate excepţiile invocate de către intimaţii-reclamanţi prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării recursului, Înalta Curte reţine că prin cererea formulată la data de 14 februarie 2014, pârâta SC V.R. SA Bucureşti a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 106 din 11 februarie 2014 prin care s-a constatat perimat apelul, situaţie în care, în raport de dispoziţiile art. 253 alin. (2) C. proc. civ., se constată că recursul a fost declarat în cadrul termenului legal.
Referitor la excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, Înalta Curte constată că prin memoriul înregistrat la data de 9 septembrie 2014, recurenta a dezvoltat, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., motive de recurs de ordine publică, aspect în raport de care făcând aplicarea art. 306 alin. (1) şi 2 C. proc. civ., va respinge excepţia invocată.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. vizează nelegalitatea unei hotărâri atunci când "instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.".
Pentru examinarea acestui motiv trebuie reţinut că trimiterea la art. 105 alin. (2) C. proc. civ. are în vedere reglementarea de drept a nulităţilor procedurale cu cele două ipoteze, respectiv îndeplinirea actului de procedură cu neobservarea formelor legale şi îndeplinirea actului de către un funcţionar necompetent.
Din perspectiva cerinţelor textului evocat se constată că susţinerile recurentei nu se încadrează în niciuna din cele două ipoteze pentru a putea fi reţinute.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol, în materie comercială, termenul de perimare este de 6 luni.
Este adevărat că prevederile art. 248 alin. (3) C. proc. civ. au fost abrogate prin art. 219 pct. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului C. civ.
În egală măsură însă, art. 223 din Legea nr. 71/2011 prevede că „dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele şi cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a C. civ. se soluţionează de către instanţele legal învestite, în conformitate cu dispoziţiile legale, materiale şi procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite".
Or, în speţă, procesul a început la data de 8 aprilie 2011, aşa încât era în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Noului C. civ., motiv pentru care se constată că instanţa de control judiciar, făcând aplicarea dispoziţiilor legale evocate, a reţinut că termenul de perimare este de 6 luni, acesta începând să curgă de la data suspendării judecăţii.
În ceea ce priveşte afirmaţia recurentei potrivit căreia la dosarul cauzei s-ar fi formulat o cerere de judecare a cauzei în lipsă, Înalta Curte constată că aceasta nu are suport în actele şi lucrările dosarului, prin urmare, din această perspectivă, nu poate fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor legale imperative ce reglementează curgerea termenului perimării.
Cum de la data adoptării măsurii suspendării, 21 mai 2013, pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, termen înlăuntrul căruia nu s-a solicitat repunerea cauzei pe rol şi nici nu s-a declarat recurs împotriva încheierii prin care s-a luat măsura suspendării, Înalta Curte constată că instanţa de control judiciar a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale menţionate, prin urmare, criticile formulate sunt neîntemeiate, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC V.R. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 106 din 11 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3616/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3622/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
