ICCJ. Decizia nr. 3622/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3622/2014
Dosar nr. 1926/83/2013
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 207 din 8 octombrie 2013, Tribunalul Satu-Mare a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta SC B.D. SRL prin Cabinet de insolvenţă V.G. în contradictoriu cu pârâta SC O.C.I. SRL Negreşti Oaş.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probatoriului administrat în cauză a reţinut următoarele:
În baza clauzelor contractului din 02 mai 2011 având ca obiect executarea unor lucrări de silvicultură şi alte activităţi anexe, reclamanta a efectuat în beneficiul pârâtei lucrări în sectoarele mai multor ocoale silvice, situaţiile de lucrări întocmite ca urmare a executării lucrărilor fiind însuşite prin semnătură de către reprezentantul pârâtei.
În vederea executării de către pârâtă a obligaţiei corelative de plată a contravalorii lucrărilor executate, reclamanta a emis un număr de 12 facturi fiscale în valoare totală de 753.911,32 lei, sumă din care, conform afirmaţiilor reclamantei, pârâta ar fi efectuat o plată parţială în valoare de 167.195,32 lei, diferenţa de sumă de 586.716 lei nefiind achitată.
S-a constatat că potrivit înscrisurilor depuse în probaţiune de către pârâtă, respectiv copia certificată a biletelor la ordin din 16 ianuarie 2012, din 09 ianuarie 2012, din 14 septembrie 2011, din 13 septembrie 2011 şi extrase de cont bancar, pârâta a achitat în întregime creanţa provenită din contractul de prestări servicii nr. 172 din 02 mai 2011 pentru care s-au emis facturile din acţiunea introductivă.
Prin sentinţa civilă nr. 110 din 02 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosar nr. 7498/120/2011 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolventei împotriva reclamantei SC B.D. SRL însă la data emiterii biletelor la ordin, societatea reclamantă nu era supusă procedurii insolventei, girarea acestor titluri de valoare de către reprezentantul societăţii reclamante fiind un act juridic unilateral ce nu necesita consimţământul pârâtei.
S-a mai reţinut că girul este un mod de transmitere a dreptului de creanţă între posesorul biletului la ordin şi persoana căreia i se transmite biletul la ordin, act juridic în care pârâta, în calitate de tras, nu poate să intervină în niciun fel, girul cambiei şi biletului la ordin fiind o operaţiune legală reglementată prin dispoziţiile art. 13-22 din Legea nr. 58/1934.
Raportat la faptul că pârâta a emis biletele la ordin la data la care reclamanta nu era în insolvenţă şi având în vedere dispoziţiile legale în materie de gir, prima instanţă a constatat că pârâta şi-a executat obligaţia corelativă de plată a preţului şi că nu poate fi obligată să achite o creanţă de două ori, considerente pentru care a respins acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta SC B.D. SRL - prin administrator judiciar Cabinet individual de insolvenţă V.G. iar prin Decizia nr. 19/C/2014/A din 5 februarie 2014, Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul.
În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că este necontestat faptul că în baza contractului de prestări servicii din 02 mai 2011 încheiat între părţi, reclamanta a efectuat lucrări de silvicultură şi alte activităţi anexe în favoarea pârâtei, care, potrivit art. 3 din contract s-a obligat să plătească contravaloarea lucrărilor recunoscute de ambele părţi, prin ordin de plată, în termen de 60 de zile calendaristice de la emiterea facturii.
În baza probatoriului administrat în cauză, instanţa de apel a constatat că plăţile au fost făcute integral, cu cele patru bilete la ordin menţionate anterior.
S-a mai reţinut că reclamanta nu neagă efectuarea plăţilor, ci invocă prin concluziile scrise depuse la dosar la 21 mai 2013 şi cele depuse la 04 octombrie 2013, că plăţile efectuate de pârâtă în contul reclamantei, după data de 02 februarie 2012 când prin sentinţa nr. 110 s-a deschis procedura insolventei împotriva sa, sunt nule, nefiind autorizate de judecătorul sindic, conform art. 46 alin. (1) raportat la art. 36 din Legea nr. 85/2006, susţinere ce nu poate fi acceptată. Dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, nu sunt incidente în speţă în ce o priveşte pe pârâtă, acest text de lege vizând plăţile făcute de debitoarea reclamantă după deschiderea procedurii, calitate pe care pârâta nu o are, fiind contrar scopului Legii nr. 85/2006, ca debitorii debitorului în insolvenţă să nu-şi poată plăti datoriile faţă de aceasta după deschiderea procedurii.
Această apărare s-a apreciat a fi irelevantă faţă de faptul că toate biletele la ordin au fost emise anterior deschiderii procedurii insolventei, cum corect a reţinut prima instanţă.
Instanţa de control judiciar a înlăturat şi susţinerea reclamantei în sensul că biletele la ordin nu sunt valabile, întrucât girul nu este scris pe dosul acestora, conform art. 15 şi 106 din Legea nr. 58/1934 şi pct. 102 şi 510 din Normele cadru nr. 6 din 8 martie 1994 emise de B.N.R., de vreme ce ele conţin toate elementele prevăzute de art. 104 din legea nr. 58/1934, pentru valabilitatea biletului la ordin.
Faptul că între giratarii biletelor la ordin se află şi doi creditori ai debitoarei, respectiv SC O.V. SRL şi SC P.C.P. SRL, care puteau să-şi valorifice creanţele doar în cadrul procedurii, este adevărat, dar girarea sumelor menţionate în biletele la ordin ce reprezentau contravaloarea facturilor emise de reclamantă pe seama pârâtei, s-a făcut nu de către pârâtă, ci de către reprezentantul reclamantei debitoare, dovadă certă că pârâta şi-a achitat datoria faţă de reclamantă, care este menţionată în biletele la ordin ca beneficiară a acestor sume şi nu faţă de creditorii debitoarei.
În consecinţă, s-a confirmat soluţia primei instanţe referitoare la faptul că pârâta nu mai are de achitat nicio datorie faţă de reclamantă, răspunderea prevăzută de Legea nr. 85/2006 pentru plata celor doi creditori după deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei revenindu-i fostului administrator al debitoarei, care a girat sumele în contul acestora şi nicidecum pârâtei, care a dispus efectuarea plăţii în contul reclamantei şi care, în calitate de tras, nu putea interveni între posesorul biletelor la ordin şi creditorii cărora aceasta Ie-a girat sumele plătite de pârâtă.
Împotriva Deciziei nr. 19/C/2014/A pronunţată în data de 5 februarie 2014 de către Curtea de Apel Oradea, a declarat recurs reclamanta SC B.D. SRL - prin administrator judiciar Cabinet individual de insolvenţă V.G., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta a criticat decizia instanţei de apel susţinând că este eronată concluzia instanţei potrivit căreia nu sunt incidente dispoziţiile art. 36 şi 46 din Legea insolvenţei, având în vedere că trebuie comparată data girului şi nu data emiterii biletului la ordin.
S-a susţinut că biletele la ordin au fost emise înainte da data deschiderii procedurii de insolvenţă dar girarea a două dintre cele 4 bilete la ordin a fost făcută ulterior şi aceste date sunt relevante, pentru că la aceste date sumele girate au ieşit din patrimoniul societăţii creditoare, adică SC B.D. SRL.
În continuare, a susţinut recurenta că biletul la ordin, emis la data de 16 ianuarie 2012 a fost girat la data de 05 martie 2012, iar biletul la ordin a fost girat la data de 07 februarie 2012, date la care societăţii reclamante SC B.D. SRL i se retrăsese dreptul de administrare.
Pe de altă parte, toate cele patru bilete la ordin au fost semnate în alb, girul nefiind trecut pe spatele biletului aşa cum impune pct. 102 din Norma nr. 6/1994 a B.N.R. de către administratorul statutar al SC B.D. SRL, B.F., giratarii fiind trecuţi pe biletele la ordin de către M.V., ceea ce a permis ca suma din biletul la ordin 555, adică 57.673,65 lei sa fie plătită unei persoane fizice cu care societatea SC B.D. SRL nu a avut şi nu are raporturi juridice obligationaie, iar plata sumei de 231.593,19 lei din biletul la ordin să fie făcuta persoanei fizice F.V. cu care, de asemenea, societatea SC B.D. SRL nu a avut şi nu are raporturi juridice obligaţionale.
Cu privire la girarea biletului la ordin, giratarei SC O.V. SRL, s-a arătat că suma de 231.593,19 lei este una de aparentă legalitate aşa cum rezultă din constatările R.I.F. încheiat de A.I.F. a D.G.F.P. Dâmboviţa ca urmare a unei verificări încrucişate a celor două societăţi. în urma acestor constatări, creditoarea D.G.F.P. Dâmboviţa a ajuns la concluzia că prestările de servicii efectuate de către societatea SC O.V. SRL pentru SC B.D. SRL nu au fost efectuate, astfel că, prin întocmirea acelor facturi fictive, bugetul de stat a fost prejudiciat, majorându-şi creanţa din Tabelul creditorilor cu suma de peste 540.000 lei.
Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, înalta Curte reţine următoarele:
Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greşită a legii.
Examinarea criticilor subsumate de autoarea căii de atac acestui motiv de recurs relevă că problema de drept de a cărei dezlegare depinde soluţionarea cauzei constă în stabilirea măsurii în care eventuala nevalabilitate a girului are ca efect lipsirea de valabilitate a biletului la ordin şi în consecinţă a unei plăţi astfel făcute.
În esenţă, recurenta a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut ca fiind corectă aprecierea primei instanţe în sensul că în speţă nu ar fi incidente dispoziţiile art. 36 şi 46 din Legea nr. 85/2006. Eroarea instanţelor de fond, ar consta în raportarea, în mod incorect, la data emiterii biletelor la ordin, relevanţă având în speţă, în opinia recurentei, data girului a două dintre cele patru bilete la ordin, ulterioară deschiderii procedurii de insolvenţă, întrucât la acest moment - al girului - sumele au ieşit din patrimoniul său.
Potrivit art. 36 şi 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, varianta în vigoare la data învestirii primei instanţe: „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale" şi respectiv: „în afara de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecatorul-sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule."
Faţă de conţinutul normelor legale invocate, Înalta Curte, constată că incidenţa acestora vizeză exclusiv litigiile în cadrul cărora debitoarea aflată în insolvenţă are calitatea de pârâtă, legiuitorul urmărind protejarea patrimoniului acesteia.
Totodată, având în vedere că, în speţă, societatea insolventă este titulara demersului judiciar pentru valorificarea creanţei sale, având calitate procesuală de reclamantă, înalta Curte apreciază că instanţele anterioare au dat o corectă interpretare textelor legale menţionate, în raport de care au reţinut că nu îşi găsesc aplicabilitatea în cauză.
Prin urmare, în considerarea celor anterior expuse reţine că decizia atacată nu a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiei legale anterior evocate.
Referitor la susţinerea recurentei că prevederile art. 36 şi 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 sunt incidente în speţă, întrucât două dintre titlurile de credit, emise de pârâtă pentru plata serviciilor pe care i Ie-a prestat, au fost girate ulterior declanşării împotriva sa a procedurii generale a insolvenţei, Înalta Curte apreciază că este nefondată şi o va înlătura pe de o parte, în considerarea celor anterior expuse referitor la conţinutul normelor legale precitate, care se referă exclusiv la acţiunile îndreptate împotriva debitoarei insolvente, situaţie care nu se regăseşte în speţă, pârâta nefiind în derularea acestei proceduri şi pe de altă parte, motivat de faptul că în cazul biletelor la ordin în discuţie, girul acestora s-a făcut de reprezentantul recurentei înseşi, fiind un act juridic unilateral, care nu necesita consimţământul pârâtei şi ca atare nu poate fi imputat acesteia.
Astfel, biletul la ordin, fiind efect de comerţ, titlu de credit propriu-zis, cuprinde obligaţia de a achita o sumă de bani determinată, îndeplinind funcţia de numerar, de instrument de plată şi de titlu de credit deoarece dă dreptul titularului de a încasa suma arătată în înscris, până la scadenţă debitorul beneficiind de credit.
Girul este modul de transmitere a dreptului de creanţă înscris în biletul la ordin între posesorul efectului de comerţ, în calitate de girant şi persoana căreia i se transmite biletul la ordin, în calitate de giratar.
În speţă, recurenta-reclamantă este beneficiara biletului la ordin şi are calitatea de girant, iar faţă de actul juridic menţionat, pârâta, nu putea să intervină în niciun fel, girul cambiei şi biletului la ordin fiind o operaţiune legală, reglementată prin dispoziţiile art. 13-22 din Legea nr. 58/1934, cum corect au reţinut instanţele anterioare.
Astfel, raportat la faptul că pârâta a emis biletele la ordin la data la care reclamanta nu era în insolventă şi având în vedere dispoziţiile legale în materie de gir, instanţele de fond au constatat că pârâta şi-a executat obligaţia corelativă de plată a preţului şi că nu poate fi obligată să achite o creanţă de două ori, considerente pentru care au respins acţiunea.
Totodată, faptul că girul biletului la ordin, emis la data de 16 ianuarie 2012, a intervenit la 05 martie 2012, iar cel al biletului la ordin, la 07 februarie 2012 deci, ulterior momentului 02 februarie 2012, când prin sentinţa civilă nr. 110 din 02 februarie 2012, Tribunalul Dâmboviţa a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva reclamantei SC B.D. SRL, este lipsit de relevanţă din perspectiva dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, întrucât efectul a fost acela de încasare a sumei de bani, nu de diminuare a patrimoniului societăţii, iar ridicarea dreptului de administrare a societăţii insolvente este consecinţa intenţiei legiuitorului de evitare a acestei din urmă situaţii.
Relativ la susţinerile recurentei privind semnarea în alb a tuturor celor patru bilete la ordin, în lipsa înscrierii girului pe spatele biletului conform pct. 102 din Norma nr. 6/1994 a B.N.R., de către administratorul statutar al societăţii beneficiare, B.F., Înalta Curte constată că recurenta se află în eroare în ceea ce priveşte economia normei legale invocate şi reţine că nu se poate aprecia că decizia atacată ar fi fost pronunţată cu ignorarea acesteia, în condiţiile în care, aşa cum a fost modificat prin art. 1, pct. 17 din Norma B.N.R. nr. 7/2008, pct. 102 prevede că: „Girul" „în alb" este format din semnătura girantului înscrisă pe faţa cambiei, însoţită de menţiunea „girat", „girare". Nu este permisă înscrierea girului „în alb" pe cambie fără a fi însoţită de o asemenea menţiune, deoarece acest gir s-ar putea confunda cu acceptarea sau avalizarea."
Astfel, faţă de conţinutul textului legal evocat, nu se poate reţine incidenţa acestuia în cauză.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentei referitoare la faptul că semnarea în alb a biletelor la ordin ar fi permis efectuarea plăţilor înscrise în biletele la ordin, către persoane cu care recurenta nu ar fi avut raporturi juridice obligaţionale, Înalta Curte apreciază că sunt lipsite de relevanţă în speţă, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, acţiune în pretenţii îndreptată împotriva pârâtei emitente a biletelor la ordin ca instrument de plată. Faţă de aceste critici care ţin de legalitatea şi valabilitatea girului, operaţiune juridică ce aparţine reprezentanţilor recurentei înseşi, Înalta Curte reţine că aceasta are deschisă calea unor acţiuni în cadrul cărora să-şi valorifice drepturile împotriva autorului/autorilor girului.
În egală măsură, Înalta Curte apreciază aspectele relevate de recurentă referitor la girarea biletului la ordin, giratarei SC O.V. SRL, în raport de constatările R.I.F. încheiat de A.I.F. a D.G.F.P. Dâmboviţa, reţinând că acestea nu au relevanţă în cauză, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi faţă de raporturile juridice deduse judecăţii.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală şi că motivele de nelegalitate invocate nu justifică modificarea sa, aşa încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., ca parte căzută în pretenţii, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 lei reprezentând onorariu avocat către intimata SC O.C.I. SRL Negreşti Oaş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC B.D. SRL - prin Cabinet de insolvenţă V.G. împotriva Deciziei nr. 19/C/A din 5 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta-reclamantă SC B.D. SRL - prin Cabinet de insolvenţă V.G. să achite intimatei-pârâte SC O.C.I. SRL Negreşti Oaş suma de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3621/2014. Civil. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 3623/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
